Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.
Toate cele neplăcute care rămân în sufletul vostru și provoacă stres pot să devină un pretext pentru adorarea lui Dumnezeu și să înceteze de a vă istovi.
Aveți încredere în Dumnezeu.
Nu spune Apostolul Pavel: „Întru toate suntem necăjiți, dar nu striviți?”.
Pe toate să le abordați cu dragoste, bunătate, blândețe, răbdare și smerenie.
Să fiți stânci!
Toate să se spargă de voi și, asemenea valurilor, să se întoarcă în larg.
Voi să fiți calmi.
Dar veți zice: Ei, este posibil acest lucru?
Da, cu harul lui Dumnezeu, este întotdeauna posibil.
Dacă le privim doar omenește, nu este posibil.
Chiar dacă ești nedreptățit, să nu contrazici, nici să nu te enervezi, ci să rabzi și să taci, preferând să îi înștiințeze Dumnezeu pe alții despre tine.
Căci aceasta este spre folosul tău și nu pentru a deveni avocatul și apărătorul tău propriu.
Hristos vrea să ne unim cu El și așteaptă afară, la poarta sufletului nostru.
Doar harul divin ne poate schimba.
Noi nu putem face nimic singuri.
Harul ni le va da pe toate, dar noi trebuie să încercăm să ne micșorăm egoismul și iubirea de sine, să fim smeriți, să ne dăruim lui Hristos, și toate cele contrare pleacă - trupești și sufletești."
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Pagini
Faceți căutări pe acest blog
joi, 7 martie 2024
,,Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale.
Labels:
INVATATURA ORTODOXA,
INVATATURI CRESTINE
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Despre mine
- Bălulescu iliana
- Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Arhivă blog
-
▼
2024
(133)
- ► septembrie (8)
-
▼
martie
(19)
- POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU.
- DOAMNE MILUIEȘTE!
- ... ÎMPUȚINAREA SUFLETEASCĂ ...
- Buna Vestire (zi cu dezlegare la peste)
- CUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURA DESPRE INVENȚIILE BĂBEȘTI
- PSALMUL 55
- Copilul care vroia să se facă tătic - Dr. Ecaterin...
- Postirea
- LACOMIA PANTECELUI
- POSTUL NE FACE ASEMENEA CU INGERII...
- SPORIRE DUHOVNICEASCĂ
- Focul ispitelor...
- Mulțumesc ...
- DESVÂRSIT sau NEDESĂVÂRSIT
- ,,Stresul este boala sufletului și nu depinde de l...
- Bine faci...bine găsesti...
- Cum se-mparte casa, frate
- SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!
- SfantaTreime
-
►
2023
(182)
- ► septembrie (24)
-
►
2022
(220)
- ► septembrie (11)
-
►
2021
(219)
- ► septembrie (12)
-
►
2020
(363)
- ► septembrie (10)
-
►
2019
(225)
- ► septembrie (6)
-
►
2018
(189)
- ► septembrie (15)
-
►
2017
(187)
- ► septembrie (17)
-
►
2016
(72)
- ► septembrie (8)
-
►
2015
(80)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(128)
- ► septembrie (12)
-
►
2013
(149)
- ► septembrie (11)
-
►
2012
(204)
- ► septembrie (10)
https://www.diigo.com/
Postări populare
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE... ...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... Post...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... ...
-
Mulţi dintre semenii noştri consideră rânduielile bisericeşti, între care se numără şi postul, nişte prescripţii care nu se r...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
PENTRU VIZITATORI
PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"
PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"
PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"
PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Lincuri utile
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... &qu...