PSALMUL 55

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

1. Mantuieste-ma, Doamne, ca m-a necajit omul; toata ziua razboindu-se m-a necajit.

2. Calcatu-m-au vrajmasii mei toata ziua, ca multi sunt cei ce se lupta cu mine, din inaltime.

3. Ziua cand ma voi teme, voi nadajdui in Tine.

4. In Dumnezeu voi lauda toate cuvintele mele toata ziua; in Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul?

5. Toata ziua cuvintele mele au urat, impotriva mea toate gandurile lor sunt spre rau.

6. Locui-vor langa mine si se vor ascunde; ei vor pazi calcaiul meu, ca si cum ar cauta sufletul meu.

7. Pentru nimic nu-i vei mantui pe ei; in manie popoare vei sfarama, Dumnezeule.

8. Viata mea am spus-o tie; pune lacrimile mele inaintea Ta, dupa fagaduinta Ta.

9. Intoarce-se-vor vrajmasii mei inapoi, in orice zi Te voi chema. Iata, am cunoscut ca Dumnezeul meu esti Tu.

10. In Dumnezeu voi lauda graiul, in Dumnezeu voi lauda cuvantul;

11. In Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul?

12. In mine sunt, Dumnezeule, fagaduintele pe care le voi aduce laudei Tale,

13. Ca ai izbavit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine sa plac inaintea lui Dumnezeu, in lumina celor vii.

Copilul care vroia să se facă tătic - Dr. Ecaterina Hanganu

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



,,...Stătea aşa, cuminte şi se aşeza întotdeauna într-un colţ al încăperii. Sau oricum, îşi trăgea scăuieşul cu trei picioare acolo, la perete. Scria, desena, răspundea când era întrebat, serios şi cuminte. Credeţi cumva că la joacă era altfel?! De ce să alerge, după cine sau pentru ce?! Mai bine se uita cum trec nourii pe cer sau cum razele soarelui cad, închipuind fel şi fel de figuri, printre frunzele copacului înalt până la cer. Ale copacului lângă care stătea. Sigur, când se simţea observat, intra de voie-de nevoie şi el în joc. Râdea cu noi, vorbea cu noi - şi ce glas argintiu mai avea, ca un clopoţel - apoi iarăşi se retrăgea acolo, în colţul lui şi desena sau citea - chiar şi în recreaţie. Sau se uita la cer…. Era un copil cuminte …De la un timp am început chiar şi noi să-l credem aşa cum spunea învăţătoarea: un om mare şi învăţat. Dar cum putea să fie "un om mare şi învăţat" - doar era colegul nostru şi eram cu toţii în clasa I?! Prea mult nu ne băteam noi capul - doar aşa, din când în când, ni se făcea un fel de ciudă pe el: auzi colo, ce tot găsea de citit, de scris sau de desenat şi de ce se tot uita la cer - parcă noi nici n-am fi existat deloc pe-acolo?! Am încercat să-i arătăm ce lucruri nemaipomenite ştim să facem: avioane din hârtie, pe care le arunci şi care se întorc la tine, baloane de săpun mari de tot şi care ţineau până dincolo de gardul şcolii şi aveau chiar curcubeul în ele, ba chiar puteam spune toate cuvintele lungi din lume de la sfârşit la început - dar el tăcea mai departe: se uita o clipă atent şi pe urmă, iar îşi vedea de treabă acolo, la locul lui. Ba o dată ne-am luat la întrecere cine ştie toate capitalele din lume - doar atunci a tresărit, n-a scos un cuvânt şi a ieşit afară. Ne-am zis că de data asta l-am dovedit: sigur că nu ştia aşa de multe ca noi! Când pauza s-a terminat, s-a întors în clasă trist, cu ochii roşii şi în ziua aceea nici n-a mai ridicat mâna să răspundă la lecţii. L-a scos la tablă învăţătoarea - credea că nu învăţase - dar a răspuns ca întotdeauna, perfect, fără şovăire - doar glasul lui, de clopoţel argintiu, suna acum stins, mâhnit, ca venind de tare departe…De atunci nu ne-am mai pus mintea cu el. Aşa l-o fi făcut pe el Doamne-Doamne: cuminte, serios şi învăţat....Sigur că da! La ce vă aşteptaţi?! După prima şedinţă cu părinţii, am primit fiecare ce-am meritat: o chelfăneală bună de la tata, observaţii lungi şi plicticoase de la mama - că doar la şedinţă nu fuseseră chemaţi pentru felicitări. Ne gândeam cu invidie la mama lui: ce fericită trebuie să fi fost! Nu venise la şedinţă - nu fusese chemată - păi nici n-avea de ce!N-am văzut-o decât la serbarea de sfârşit de an. Mi se părea că e cea mai frumoasă mamă din lume - sigur, după mama mea! Dar şi ea, cu aceiaşi ochi mari şi trişti care, chiar şi surâzători, tot plini de lacrimi erau. Şi se aşezase acolo, în colţ, de parcă luase locul băiatului ei. M-am strecurat cum am putut să mă uit mai de aproape la ea. Plutea în jur un parfum fin, delicat - şi mi-am zis: ia te uită, mirosul are şi culoare! Şi încă violet! Ce minune! ...Venise şi învăţătoarea. Sigur, o felicita pentru băiat. Şi cum tocmai apăruse şi el, schimbă iute vorba şi-l întrebă într-o doară, ciufulindu-i părul în creştet: -- Ia spune, ce vrei tu să te faci când ai să fii mare? -- Eu?! Eu vreau să mă fac tătic!A trecut mult timp până să înţeleg. Ăsta era tot secretul. Când tăticul lui aflase că o să fie tătic, plecase. Plecase de tot. Nu şi-a văzut niciodată fiul. N-a vrut. Când începuse să meargă, nu era om pe care să-l vadă şi să nu-l întrebe: "Tu eşti tăticu'?" În cele din urmă, mama i-a spus că tăticu' se află într-unul din oraşele acelea mari, cu nume imposibil de ţinut minte, acolo, peste mări şi ţări - şi că de asta nu poate veni acasă niciodată şi nici ei nu pot merge să-l vadă.Şi l-a învăţat să-l roage pe Doamne-Doamne să-i ţină El loc de tata, că doar Doamne-Doamne e Tata tuturor.Aşa am învăţat şi eu, să mă uit la Doamne-Doamne şi să-i şoptesc încetişor: "Ştii, Te iubesc şi mi-e tare dor de Tine!".Iar când se face întuneric, să aprind candela. Nu ca să mă vadă El, ci să-l văd eu pe El. Mai bine. Şi mereu. “( Reflecţie: Copilul care vroia să se facă tătic - Dr. Ecaterina Hanganu )

SURSA:http:

http://www.trilulilu.ro/colectie/eneoana2000-imagini

Postirea

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Postul n-are nicio treabă cu ce fac alții. E strict o alegere personală și nu este obligatoriu. A mânca "de dulce" în perioada postului nu este o infracțiune, nici o depravare.
Nu-i mai judecați pe cei care nu țin post.
Și nu-i mai judecați nici pe cei care țin post.
Postul presupune neapărat și bunătate, cumințenie și respect față de semeni. Și smerenie. Postul n-ar trebui să fie un act de bravură și nici motiv de ceartă și dezbinare între oameni. Nici trufie.
Mai nou există conflicte între cei care țin post și cei care nu țin, între vegetarieni și cei care consumă carne și se pare că unii nu înțeleg că fiecare are dreptul să facă alegeri după bunul plac.
Ține post și taci. Fii vegetarian și taci. Nu strâmba din nas și nu privi de sus când vezi că alții au ales altfel decât tine. Nu te purta de parcă tu ai fi fără păcat, de parcă tu te-ai născut perfect și nu te-ai confruntat niciodată cu slăbiciuni omenești. Nu-i trata fără respect pe cei care au ales altfel. Dacă Dumnezeu îi îngăduie, cine te crezi tu să-i judeci și să-i anulezi?
Privește în farfuria ta, în casa ta și în sufletul tău. Pentru alegerile celorlalți nu ești tu răspunzător, nu vei plăti tu, nu vei fi judecat.
Nu mâncăm animale, dar ne mâncăm între noi!"
" Slăbește, bucură-te și taci! Lasă-te de fumat, bucură-te și taci! Curăță ograda ta, bucură-te de curățenie și lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuși l-a pus. Căci între vecin și gunoiul din curte există o relație ascunsă, niște emoții pe care nu le cunoști, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată și cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minții și inimii tale."

LACOMIA PANTECELUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

https://babylenuta.blogspot.com/

Bucuria mea, zice Sfantul Nil: "Poftirea mancarii a odraslit neascultarea, iar gustarea dulce a izgonit din Rai." Mancarea si bautura peste masura, ridica din stomac in minte, “un nor” intunecat si gros, care impiedica Duhul Sfant sa vina in sufletele noastre. 

        Mancarea multa, infunda “urechile duhovnicesti” si impiedica limba sa se roage. Sfantul Parinte Arsenie Boca ne indeamna la cumpatare: “Sa va uscati anafura, fiindca, omul lui Dumnezeu traieste o zi cu o bucata de anafura si o inghititura de Aghiasma mica. Si ma, sa nu beti mult vin, puneti vin de doua degete si restul apa. Invatati-va cu frigul si mancati cu lingurita (adica putin)”. 

Exista un diavol al lacomiei pantecelui care dupa ce vede ca ne-am ghiftuit pantecele cu mancare sau cu apa, il trimite la noi pe un frate al lui, pe diavolul desfranarii. Si pentru ca trupul nostru este plin de trandavie din cauza imbuibarii pantecelui, acest diavol ne da o mare pofta de impreunare trupeasca.

 Asadar, trebuie sa ne sculam, putin nesatui de la masa, ca apoi, sa mai incapa si Dumnezeu in noi, dica, sa mai avem putere sa ne rugam. Sfantul Ioan Casian, spune ca: "Pacatul lacomiei pantecelui se poate manifesta sub 3 forme: Dorinta de a manca inainte de vremea randuita; Mancatul mult, pana la imbuibare si Cautarea mancarurilor gustoase. De aici se nasc patimile nerabdarii, imbuibarii şi iubirii de placeri." 

Iar Sfantul Ioan Scararul, ne sfatuieste asa: "Daca te vei deda poftei saturarii pantecelui, nimic nu-ti va fi de ajuns ca sa-ti indestulezi iubirea de placeri”. Sfantul Luca al Crimeii zice: “Postul trupesc ne ajuta sa ne pocaim si sa ne mantuim. Daca vom implini aceasta porunca usoara, daca ne vom infrana pantecele, vom capata stapanire si asupra celorlalte patimi”.

                                                                                                                         Amin si Aliluia! 

                                                                                    Preot Ioan 🛎.

POSTUL NE FACE ASEMENEA CU INGERII...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    Vei crede ca Dumnezeu este nevazut,gandindu-te la sufletul tau;ca si el nu poate fi vazut cu ochii trupului.Da,sufletul nu are nici o culoare,nici forma,nici nu poate fi definit prin vreo caracterizare materiala,ci se cunoaste numai din functiile sale.Tot asa si Dumnezeu;nu cauta sa-L intelegi cu ajutorul ochilor,ci ingaduindu-i mintii credinta,cauta sa ai o intelegere spirituala despre El.Este o nebunie sa nu te bucuri de sanatatea sufletului si sa te mahnesti de schimbarea mancarurilor,lasand sa se inteleaga ca-ti face mai multa bucurie PLACEREA STOMACULUI decat purtarea de grija a sufletului.Imi spui ca nu poti sa postesti!Dar sa te ghiftuiesti in toate zilele,poti.Stiu ca doctorii nu prescriu bolnavilor,mancaruri felurite,ci POST si INFRANARE.Impovarate cu prea multa mancare,trupurile noastre se imbolnavesc cu usurinta.Sunt ca o corabie incarcata cu multe poveri,care aflata in mijlocul valurilor,este data la fund,pe cand una cu o incarcatura potrivita,trece usor prin furtuna,ca nimic n-o impiedica sa pluteasca deasupra valurilor.Untdelemnul ingrasa pe atlet,iar postul intareste pe cel credincios.Fata celui care posteste inspira respect,nu-i imbobocita de roseata nerusinata,ci impodobita cu o paloare,pe care e zugravita infranarea.Ochiul celui ce posteste este bland,mersul masurat,fata serioasa,netulburata de ras.BETIA duce la DESFRAU,la POST duce CUMPATAREA.Atletul,inainte de a se duce la intreceri,exerseaza;cel care posteste,inainte de a posti,se infraneaza.Sa nu strici infranarea cu betia.Sa nu spui:"Ma imbat azi,pentru ca de maine incepe postul".E un lucru rau si viclean.Ziua de azi,este pridvorul postului.Cel intinat in pridvor,nu mai e vrednic sa intre in cele sfinte.

POSTUL NE FACE ASEMENEA CU INGERII,ne face sa locuim cu dreptii,ne intelepteste viata!In viata pamanteasca,trebuie sa ai grija de suflet,si sa te gandesti la el cand va trece la cele vesnice.Asadar,trebuie sa-ti agonisesti prietenii si sa-ti faci prieteni intru Dumnezeu.Sa nu cautam prieteni de la care sa primim daruri,ori sa ne invite la masa,care pretuiesc mai mult lucrurile materiale,decat cele spirituale.Sa ne alegem prieteni care totdeauna tin la suflet si oranduiala crestina,care ne indeamna la datoriile noastre,pedepsesc greselile noastre,dojenesc calacarile de legea crestina,iar cand cadem,iarasi ne scoala,si prin sfat ori rugaciune,ajuta apropierea noastra de Dumnezeu.Cand vezi pe un om desfranat,calcator de lege,plin de pacate si de nesocotinta,care voieste sa te amageasca si sa te duca la cadere,retrage-te si fugi,precum a poruncit Hristos sa faci cand a zis:"De te sminteste ochiul tau drept,scoate-l si arunca-l de la tine!"(Mat.V,29).Prin aceasta El iti porunceste,ca si pe prieteni,pe care tu ii pretuiesti ca pe ochii tai,sa-i smulgi si sa-i arunci de la tine,cand mantuirea ta cere asta.Se cuvine nici sa nu ne incredem in toti oamenii,nici sa nu ne dam pe fata sau sa ne descoperim fara nici o precautie.Caci cel care traieste dupa Dumnezeu,are pe multi care-l pandesc,si deseori insisi cei apropiati,sunt spionii vietii lui.Sa nu-ti pierzi,deci,plata de la Dumnezeu,vrand sa fii vazut de oameni.Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre.Sa iubesti slava pe care ti-o da Dumnezeu,El da stralucita rasplata

SPORIRE DUHOVNICEASCĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                           http://biserica-casaluidumnezeu.blogspot.ro/

          Bucuria mea, fiecare crestin ortodox cautand mantuirea sufletului sau isi doreste cu ajutorul lui Dumnezeu, sa sporeasca duhovniceste. Sfantul Ignatie Briancianinov spune: “Cand Domnul vrea sa-i daruiasca cuiva sporire duhovniceasca, ingaduie sa vina asupra lui “lupta”. Ispita sufleteasca il inmoaie pe om, il imblanzeste asa cum este imblanzit calul gonit in manej, la coarda. Celui ce biruie i se ingaduie sa intre la Cina Harului: si intra, și gusta, si se indulceste la Cina Domnului sau cum se indulceste la ospatul imparatesc ostasul care si-a dovedit credinta prin statornicie, prin barbatie, prin rani, prin biruinta”. Iar Sfantul Paisie Aghioritul ne sfatuieste asa: “

1. Ingrijeste-te zilnic de suflet. 

2. Trebuie sa dobandesti dumnezeiasca dreptate, iar nu logica si doar atunci Harul lui Dumnezeu va veni la tine. 

3. Inainte de a face ceva, gandeste-te: „Oare Hristos vrea sa fac eu aceasta?”. Apoi actionează in consecinta. 

4. Tu insuti sa lucrezi desavarsit ascultarea, pentru a putea vorbi altora, mai tarziu, cu privire la virtutea ascultarii.

 5. Nu-ul pe care il spui oamenilor trebuie sa fie un nu, iar da-ul trebuie să fie un da. Nu te preface. Spune ceea ce gandești, chiar daca aceasta face rau celuilalt. Totusi, spune-o cu bunatate si nu-l lasa pe celalalt fara cateva explicatii.

 6. Trebuie sa ai si sa pazesti aceasta demnitate duhovniceasca: sa fii mereu cu luare-aminte la ceea ce le place aproapelui tau, iar nu la ceea ce-ti place tie.

 7. In fiecare zi sa citesti un pasaj din Noul Testament.

 8. Nu privi la ceea ce fac altii, nici nu cerceta cum si de ce o fac. Propriul tau obiectiv este curatarea sufletului si desavarsita supunere a mintii dumnezeiescului Har. 

Asadar, sa ai grija tu de tine: sa te rogi, sa studiezi, sa spui smerit Rugaciunea lui Iisus, sa stii ca ai absoluta trebuinta de milostivirea lui Dumnezeu”.

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze si sa-ti dea sporire duhovniceasca. 

                                                                                          Amin si Aliluia!
                                                                                           Preot Ioan .

Focul ispitelor...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                              https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/

Un pustnic cu numele Martin a trăit retras în pustie vreme de mai bine de douăzeci şi cinci de ani, petrecând majoritatea timpului său în post aspru şi rugăciune.
Diavolul, veghind neîncetat, voia cu orice preţ să poată dobândi sufletul acestui râvnitor sihastru. Şi, pentru aceasta, el a trimis la el o femeie care să-l ispitească.
Martin, văzându-se în primejdia de a păcătui, a aprins un foc mare şi şi-a vârât picioarele în el. Dar repede după aceasta, nemaiputând îndura durerea şi usturimile a început a striga: Doamne, dacă nu pot suporta nici măcar acest mic foc pământesc, cum oare voi putea eu să suport focul cel veşnic din temniţele iadului, în care voi fi aruncat daca mă voi lăsa ispitit de diavol?!
Şi astfel a scăpat pustnicul Martin de diavol şi de ale sale ispite

Mulțumesc ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne vreau să-Ți mulțumesc
Că-mi trimiți mereu lumină,
Eu sunt un om păcătos
Și adesea cad în tină!

 
Nu-ndrăznesc a privi cerul
Cu sfioasa-mi bucurie,
Când Te simt că vii în taină
Chiar la Sfânta Liturghie!

 
Nu cutez să ridic fruntea,
Dar simt flacăra ce arde
Și iubirea nesfârșită
Curge-n trupul meu de carne!

Nu știu Doamne să mă rog,
Că mă strâng atâtea sfori
Dar pe scara nevăzută,
Tu la mine te cobori!

 
Sunt un om plin de păcate
Și mă vezi dintre atâți,
Când mă pierd de lângă turmă,
Tu mă-ntorci și mă ajuți!

Dă-mi te rog mereu căință
Și -un șuvoi de lacrimi calde
Să îți spăl piciorul sfânt,
Să-l ating? Simt că mă arde!

 
Părul meu să steargă urma
Ce-i mânjită de păcat
Să aud precum tâlharul,
Azi de toate te-am IERTAT!

 
foto sursa internet
Camelia Cristea

DESVÂRSIT sau NEDESĂVÂRSIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 
                    

https://babylenuta.blogspot.com/
         

Bucuria mea, Adam este protoparintele neamului omenesc, omul fiind o fiinta LIBERA, CONSTIENTA si RESPONSABILA. Cu acest cuvant se dezleaga si intrebarea pusa mie, de catre un crestin ortodox: “Parinte, Adam, a fost creat desavarsit sau nedesavarsit?”

 I-am raspuns asa: Daca a fost creat nedesavarsit, cum putea fi nedesavarsit, un lucru facut de Dumnezeul cel Desavarsit (Absolutul, Perfectiunea) si mai ales omul?

 Iar daca a fost creat desavarsit, cum se face ca a calcat porunca lui Dumnezeu de a nu manca din pomul oprit? Adam, n-a fost creat gata desavarsit, in ceea ce priveste structura lui. Fiecare dintre noi este chemat sa raspunda in mod deliberat la iubirea lui Dumnezeu (Cel care El ne-a iubit mai intai), nevoindu-ne pentru dobandirea virtutilor. Este o foarte mare deosebire intre A POSEDA VIRTUTEA si A FI CAPABIL DE VIRTUTE. 

Sfanta Biserica Ortodoxa tinde sa-si desavarseasca fii ei duhovnicesti, dupa “Omul desavarsit” care este Iisus Hristos. Dumnezeu, vrea sa ne mantuim pe temeiul libertatii si demnitatii cu care ne-a inzestrat inca de la Creatie. Cautand mantuirea, noi trebuie sa fim BLANZI si SMERITI CU INIMA.

Sfantul Evagrie Ponticul spune ca: “BLANDETEA, este cheia adevaratei cunoasteri a Lui Dumnezeu”. Pe MOISE si pe DAVID ii caracteriza blandetea, nemaivorbind de IISUS HRISTOS. Sa scoatem din suflet MANIA si POFTA, si atunci SUFLETUL DEVINE “FECIOARA”. 

Dumnezeu nu ne cere nimic imposibil, ci, prin poruncile Lui ne indeamna sa facem 

TOT CE PUTEM, sa cerem ceea CE NU PUTEM si El, NE VA AJUTA SA PUTEM: Cheama-Ma in ziua necazului tau si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei preaslavi! 

                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                            Preot Ioan .

,,Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.

Toate cele neplăcute care rămân în sufletul vostru și provoacă stres pot să devină un pretext pentru adorarea lui Dumnezeu și să înceteze de a vă istovi.
Aveți încredere în Dumnezeu.
Nu spune Apostolul Pavel: „Întru toate suntem necăjiți, dar nu striviți?”.
Pe toate să le abordați cu dragoste, bunătate, blândețe, răbdare și smerenie.
Să fiți stânci!
Toate să se spargă de voi și, asemenea valurilor, să se întoarcă în larg.
Voi să fiți calmi.
Dar veți zice: Ei, este posibil acest lucru?
Da, cu harul lui Dumnezeu, este întotdeauna posibil.
Dacă le privim doar omenește, nu este posibil.
Chiar dacă ești nedreptățit, să nu contrazici, nici să nu te enervezi, ci să rabzi și să taci, preferând să îi înștiințeze Dumnezeu pe alții despre tine.
Căci aceasta este spre folosul tău și nu pentru a deveni avocatul și apărătorul tău propriu.
Hristos vrea să ne unim cu El și așteaptă afară, la poarta sufletului nostru.
Doar harul divin ne poate schimba.
Noi nu putem face nimic singuri.
Harul ni le va da pe toate, dar noi trebuie să încercăm să ne micșorăm egoismul și iubirea de sine, să fim smeriți, să ne dăruim lui Hristos, și toate cele contrare pleacă - trupești și sufletești."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Bine faci...bine găsesti...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

,,Ai nădejde, căci undeva, într-un departament al Raiului, sunt îngeri-contabili. Toate dăţile când ai trecut câte un bătrân strada, când ai hrănit un câine vagabond, când i-ai strecurat în palmă unui nevoiaş o sumă consistentă de bani, când ai stat la serviciu peste program fără nici un beneficiu decât acela de a face lucrări de calitate, când ai ajutat un om pierdut, când ai transportat pe cineva cu maşina fără să-i ceri nimic, când te-ai oferit voluntar să cureţi parcurile de gunoaie, să-i ajuţi la lecţii pe copiii din orfelinat şi să joci şah cu bătrânii de la azil, lăsându-i să câştige de fiecare dată, când ai avut puterea să ierţi ce era de neiertat, să zâmbeşti când îţi venea să plângi, să iubeşti când omeneşte era de urât... ai nădejde!
Cineva scrie undeva, cu un condei magic, toate virtuţile tale. Şi la scadenţa facturii, te vei umple de harul lui Dumnezeu. Ai să vezi cândva că orice faptă îşi are răsplata, de aceea tu să gândeşti mereu bine, să vorbeşti mereu bine şi să faci mereu bine. Şi binele ţi se va descoperi."

Starețul Efrem Filotheitul

Cum se-mparte casa, frate

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Cum se-mparte casa, frate
Când părinții nu mai sunt
Măsurăm cu pasul, toate
Ca pe-un petic de pământ?

Cum să împărțim frățește
Poza mamei din tablou
Ia uite cum ne zâmbește...
Parcă ne-ar vorbi din nou!

Dar pe tata?! Cum să facem
Să luăm ce e al lui?
Eu iau scaunul din tindă,
Tu, pălăria din cui?!

Astea-s amintiri, frăție
Ce-au crescut cu noi odată,
Azi copilăria noastră
E în casă încuiată!

N-am nevoie de nimica
Nu vreau nici pământ, nici vie
Dar ai încuiat cu lacăt
A noastră copilărie!

Ușa n-a fost încuiată
Când era mama-n nevoi,
Am dat mult, dar niciodată
N-am vrut nimic înapoi!

Nici acum nu vreau nimica
Că sunt bine unde stau
Dar pentr-o poză de-a mamei
Spune frate, cât să-ți dau?

Nu vreau casa nici pământul
Sau ce îmi revine mie
Nici la tribunal să mergem
Cu a noastră sărăcie.

Am dorit să am o cheie
Ca să pot pune pe masă
O fărâmă de pomană
La măicuța noastră-n casă.

Am trăit acolo odată
Și-am mâncat dintr-un ceaun
Azi văd casa de la poartă
Și pomană fac în drum.

Nu te bucura azi frate
Că eu chiar dac' am tăcut
Mama mi le spunea toate
Știu c-ați supărat-o mult.

N-am vorbit să nu o supăr
Că plângea și se ruga,
Dar acum tu încui ușa,
Asta e frăția ta?!

Am o mică întrebare,
Că de nimic nu mă mir,
Dar vei pune lacăt oare
Și pe ei la cimitir?!

Așa că spune tu, frate
Ca să știu cum împărțim:
Pas cu pas sau... cu frăție?
De toate să îngrijim!?

SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.ro/

"Era odata o femeie saraca, care, pentru orice i se intampla, zicea mereu: "SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! ITI MULTUMESC, DOAMNE!" Langa ea traia un om bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand: "SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!, ITI MULTUMESC, DOAMNE!", se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand, i-a poruncit servitorului sau:

- Sa mergi in piata, sa cumpari doua carucioare de alimente si sa le duci acestei femei. Iar daca te va intreba cine le-a trimis, sa-i spui ca diavolul. Asadar, a doua zi, servitorul a sunat la usa femeii. Cand a deschis, a vazut doua carucioare cu pline cu alimente si pe servitor in spatele lor.

- SLAVA LUI DUMNEZEU!, ITI MULTUMESC, DOAMNE! a spus femeia foarte bucuroasa.

- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele? a intrebat cu nerabdare servitorul.

- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si vrajmasul ii slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru". "SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!", au fost si ultimele cuvinte rostite de Sfantul Ioan Gura de Aur, inainte de a muri in drum spre Comane, unde fusese surghiunit de imparateasa Eudoxia. Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze.

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

SfantaTreime

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

     

Se spune ca un om care calatorea in tovarasia unui preot crestin ortodox, l-a intrebat asa: "Parinte, nu inteleg cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Trei Persoane, unite, nedespartite, dar, fara a se amesteca una cu cealalta, adica, UNUL IN FIINTA, INTREIT IN PERSOANE". "Bucuria mea, i-a raspuns preotul, sunt si lucruri mai presus de mintea noastra, insa, pentru a intelege, sa privim de exemplu soarele. Sa zicem ca DISCUL este Tatal, LUMINA care ne vine de la soare este Fiul, IISUS HRISTOS, care a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, CALDURA, sa zicem este DUHUL SFANT, care cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate si ne curateste pe noi de toata intinaciunea. Vezi tu bucuria mea, discul soarelui, lumina si caldura lui, formeaza soarele, insa nu sunt unul si acelasi lucru, ele raman diferite cand vorbim despre fiecare. La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, sunt unul si acelasi Dumnezeu, caruia noi credinciosii ne inchinam. Omul ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Lui Dumnezeu, insa oamenii mandrii pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate mai devreme sau mai tarziu le sunt accesibile. Omul credincios stie insa ca nu mintea, nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate". Trebuie sa avem o credinta, lucratoare prin iubire. Iubirea, este o "samanta" care semanata in viata altuia, va rasari in viata ta. "Ne ploua Iisus cu iubire, Iar noi, fugim de-aceste ploi, Murim uscati de neimplinire, Satui in trup, si-n suflet goi!"

 
🙏 O, Dumnezeule, O Singura Lumina in Trei Straluciri, Parinte si Fiule si Duhule Sfinte, lumineaza-ne si pe noi, cei intunecati de pacat, cu slava cea vesnica a luminii Tale.

🙏 Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, Slava Tie!

🙏 Bucuria mea, sa tii minte ca: CINE NU CREDE IN SFANTA TREIME, NU CREDE IN NIMIC!

                                                                                                        Amin si Aliluia!
                                                                                                        Preot Ioan 🛎

Sectarul...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Un sectar, de profesie apicultor, povestește Sfântul Teofan Zăvorâtul în cartea sa „Despre pocăință”, s-a împărtășit într-o Biserică Ortodoxă. Cu toate acestea, nu a înghițit Sfintele Daruri, ci le-a scos din gură și le-a învelit într-o batistă. Când a ajuns acasă, le-a băgat în stup. De ce a făcut-o sectantul nu se știe, dar ce s-a întâmplat în continuare a fost mediatizat pe scară largă.De îndată ce particulele Sfintelor Taine a fost în stup, albinele au încetat să mai facă faguri și au început repede să-și facă loc pentru păstrarea Trupului Domnului. Mai întâi au ridicat un mic tron, apoi un disc, apoi au construit peste ei o boltă asemănătoare unui altar. După ce au așezat particulă sfântă pe disc, ei, aranjați corespunzător, s-au întins în jur și au început să-L laude pe Dumnezeu cu un zumzet scăzut. Văzând asta, apicultorul s-a îngrozit și a ordonat gospodăriei să-l aducă pe preot cât mai curând posibil. Sub impresia unei minuni, s-a pocăit și s-a întors în brațele Bisericii Ortodoxe.Mulți oameni au multe de învățat de la aceste albine. Făpturile fără cuvinte ale lui Dumnezeu, chiar dacă nu au talentele cu care este înzestrat omul, în măsura capacităților lor, își respectă Creatorul cu frica de Dumnezeu.

Din cartea „Gustați și vedeți”

GÂNDURI ÎNTR-O PAUZĂ DE PRÂNZ..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                   

Dragii mei, am observat că s-au înmulțit pe internet postările a fel de fel de indivizi care dau explicații la evenimentele "Marii resetări" prin prisma unor fenomene extraterestre. Peste tot pe unde deschid internetul apar "guru" ăștia calificați care știu ei ce se întâmplă pe pământ. Ideea ar fi că extratereștrii ar fi fost prezenți dintotdeauna pe planeta noastră, iar acum au decis să ia măsuri împotriva umanității din motive numai de ei cunoscute. 

     Apreciez faptul că lumea a înțeles că "se întâmplă ceva" pe pământ, că am intrat într-o fază nouă a istoriei care nu ne va aduce nimic bun în viitor. Dar rămân uimit de ridicolul unor astfel de explicații de natură ufologică. Și chiar pot să vă spun că am simțit de multe ori un fel de mâhnire în adâncul inimii la auzul acestor încercări de a explica fenomenele prezentului pe care îl trăim.

Fraților, dacă Biserica, "stâlp și temelie a adevărului", tace este normal ca alții să-și deschidă gurile. Dacă cei care trebuie să lumineze poporul tac din cauza unei timidități greșit înțelese este normal să se ridice fel și fel de "prooroci și învățători mincinoși". Cum zicea Domnul Hristos la Florii: "Dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga!" Dacă slujitorii Adevărului ipostaziat nu catadicsesc să explice puțin poporului că am intrat în perioada apocaliptică, își deschid gurile alții care prin inepțiile lor rătăcesc poporul debusolat, pregătindu-l și mai bine pentru primirea lui Antihrist. De la orice preot cu care am încercat să vorbesc până acum despre evenimentele contemporane am primit răspunsul: "Din astea au mai fost pe pământ și uite că sfârșitul nu a mai venit!" În timp ce Părintele Iustin Pârvu striga în gura mare că vremea sfârșitului este aproape, preoții pe care îi interpelez eu se feresc să deschidă astfel de subiecte. 

          Nu cumva să le stric eu pacea interioară cu astfel de subiecte tulburătoare.. Deci mă uitam la comentariile de la postările acestor "guru" români sau italieni și am văzut mereu mii de like-uri și de comentarii pozitive, ceea ce se traduce printr-o mare adeziune a poporului la ideile expuse de ei. De asta se luptă "cei mari" ai lumii să discrediteze Biserica, să nu mai aibă cuvânt, să nu mai spună pe față adevărul, ca la adăpostul tăcerii Bisericii să-și poată desfășura ei propaganda veninoasă pierzătoare de suflete.

 
Dragii mei, omul neluminat de credința cea adevărată simte că există forțe "extra"- terestre, adică ființe care nu aparțin lumii acesteia pe care o cunoaștem noi, dar respingând învățătura Sfintei Scripturi despre existența lumii celeilalte el își inventează civilizații super-evoluate venite din spațiul cosmic despre care nu are absolut nici o dovadă palpabilă. Sfânta Scriptură însă ne învață că Dumnezeu a creat lumea spirituală a îngerilor buni și pe cea materială, pe care a încununat-o prin crearea omului.,

,

 Omul este centrul universului material, singura ființă zidită de Dumnezeu ca icoană a Sa, "chip" al Său, microcosmos în macrocosmos, spirit și materie, înger și pământ. Nu există nici o ființă materială rațională extraterestră, singurii făcători de rele "extratereștri" sunt îngerii cei căzuți din slava și din grațiile lui Dumnezeu din cauza mândriei lor. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar tot ceea ce se întâmplă în ultima vreme are explicații de natură apocaliptică. Și îmi pare rău să vă spun, dar mulți dintre dumneavoastră ar trebui să mai pună mâna pe Sfânta Scriptură în care ne vorbește Însuși Dumnezeu. Domnul să ne binecuvânteze pe toți, amin.

Pr.Sorin Croitoru 

PUNE PE DUMNEZEU PE PRIMUL PLAN SI FII OPTIMIST, avand CREDINTA, NADEJDE si DRAGOSTE.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

             

Bucuria mea, Sfantul Parinte, Teofan Zavoratul, ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura: 

"Domnul Iisus Hristos, este aproape... Vine la fiecare si-i bate in inima: oare va raspunde cineva? Daca inima este un vas inchis, cine-i de vina??? Pentru toate este vinovata lipsa noastra de buna credinta, fata de adevarul pe care l-am cunoscut. Daca n-ar fi asa, atunci toata lumea ar fi intotdeauna pornita pe calea Domnului. Si oare este mult ceea ce ni se cere? Fiindca, nu suntem straini cu totul de Domnul, doar ca nu punem pe primul plan a-I bineplacea Lui: nu este acesta primul nostru scop, ci este mai degraba un fel de adaos. Telul nostru este de a-i place lumii si obiceiurilor lumesti. Puneti acum pe primul plan a-I bineplacea Domnului si rearanjati-le pe toate celelalte potrivit cererilor acestui unic tel si se va schimba starea voastra launtrica... Totul va ramane ca mai inainte... numai inima va fi noua. Asta-i tot! Este mult, oare?!" Nuuu, nu este mult, fiindca, si Sfantul Parinte, Petroniu Tanase, ne-a lasat aceasta marturisire, extraordinara: “M-am intalnit cu parintele Staniloae (dupa ce iesise din inchisoare) si, rugandu-l sa-mi dea un sfat duhovnicesc, mi-a spus urmatoarele: “Fii optimist. Roaga-te necontenit, lasa-te in voia lui Dumnezeu, multumeste-i pentru toate. Nu te lega de nimic din cele vremelnice. Slujeste pe aproapele tau cu toata dragostea si daruirea; nu numai cat are nevoie, ci mai mult. Viata sa-ti fie hotarata, fara compromisuri si confuzii: limpede. Crezul tau sa-ti fie viu: viata, nu teorie. Nu pierde din vedere tinta spre care alergi; sa nu ne inecam in marea vietii acesteia”. Cine are minte, sa ia aminte la ale Sfintilor Parinti, cuvinte, iar cine nu, sa mearga pe “calea cea larga” (iad), inainte! Amin si Aliluia!

Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta! Har si pace sufletului tau!

 Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!

 Miluieste-ma, Maica Luminii!

                                                                                                                     Preot Ioan .

TERMINAREA NOPTII si INCEPUTUL ZILEI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.ro/

Un parinte intelept si-a intrebat ucenicii: Dragii mei, cum stiti voi, ca s-a terminat noaptea si incepe ziua? Va spun eu! s-a repezit sa raspunda un ucenic. S-a terminat noaptea si incepe ziua, cand de la distanta poti deosebi cainele de oaie! Nuuu, nu este bun raspunsul, a grait parintele. Un alt ucenic a spus asa: Ar putea fi inceputul zilei, cand, vazand de departe un arbore, poti spune daca este piersic ori smochin. Nuuu, nu este bun nici acest raspuns, a zis parintele. Atunci cum putem sti? au strigat ucenicii. Si le-a spus lor parintele cel intelept: S-a terminat noaptea si incepe ziua, atunci cand privind in fata un om, vom vedea in el aproapele nostru, un frate al nostru intru Domnul! Altfel, orice ora a zilei ar fi, tot noapte este (in sufletele noastre). Aceasta este una din conditiile mantuirii sufletelor noastre.

Asadar, bucuria mea, SA-L IUBESTI PE DUMNEZEU mai presus de orice, SA-L IUBESTI PE APROAPELE TAU ca pe tine insuti si neaparat SA-I IUBESTI PE VRAJMASII TAI, ca pe niste binefacatori, fiindca numai asa implinesti PORUNCA IUBIRII, si astfel rabdand rautatile, nedreptatile si supararile care ti le fac vrajmasii, tu iti ispasesti pacatele si iti mantuiesti sufletul.

NOAPTE BUNA! ODIHNA PLACUTA! pentru trupul tau ostenit, dar inima ta sa vegheze spunand neincetat: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! pentru ca in sufletul tau sa fie totdeauna "ZIUA" (adica iubire)!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Odihna

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                   

Odihna sufletelor n-o găsiţi în nimic altceva decât în sporul duhovnicesc şi în desăvârşirea voastră, ca şi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)

A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. (Ioan 11.11-15)

Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci, căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. (Psalmi 38.16-18)

Cei ce rabdă neagoniseala, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. Căci precum hainele cele vârtoase, călcându-se şi cu sila făcându-se se spală, aşa şi sufletul cel tare, prin sărăcia cea de bună voie, mai mult se întăreşte. (Amma Singlitichia)

Crede-mă, fiule, dacă oamenii ar putea să vadă de aici moştenirea, slava şi odihna, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc, oricât de mult ar fi să rămână în această lume, şi chiar dacă ar fi să trăiască într-o colibă întunecată, cu viermi până la genunchi, tot nu s-ar lăsa abătuţi de tristeţe. 1.1

Dacă mintea se va elibera de tot ceea ce este potrivnic ei, se va odihni şi va afla un alt veac nou şi va cugeta la cele noi şi nestricăcoase. (Sfântul Isaia Pustnicul)

Dumnezeu se odihneşte în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavol. (Sfântul Ioan Scărarul)

În veacurile fără de sfârşit, noi ne vom odihni în Dumnezeu şi Dumnezeu se va odihni în noi. (Sfântul Macarie Egipteanul)

La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. (Psalmi 22.2)

Lăcomia nu lasă niciun pic de odihnă celui pe care îl robeşte. (Sfântul Grigorie de Nisa)

Limba clevetitoare pe mulţi i-a clătinat şi i-a risipit dintr-un neam într-alt neam şi cetăţi tari a surpat şi casele celor mari a stricat. Limba clevetitoare femei vrednice a izgonit şi le-a lipsit de ostenelile lor. Cel care ascultă de ea, nu va afla odihnă, nici nu va locui cu linişte. (Ecclesiasticul 28.15-17)

Nebunul stă cu mâinile în sân şi îşi mănâncă singur timpul zicând: „Mai de preţ este un pumn plin de odihnă decât doi pumni plini de trudă şi de vânare de vânt„. (Ecclesiastul 4.5, 6)

Nimic nu aduce atâta odihnă şi linişte sufletului nostru, ca bunătatea şi smerenia. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob. (Psalmi 131.4, 5)

Numai mândria doare, numai mândria chinuieşte; smerenia odihneşte, e totdeauna odihnitoare. (Părintele Teofil Pârâian)

Rugăciunea mea, frate, este să te odihnesc pe tine şi să te conduc în pace. (Patericul Egiptean)

Şi am zis: Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să mă odihnesc? (Psalmi 54.6)

Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. (Luca 10.6)

Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: „Nu vor intra întru odihna Mea„. (Psalmi 94.12)

Şi să nu zici: Mila Lui este mare, va curăţi mulţimea păcatelor mele. Că mila şi mânia de la El sunt şi peste cei păcătoşi va odihni mânia Lui. Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi. (Ecclesiasticul 5.6-8)

Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul. (Regina Maria a României)

Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morţi.(Solomon 21.16)

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11.28-30)

... CĂINTA ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                     

 Bucuria mea, in Taina Sfintei Spovedanii, celui care isi marturiseste pacatele i se cere:

  CAINTA si SINCERITATE. Trebuie sa stim clar ca: Pacatele nu le iarta preotul duhovnic, ci, IISUS HRISTOS PRIN PREOT IN DUHUL SFANT.

Cainta, este parasirea gandurilor neconforme cu voia lui Dumnezeu, a vorbelor desarte, a patimilor, a pacatelor si intoarcerea pe calea lui Hristos. Cainta, este cea dintai treapta care duce la Imparatia lui Dumnezeu.

Cainta este singura cale de a bate la poarta cerului. 

Cainta stravederea dintr-o data a leprei pacatului care ii roade sufletul. Este ca si cand un om avand parul negru si neprivind-se multa vreme in oglinda, s-ar uita deodata si s-ar vedea cu parul albit. Care este aceasta oglinda? 

Oglinda este Iisus Hristos, oglinda in care fiecare se vede asa cum este. In aceasta oglinda, fiecare se vede plin de mizerie sufleteasca, de lepra pacatelor. 

Cainta este inceputul lepadarii de voia proprie si inceputul implinirii voii lui Dumnezeu. "OM" nu este niciodata sinonim cu "voia proprie". 

Cine traieste dupa voia sa, traieste in intuneric spiritual, in nebunie, in scrasnirea dintilor. 

Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de 3 ori, dar prin cainta sincera a fost repus in treapta Apostoleasca. Cainta talharului de pe cruce ne arata putinta mantuirii fie si in ultima clipa: cea a mortii.

 IAR CLIPA MORTII NOASTRE ESTE DEFINITORIE PENTRU VESNICIA CARE NE ASTEAPTA.

 
Ai cazut? 

Alunga-ti jalea, fiindca, un intelept a spus: 

<<Cine cade, se ridica uneori cu mult mai sus!>>

 Daca vrei sa ai putere, bucurie, Har de sus,

 Foloseste rugaciunea, totul iti va da Iisus. 

Suflet drag, sa stii ca-n viata, totdeauna e mai bine,

 Tu sa suferi pentru altul, decat altul pentru tine!" 

                                                                                          Amin si Aliluia!
                                                                                          Preot Ioan 🔔

PĂCAT SPRE MOARTE ESTE TOT PĂCATUL NEPOCĂIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ocara de la oameni aduce intristare inimii,dar se face pricina de curatie celui ce o rabda.E mai bine sa fim batjocoriti de oameni decat de draci;dar cel placut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit.  

Cel nedreptatit de oameni,scapa de pacat,si pe masura mahnirii sale,afla sprijin impotriva lui. Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc,ii inspaimanta pe draci;iar cei ce se lupta cu cei dintai,e ranit de cel de-al doilea.  Fata de incercarile care vin,multi s-au impotrivitt in multe chipuri.

    Dar fara RUGACIUNE si POCAINTA,nimeni n-a scapat de asuprire.Inima iubitoare de placeri,in vremea iesirii,i se face sufletului inchisoare si lant,iar cea iubitoare de osteneli,ii este poarta deschisa.   

           Cel ce nu staruieste in cercetarea constiintei,nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti,pentru credinta. Nu te face ucenic celui ce se lauda pe sine,ca nu cumva,in loc de smerita cugetare,sa inveti MANDRIA.   

Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele,sa nu-ti arati oamenilor virtutile.Caci ceea ce facem noi cu acestea,aceea face Dumnezeu cu acelea.Cand vezi vreun gand ca-ti fagaduieste slava omeneasca,sa sti sigur ca-ti pregateste rusine. Cele rele isi primesc puterea una de la alta;de asemenea,si cele bune,cresc una prin alta,si pe cel partas de ele,il mana si mai mult inainte.   

            Este cate unul,care isi taie o patima,pentru o placere mai mare,si e slavit de ce ce nu-i cunosc intentia.Si poate ca unul ca acesta,nu isi da seama el insusi de sine,ostenindu-se prosteste.Se poate intampla ca unul,implinind pe fata o porunca,sa slujeasca in ascuns patimei,si prin ganduri pacatoase,sa strice fapta buna. 

Daca cineva,pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se,n-a patimit nimic pana la moarte,socoteste ca,judecata lui va fi fara mila,acolo.

Pricina a tot PACATUL este SLAVA DESARTA si PLACEREA.   

            Cel ce nu le uraste pe acestea,nu va dezradacina patima.Iubirea de argint,slava desarta si placerea,trebuie urate ca niste mame ale relelor,si ca niste mame vitrege ale virtutilor. 

Din pricina lor ni s-a poruncit:"sa nu iubim lumea si cele din lume"iar aceasta,s-a zis,ca sa nu uram fara judecata,fapturile lui Dumnezeu,ci ca sa taim prilejurile celor trei patimi.  Prinzandu-te inceputul vreunui pacat,nu zice:"nu ma va birui pe mine",caci intrucat ai fost prins,ai fost si biruit.  

De vrei sa te mantuiesti,iubeste Cuvantul adevarat si nu lepada niciodata,fara judecata,mustrarea. Cel ce primeste cuvintele adevarului,primeste pe Dumnezeu Cuvantul.  

Caci zice:"Cel ce va primeste pe voi,pe Mine Ma primeste"(Mt.10,40).  

Cel ce uraste mustrarea,se supune patimii cu voia,iar cel ce o iubeste,va lupta si cu obisnuinta.Este o mustrare din rautate sau din razbunare,si alta este,intru frica de Dumnezeu si pentru Adevar.

Pe cel ce a incetat de-a mai pacatui si s-a pocait,nu-l mai mustra,;iar de zici,ca pentru Dumnezeu il mustri,mai intai descopera-ti pacatele tale.     

            De vezi pe cineva ca te lauda cu fatarnicie,asteapta la vremea sa,ocara de la el.Cand pentru vreo binefacere trupeasca,lauzi pe vreun om ca fiind bun,si uitand de Dumnezeu,acelasi om,pe urma ti se va arata ca e rau. Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine,e luat in ras de nebuni.  

Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu.  Omul sfatuieste pe aproapele sau precum stie;iar Dumnezeu lucreaza in cel ce aude,precum acela a crezut. 

 Domnul e ascuns in poruncile Sale.  Si cei ce-L cauta pe El,il gasesc pe masura implinirii lor.  Cand iti aduci aminte de Dumnezeu,inmulteste rugaciunea,ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine

                                                                                                               Sf.Marcu Ascetul

PILDĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    

Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou".
La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat.
Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău.
Aş vrea să mă schimb, dar nu pot.
Îmi pierd uşor răbdarea.
Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele.
Am încercat să mă schimb, dar nu am putut.
Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul.
Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân.
Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ?
Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel?
Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur.
Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată.
Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

Orfanul...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne...te intreb pe Tine..
Ai fost vreodat așa ca mine?
Ai fost singur ..părăsit..
Si de oameni răi..lovit?

Ai avut și tu pe lume
O măicuță...vorbe bune?
Ai avut un colț de pâine..
S-au ai flămânzi ca mine?

Ai fost si Tu ...alungat..
Bătut și înfometat..
Ai plâns și Tu ca si mine..
Doamne...te intreb pe Tine..

Care este vina mea..
De mi-e crucea așa grea..
Care e păcatul meu..
De imi este așa greu?

O ...copile daca-i stii..
Că in fiecare zi...
Sunt lovit de vorbe grele..
Simt de mii de ani...durere..

Zi de zi mă rastignesc..
Cei pe care îi iubesc..
Zi de zi al urii... cui..
Țintuiște al meu trup...

Tu...esti fără de păcat..
Esti un prunc...nevinovat..
Dar asa e dat de Sus..
Cruce grea tu ai de dus...

Ca să speli păcate grele..
Ce-au făcut...rudele tale..
Însă nu esti singurel..
Esti cu Mine...dragul meu..

De îngeri...înconjurat..
De Măicuța Mea...salvat..
Nu esti singur ...dragul meu..
Tu...esti fiu de Dumnezeu...

Maria Pintecan..