joi, 7 martie 2024

Bine faci...bine găsesti...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


,,Ai nădejde, căci undeva, într-un departament al Raiului, sunt îngeri-contabili. Toate dăţile când ai trecut câte un bătrân strada, când ai hrănit un câine vagabond, când i-ai strecurat în palmă unui nevoiaş o sumă consistentă de bani, când ai stat la serviciu peste program fără nici un beneficiu decât acela de a face lucrări de calitate, când ai ajutat un om pierdut, când ai transportat pe cineva cu maşina fără să-i ceri nimic, când te-ai oferit voluntar să cureţi parcurile de gunoaie, să-i ajuţi la lecţii pe copiii din orfelinat şi să joci şah cu bătrânii de la azil, lăsându-i să câştige de fiecare dată, când ai avut puterea să ierţi ce era de neiertat, să zâmbeşti când îţi venea să plângi, să iubeşti când omeneşte era de urât... ai nădejde!
Cineva scrie undeva, cu un condei magic, toate virtuţile tale. Şi la scadenţa facturii, te vei umple de harul lui Dumnezeu. Ai să vezi cândva că orice faptă îşi are răsplata, de aceea tu să gândeşti mereu bine, să vorbeşti mereu bine şi să faci mereu bine. Şi binele ţi se va descoperi."

Starețul Efrem Filotheitul

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO