marți, 9 iulie 2019

NU TE TEME, NU ESTI SINGUR!


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, stim ca scopul vietii noastre pamantesti este mantuirea, iar calea care duce in Rai este stramta, prin ghimpe, prin cruce, prin incercare. Crestinul ortodox care care nu va avea ispite, inseamna ca, fie nu are constiinta, fie a iesit in afara planului lui Dumnezeu." I

n acest “razboi duhovnicesc”, uneori parca ne simtim singuri. Sfantul Parinte Nicolae Velimirovici spune asa: "Nu te teme, nu esti singur! Singur, este cel care nu stie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toti oamenii prieteni. Unul ca acesta si intr-o prietenie cat se poate de numeroasa va spune, cum spun si acum unii: „Ma plictisesc! Nu stiu ce sa mai fac! Toate ma plictisesc cumplit!”. 

Acestea sunt SUFLETE GOALE DE DUMNEZEU, cenusa fara foc. Iar tu nu esti singur, fiindca esti cu Domnul si Domnul este cu tine. Sfantul Apostol Pavel, care a fost dintr-o data parasit de toti, spune: “Nimeni n-a ramas cu mine, ci toti m-au parasit, insa Domnul a stat langa mine si m-a intarit." Sfantul Parinte Arsenie Papacioc, ne indeamna asa: “Nu va descurajati! Am spus ca este nevoie de cruce, de jertfa, pentru ca trebuie sa daramam in noi tot ce a creat pacatul si tot cu darul lui Dumnezeu vom face si această nebunie. Pentru ca nu este rusine sa mori strivit de dureri! Este rusine sa mori istovit de placeri!” 

Minunat este sfatul Parintelui arhimandrit Simeon Kraiopoulos: "Sa alergam la Maica Domnului, dar cu credinta. Sa aratam evlavie, sa facem metanii, sa-i sarutam icoana, sa ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei, ca sa se tamaduiasca trupul si sufletul

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO