FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
Pe urmele înaintaşilor păşind aţi ridicat întru mărturisire Crucea lui Hristos,
Şi ca nişte miresme strălucitoare de tămâie v-aţi adus înaintea Domnului ca prinos.
Jertfa dragostei către Împărat aţi pecetluit-o cu sângele vostru mucenicesc
Şi tot pământul l-aţi îmbrăcat ca şi cu veşmânt iubitor de mir ceresc.
În vistieriile Mucenicilor v-aţi aşezat ca nişte flori ale credinţei curate,
Şi gingăşia voastră şi-a găsit ecoul în Raiul desfătărilor minunate.
Cu slavă şi cinste aţi împodobit patria şi credinţa noastră strămoşească
Flăcările Adevărului tainic, ducând mai departe prin jertfa voastră.
La cetatea cerească aţi ajuns mai întâi cu gândul purtat pe valurile rugăciunii,
Cu smerenia cugetului aţi bătut la uşa Împăratului, făcându-vă următori Luminii,
Cu faptele dragostei aţi îmbrăcat sufletul ca şi cu nişte raze atotcuprinzătoare
Ce îmbrăţişează toată zidirea cu toată limpezimea sufletului cea sfinţitoare.
Sfinte Atal, pe pământul străbun ţi-ai purtat aripile îngereşti ale rugăciunii,
Şi ascultând glasul Evangheliei lui Hristos, te-ai învrednicit de vederea minunii
Căci lepădând toată cugetarea cea lumească, te-ai ridicat la vrednicia împărătească,
În inimă sădind sămânţa dreptei credinţe ce s-a îndulcit de mirul din vistieria cerească.
Ca un luceafăr ai răsărit pe cerul Bisericii, zâmbind cu privirea sufletului Celui Nevăzut,
Şi purtat de raza nevăzută a Duhului, până în corturile cereşti ai ajuns.
Sfintei Treimi te-ai închinat şi ca un altar ai purtat comorile virtuţilor
Lucrătoare le-ai arătat în tine, peceluindu-le cu jertfa mucenicilor.
Fiu preaales al cetăţii Noviodunum, mlădiţă iubitoare a roadelor dumnezeieşti,
Foc al iubirii însetate de Adevăr, următor al nevoinţelor nepământeşti,
În văpaia mărturisirii iubitoare aruncându-te te-ai adus lui Hristos ca o jertfă vie
Şi cele văzute în cămara minţii şi în oglinda inimii ai râvnit să le vezi în veşnicie.
Lepădând slava acestei lumi, ai privit limpede cele închipuite pe cerul credinţei,
Sub Crucea lui Hristos ai aflat mângâierea iubirii care dă aripi pocăinţei.
În vistieria inimii ai ascuns toate tainele dăruite de Mirele ceresc
Şi cu glasul ai mărturisit pe cel ce dă viaţă deplină sufletului omenesc.
Îmbrăcându-te în veşmântul nestricăciunii ai luminat în Împărăţia cerului ca o stea a veşniciei,
Şi printre cetele îngerilor ascunzându-te, te-ai bucurat că te-ai făcut părtaş slavei cereşti, prin bunăvoinţa Proniei.
Făcându-te părtaş testamentului iubirii lui Hristos, te-ai arătat vrednic moştenitor al Tatălui ceresc,
Şi sub picioarele tale zdrobind vicleşugul păcatului, ai râvnit odihna păcii, învrednicindu-te de sfârşit mucenicesc.
Poarta cerului ai deschis cu cheia inimii iubitoare de Hristos,
Pe calea Adevărului ai mers până ai ajuns la Soarele Prealuminos
Şi închinându-te la Tronul Ceresc ai primit mari daruri din mâna Stăpânului,
Primind sabia Adevărului şi comoara rugăciunii, spre ajutorarea creştinului.
Cu stâlpări de rugăciuni împodobind lăcaşurile cereşti, mila Domnului asupra noastră reverşi,
Şi pe cei din nevoi îi mângâi şi cu nădejdea celor de folos inimile lor le întăreşti
Cu mâini îngereşti împleteşti veşmântul rugăciunii, făcându-te pod pentru cei aleşi
Mijlocind înaintea lui Dumnezeu mare milă, pentru cei ce se luptă cu patimile trupeşti.
Pătimirea ta aşează şi în sufletele noastre ca o icoană curată a credinţei celei adevărate,
Pe masa duhovnicească a sufletului pune gânduri de tărie, de candela iubirii luminate.
Din florile Raiului ne dăruieşte şi cetatea împărătească o arată strălucind în oglinda sufletului
Ca nădejdea celor cereşti, în luptă să ne dea nouă, nevrednicilor, întărirea inimii şi a cugetului.
Soare al revărsărilor de har te-ai făcut pentru pământul Dobrogei, încălzind minţile credincioşilor
Din malea învolburată a ispitelor ridici pe toţi şi cu toiagul credinţei îi sprijini, povăţuindu-i spre ceata Sfinţilor
Pe toţi cei ce aleargă la tine, cinstind jertfa ta preacurată, din untdelemnul candelei cereşti le dăruieşti picături,
Căci pentru mărturisirea ta cea întru lumină, Împăratul te-a învrednicit de alese slujiri.
Podoabă nepreţuită a Sciţiei Minor, sabie ce ai tăiat gândul rău al tiranilor,
Crinul cu strălucire îngerească, ce ai răsărit sub lumina păcii în ţarina creştinilor,
Comoară purtătoare a glasului mântuirii, ridicarea cugetului la înălţimea mărturisirii,
Vas al mirului iubitor de jertfă, roagă-te Domnului să ne întărească pe piatra sfinţirii !
Sfinte Zotic, te-ai împărtăşit în acelaşi gând de dragoste din paharul suferinţei,
Şi vicleşugurile păgânilor biruind, te-ai arătat neclintit stâlp, zidit pe temelia credinţei.
Cu botezul Sângelui împărătesc ţi-ai luminat sufletul tău, strălucindu-l cu podoabă îngerească
Până la moarte ai urmat Celui Ce ţi-a deschis vistieriile cerului şi te-a primit în slava Sa cerească.
Apărător al dreptei-credinţe te-ai arătat şi râvna ta te-a urcat pe treptele mărturisirii,
Ce te-au călăuzit, sub lumina rugăciunii, până la cele nădăjduite prin puterea iubirii.
În oglinda Adevărului privind Chipul Celui Ce stăpâneşte toate cu toiagul iubirii,
Ai mărturisit că este Împărat în veac şi te-ai grăbit să-I aduci roadele jertfirii.
Ca un trandafir ai crescut în pământul strămoşesc şi sub razele Duhului dăruit-ai cerului zâmbet îngeresc,
În strălucirea virtuţilor te-ai îmbrăcat şi te-ai făcut încă de pe pământ slujitor ceresc.
De valurile vântului fiind clătinat, cu mireasma rugăciunii toate ispitele ai împrăştiat.
Şi neamului tău ai lăsat moştenire rugăciunea, ca desăvârşire a gândului curat.
Ca un mir de sfinţenie pământul a primit cu bucurie sângele tău mucenicesc,
Preţul cel nepreţuit cu care ai dobândit în ceruri palat împărătesc.
Ostaş neînfricat al dreptei-credinţe te-ai arătat, biruitor sub călăuza Împăratului
Legea s-a ţinându-o neştearsă pe tăbliţa inimii, ai făcut lucrătoare puterea sfatului.
Nestemată scumpă şi duhovnicească ce împodobeşte veselia Mucenicilor,
Cunună împărătească ce prin credinţă curată te-ai făcut moştenitor odihnei Sfinţilor.
Rugător neîncetat pentru neamul străbun, Prieten râvnitor al mântuirii credincioşilor,
La înfricoşătoarea Judecată te roagă Domnului să aflăm milă şi izbăvire de osânda chinurilor.
Inima ta a fost cuprinsă de razele dreptei credinţe ce ţi-au descoperit în cămara cerului taine negrăite,
Gândul întărindu-ţi cu nădejdea ce izvorăşte din roadele credinţei, te-ai ridicat la cele smerite.
Ocean de răbdare s-a revărsat peste tine şi înfricoşarea chinurilor nu ai socotit
Gândul fiind alipit de dragostea lui Hristos, toate ispitele cu tărie ai biruit.
Cu totul te-ai lepădat de tine şi toată viaţa ta cea împodobită cu miresmele curăţiei Domnului ai dat,
Întru nimic ai socotit tirania chinurilor şi cu apa cea vie a mărturisirii lucrătoare sufletul ţi-ai udat,
Puteri sufleteşti negrăite ai dobândit şi spre jertfă te-ai avântat, dorind să vezi privirea Celui Iubit,
Care în pragul Împărăţiei te aştepta, mult râvnind să dăruiască cununa slavei fericitului mucenic.
Fiu al bisericii dreptmăritoare fiind, cu jertfa ta cea sfântă palatul dumnezeiesc ai împodobit
Comoară în vistieria rugăciunilor Sfinţilor te-ai adus, mijlocind înaintea Domnului creştinesc sfârşit.
Hotarele ţării le împrejmuieşti cu zidul rugăciunilor, cel ridicat din pietrele credinţei ortodoxe,
Şi din cetatea lui Hristos alungi săgeţile celor necredincioşi, care vor pieirea celor alese.
Ca o floare aleasă a Episcopiei Tomisului, străluceşti în grădina duhovnicească a creştinilor,
Şi miresmele virtuţilor dăruieşti tuturor celor ce luptă cu nădejde spre dobândirea cununilor.
Mărturisitor al credinţei strămoşeşti fiind, înveţi pe toţi jertfa arătându-le icoana vieţii tale
Mintea de la cele pământeşti o ridici şi deschizi privirea sufletului spre a întrezări a cerului cale.
Mărgăritar al Ierusalimului ceresc, Ecou al mărturisirii întemeiate pe Piatra Împărătească,
Stâlp ce cuprinzi sărutarea cerului prin rugăciunea veghetoare în via cerească
Glas al dorului îngeresc înfiripat printre tainele nepătrunse ale sufletului,
Ca un diamant îmbrăcat în formele virtuţilor, luminează-ne întunericul cugetului !
Sfinte Filip, dragostei apostoleşti ai urmat şi de cuvântul blândeţii lui Hristos ai fost cucerit,
Ca o rază a Soarelui celui de taină în pământul Sciţiei celei mici ai strălucit.
Vas al înţelepciunii dumnezeieşti făcându-te, ai revărsat asupra tuturor lumina cunoştinţei
Care trezeşte inima din somnul morţii şi o face râvnitoare spre mărturisirea credinţei.
Nori prealuminoşi de rugăciune adăpostind în cerul sufletului, primit-ai putere mărturisitoare,
Prin Care pe Cel Nezidit L-ai arătat Împărat al cerului şi pământului, dătătorul de ştiinţă luminătoare.
Sămânţa cea bună sădită de Creator în pământul sufletului tău a adus valuri de rod îmbelşugat,
Împodobind şi ţarina credinţei noastre, prin care am suit cu bucurie scara Veşnicului Împărat.
Lucrând cu osteneală de la răsărit roadele faptei bune în pământul credinţei Stăpânului,
Te-ai învrednicit ca la apus să primeşti slobozirea din trup sub mărturia Adevărului Cuvântului.
Lumina sufletului tot mai curată ai arătat-o prin faptele bune şi cu sângele mucenicesc ai îmbrăcat-o,
Pentru care, cu vrednicie, ai fost primit în Cămara laudelor îngereşti şi viaţa veşnică ai aflat-o.
Ca o albină înţeleaptă în zborul cel duhovnicesc te-ai ridicat la înălţimile veşniciei,
De unde ai contemplat florile cele adevărate ale virtuţilor întemeiate pe pământul trăiniciei.
Şi adăpându-te cu sete din nectarul cel cu dulceaţă îngerească al Duhului,
Te-ai aprins de dragostea dumnezeiască, jertfindu-te cu dor Cuvântului.
Cercetând Sfânta Scriptură cu ochii înţelepciunii, privirea ţi-ai odihnit-o în tainele dreptei-credinţe,
Care ţi-au izvorât putere sfinţitoare şi te-a îmbrăcat cu făgăduinţa cereştii biruinţe.
Ca un iconom credincios al celor de folos ai adus multă cinste Stăpânului
Şi talantul tău l-ai înmulţit prin rânduiala înţeleaptă, spre biruinţa binelui.
Gata a fost inima ta a nădăjdui spre Dumnezeu şi de săgeţile vrăjmaşilor nu te-ai înfricoşat,
Contemplând icoana Cuvântului, toate gândurile păgânilor deşarte le-ai arătat,
De vremelnica viaţă nu te-ai îngrijit, ci spre drumul veşniciei şi mai mult ai alergat
Sub pavăza dumnezeiască ai călătorit neabătut, până ce Împărăţia cea dorită ai aflat.
Mărturisind pe Hristos-Adevărul întrupat spre ridicarea noastră din înşelăciunea vrăjmaşului,
Ai pătimit crunt, dar nu te-ai lăsat doborât, fiind neîncetat întărit de dragostea Împăratului.
Iar acum frumuseţile cele nădăjduite le priveşti şi cu cetele Îngerilor te închini Celui Iubit,
Cu care împreună la altarul rugăciunii stând, roagă-te să aflam şi noi biruinţă în războiul gândit.
Ajungând la limanul odihnei ai fost primit cu bucurie şi cinstit ca un vrednic prieten al Mirelui,
La ospăţul duhovnicesc al păcii ai fost aşezat şi la lumina iubirii ai contemplat chipul Soarelui.
Negrăitele cântece din vistieria cerească ai învăţat şi spre lauda Stăpânului cu dor te-ai avântat,
Dănţuind în hora împărătească, roagă-te şi pentru cei ce bucuria cerească încă nu au aflat.
Prin răbdarea chinurilor ai dobândit sufletul tău şi podoaba trupului nu ai preţuit,
Vii ai făcut în viaţa ta cuvintele Evangheliei ce la Adevăr paşii ţi-au călăuzit,
Iubirea lui Hristos în tine sălăşluindu-se te-ai făcut asemenea îngerilor, râvnind doar cele cereşti,
Şi Adevărul strălucind deasupra Ta te-a chemat tainic prin glasul sufletului la slava celor nepământeşti.
Fântână a cereşilor daruri, mărturisire îngerească a înţelepciunii celei adevărate,
Inimă întemeiată pe Adevărul veşnic izvorâtor de tărie, nădejdea celor luminate
Crin al tainicelor înţelesuri ce-şi poartă paşii printre comorile înţelepciunii cereşti,
Viaţă noastră o aşează pe altarul dreptei-credinţe, cea dăruitoare a oazelor îngereşti !
Sfinte Camasie, mlădiţă cuvântătoare a Adevărului, răsărită din iubirea Luminii,
Glas limpede al mărturisirii binecuvântat de puterea sfinţitoare a rugăciunii,
Oază a tainelor îngereşti, acoperite de veşmântul smerit al sufletului,
Privire neîncetată către Hristos, Înălţime ce îmbracă vrednicia cugetului.
La păşunea duhovnicească aducând pe cei rătăciţi, prin deşertul patimilor ai răzbit,
Mersul ţi-a fost hotărât şi odihnă deplină nu ai aflat până ce Împărăţia nu ai găsit.
Priveliştea inimii ţi-a arătat frumuseţea Raiului dăruită celor ce se fac vase ale Cuvântului
Şi sufletul purtând pecetea dragostei a urmat cu râvnă împlinirea tainei Stăpânului.
Al Dobrogei strălucit Soare, ce povăţuieşti pe cei ce trec marea întunecată a acestei vieţi,
Şi cu veşmântul nădejdii acoperindu-i în Împărăţia cea neînserată cu dragoste îi aştepţi.
Pentru Hristos foarte ai suferit şi greutatea jertfei celei curate nu ai socotit
Căci privind cu ochii iubirii, în îndurarea muncilor grele te-ai întărit.
De uciderea trupului nu te-ai înspăimântat şi de cele materiale cu bucurie te-ai lepădat
Ca de moartea sufletului să scapi şi să te învredniceşti de viaţă veşnică lângă Împărat.
Cu mulţumire pământul dobrogei a primit sângele tău ca pe un izvor roditor şi minunat
Care a urmat întru asemănare Stăpânului, Care pentru noi ca jertfă S-a dat.
Ochii Domnului privind spre Tine, te-a întărit întru mărturisirea iubitoare,
Şi cuget viteaz dăruindu-ţi, ţi-a înlesnit drumul spre cetatea săltătoare,
Nesocotind durerea chinurilor ai stat pe altarul jerfei, împodobindu-l cu gândul înmiresmat al rugăciunii,
Prin puterea mărturisirii celei drepte ai dat pildă de sfinţenie lucrătoare lumii.
Prin pătimirile tale ai câştigat inimile celor ce priveau tăria ta neclintită de valurile răutăţii,
Aducând la Hristos pe cei ce prin vieţuirea lor în neştiinţă colindau cărările morţii.
Hotărârea cea neclintită a credinţei tale văzându-o păgânii, cu sabia, capul ţi-au tăiat
Dar gândind la întâlnirea cu Mirele iubit, ca jertfă curată pentru El te-ai dat.
Mintea grăind despre frumuseţea icoanei lui Hristos, spre cele cereşti râvnea,
Şi în mijlocul chinurilor negrăite, de mirul mucenicesc al slavei se îndulcea,
Părăsind cugetarea la deşertăciunile acestei lumi, te-ai făcut ca un vas răsărit din adâncimi
Şi toate tainele limpezi ale înţelepciunii dumnezeieşti cuprinzând, te-ai făcut trâmbiţă a veşnicelor doriri.
Preţuind cele veşnice, cu sângele tău ai răscumpărat veşnicele daruri îngereşti,
Şi privirea avându-o întemeiată pe cerul credinţei, ai defăimat cele lumeşti,
Cocor al zborurilor de taină, aprinzând făclia cerului cu lumina jertfei tale muceniceşti,
În cetele Sfinţilor te-ai aşezat, de unde nu încetezi a trimite ofrande cereşti.
Cu cerească dorire fiind împodobit, cele înalte ai lucrat încă de pe pământ,
Şi roade multe ai adus Domnului, mângâindu-te neîncetat cu al Său cuvânt.
Cu nădejdea la slava celor de sus, ca şi cu un veşmânt te-ai îmbrăcat vremea ispitirii,
Înfocat doritor al mântuirii sufletului fiind, ai alergat la Raiul fericirii.
Floare a bunelor vestiri de bucurie, ridicată de corul îngeresc la veşnica veselie,
Cărare a Împărăţiei mângâiată de paşii credincioşilor ce se grăbesc spre veşnicie,
Bun Dăruitor al razelor de lumină culese din grădina Cuvântului,
Inimile cele întunecate de patimi le trezeşte la mărturisirea Adevărului !
Ca nişte stele ce în întunericul pământului au răsărit tainice raze ale Adevărului,
Sfintele voastre moaşte s-au arătat în Dobrogea, povăţuite la lumină de iubirea cerului.
Şi astfel, ca nişte comori trimise din vistieria împărătească am primit darul Domnului,
Pentru care îl rugăm să ne învrednicim de mijlocirea rugăciunii voastre, spre binecuvântarea omulu
i.
