duminică, 31 ianuarie 2021

Doamne ... (rugăciunea bolnavului)

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Tu care îmi ştii durerea
Şi necazul ce m-apasă,
Tu ce îmi cunoşti nevoia,
Greul ce îl am în casă,
Tu ce mi-ai văzut amarul,
Lacrimile ce-am vărsat
Şi am plâns cu uşa-nchisă
Când greul m-a subjugat.....
Să mai sper, e inutil.....
Spune-mi Tată, poți să-nfrunți ?
Dacă nu mai ai putere,
Nici curaj ca să mai lupți ?
Că fără voia Ta Doamne
Eu nimic nu pot avea,
Dacă Tu nu-mi schimbi destinul
Şi nu vrei a m-ajuta .
Ştiu, eu sunt o păcătoasă
Care plâng şi mă jelesc,
Recunosc, nimic nu merit
Nici ca să te pomenesc,
Nu ti-am ascultat cuvântul,
Am gresit şi te-a durut
Astăzi ruşinată vin,
Să mă ierți de ce-am făcut !
Am fost oaia rătăcită,
Copilul cel fără minte,
Însă Tu eşti răbdător
Şi eşti cel mai bun Părinte
Tată,Tu deții puterea,
Doar Tu singur de ai vrea
Poți să-mi aduci bucurie,
Viața mea o poți schimba.
Că de multe ori si râsul
Mi-e forțat, s-arat că-s bine,
Doar Tu Tată-mi ştii necazul
Si durerea ce-i în mine
Din uscat, de vrei, faci verde
Si din lut tu creezi viață,
Important e să m-auzi
Să-mi vezi lacrima pe față.
Să mă ierti că îndrăznesc
Şi cer ce n-aş merita
Dar cine să mă ajute
Doar Tu esti nădejdea mea ,
Ca si ieri şi astăzi, Tată
Spun ca Petru, recunosc,
Doamne, dintre toată lumea
Eu sunt cel mai păcătos,
Dar îngenunchez cu lacrimi:
-Iartă-mă nu mă lăsa
Si alungă-mi boala Tată
Ce-a intrat în viața mea !
Cercetează-mă Tu Doamne
Unde doctorii spun : nu,
Fă-i ca să se ruşineze
Arată-le ce poți Tu
Dă o minte sclipitoare,
Să mă facă Doamne bine,
Pune-ți Tu puterea Sfinte
Că nădejdea mi-e la Tine !
Trimite Tată la mine
Mucenicii fără bani
Cei ce Te-au slujit Stăpâne
Sfinții doctor Chir si Ioan !

✍Un simplu muritor-Luminita Voineag Ursu

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO