marți, 16 iunie 2020

CUVANT DE INVATATURA DESPRE FERICIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, zice Valeriu Gafencu, Sfantul inchisorilor: "Toti umblam dupa fericire. Toti o dorim, toti o cautam. Intru direct in intimitatea inimilor voastre si va spun: cautati fericirea in sufletele voastre! Nu o cautati in afara voastra. Sa nu asteptati fericirea sa vina din alta parte, decat dinlauntrul vostru, din sufletul vostru, unde se salasluieste Iisus Hristos (prin: CREDINTA CRESTIN ORTODOXA, HARUL din SFINTELE TAINE si FAPTE BUNE).
 Daca veti astepta fericirea din afara voastra, veti trai deceptii peste deceptii si niciodata nu o veti atinge. Va spun atat: Cautati iubirea si traiti-o cu multa smerenie!”
Bucuria mea, asta inseamna ca, cine implineste cuvantul lui Iisus Hristos: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor!” (Matei 3:2), realizeaza MAXIMUM, realizeaza TOTUL (adica, MANTUIREA SUFLETULUI)! Te rog mult sa nu uiti ca, FERICIREA (Bucuria sufletului) ARE UN SINGUR NUME: IISUS HRISTOS! 

Asadar, tu sa inveti pe de rost Cele 10 Porunci dumnezeiesti, Cele 9 Porunci Bisericesti si Cele 9 Fericiri din Biblie (Matei 5), sa iubesti pe toti oamenii (neaparat si pe vrajmasi), dar de crezut, sa te increzi doar in Dumnezeu, fiindca asa scrie in Biblie: "Tot omul este mincinos" (Psalm 115:2). Sa nu spui necazurile tale nimanui, in afara Lui Dumnezeu, Maicii Domnului si parintelui tau duhovnic! 

Cei care te asculta, te trag de limba si se prefac ca te compatimesc, insa, o fac doar ca sa te judece si sa te barfeasca la toata lumea (in piata, in targ si la moara, adica, peste tot). Amin si Aliluia!
                                                                                                                                      Preot Ioan 🛎.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO