Se afișează postările cu eticheta INVATATURA ORTODOXA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta INVATATURA ORTODOXA. Afișați toate postările

joi, 7 martie 2024

,,Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.

Toate cele neplăcute care rămân în sufletul vostru și provoacă stres pot să devină un pretext pentru adorarea lui Dumnezeu și să înceteze de a vă istovi.
Aveți încredere în Dumnezeu.
Nu spune Apostolul Pavel: „Întru toate suntem necăjiți, dar nu striviți?”.
Pe toate să le abordați cu dragoste, bunătate, blândețe, răbdare și smerenie.
Să fiți stânci!
Toate să se spargă de voi și, asemenea valurilor, să se întoarcă în larg.
Voi să fiți calmi.
Dar veți zice: Ei, este posibil acest lucru?
Da, cu harul lui Dumnezeu, este întotdeauna posibil.
Dacă le privim doar omenește, nu este posibil.
Chiar dacă ești nedreptățit, să nu contrazici, nici să nu te enervezi, ci să rabzi și să taci, preferând să îi înștiințeze Dumnezeu pe alții despre tine.
Căci aceasta este spre folosul tău și nu pentru a deveni avocatul și apărătorul tău propriu.
Hristos vrea să ne unim cu El și așteaptă afară, la poarta sufletului nostru.
Doar harul divin ne poate schimba.
Noi nu putem face nimic singuri.
Harul ni le va da pe toate, dar noi trebuie să încercăm să ne micșorăm egoismul și iubirea de sine, să fim smeriți, să ne dăruim lui Hristos, și toate cele contrare pleacă - trupești și sufletești."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul


duminică, 12 noiembrie 2023

INDIFERENTA UCIDE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



In fiecare om exista o lumina,dar pentru fiecare trebuie sa vina clipa randuita de sus,cand te vezi asa cum esti,si sa-L cauti pe Hristos.Dumnezeu te iubeste pentru ceea ce este in tine lumina,pentru ce ai tu bun,nu pentru pacatele,petele,intunecimile tale.Un suflet curat este numai acela care se curateste neincetat pe sine,si care umbla neincetat sa curateasca si pe altii.Sufletele care nu lupta mereu spre o si mai mare curatire a sa si a altora,o va pierde curand si pe cea ce i se parea ca o are!

Sa nu fim indiferenti,caci INDIFERENTA UCIDE!

Credincios adevarat este acela care facand binele,nu se masoara cu semenii sai,ci cu Invatatorul sau,caci cine se masoara cu altii,totdeauna se va mandri;dar cine se masoara cu Domnul,acela isi va gasi intodeauna masura SMERENIEI sale.Celui cu adevarat MARE,nu-i este greu sa se smereasca in fata oricui.Celui cu adevarat CURAT,nu-i este greu sa spele pe oricine.Celui cu adevarat SFANT,nu-i este greu a face totul in tacere,si cu cea mai discreta duiosie.Celui cu adevarat IUBITOR va face intotdeauna totul cu placere,cu bucurie,cu blandete,cu prietenie.

Cel cu adevarat INTELEPT va pastra esenta adevarului tuturor lucrurilor.Celui ce intelege,nu trebuie nici sa-i faci mult,nici sa-i arati mult,nici sa-i vorbesti mult..Timpul trece repede,este scurt.A trecut o clipa,au trecut doua,ai facut pasi spre mormant.Cu timpul care a trecut nu te mai intalnesti.Folositi timpul in folosul sufletului vostru,pentru viata de dincolo,nu-l pierdeti cu lucruri care nu ajuta SUFLETUL.

Nu va irositi viata!

Ea ne este data spre desavarsirea sufletului pentru vesnicie.Si chiar cele necesare pentru trup,ori de mancati,ori de beti,in Domnul sa le faceti,dupa cuvantul Sf.Ap.Pavel 

(Pr.Constantin Sarbu 1905-1975)


sâmbătă, 10 august 2019

Stăruința în rugăciune face minuni

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Potrivit invataturii Bisericii, stim ca Fiul lui Dumnezeu s-a facut Om sa mantuiasca intreg neamul omenesc. Nu a fost usor pentru comunitatile crestine din primii ani ai Bisericii sa inteleaga acest lucru. Si cu atat mai putin pentru evreii in mijlocul carora Mantuitorul si-a desfasurat activitatea si pentru ucenicii sai care proveneau din randul acestui popor si aveau, oricum, aceeasi mentalitate ca si concetatenii lor cu privire la raporturile poporului evreu cu neevreii. Existau susceptibilitati constituite de-a lungul secolelor si, de ce nu, datorita tipului de religie si de cultura ale poporului evreu in comparatie cu religiile si diversele culturi vecine.

Strainii, precum cainii

Refuzul micului popor evreu de a fi asimilat de marile culturi vecine (egipteana, asiro-babiloniana, siriaca, greco-romana), de multe ori i-a adus acestuia mari nenorociri. Si totusi, tocmai pentru ca avea o misiune de indeplinit in istorie, cu mari sacrificii, acest popor si-a pastrat specificitatea culturii sale data de credinta intr-un singur Dumnezeu. De aici si atitudinea evreilor fata de popoarele idolatre din jur sau fata de cei pe care conditiile socio-politice si istorice i-au dus sa locuiasca printre evrei. In ciuda faptului ca evreii au fost mai tot timpul stapaniti de straini, ei nu au trait niciodata sentimentul inferioritatii fata de cei care, de cele mai multe ori, i-au dominat din punct de vedere politic si militar. Ei aveau un real sentiment de superioritate, dat tocmai de faptul ca nu erau politeisti, ca aveau Legea data de Iahve Insusi, intr-un context foarte precis, prin personalitati bine cunoscute in istorie si in imprejurari istorice de necontestat, care excludeau orice mitologie si orice liberalism cu privire la ceea ce Dumnezeul lor, Dumnezeul cel adevarat, cerea de la ei. Asa se explica de ce evreii erau foarte nationalisti, pana intr-atat incat fata de straini aveau uneori denumiri de-a dreptul peiorative.

Una dintre denumirile pe care evreii le dadeau neevreilor, mai ales, greco-romanilor, era aceea de „caine“. La evrei cainele era socotit animalul cel mai de necinste, pentru ca mananca orice. Or, elinii carora nu le punea nimeni vreo opreliste intr-ale mancarii, erau precum cainii. Strainii care traiau printre evrei sau in imediata lor apropiere cunosteau atitudinea evreilor fata de ei, incat de multe ori nu o mai considerau motiv de conflict.

„A venit ceasul ca sa fie proslavit Fiul Omului“

Constient de toate acestea, Mantuitorul Hristos a menajat susceptibilitatile conationalilor sai cu privire la straini. Nu avem informatii din care sa reiasa ca Mantuitorul ar fi avut neplaceri din partea strainilor care imparteau acelasi areal geografic si politic cu evreii. In mod surprinzator, din putinele informatii date de Evanghelii privind intalnirile Mantuitorului cu neevreii, il vedem pe Iisus uimit de calitatea credintei acestora, ajungand sa-i previna pe iudei ca „multi vor veni de la Apus si de la Rasarit si vor sta la masa cu Avraam, si cu Isaac, si cu Iacov in imparatia cerurilor, iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara“ (Mt. 8, 11-12; Lc. 13, 29). Ba, mai mult, cand, inainte de patimirile sale, prin Filip si Andrei, Mantuitorului i se aduce la cunostinta ca niste greci ar vrea sa-l vada (parca astepta aceasta), va spune: „A venit ceasul ca sa fie proslavit Fiul Omului“ (Ioan 12, 23), sugerandu-ne ideea ca momentul in care paganatatea, reprezentata de grupul celor care voiau sa-l cunoasca pe Iisus, si-a aratat dorinta sa-l cunoasca pe Hristos, era acela in care Fiul lui Dumnezeu, facut Om, putea sa lase desfasurarea evenimentelor in sensul sacrificiului sau suprem pentru mantuirea intregii omeniri. Momentul sosise. Interesul grupului de elini care voiau sa-l cunoasca pe Hristos constituie timpul potrivit in care paganatatea isi dadea in mod liber acordul pentru ca lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu sa se implineasca si in randurile sale.

Era un momentul care amintea de acel „fiat“ al Sfintei Fecioare, prin care aceasta accepta sa devina Mama dupa omenitate a Fiului lui Dumnezeu. Dupa cum Mantuitorul Hristos nu a siluit in nici un fel libertatea evreilor de a-l primi, nu a siluit-o nici pe a paganilor. Acestia auzisera despre El si, iata, voiau sa-l cunoasca. Evangheliile nu ne spun daca grupul de greci s-a intalnit atunci cu Iisus. Aceia si toata paganatatea se vor intalni mai tarziu cu acelasi Iisus, dar proslavit. Oricum, momentul de interes al grecilor pentru Hristos inaintea patimirilor acestuia este de retinut.

Tirul si Sidonul

Inaintea acestei mari intalniri a lui Iisus cu paganatatea avem momentele care sugereaza marea intalnire si interesul paganilor pentru Hristos. Unul din aceste momente este, iata, intalnirea lui Iisus cu femeia cananeeanca. Se intampla dupa ce Irod Antipa il executase pe Sfantul Ioan Botezatorul. Stim ca, dupa ce a aflat de executia lui Ioan Botezatorul, Mantuitorul a cautat sa-l evite pe Irod Antipa pentru o perioada de timp, plecand in tinuturile stapanite de Filip, fratele acestuia. Iesirea din hotarele Galileii si mergerea in tinutul Tirului si al Sidonului faceau parte din masurile de precautie pe care Mantuitorul si le luase spre a evita riscul de a fi prins de Irod, care se aliase cu fariseii (cf. Mt. 14; Mc. 3, 6; Lc. 13).

In prima parte a capitolului, evanghelistul ne relateaza o discutie foarte dura a Mantuitorului cu fariseii. Existau, prin urmare, toate sansele ca acestia sa profite de bunele relatii cu Irod spre a-l da mortii si pe Iisus, care-i deranja mai mult decat i-ar fi deranjat Ioan. Tinutul Tirului si al Sidonului nu se gasea sub jurisdictia lui Irod, ci facea parte din provincia Siria. Acolo putea sa ramana in siguranta, pentru o vreme. De aceea a mers acolo.

Tirul si Sidonul au fost vechi orase feniciene, celebre in antichitate pentru constructiile de corabii si pentru navigatorii lor. Corabiile feniciene, la un moment dat, detineau controlul comertului din Mediterana (ajungand pana in Spania), unde au infiintat mai multe colonii, dintre care Cartagina a fost cea mai vestita. Alexandru cel Mare a cucerit aceste orase, in care s-a ajuns ca protipendada sa fie formata din greci, incat limba greaca a devenit limba oficiala. Precum celelalte popoare antice, evreii au avut raporturi deosebite cu Tirul si Sidonul. Solomon, spre exemplu, pentru corabiile sale a adus ofiteri din Tir (I Regi 9-10), regele Ahab s-a casatorit cu Izabela, printesa din Sidon (I Regi 16 si urm.; II Regi 9 si urm.), iar proorocul Ilie a facut mai multe minuni in casa vaduvei din Sarepta Sidonului (I Regi 17-19) inviindu-i chiar fiul.

„Mare este credinta ta, faca-ti-se tie dupa cum voiesti“

Evanghelistul Matei ne relateaza ca, vazandu-l pe Iisus, o femeie cananeeanca a iesit din tinutul acela si a inceput sa-l roage strigand: „Ai mila de mine, Fiul lui David, fiica mea este rau chinuita de un demon!“ (Mt. 15, 22). Femeia i s-a adresat Mantuitorului cu cuvintele „Fiul lui David“, recunoscand in el pe cel asteptat chiar de catre evrei. Mantuitorul se gasea in situatia, pe de o parte, de a sta de vorba cu o femeie straina si singura, ceea ce Legea lui Moise interzicea, iar pe de alta parte, sa dea curs rugamintii unei femei pagane, ceea ce el Insusi interzisese ucenicilor atunci cind ii trimisese la propovaduire (Mt. 10, 5). Era o dilema care trebuia rezolvata de-asa maniera, incat sa nu ramana nimeni care sa nu fi avut parte de prezenta sa binefacatoare. Ca Dumnezeu, Iisus cunostea cu siguranta credinta femeii, dar si sufletele ucenicilor sai.

Poate ca iesise din hotarele Galileii tocmai pentru a o intalni pe acea femeie, care, iata, iesea din hotarele paganatatii ei spre a descoperi in Iisus pe Fiul lui David, Mesia mult asteptat. Cu intelepciunea sa dumnezeiasca, Mantuitorul va conduce situatia creata in asa fel, incat ucenicii vor trece peste rezervele evreilor fata de pagani si vor mijloci ei insisi pe langa Iisus, ca acesta sa dea curs rugamintii femeii.

Mantuitorul amana implinirea rugamintii femeii, mai intai refuzand sa-i raspunda, apoi, facand-o sa inteleaga faptul ca era trimis numai catre poporul evreu, pentru „fiii imparatiei“, nu pentru „caini“, dupa cum numeau evreii pe elini. Probabil ca Mantuitorul a folosit aceasta denumire dispretuitoare tocmai pentru a testa ucenicii daca, la randul lor, puteau sa iasa si ei din limitele gandirii iudaice inguste, daca ei insisi intelegeau ce inseamna dragostea de aproapele.

Femeia cunostea cu siguranta cata „consideratie“ aveau evreii fata de pagani, de aceea nu a considerat jignire raspunsul lui Iisus. Nu s-a inhibat in fata acestui raspuns si n-a dat inapoi. Ea credea in El si insista ca acesta sa se mani-feste ca Dumnezeu, egal in iubire pentru toti. De aceea i-a raspuns Mantuitorului cu multa intelepciune: „Da, Doamne, dar si cainii se hranesc cu faramiturile care cad de la masa stapanilor lor“.

Biata femeie avea nevoie de o faramitura de dragoste in marea-i suferinta. Insistenta cuminte a femeii a pus in evidenta virtutea acesteia, pe care Hristos cu siguranta o stia. Mantuitorul a actionat cu o aparenta indiferenta, stimuland oarecum pe femeia cananeeanca sa-si arate dragostea de mama, sa-si arate credinta in el si „pentru ca nu voia sa ramana ascunsa virtutea acestei femei“, asa cum avea sa spuna mai tarziu Sf. Ioan Hrisostom. Vorbind cu femeia, Hristos lucra tainic in inimile ucenicilor sai, care, in apropierea lui Iisus au inteles ca femeia merita faramitura de dragoste care sa-i scape fiica de suferinta. Numai un parinte poate in-telege suferinta altui parinte pentru fiul bolnav, numai avand inima de parinti ucenicii au mijlocit la Iisus pentru biata femeie. Pentru ca Dumnezeu este Parintele tuturor celor care vin la el cu con-stiinta de fii, ca Fiu al lui Dumnezeu, Iisus va spune cananeencei: „femeie, mare este credinta ta, faca-ti-se tie dupa cum voiesti“ (Mt. 15, 28), iar evanghelistul va confirma ca, chiar in ceasul acela, fiica ei s-a tamaduit.

Suntem datori cu respect fata de oricine

Din textul Evangheliei acestei duminici invatam mai multe lucruri, dintre care vom mentiona cateva mai jos.

Iisus Hristos este Mantuitorul tuturor oamenilor, evrei si neevrei, si pe toti ii iubeste in mod egal. De efectele prezentei sale si de darurile lui mantuitoare au parte toti care se apropie de el, recunoscandu-l drept ceea ce este si, asa cum au facut-o ucenicii, asa cum a dovedit-o femeia cananeeanca, recunoscand in el pe Mesia, Fiul lui David. Femeia neevreica si ucenicii evrei s-au intalnit unii cu altii in modul in care l-au cunoscut si recunoscut pe Hristos. Nu te poti impartasi de consecintele lucrarii mantuitoare ale lui Hristos venind spre el nestiind cine este sau refuzand sa-l accepti drept ceea ce Iisus este, Fiu al lui Dumnezeu, facut Om pentru a noastra mantuire. Daca, in zilele noastre, multi nu au parte intrutotul de ceea ce ar putea primi de la Hristos-Dumnezeu, este pentru ca se apropie de el, crezand ca Hristos este altceva decat ceea ce de fapt este sau vrand ca el sa fie altceva decat Il prezinta Biserica de doua mii de ani incoace ca este. In lumea secularizata de azi, multi vor ca Hristos sa fie un simplu om. De la un simplu om nu poti primi decat ceea ce ti-ar putea da un simplu om, chiar atunci cand are bunavointa.

Din Evanghelia de azi invatam ca suntem datori cu respect fata de oricine, cunoscut sau necunoscut, de un neam cu noi sau de alt neam. Invatam ca raspunsul favorabil rugaciunii presupune virtute, presupune rabdare si staruinta in rugaciune. Invatam in egala masura ca oamenii alesi (sfintii) pot mijloci la Dumnezeu pentru noi, cum au facut ucenicii Mantuitorului pentru femeia cananeeanca. Este posibila si necesara mijlocirea sfintilor pentru noi, dar, pentru siguranta implinirii rugaciunilor noastre, mijlocirea sfintilor trebuie insotita si de staruinta noastra. Ucenicii Mantuitorului si fe-meia cananeeanca ne stau exemple in acest sens. Prin urmare, sa-i urmam intru toate: in credinta, in rugaciune, in staruinta, in compasiune si-n dragoste, dar mai ales, in respectul corespunzator fata de Cel caruia I te rogi.

Cu smerenie si dragoste crestineasca, DOAMNE AJUTA! AMIN.

https://www.facebook.com/groups/SfinteleIcoaneOrtodoxe/

joi, 21 noiembrie 2013

Ce este Simbolul credinţei sau „Crezul”?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                        DESPRE CREDINŢĂ SIMBOLUL CREDINŢEl SAU „CREZUL” 


                                             Ce este Simbolul credinţei sau „Crezul”?

 Simbolul Credinţei sau Crezul este înfăţişarea pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie s-o cunoască; s-o primească cu credinţă şi s-o mărturisească.
                                               Cum se numeşte acest Simbol de Credinţă?
 Simbolul de Credinţă se numeşte Niceo-Constantinopolitan, sau de la Niceea şi Constantinopol.
                                        Cine a alcătuit acest Simbol de Credinţă, unde şi de ce?
 Acest Simbol de Credinţă a fost alcătuit de primele două Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, în anul 325, şi cel de la Constantinopol, în anul 381. Cel dintâi, prin cei 318 Sf. Părinţi câţi au luat parte la el, a statornicit primele şapte articole, care se ocupă cu învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl şi despre Dumnezeu-Fiul întrupat pentru a noastră mântuire, adică despre Domnul nostru Iisus Hristos Mântuitorul, şi erău îndreptate mai ales împotriva rătăcirii ereticului Arie si a părţizanilor lui, care susţineau lucruri defăimătoare şi umilitoare despre Fiul lui Dumnezeu.
Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sf. Părinţi, a statornicit ultimele cinci articole, care se ocupă cu învăţătura despre Dumnezeu - Sf. Duh Sf. Biserică, Sfintele Taine, învierea morţilor şi viaţa veşnică; aceste din urmă cinci articole erău îndreptate mai ales împotriva ereticului Macedonie şi a părţizanilor lui, care susţineau lucruri batjocoritoare despre Sf. Duh. Simbolul de credinţă Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, întărit şi recomandat ca cea mai înaltă autoritate şi normă de credinţă în Biserică, de toate Sinoadele ecumenice următoare.

 Înaintea Simbolului de Credinţă Niceo-Constantinopolitan au mai fost alte simboluri de credinţă? 

Aproape fiecare Biserică din oraşele mari îşi avea Simbolul ei de Credinţă, fiindcă Bisericile nu se puteau lipsi de Simbolul Credinţei care era Catehismul lor, trebuitor pentru lucrarea misionară, înlăuntru şi în afară. Nu se puteau închipui candidaţi la Botez fără să ştie pe de rost Simbolul Credinţei. Se cunosc: Simbolul de Credinţă Apostolic sau roman, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Neo-Cezareea Pontului, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Cezarea Palestinei, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Alexandria şi altele. Aceste Simboluri de Credinţă se deosebeau puţin între ele, după cum aveau să apere credinţa Bisericii respective de o greşeală sau alta a ereziilor; dar ele erău identice în privinţa ideilor principale pe care le susţineau despre Sf. Treime, despre mântuirea noastră realizată în Hristos, despre Biserică şi Taine. Sinoadele ecumenice din anii 325 şi 381 au contopit aceste simboluri de credinţă locale, le-au intregit şi desăvârşit, făcând din toate unul singur, pe care l-au dăruit Bisericii creştine, comoară preţioasă pentru totdeauna.

                                       Câte articole are Simbolul de Credinţă?

           Are 12 articole:
1. Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerutui şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
2. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumaezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainle de toţi vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate sau făcut.
 3. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
 4. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
 5. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
6. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
 7. Şi iarăţi va să vină cu slavă, să judece viii si morţii a Căruia împărţie nu va avea sfârşit.
 8. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci.
 9. Şi întru una, sfântă, sobornicească şi epostolească Biserică.
10. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.
11. Aştept învierea morţilor.
 12. Şi viaţa veacului, ce va să fie. Amin.

                                         Câte părţi cuprinde Simbolul Credinţei?

 Simbolul Credinţei cuprinde patru părti:

 1. Despre Sf. Treime (art. I-VIII)
 2. Despre Biserică (art. IX)
 3. Despre Sf. Taine (art. X)
4. Despre viaţa viitoare (art. XI-XII).

.                                         Care este art. I din Simbolul Credinţei?

 Articolul I este: «Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotfiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor»
 Ce înseamnă cuvântul „cred”? Cuvîntul „cred” înseamnă că primesc şi mărturisesc ceea ce învaţă Biserica despre Dumnezeu. El are acelaşi sens ca şi cuvântul „credinţă”. Să vedem ce înseamnă „credinţă”? Există o credinţă pe care se bazează legăturile dintre oameni şi exisţa o credinţă care întreţine legătura omului cu Dumnezeu. Între ele e o înrudire, dar şi o deosebire. Credinţa pe care o are un om în ceea ce-i spune alt om e o încredere, care-şi poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a lucrului care a fost susţiiut de unul şi crezut de altul. Credinţa în Dumnezeu nu-şi poate găsi în viaţa pământească o astfel de întărire prin dovedire sau arătare văzută. Dar are şi ea o întărire printr-un fel de arătare tainică, nevăzută, în faţa ochilor sufletului. Deci, credinţa în Dumnezeu e primirea de către noi ca adevărate, pe bază de încredere în Dumnezeu şi pe baza unei vederi sufleteşti a tuturor adevărurilor pe care le avem prin Descoperirea mai precus de fire; în vederea mântuirii noastre. Sf. Apostol Pavel ne spune despre credinţă că „este adeverirea celor nădăjduite dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr. 11, 1).

                                              Care sunt roadele credinţei?
 Acestea sunt:
1. Inţelegerea tainelor care depăşesc puterile minţii.
2. Ridicarea sufletului pînă la Dumnezeu, cu Care unindu-ne, să ne putem mântui.

   . Este vreo legătură între credinţa în lucrurile descoperite şi cunoaşterea lor? 

Sf. Chiril al Alexandriei leagă credinţa de cunoaşterea tucrurilor credinţei prin textul din Ioan: „Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Ioan 6, 69). Credinţa este înaintea cunoaşterii, după cuvântul proorocului: „Dacă nu credeţi nu veţi sta în picioare” (Isaia 7, 9). Prin dreapta credinţă se realizează cunoaşterea lui Dumnezeu şi a adevărului Său şi tot prin credinţă ne ridicăm „la măsura vârstei deplinătăţii Lui Hristos” (Efes. 4,13) şi la starea desăvârşită şi duhovnicească
. La cunoaştere se ridică omul înaintat în credinţă şi viaţă duhovnicească încă de aici, de pe pământ, dar desăvârşită cunoaştere se dobândeşte numai în viaţa viitoare.
din
                              Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO