Rugăciune

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                   

“Stăpâne, Iubitorule de oameni, Împăratul veacurilor și dătătorul bunătăților, care ai stricat peretele din mijloc al vrajbei și ai dat pace neamului omenesc, miluiește-i, Doamne, pe cei ce ne urăsc sau ne pizmuiesc, pe cei ce ne ocărăsc și pe cei ce ne grăiesc de rău. Ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi, păcătoșii, nici în veacul de acum și nici în cel ce va să fie. Tu, Doamne Dumnezeul nostru, caută din înălțime ca un Bun asupra inimilor noastre, care sunt lipsite de dragoste și de unire și sunt îmboldite de spinii urii și ai altor păcate. O picătură din Harul Sfântului Tău Duh, coborând peste dânsele, rourează-le bogat, ca să aducă roade bune și din dragostea cea către Tine să sporească în fapte bune și să petreacă în dragoste și unire. Așa, Doamne, înmulțește dragostea în inimile noastre și păzește-ne de tot răul și de asuprirea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul dintre noi și ne ajută totdeauna să ne iubim unii pe alții și să facem numai bine, spre a ne învrednici de bunătățile Tale cele cerești. Amin.”

Ajută-mă Doamne...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Cum nu voi plânge când îmi aduc aminte de moarte? Că am văzut pe fra­tele meu în groapă, zăcând fără de mărire și fără de chip. Dar ce aștept? Și în cine nădăjduiesc? Numai în Tine, Doamne, pe Care Te rog ca, mai în­a­inte de sfârșit, să mă îndreptezi.

Cu ochiul Tău cel milostiv caută spre mine când voi sta înaintea Ta și voi fi judecat, Unule lesne iertătorule!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Cum să mă rog? Nu ştiu cum să mă rog…

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice.

Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi” Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…

Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, Doamne, acuma iartă-mă că am cârtit, dar mulţumesc că m-ai impaciuit!” Şi continuaţi aşa!

Uneori, spune şi Sfântul Pavel, [este câte] o rugăciune în care noi nu ştim ce să cerem sau pentru ce să ne rugăm şi Duhul Lui Dumnezeu ne ajută cu suspinuri negraite. Suspinuri pe care noi înşine nu ştim de ce [le avem]: ceva doare, de ceva avem nevoie… Făcătorul nostru ştie ce vrem!

Aşa cum mama cu pruncul nou născut ştie… M-am uimit de multe ori [când] tinerele de vârsta mea deveneau mame şi, cu pruncul în braţe – pruncul plângea, “zbiera”… Şi la un moment dat mama zice: “A, i-e foame, iertaţi-mă”. Pleacă şi hrăneşte pruncul, îl alăptează. După care, iar “zbiara” pruncul, şi mama: “Il doare ceva!” Şi-l întoarce pe faţă, pe dos, nu-stiu-ce, pana la urma, ii “ghioraia” stomacul – si… se potoleste pruncul. Şi pe după aia, iar zbiera pruncul. Şi zice mama: “A, vezi! Face capricii!” O, mămică, de unde ştii tu toate astea? Eu n-aud decat un prunc care zbiara! Dar poate c-o inteleg mai mult acum pe mama, ca de când m-am făcut duhovnic am devenit şi eu mamă într-un fel. Dar Dumnezeu dă intuiţie mamei sa inteleaga. Pruncul nu stie decat sa “să zbiere” când nu i-e bine. Si mama stie ce trebuie sa faca. N-are nevoie ca pruncul să facă un tratat de filozofie ca să ştie cum să acţioneze

Dumnezeu care a făcut mama, Dumnezeu care “a inventat” mama, El este mai… Mama decat orisicine... Si suspinurile noastre negrăite, ba şi… nesuspinurile noastre, le aude Dumnezeu şi le adună în vistieriile Lui. Si ştie să ne răspundă! “Filocalia” este: Hai, să facem aceste suspinuri conştiente, să conştientizăm din ce in ce mai mult…

Parintele Rafail Noica

Cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dumnezeu implineste rugaciunile noastre mai repede:
1. cand sunt insotite de fapte bune si de post;
2. cand chemam mijlocirea Sfintilor si
 3. cand sunt facute de mai multi impreuna.

1. Postul si rugaciunea sunt cele doua aripi ale nadejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutasul, barbat drept si temator de Dumnezeu, insotind rugaciunea lui cu post si cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetati si popoare au scapat de mari primejdii in urma rugaciunilor unite cu vreo fagaduiala.

2. Rugaciunea facuta in fata sfintelor icoane sau langa sfintele moaste ale Sfintilor este mai ascultata si mai repede implinita de Dumnezeu. Este mai ascultata si mai repede implinita chemand ajutorul Sfintilor, fiindca acestia sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dum-nezeu320 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 276).

3. Dumnezeu asculta mai curand rugaciunea facuta laolalta cu mai multi. Negresit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu in orice loc asculta intr-acelasi chip rugaciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos: "Iarasi graiesc voua ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri" (Matei 18, 19). "Aceasta rugaciune, daruita din toata inima, hranita din credinta noastra, ingrijita prin adevar, intreaga prin nevinovatie, curata prin castitate, agapa infrumusetata cu podoaba faptelor bune, aceasta rugaciune suntem datori s-o inaltam la altarul lui Dumnezeu, ea avand a dobandi pentru noi toate de la Dumnezeu"321 (Tertulian, Despre Rugaciune, c. XXVIII, trad. cit; p. 245). Cand, dupa uciderea Apostolului Iacov, Sfantul Petru a fost inchis in temnita, rugaciunile neincetate, facute de crestini pentru dansul la Dumnezeu, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger si in chip minunat a eliberat pe Petru din inchisoare (Fapte 12, 1-11). Rugaciunea laolalta a mai multora este ca focul in gramada de carbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar si butucul neuscat.

27. Cand si pentru ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?

Dumnezeu nu asculta si nu implineste rugaciunile atunci cand cerem ceva pagubitor si cand nu suntem vrednici sa fim ascultati.

1. Dumnezeu Se aseamana cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu ii ingaduie ce i-ar fi pagubitor322 (Fer. Augustin, Predica LXXX, 2, op. cit., vol. II, p. 43). Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa impiedice plecarea fiului sau in Italia si nu a fost ascultata; pentru ca aceasta calatorie a dat Fericitului Augustin prilejul de intoarcere la Dumnezeu. "O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i implini ceea ce ea cerea de atata vreme", a spus mai tarziu Fericitul.

2. Adesea Dumnezeu nu ne implineste rugaciunile fiindca nu suntem vrednici sa ne fie implinite: ne rugam fara evlavie si fara incredere (Iacov 1, 6-7); sau, pacatosi fiind, nu voim sa ne dezbaram de relele apu-caturi (Ioan 9, 31); sau rugaciunea e fara staruinta, ca si cum lucrul cerut nu ar avea nici un pret, sau rand cerem rau (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).

3. Totusi nimeni nu se roaga in desert. Nici o rugaciune, nici cea bine facuta, nici cea rau facuta, nu este pierduta inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu implineste ce 1 se cere, El da negresit altceva mai bun, ne incredinteaza Sfantul Ioan Gura de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate implini mai cu prisosinta lucrurile pe care le cerem sau le gandim (Efes. 2, 20). De pilda, marele staret Gheorghe plecase de la manastirea Neamtului cu gandul sa se duca la Sfantul Munte Athos, facand rugaciuni la Dumnezeu pentru a-i implini gandul acesta. Dar, ajuns la Bucuresti, este impiedicat sa mearga incotro se rugase la Dumnezeu si trimis la Cernica, sa ridice din daramaturi vechea manastire parasita si paraginita. Astfel a ajuns el povatuitor si indreptator pentru mii de calugari, care s-au perindat de atunci si pana astazi in cele doua manastiri muntene Cernica si Caldarusani, si un mare dascal sufletesc al celor ce s-au apropiat de dansul, calugari si mireni.

28. Rugaciunea foloseste oare la ceva celui pacatos?

Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept. Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta" (Luca 23, 42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci cuvinte: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului" si s-a intors indreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a grait: "Pacatuit-am Domnului" si Domnul l-a iertat (II Regi 12, 13); "Cel ce se asterne la rugaciune pune capat pacatului", zice Fericitul Augustin; "iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui".

Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant si lumineaza cele dinlauntru ale noastre. Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii. De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in "Orientalia christiana", vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95). Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-l insufleteste si improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.

29. Cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, adica cel drept, mai are nevoie de rugaciune?

Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului. Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa. Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa: "Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru sufletul in primejdie sa se inece". "Demonii vazandu-ne stand la rugaciune fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase". Cel drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: "Cel ce se roaga bine stie sa traiasca cinstit". Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se frang sagetile aprinse ale vrajmasului.

30. Ce se intampla cu cel ce nu se roaga?

Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca. Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. "Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat, zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, "noi ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?" - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).

DESPRE RUGĂCIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                Ce s-ar cuveni să spunem

                   când trecem pe lângă o Sfântă Biserică,

             un cimitir, o cruce sau când intrăm într-o casă

   Când trecem pe lângă o Sfântă Biserică Ortodoxă, noi creştinii se

cuvine să ne întoarcem cu faţa către ea şi să spunem din adâncul

sufletului: (închinându-ne) „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui

Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor,

mântuieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)“.

Dacă ştim hramul Bisericii respective zicem, spre exemplu:

(închinându-ne din nou) „Sfinte Nicolae mare făcătorule de minuni,

roagă-te la Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul morţii şi în

ceasul judecăţii mele. Amin!“

      Şi în continuare îl rugăm tot pe Sfântul al cărui hram îl poartă

Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor dragi ai noştri

(închinăndu-ne iarăşi): „Sfinte Nicolae, roagă-te la Dumnezeu

pentru mântuirea robilor săi: Daniel patriarhul, ... Episcopul locului

(numele), duhovnicul la care v-aţi spovedit (spre exemplu, Ioan

preotul), numele părinţilor, ai naşilor, copiilor, moşilor, fraţilor,

cumnaţilor, verilor, cunoscuţilor şi neapărat al celor care v-au făcut

rău.

      Trecând prin Bucureşti cu maşina am fost nevoit să oprec la

culoarea roşie a semaforului. Mi-am aruncat ochii şi am văzut o

Sfântă Biserică. Pe trotuarul de vis-a-vis, în dreptul Sfintei Biserici

s-a oprit o femeie ce venea de la piaţă, având în ambele mâini câte

o plasă grea. Şi-a pus plasele jos, s-a întors cu faţa către Sfânta

Biserică a făcut trei metanii mici (închinăciuni cu plecare până la

pâmânt) închinându-se, apoi şi-a luat plasele şi a plecat liniştită

către casă. Am fost profund impresionat de credinţa acelei femei.

În tramvai, în autobuz sau pe stradă puţini călători se mai închină

când trec prin dreptul Sfintelor Biserici.

      Când trecem pe lângă un cimitir, de mare folos ne-ar fi şi nouă şi

celor morţi dacă am spune aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase,

Dumnezeul nostru, iartă păcatele tuturor celor care sunt adormiţi

în cimitirul acesta şi când voi muri să mă ierţi şi pe mine“. La fel

să ne rugăm şi atunci când călătorim şi vedem pe marginea drumului

crucea cuiva care a murit probabil în accident de maşină (spovedit şi

împărtăşit sau poate nespovedit şi neîmpărtăşit): „Doamne, Iisuse

Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă-l pe acela care a adormit aici

şi când voi muri să mă ierţi şi pe mine!“ Toate rugăciunile pe care

le înălţăm cu tot sufletul pentru cei adormiţi sunt primite acolo sus

la cer şi aduc uşurare celor pe care i-am pomenit, chiar dacă nu le

ştim numele. Şi apoi, dacă noi ne rugăm pentru cei morţi, când vom

fi şi noi morţi, alţii se vor ruga pentru sufletele noastre, după zicala:

„Ce faci, ţi se va face!“, adică te-ai rugat pentru alţii, atunci din

rânduiala lui Dumnezeu şi alţii se vor ruga pentru tine.

             Iată şi cuvântul Sfântului Serafim de Sarov:

     „Trecând printr-un sat sau printr-un oraş, însemnaţi-vă cu

semnul Sfintei Cruci şi spuneţi rugăciunea aceasta: Doamne,

mântuieşte-i pe locuitorii satului (oraşului acestuia) şi pentru

rugăciunile lor mântuieşte-mă şi pe mine, păcătosul; apoi rugăţivă

Sfinţilor ale căror icoane se află în casele satului sau oraşului

aceluia şi ziceţi: Sfinţilor ai lui Dumnezeu, mă închin vouă şi vă

rog să mă miluiţi pe mine, păcătosul şi să mă apăraţi în toată

vremea vieţii mele. Intrând într-o casă, mai întâi închinaţi-vă

icoanelor aflate acolo şi abia apoi salutaţi-i pe stăpânii casei.

Acelaşi lucru să-l faceţi şi la ieşirea din casă“.

      Adâncimea sau superficialitatea credinţei în Dumnezeu, într-un

om, o poţi cunoaşte mai bine din lucrurile pe care le cere, decât din

cuvintele pe care le spune. Unii nu îi cer nimic. Alţii îi cer nimicuri.

Alţii îi cer socoteală lui Dumnezeu. Alţii îi cer să facă El ce vor ei.

Sfinţii cei mari din desăvârşită credinţă în Dumnezeu nu mai cereau

nimic, nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârşirea.

Rugăciunea este dialogul dintre creştin şi Dumnezeu, prin care

noi oamenii ne ridicăm mintea şi inima spre El. La rugăciune participă

mintea care se gândeşte numai la Dumnezeu, memoria care uită de

toate cele pământeşti şi inima care se bucură de prezenţa lui

Dumnezeu.

                                   Rugăcinea unui copil

                    Odessa. Într-o zi de dimineaţă, înainte de a începe Sfânta

Liturghie, stăteam în colţul meu din dreapta noasului şi mă uitam cum

o fetiţă de nouă ani se ruga la icoana Maicii Domnului care se afla în

faţă. Dar rugăciunea fetiţei se deosebea de rugăciunile copiilor de

vârsta ei. Biata copilă cădea în genunchi, ridica mânuţele în sus ca

preotul la invocarea Duhului Sfânt şi plângea.

După ce şi-a terminat rugăciunea - văzând că fetiţa se apropie de

mine să-mi sărute mâna - am întrebat-o de ce s-a rugat şi a plâns.

„M-am rugat Maicii Domnului ca să mi-l aducă acasă pe tăticu“.

„Dar unde e tăticu?“ am întrebat-o eu. „La război, pe front,“ a

răspuns fetiţa cu durere. M-am uitat cu milă la aceste copil naiv,

zicând în sinea mea: „Cum poate Maica Domnului să-l aducă pe

tăticul ei acasă?“ M-am îndoit ca Moise în pustie.

Dar n-au trecut multe zile şi învăţătoarea ei, care frecventa aceeaşi

Biserică mi-a spus că tăticul fetiţei s-a întors într-adevăr acasă. „Dar

cum s-a întâmplat minunea?,“ am întrebat-o eu pe învăţătoare.

„Fetiţa şi mămica ei, mi-a povestit învăţătoarea, dormeau liniştite în

casă. Pe la miezul nopţii au auzit o bătaie în uşă. Mama a sărit din

pat şi a întrebat cine-i. Vocea de afară îi era cunoscută, era tăticul

fetiţei. Când i-a deschis uşa, tăticul a lăsat-o pe soţia lui şi s-a

îndreptat spre fetiţă. A îmbrăţişat-o plângând şi i-a spus: „Tu m-ai

salvat! Iată de ce. Eram pe front. Se întunecase, iar noi eram tot în

tranşee, pentru că gloanţele şi brandurile nu încetau să treacă

vâjâind şi şuierând peste capetele noastre. La un moment dat, stând

cu capul scos din tranşee, ca să văd dacă a încetat focul, aud vocea

fetiţei mele scumpe, care striga alarmată: Tăticule, tăticule, apleacăte!

Fără să-mi dau seama că tu erai, draga mea, la Odessa, iar eu pe

front, m-am aplecat în mod automat. Dar când mi-am ascuns capul

în tranşee, deasupra capului meu a vâjâit o bucată de brand

explodat la o oarecare distanţă de noi. Dacă nu-mi aplecam capul

mi-l reteza. Când am văzut acestă minune n-am mai stat locului. Am

pornit cu nădejdea în Dumnezeu chiar în noaptea în care am auzit

vocea. Am trecut peste cadavre, peste garduri cu sârmă ghimpată,

am trecut prin sate şi oraşe, dar nu m-a întrebat nimeni de acte. Şi

acum mă bucur că vă văd sănătoase şi-i mulţumesc lui Dumnezeu

că m-a scăpat de la moarte.

                  Învăţături minunate despre rugăciune

  ● Nu putem intra în rugăciune pur şi simplu, fără a ne descălţa ca

şi Moise. Există o întreagă pregătire pentru rugăciune: să te linişteşti,

să te aşezi, să închizi telefonul gândurilor şi televizorul interior al

imaginilor. Trebuie dezrădăcinată tulburarea pricinuită de mânie sau

tristeţe. Toată grija cea lumească acum să o lepădăm.

  ● Ori de câte ori vrăjmaşul ne întinde undiţa păcatului să alergăm

la rugăciune şi să ne rugăm cu zdrobire de inimă.

    ● Prin rugăciune, creatura comunică cu Creatorul în mod nevăzut.

Prin rugăciune lanţurile păcatului cad neputincioase şi amăgirea

diavolului se pierde în gol. Rugăciune este ridicarea minţii pe aripile

sufletului la Dumnezeu. E întoarcerea acestuia acolo de unde a fost

luat şi dat omului, spre a fi asemenea lui Dumnezeu. Prin rugăciune

păcatul moare şi divolul crapă. Dumnezeu strigă de dincolo de noi

(Matei 7:7): „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va

deschide“.

      ● Părintele Avacum zelotul din Sfântul Munte Athos, scotea

pietrele din pământ una câte una şi la fiecare lovitură cu sapa Îl striga

pe Hristos. Să nu ne lăsăm tulburaţi de gândurile deşarte, ci ca o

pasăre să nu încetăm să cântăm slava lui Dumnezeu, Ziditorul lumii.

  ● Pentru a ne ruga cu luare aminte trebuie să păstrăm în noi frica

de Dumnezeu. Ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Rugaţi-vă

neîncetat“ (1Tesaloniceni 5:17), pentru că ispitele ne urmăresc

neîncetat şi oriunde. Temelia rugăciunii pentru aproapele este

compătimirea. Fără bunăvoinţa inimii, rugăciunea este nulă.

      ● În legătură cu lacrimile şi cu puterea lor dumnezeiască,

părintele Avacum zelotul, îl evoca pe Fericitul Augustin, despre care îi

plăcea să spună: „S-ar putea opri mai uşor curentul unui fluviu

decât lacrimile lui Augustin“. Părintele Avacum îi îndemna pe toţi la

pocăinţă adevărată şi-i învăţa să spună: „Dumnezeul meu, dăruieştemi

şi mie lacrimi!“ Hristos Însuşi Îl ruga pe Tatăl cu suspine şi cu

lacrimi şi încă lacrimi de sânge. Asemenea şi Sfântul Grigore Palama,

plângea cu valuri de lacrimi, care îl spălau până ce chipul îi devenea

luminos şi strălucitor. Părintele Avacum îi îndemna pe toţi să practice

rugăciunea departe de lume şi de zgomot, acolo unde mintea se uneşte

cu Sfânta Treime.

    ● Când te rogi, nu face voia trupului celui trândav, nu te grăbi.

Trupului i se urăşte de efortul rugăciunii, se simte apăsat şi atunci dă

zor să termine mai repede, ca să-şi afle răgaz sau să-şi vadă de

treburile zilnice. Trebuie să ne rugăm cu drag, cu vigoare, din inimă.

Nu din cauza supărărilor şi necazurilor şi nici din obligaţie. „Căci

Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu voie bună“ (2 Corinteni 9:7).

                             Ce este rugăciunea

Sufletul nostru trebuie să cânte o singură melodie:

RUGĂCIUNEA.

Rugăciunea este neajutorarea care Îi cere lui Iisus să vină şi

să ia totul asupra Sa.

Rugăciunea înseamnă să-mi dau grijile lui Dumnezeu şi să

primesc în schimb pacea Sa.

Rugăciunea înseamnă să învăţ să-i iubesc pe ceilalţi la fel de

dezinteresat cum mă iubeşte pe mine Hristos, purtându-le povara

şi rugându-mă pentru ei la fel de stăruitor şi arzător cum mă rog

pentru mine însumi.

Rugăciunea înseamnă să ajung să-L cunosc pe Dumnezeu pe

măsură ce mă deschid către El.

Rugăciunea înseamnă a sta drept înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunea este dialogul între două persoane care se iubesc.

Rugăciunea este vorbire cu Hristos de la inimă la inimă.

Rugăciunea este respiraţie duhovnicească.

Rugăciunea înseamnă a te furişa înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunea este unealta harului, este o taină.

Sfântul Paisie oprea pe fraţii certaţi să spună Tatăl nostru,

până se împăcau ca nu cumva să se osândească cănd spuneau: „Şi

ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor

noştri“. Un părinte compara rugăciunea cu uleiul din candelă, iar

fitilul cu atenţia la rugăciune.