marți, 9 februarie 2021

DESPRE CELE TREI FRICI ALE DIAVOLILOR.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!





,, Odată , când Fericitul Ioan din Bostre stătea la rugăciune , i s-au deschis ochii duhovnicești și i-a văzut pe draci .
Nici nu cutezau să se apropie de omul lui Dumnezeu , nici nu vroiau să plece departe de el . Văzându-i cuprinși de frică , Sfântul Ioan i-a întrebat de ce se tem mai mult .Au răspuns dracii: ,, De trei lucruri : de cel pe care voi, creștinii
îl purtați la gât ; de cel care vă spălați în Biserică și de cel pe care îl mâncați în Biserică."
Omul lui Dumnezeu a întrebat din nou :
,, Dar din acestea trei de care vă temeți cel mai mult ?" I-au răspuns cetățenii iadului : ,, De cel care îl mâncați în Biserică ."
Oare nu-ți este limpede ? Lucru pe care creștinii la gât e crucea .Cel cu care sunt spălați în Biserică este apa sfințită cu care sunt stropiți , iar ceea ce mânâncâ în Biserică este Sfânta Împărtășanie. Crucea e semnul biruinței prin pătimirea din dragoste.
Apa sfințită curățește și simbolizează curăția duhovnicească și trupească.
Împărtășirea este masa cerească pe care se îmbie sufletul spre Trupul și Sângele lui Dumnezeu . Așadar , oare e de mirare că puterile iadului tremură de acestea trei?
Iar de Împărtășanie se tem cel mai mult duhurile iadului fiindcă ea este încununarea înalțării omului până la Dumnezeu și a unirii cu Dumnezeu ."

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI .
DE LA DUMNEZEU , PACE VOUĂ ȘI BINECUVÂNTARE!

sursa:

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO