Se afișează postările cu eticheta POEZII DE CAMELIA CRISTEA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POEZII DE CAMELIA CRISTEA. Afișați toate postările

marți, 12 martie 2024

Mulțumesc ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne vreau să-Ți mulțumesc
Că-mi trimiți mereu lumină,
Eu sunt un om păcătos
Și adesea cad în tină!
 
Nu-ndrăznesc a privi cerul
Cu sfioasa-mi bucurie,
Când Te simt că vii în taină
Chiar la Sfânta Liturghie!
 
Nu cutez să ridic fruntea,
Dar simt flacăra ce arde
Și iubirea nesfârșită
Curge-n trupul meu de carne!

Nu știu Doamne să mă rog,
Că mă strâng atâtea sfori
Dar pe scara nevăzută,
Tu la mine te cobori!
 
Sunt un om plin de păcate
Și mă vezi dintre atâți,
Când mă pierd de lângă turmă,
Tu mă-ntorci și mă ajuți!

Dă-mi te rog mereu căință
Și -un șuvoi de lacrimi calde
Să îți spăl piciorul sfânt,
Să-l ating? Simt că mă arde!
 
Părul meu să steargă urma
Ce-i mânjită de păcat
Să aud precum tâlharul,
Azi de toate te-am IERTAT!
 
foto sursa internet
Camelia Cristea

duminică, 12 noiembrie 2023

Împăcată

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sunt un simplu om ce arde Pe un rug aprins de stele Și se miră, și se-ntreabă: - Cum de a ajuns la ele?
Sunt un simplu om ce-și duce Inima în câmp de flori Să se-mbrace în lumina Revărsată de cu zori,
Curcubeul să-l cuprindă După ploile trecute Și din lacrima de taină Să ia zilele durute...
Depărtarea să o treacă Doar cu pasul fericirii, În altarul clipei sacre Să dea sfânt tribut menirii!
Sunt un om ce-a scris povestea, Cu o luntre de trăiri Tinerețea se tot uită Prin album de amintiri!
Toamna cu-n arcuș grăbit Îmi mai cântă o baladă, Dar m-ascund în poezii, De prin rime să nu vadă.
Nu se lasă și aduce... Frunza veștedă-n alei I-am promis un pum de stele Și un vers să fie al ei.
Sunt un om trecut prin sită Ce a tras la plug mereu, Dar credința i-a dat aripi Și curaj când i-a fost greu...
Astăzi... caut vindecarea Cred mai mult ca niciodată Vreau să fiu cu mine însămi Și cu lumea împăcată!
foto sursa internet
30.07.2016 Camelia Cristea

joi, 16 aprilie 2020

Mulţumesc

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Pune mâna Ta pe frunte
Şi alungă-mi supărarea,
Riduri, valuri de întristare
Îmi tot tulbură cărarea…

Rugăciunea-mi întăreşte
Şi dă-i aripi că să zboare
Către Cerul de lumină
Unde raiul e în floare!

Nădejdii ce-i în risipă
Dă-i curaj să toarcă iar,
Fire de credinţă, pace,
Că nimic nu e-n zadar.

Inima-n genunchi se roagă
Nopţile în privegheri,
Cât de harnică furnică
A rămas pierdută-n ieri…

Clopotul tăcerii sfinte
Mai răsună azi în strană,
Îngeri, Sfinţi, plini de lumină
Îmi mai oblojesc o rană.

Pune mâna Ta pe frunte
Şi alungă tot ce-i trist,
Uneori mă pierd cu firea...
Mulţumesc, deci mai exist!

Camelia Cristea

duminică, 26 martie 2017

Mulțumesc

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
Doamne vreau să-Ți mulțumesc
Că-mi trimiți mereu lumină,
Eu sunt un om păcătos 
Și adesea cad în tină!

Nu-ndrăznesc a privi cerul
Cu sfioasa-mi bucurie...
Când Te simt că vii în taină
Chiar la Sfânta Liturghie!

Nu cutez să ridic fruntea,
Dar simt flacăra ce arde
Și iubirea nesfârșită
Curge-n trupul meu de carne!

Nu știu Domne să mă rog,
Că mă strâng atâtea sfori
Dar pe scara nevăzută...
Tu la mine te cobori!

Sunt un om plin de păcate
Și mă vezi dintre atâți,
Când mă pierd de lângă turmă,
Tu mă-ntorci și mă ajuți...

Dă-mi te rog mereu căință
Și -un șuvoi de lacrimi calde
Să îți spăl piciorul sfânt,
Să-l ating? Simt că mă arde!

Părul meu să steargă urma
Ce-i mânjită de păcat
Să aud precum tâlharul,
Azi de toate te-am IERTAT!

03 aprilie 2015

http://confluente.ro/camelia_cristea_1428084690.html

foto sursa internet

sâmbătă, 1 octombrie 2016

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Fotografia postată de Camelia Cristea.


Plugul meu a tras mereu,
Unde Doamne a fost mai greu,
Dar puterea e-n risipă
Sunt din ce, în ce, mai mică...

Mulți de mine se dezic
Azi când nu mai am nimic...
Dar te am pe Tine far
Și Credința drept - altar!

Într-o zi când via mea
Va rodi (dacă vei vrea)
Voi hrăni pe rând săracii
Să crape de ciudă dracii!

Și voi spune lumii-ntregi,
Că de rău Tu ne dezlegi
Picuri mir de împăcare,
Peste cei ce-ți cer iertare!

Cred că Iov e-n fiecare,
(de credința nu ne moare)
Iar răsplata-i pe măsură,
Pentru cel ce toate-ndură!

http://confluente.ro/camelia_cristea_1449863611.html

Camelia Cristea

marți, 13 septembrie 2016

Crucea biruinței


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

La talpa crucii tale mi-am aplecat cuvântul
Și trupul meu de humă împovărat de vremi,
Pe fruntea mea căruntă, bătută azi de brumă,
Cu mirul împăcării Părinte să mă-nsemni!

Pe crucea răstignirii să moară tot păcatul,
Durerile din lume să se prefacă-n scrum,
Din noaptea de tăciune să se ivească zorii,
În clopotul învierii să ne trezim acum!

Cu semnul crucii Tale să biruim vrășmașul,
Toiagul rugăciunii ne-ndrumă pe poteci,
Pe altar de flori și lacrimi să ducem fapta bună,
Un semn frumos să punem pe scara către veci!

Camelia Cristea

foto internet

http://confluente.ro/camelia_cristea_1410710865.html

https://www.youtube.com/watch?v=gtIsyMPItfQ&feature=youtu.be

Camelia Cristea

sâmbătă, 6 august 2016

Taina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Cel ce vii în rugă printre muritori,
Pui bănuț în palmă unui cerșetor,
Celui însetat îi dai să mai bea
Apa care-i vie chiar din coasta Ta.
Când tăcerea lumii tremură fugar
Vii în casa celui ce te cheamă iar,
În veșmântul nopții pui o lumânare
Dai din haina Ta, chiar fâșii de soare!
Faptele ce-s bune le prefaci în scări,
Zilele cernite le îmbraci în nori,
Înflorești castanii și trimiți albine
Toate-acestea-s daruri ce vin de la Tine!
Ca pe un veșmânt scuturi și pământul
Când strivit de oameni este legământul,
Toaca în biserici o aud cum plânge
Văd într-o icoană, lacrimă de sânge!
Cel ce picuri mir peste boli și răni
Și în lanțuri pui ură și sudălmi,
Te rugăm să rupi podul de nevoi,
Prin vremi tumultoase să trecem și noi!
foto sursa internet
Versuri din Volumul: Pe Aripi de Cuvânt, Editura Singur, 2016

marți, 28 iunie 2016

Crucea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Crucea mea îmi pare Doamne
Că se face tot mai grea,
Uneori îți cer în rugă
Să mai tai un pic din ea...
Tu știi toate câte pot
Mult mai bine decât mine
Și îmi dai puteri să duc
Doar atât cât se cuvine!
Când strivită sunt pe cale
De prea multă neputință,
Simon însuși mă ridică
Și îmi dă mereu voință!
El îmi duce Crucea-n spate
Cu credință și putere,
Dragostea ce i-ai trimis-o
Este mare lui avere!
Tu mă iartă de îndrăzneala
De a spune că mi-e greu
Când privesc la Crucea Ta,
Lut uscat mă simt și eu!
Și te rog cu apă vie
Să stropești a mea ființă
Mă dezleg de mine Tată,
Într-un ceas de pocăință!
Din potirul de Lumină
Să îmi dai un strop aș vrea
Prin Cuvinte și în faptă
Să duc Mare Slava Ta!
03.04.2016
foto sursa internet

marți, 26 aprilie 2016

Crucea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                  

Fiecare casă-şi are crucea sa.
Dă-mi putere Doamne să o duc pe-a mea!
Vremurile sunt tulburi, noi ne-am înrăit
Şi-am uitat de Tine, cât ai pătimit!

Săptămâna Mare, Denii an de an,
Dă-mi credinţă Doamne, nădejde să am,
Salciile toate în genunchi se pun
Şi durerea-Ţi mare, lumii ele-o spun!

Freamătă anarhic, gloata disperată,
Tu te rogi cu milă : -Iartă-le lor Tată!
Răstignit pe cruce, tâlharii hulesc,
Un sobor de îngeri, în psalmi te măresc!

Iartă-ne Părinte, mare-i neputința!
Firul e subţire, slabă e credinţa,
Cântă iar cocoşul, noi ne lepădăm
Și în schimb lumină venim să luăm!

Camelia Cristea

sâmbătă, 20 februarie 2016

Rugă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Între două tăceri se-nalță o rugă, 
Cel înțelept se îmbracă în slugă 
Se-aprinde Cuvântul în vers și vibrează 
Te rog să mă ții în inimă trează!
Cerul se scrie în clipa senină, 
Când îngerii poartă pe aripi lumină,
În raiul acesta mereu te găsesc 
Un colțisor vin și cerșesc....
Mă lepăd de mine atât cât se poate 
Și dau chiar și stânca din drum la o parte 
Mi-s pașii nesiguri, dar vreau ca să trec 
De negura vremii și-n rai să petrec!
Între două tăceri se-nălță o rugă 
Vrășmașul speriat se pune pe fugă 
O candelă șade de veghe în noapte 
Pe buze de cer se -aud iarăși șoapte...
20.02.2016
foto sursa internet
Camelia Cristea

luni, 4 ianuarie 2016

Te simțeam

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Fotografia postată de Camelia Cristea.
Te simțeam în miez de noapte
Și în mijlocul furtunii
Cum stăteai la talpa crucii
Și îți ascultai străbunii.
Te simțeam în carnea vie
Ce-mi bătea sfioasă-n piept,
Uneori primeam lumină
Și o oază în deșert.
Te simțeam pe raza lunii
Când golită de putere
Invocam în rugi toți sfinții
Și a lor duioasă vrere
Te simțeam în lumânarea
Ce-mi ardea în toiul nopții
Și-n obrajii arși de lacrimi
Însemnați de firul sortii.
Te simțeam în dimineață
Când o aripă de înger
Îmi pansa durerea minții
De necaz să nu mai sânger.
Te simțeam în iarba verde
Ce o sărutam cu talpa
Și voiam atunci în rugă
Să cer Domnului o alta.
Te simțeam în dimantul
Ce sclipea pe cer cu soare
Și știam ca viața asta
Poate fii o sărbătoare.
Te simțeam ca pe o floare
Ce îmi crește drept în piept
Și mă - nvață să rabd toate,
Să îndur și să aștept.
Te simțeam și în penelul
Ce își arcuiește pașii,
Pe tărâmul de culoare
Ca-n alai când trec nuntașii.
Te simțeam în primăvara
Ce îmi înflorea castanii
Și vedeam cu ochiul minții
Că de ceară ne sunt anii!
Te-am văzut în tot și-n toate
Și în marea tremurândă
Când furtuna din pahare
Uneori stătea la pândă.
Și mă plec la talpa crucii
Ca un fir de lumânare
Pentru toată neputința
Cer iertare și-ndrumare!
Iar când pleoapa o să cadă
Peste ceasul înserării
Te rog Sfinte îndurare,
Și pe toți ne dă iertării!
08-01-2015
foto sursa internet

marți, 3 noiembrie 2015

Sfanta Liturghie

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




Pierdem firul de lumină...
Și uităm că suntem fii
Celui care avea să vină
Să ne scoată din urgii.

Din paharul de tăcere...
Am băut și eu în zori
Și îmbiam toți trecătorii
Să se lepede de sfori!

Curioși și cei chemați
Au venit să Îl cinstească
Și-au dat mâna ca -ntre frați
Într-o liniște ceresca

S-au unit în rugă sfinții
Și-au aprins parcă altarul
Porumbelul Păcii Tale
A turnat în cupe harul!

Mielul se jerfeste iar
Pentru clipele cu jar,
În potir se scurge sânge
Când genunchiul minții plânge!

Serafimi cu aripi multe
Sunt de veghe printre noi
Să ne scape de strânsoare
Și de cerul plin de ploi...

Taina s-a păstrat de veacuri
Și-a rămas atât de vie,
Pentru cei ce nu o știu
Este Sfânta Liturghie!

foto sursa internet

Camelia Cristea


duminică, 9 august 2015

Taina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Cel ce vii în rugă printre muritori,
Pui banuț în palmă unui cerșetor,
Celui însetat îi dai să mai bea
Apa care-i vie chiar din coasta Ta.

Când tăcerea lumii tremură fugar
Vii în casa celui ce te cheamă iar,
În veșmântul nopții pui o lumânare
Dai din haina Ta, chiar fâșii de soare!

Faptele ce-s bune le prefaci în scări,
Zilele cernite le îmbraci în nori,
Înflorești castanii și trimiți albine
Toate-acestea-s daruri ce vin de la Tine!

Ca pe un veșmânt scuturi și pământul
Când strivit de oameni este legământul,
Toaca în biserici o aud cum plânge
Văd într-o icoană, lacrimă de sânge!

Cel ce picuri mir peste boli și răni
Și în lanțuri pui ură și sudălmi,
Te rugăm să rupi podul de nevoi,
Prin vremi tumultoase să trecem și noi!

foto sursa internet

Camelia Cristea

duminică, 14 septembrie 2014

CRUCEA BIRUINŢEI


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


La talpa crucii tale mi-am aplecat cuvântul
Şi trupul meu de humă împovărat de vremi,
Pe fruntea mea căruntă, bătută azi de brumă,
Cu semnul biruinţei Părinte să mă-nsemni!

Pe crucea răstignirii să moară tot păcatul,
Durerile din lume să se prefacă-n scrum,
Din noaptea de tăciune să se ivească zorii,
În clopotul învierii să ne trezim acum!

Cu semnul crucii Tale să biruim vrăşmaşul,
Toiagul rugăciunii ne-ndrumă pe poteci,
Pe altar de flori şi lacrimi să ducem fapta bună,
Un semn frumos să punem pe scara către veci!

Autor: Camelia Cristea

duminică, 4 mai 2014

PAHARUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Autor: Camelia Cristea



Te uită la mine, ştiu că îţi pasă,
E rana deschisă şi rău mă apasă!
Tăcerea ce strigă, printre tăceri,
Aduce a toamna, plâng primăveri.

Râuri de lacrimi curg la icoane,
Braţele mele astăzi sunt goale!
Tai o bucată din sufletul meu,
Martor îmi este doar Dumnezeu.

Bat şi metanii, citesc din psaltire,
Topesc ca şi ceara, durerea ce vine.
Smirnă, tămâie şi busuioc
Mă lepăd de mine...,atâta cât pot!

Ruga aduce mereu alinare...,
Alerg iar prin mine cu tălpile goale
Clopot de floare, ram de măslin,
Paharul acesta acum este plin...!

foto internet

Camelia Cristea

luni, 7 aprilie 2014

Slava lui Hristos

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Vine Primavara in vesmant speranta,
Infloreste pomii, mugurii luminosi,
E un fel de oda sfanta de inchinare
Pentru frumusete, slava lui Hristos!

Picura din ceruri lacrimi de iubire,
Sa spele pamantul ce e intinat
Sa trezeasca lumea azi din amortire
Mirul din magnolii, leac de vindecat!

Ramurile ninse, ruga la utrenii
Punem la icoane, fir de busuioc,
Constiintei nostre, haina primenita
Lumanari in verde, viata cu folos!

Camelia Cristea



miercuri, 8 ianuarie 2014

O CANDELĂ APRINSĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Informatii despre autor: Camelia Cristea



Învăluit în clipa de tăcere,
În sactuarul inimii stau izolat,
Primesc din cănd, în cănd o măngăiere,
Topaz, pe care lacrima mi-am încrustrat.

Aud ecouri, mult de prea departe,
Pe care vreau cu mintea măcar să le pătrund,
Dar sunt un fir plăpănd ce’n noapte,
În stele se îmbracă şi le simt arzănd !

Imi plec genunchii, obositi de vreme
Şi fruntea’n cununata de omăt
Şi-Ti spun Iisuse că ma’ntorc la Tine,
Stivit de patimi, de lume şi de tot.

Aş vrea să cer, dar nu ştiu, ce se cuvine.
Am tot cerut şi Tu, mereu mi-ai dat
Şi Te-ai oprit, de atatea ori la mine
Să duci poveri ce grele îmi erau,… şi mi le-ai luat !

Aş vrea în schimb să-Ţi dau şi eu ceva,
O candela ce’o ţin mereu aprinsă
E prea putin, în fata Ta…,
Ea arde, ca un fir plăpănd - e viaţa mea.

Camelia Cristea

duminică, 24 noiembrie 2013

O candela aprinsa


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Invaluit in clipa de tacere,
In sactuarul inimii stau izolat,
Primesc din cand, in cand o mangaiere,
Topaz, pe care lacrima mi-am incrustrat.

Aud ecouri, mult de prea departe,
Pe care vreau cu mintea macar sa le patrund,
Dar sunt un fir plapand ce’n noapte,
In stele se imbraca si le simt arzand !

Imi plec genunchii, obositi de vreme
Si fruntea’n cununata de omat
Si-Ti spun Iisuse ca ma’ntorc la Tine,
Stivit de patimi, de lume si de tot.

As vrea sa cer, dar nu stiu, ce se cuvine.
Am tot cerut si Tu, mereu mi-ai dat
Si Te-ai oprit, de atatea ori la mine
Sa duci poveri ce grele imi erau,… si mi le-ai luat !

As vrea in schimb sa-Ti dau si eu ceva,
O candela ce’o tin mereu aprinsa
E prea putin, in fata Ta…,
Ea arde, ca un fir plapand - e viata mea.

Camelia Cristea

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO