"Aparent formăm o unitate, o umanitate, dar în realitate suntem atât de dezbinați! Ceea ce se petrece în inimă face unitatea, iar nu înfățișarea din afară. În inimă se află viața și moartea; acolo este vrednicia, acolo răutatea, iar adevăratul om este cel ascuns vederii trupești. Inima este palatul lui Hristos. Inima este corabia sufletului, condusă de căpitanul minții. Mintea guvernează gândurile, ca un conducător de cai care strunește hățurile, întoarce căruța acolo unde vrea. Cel ce știe s-o conducă bine nu se lasă mânat de animale.
……………………….
Adevăratul semn al pecetei Duhului Sfânt este umilința totală, încercarea de a rămâne ascuns ochilor oamenilor, iar nu a dori să se arate tuturor. Și chiar dacă ar poseda el toate darurile facerii de minuni, al vindecărilor, al cuvântărilor, al postirii, al rugăciunii nesfârșite -, pe toate și le ascunde de ochii lumii, și se consideră a fi praf și cenușă, nevrednic de nici o faptă bună. Cu cât gustă ei mai mult din Dumnezeu, cu atât sunt mai flămânzi și iubesc mai mult singurătatea, și nu lumea, pentru că numai în singurătate pot vorbi cu Dumnezeu liniștiți. Acesta este adevăratul semn al creștinului curat, iar nu lăudăroșenia acelora ce se consideră ajunși la putere și la forța de a-i schimba pe alții; aceștia sunt amăgiți de satana.
Moartea adevarata nu este cea a trupurilor, cea exterioară, ci moartea cea ascunsă, cea a omului interior. Cine a trecut însă din moarte la viață in cele ascunse ale sale, acela, chiar dacă trupul lui se distruge, el ramane viu în vecii vecilor. Și trupurile unora ca aceștia se refac la loc în strălucire, căci ele sunt sfintite de duhul care a trăit în ele. De aceea, creștinii nici nu pomenesc cuvântul „moarte”, ci se roagă pentru odihna „celui adormit”.
…………………………………….
Multi oameni ce duc o viata corecta in aparenta si practica cultul religios cu constiinciozitate sunt linistiti in constiinta lor ca merg pe drumul cel bun. Se inseala insa, necautand sa analizeze ce se petrece in inima lor! Acolo trebuie sa fie adevarata corectitudine, nu numai in comportarile exterioare, care de foarte multe ori sunt false, ipocrite. Nu intotdeauna aparenta evlavie este urmare a sfinteniei inimii.
Pacatul sta ascuns si tasneste din cand in cand, prin diferite ganduri, in mintea omului. Cine nu duce lupta cu gandurile nu lupta cu satana si, mai curand sau mai tarziu, aceste ganduri rele se vor revarsa si in afara si-l vor conduce pe cel aparent corect la pacate fatise.
Raul este ca un izvor ce tasneste neincetat. Asadar, sufletul trebuie sa se sileasca in permanenta sa opreasca valurile rautatii care vin peste el sub forma de ganduri inca de la inceput.
Toata lumea cea vazuta este permanent in miscare, in agitatie, in lupta. Nimeni nu cunoaste insa cauza acestor nesfarsite tulburari, care sunt opera satanei. In lumea nevazuta a gandurilor omenesti tot satana lucreaza si tulbura. El este stapanitorul lumii acesteia, vazute si nevazute. Oamenii nu stiu, nu-si dau seama, ba inca nici nu vor sa stie, ca sunt permanent purtati de o putere straina si li se pare firesc tot ceea ce, de fapt, este contrar adevaratei lor firi, create dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Intreaga omenire, saraca, este amarnic inselata de satana.
Numai cei luminati, care au castigat pacea lui Hristos, stiu si simt de unde vine toata agitatia lumii."
(POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti)
