sâmbătă, 13 februarie 2021

..SALUTUL CRESTINESC...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, sa stii ca in primele trei secole, atunci cand se intalneau crestinii ortodocsi, se salutau zicand: "SLAVIT SA FIE DOMNUL!" (salutul a fost luat din Psalmul 69:5), celalalt raspunzand: "IN VECI. AMIN!".

Unii mai evlaviosi, ziceau in continuare, celui ce salutase primul: "SI MAICUTA DOMNULUI!", fiindca pe Dumnezeu il ADORAM, pe Maica Domnului O VENERAM, iar pe Sfinti trebuie sa-i CINSTIM. Tare frumos si foarte corect! Slavindu-L pe Dumnezeu chiar si numai prin acest salut, El le trimite cate un inger pazitor sa-i pazeasca in toata ziua si in tot lucrul mainilor lor.

Astazi, cei mai multi oameni cand se intalnesc isi spun: "O zi buna!", sau "Pupici!", "Hai, sa traiesti!", "Salut!", "Buna!", "Hai noroc!", "O zi minunata!"... Ziua va fi buna si chiar minunata, dar, numai daca ne-o binecuvanteaza Dumnezeu, fiindca El ne-a avertizat: "FARA MINE, NIMIC NU PUTETI FACE" (Ioan 15:5). Pana in 1947, asa scria pe dunga banilor de metal din tara noastra: NIHIL SINE DEO" (adica, NIMIC FARA DUMNEZEU!).

Ce minunat spuneau batranii: "Fara Dumnezeu, sa nu treci pragul casei!" (adica, atunci cand pleci dimineata la servici, sa nu iesi din casa, sa nu treci pragul casei fara sa spui mai intai, RUGACIUNILE DIMINETII)

Asadar: SLAVIT SA FIE DOMNUL! IN VECI AMIN! SI MAICUTA DOMNULUI!


Preot Ioan 🛎.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO