sâmbătă, 27 iunie 2020

CUM CASTIGA DIAVOLUL SUFLETUL OMULUI FARA NICI O LUPTA


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



                                  A rasplati raul cu binele,fac doar ingerii si sfintii

Rau pentru rau,bine pentru bine,iata echitatea omeneasca.Dar sa faci rau cand ti se face bine,e odios si infam.Acest gand nu poate veni decat din iad.Lumea asta o tine Dumnezeu,pana ce se va implini numarul ingerilor cazuti din sufletele dreptilor.Dumnezeu i-a dat omului umilința,smerenia,i-a dat greutățile ca să se călească,să învețe ascunzișurile vieții.Îngerul îl ajută să treacă peste toate,între om și înger trebuie să se stabilească o relație,care să dureze până la mântuirea sufletului.Dacă insa relația dintre om și înger se rupe,omul rătăcește,îngerul rătăcește,diavolul vine și câștigă fără luptă.Obisnuieste-te sa le multumesti dinainte ingerilor pazitori...spre a-i obliga mai mult,sa iti fie de ajutor.Parintele Tadei spunea:"Ascult inima si aud inauntru:"Doamne,Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ma pe mine,pacatosu!l".Incerc sa-mi amintesc vreun lucru si vreun eveniment din trecut,dar nu pot.Toate gandurile se odihnesc intr-o pace nespusa,iar in toata fiinta mea,domneste o bucurie si o ravna negraita dupa Dumnezeu.Aceasta este starea ingerilor si a sfintilor,starea vietuirii in plinatatea harului

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO