DIN SUFLET PENTRU SUFLET

Dumnezeu odihneste in inimile celor blanzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavoli (Sf. Ioan Scararul)

Pagini

  • PAGINA DE PORNIRE
  • ACATISTE
  • DESPRE MINE - CONTACT
  • LINCURI UTILE
  • ICOANE
  • CUVINTE DE FOLOS
  • COLAJE SCRISE DE MINE

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 20 octombrie 2019

CUVANT de INVATATURA DESPRE MANDRIE


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de
demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, SMERENIA IL RIDICA PE PACATOS IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU, in timp ce MANDRIA IL ARUNCA IN IAD. Cugetul smerit, se naste din amintirea pacatelor. Prima pricina a lepadarii Sfantului Apostol Petru, a fost MANDRIA. S-a pretuit pe sine insusi si i-a dispretuit pe ceilalti Sfinti Apostoli prin cuvintele: “Daca toti te vor parasi, EU nu te voi parasi”. Trebuia sa spuna: Doamne, Tu invata-ma, Tu intelepteste-ma, Tu lumineaza-ma, Tu intareste-ma, ca sa nu Te parasesc! 
Aceasta este mandrie: EU, nu te voi parasi! 
A tagaduit cuvintele Domnului Iisus Hristos si a indepartat astfel, Harul de la el. Am putea spune ca pricinile caderii Sfantului Apostol Petru au fost: LIPSA RUGACIUNII, NEPASAREA si MANDRIA. Din caderea Sfantului Apostol Petru, trebuie sa invatam doua lucruri: 

1. Nu este de ajuns pentru mantuirea sufletului, doar dorinta omului, FARA AJUTORUL LUI DUMNEZEU. 

2. Dar, nici ajutorul lui Dumnezeu, nu este de ajuns FARA VOINTA OMULUI. Ca sa biruiesti mandria, cu ajutorul lui Dumnezeu, SA NU VORBESTI DE RAU pe nimeni, SA NU JUDECI, SA NU INVIDIEZI si SA NU DISPRETUIESTI pe altii. Inceputul pacatului este mandria, iar mandria este radacina, si izvorul, si maica oricarei rautati. Fara defaimarea de sine (smerenie), mantuirea este imposibila. Dar, cine are DORINTA, si VOINTA (pentru mantuirea sufletului), are si PUTINTA (cu ajutorul lui Dumnezeu). 
                                                                                                                         Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

De la Bălulescu iliana - octombrie 20, 2019
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Labels: Povestiri Ortodoxe de la Preot Ioan
Bălulescu iliana
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire

Despre mine

Fotografia mea
Bălulescu iliana
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Vizualizați profilul meu complet

Arhivă blog

  • ►  2026 (41)
    • ►  septembrie (2)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (4)
    • ►  aprilie (4)
    • ►  martie (7)
    • ►  februarie (5)
    • ►  ianuarie (10)
  • ►  2025 (104)
    • ►  decembrie (7)
    • ►  noiembrie (4)
    • ►  octombrie (4)
    • ►  septembrie (12)
    • ►  august (5)
    • ►  iunie (10)
    • ►  mai (7)
    • ►  aprilie (6)
    • ►  martie (11)
    • ►  februarie (22)
    • ►  ianuarie (16)
  • ►  2024 (154)
    • ►  decembrie (18)
    • ►  noiembrie (16)
    • ►  octombrie (11)
    • ►  septembrie (8)
    • ►  august (10)
    • ►  iulie (13)
    • ►  iunie (14)
    • ►  mai (10)
    • ►  aprilie (6)
    • ►  martie (19)
    • ►  februarie (11)
    • ►  ianuarie (18)
  • ►  2023 (182)
    • ►  decembrie (13)
    • ►  noiembrie (20)
    • ►  octombrie (6)
    • ►  septembrie (24)
    • ►  august (17)
    • ►  iulie (5)
    • ►  iunie (18)
    • ►  mai (16)
    • ►  aprilie (8)
    • ►  martie (20)
    • ►  februarie (11)
    • ►  ianuarie (24)
  • ►  2022 (220)
    • ►  decembrie (28)
    • ►  noiembrie (33)
    • ►  octombrie (28)
    • ►  septembrie (11)
    • ►  august (9)
    • ►  iulie (16)
    • ►  iunie (10)
    • ►  mai (11)
    • ►  aprilie (12)
    • ►  martie (24)
    • ►  februarie (15)
    • ►  ianuarie (23)
  • ►  2021 (219)
    • ►  decembrie (13)
    • ►  noiembrie (20)
    • ►  octombrie (5)
    • ►  septembrie (12)
    • ►  august (3)
    • ►  iulie (9)
    • ►  iunie (14)
    • ►  mai (27)
    • ►  aprilie (15)
    • ►  martie (22)
    • ►  februarie (39)
    • ►  ianuarie (40)
  • ►  2020 (363)
    • ►  decembrie (17)
    • ►  noiembrie (27)
    • ►  octombrie (22)
    • ►  septembrie (10)
    • ►  august (27)
    • ►  iulie (31)
    • ►  iunie (29)
    • ►  mai (41)
    • ►  aprilie (64)
    • ►  martie (33)
    • ►  februarie (24)
    • ►  ianuarie (38)
  • ▼  2019 (225)
    • ►  decembrie (16)
    • ►  noiembrie (12)
    • ▼  octombrie (22)
      • CUNUNA VIETII
      • EU SUNT SMOCHINUL CEL NERODITOR
      • . IISUS HRISTOS NE IUBEȘTE! ...
      • DINCOLO DE SORI ȘI STELE
      • ADEVĂRUL LUI HRISTOS
      • DUMNEZEU NU-ȚI CERE CE NU AI!
      • Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsa...
      • CUVANT de INVATATURA DESPRE MANDRIE
      • Biblia creştin ortodoxă
      • Banii il rătăcesc pe om ...
      • În veci, ortodocși
      • VIEȚUIM NOI OARE, DUPA VOIA LUI HRISTOS?
      • PE PĂMÂNT..
      • PLANSUL, POCAINTA si SMERENIA
      • Dor de Mama
      • Randunica
      • Călătorul si bogatul
      • ZAPISUL
      • POMENESTE-MA DOAMNE, CAND VEI VENI INTRU IMPARATIA TA
      • Zahăr de zece şi sare de cinci…
      • DOUĂ MÂINI ÎMPREUNATE
      • Mă înnec în patimi
    • ►  septembrie (6)
    • ►  august (14)
    • ►  iulie (27)
    • ►  iunie (16)
    • ►  mai (21)
    • ►  aprilie (14)
    • ►  martie (30)
    • ►  februarie (14)
    • ►  ianuarie (33)
  • ►  2018 (189)
    • ►  decembrie (26)
    • ►  noiembrie (11)
    • ►  octombrie (5)
    • ►  septembrie (15)
    • ►  august (6)
    • ►  iulie (11)
    • ►  iunie (16)
    • ►  mai (33)
    • ►  aprilie (11)
    • ►  martie (18)
    • ►  februarie (20)
    • ►  ianuarie (17)
  • ►  2017 (187)
    • ►  decembrie (18)
    • ►  noiembrie (23)
    • ►  octombrie (17)
    • ►  septembrie (17)
    • ►  august (12)
    • ►  iulie (8)
    • ►  iunie (8)
    • ►  mai (17)
    • ►  aprilie (11)
    • ►  martie (15)
    • ►  februarie (12)
    • ►  ianuarie (29)
  • ►  2016 (72)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (6)
    • ►  octombrie (7)
    • ►  septembrie (8)
    • ►  august (2)
    • ►  iulie (7)
    • ►  iunie (8)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (5)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (6)
    • ►  ianuarie (7)
  • ►  2015 (80)
    • ►  decembrie (3)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  octombrie (6)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (9)
    • ►  iulie (4)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (9)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (18)
    • ►  februarie (8)
    • ►  ianuarie (7)
  • ►  2014 (128)
    • ►  decembrie (10)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  octombrie (4)
    • ►  septembrie (12)
    • ►  august (12)
    • ►  iulie (11)
    • ►  iunie (7)
    • ►  mai (4)
    • ►  aprilie (7)
    • ►  martie (14)
    • ►  februarie (11)
    • ►  ianuarie (26)
  • ►  2013 (149)
    • ►  decembrie (6)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  octombrie (7)
    • ►  septembrie (11)
    • ►  august (8)
    • ►  iulie (10)
    • ►  iunie (15)
    • ►  mai (11)
    • ►  aprilie (13)
    • ►  martie (14)
    • ►  februarie (21)
    • ►  ianuarie (23)
  • ►  2012 (204)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (16)
    • ►  octombrie (8)
    • ►  septembrie (10)
    • ►  august (14)
    • ►  iulie (14)
    • ►  iunie (7)
    • ►  mai (12)
    • ►  aprilie (5)
    • ►  martie (18)
    • ►  februarie (41)
    • ►  ianuarie (51)
  • ►  2011 (182)
    • ►  decembrie (42)
    • ►  noiembrie (140)

https://www.diigo.com/

Postări populare

  • Hrab Alexandru: Mănăstirea „Sfântul Teodosie” (Betleem) (Video)
                     Hrab Alexandru: Mănăstirea „Sfântul Teodosie” (Betleem) (Video) :    https://hrabalexandru.blogspot.com/2020/12/manastirea-...
  • PAROHIA VIILE FABRIC TIMISOARA
    SAU BISERICA DINTRE VII , DE PE STRADA BORZESTI, MAI NOU PETRU SI PAVEL... ...
  • INVIEREA (fragmente) - MIHAI EMINESCU
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
  • SA NU-TI LEGI INIMA DE DESERTACIUNI
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
  • . UMPLETI-VA DE FIORUL RUGACIUNII ...
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu...
  • Rugaciune la vreme de ispita
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
  • Copiii spun lucruri trăsnite… și, uneori, divin inspirate:
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
  • MANDRIA si PAREREA DE SINE
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
  • Rugăciune (Cugetare Umilită)- sfântul Ioan Iacob de la Hozeva,
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem...
  • Unicul scop al iubirii trupeşti este reproducerea.
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO

BIBLIA ORTODOXA AUDIO

Lincuri utile

  • POPAS DUHOVNICESC
  • RĂSADURI DUHOVNICESTI
  • DOXOLOGIA
  • VIETILE SFINTILOR
  • PATERIC
  • FILOCALIA
  • BIBLIA ORTODOXĂ
  • Rugăciune la necontenirea ploilor
    FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE... ...
  • De ce postim?
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
  • .... CAND ESTI TRIST ....
    Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...

CONT FACEBOOK

Lenuța Bălulescu

Creează-ţi ecusonul

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

Sfintii zilei..

SELECT LANGUAGE

Faceți căutări pe acest blog

Powered By Blogger

Postare prezentată

CUM PUTEM ŞTI DACĂ O BIBLIE ESTE DE LA ALTE CULTE RELIGIOASE?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...

https://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/ bloguri

  • BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU
    -
  • BISERICA ORTODOXĂ - CASA LUI DUMNEZEU
    -
  • Biserica Sfintilor Petru si Pavel - Mihail si Gavril
    ICONOMUL CREDINCIOS - ”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede sp...
  • DE TOATE PENTRU TOTI
    Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit... - Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit... Si-am privit puțina marfă ce-o avea de oferit... Usturoi...tarhon...fasole si-ale lacrimilor ploi... Mâinile b...
  • DIN SUFLET PENTRU SUFLET
    -
  • Hrab Alexandru
    Cultura și credința, repere ale tinereții -
  • HRANA PENTRU SUFLET
    -
  • Hrană Duhovnicească
    Colaje cu Sfantul Ioan Rusul - ----- DOAMNE IARTĂ PĂCATELE MELE, SI ALE NEAMULUI MEU !----
  • MAICA DOMNULUI
    Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este prăznuită pe 4 septembrie. - DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” are...
  • Pilde Crestin - Ortodoxe
    DINTR-O INIMĂ BOLNAVĂ - "Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am scu...
  • PILDE CRESTIN ORTODOXE
    Focul ispitelor - https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/ Un pustnic cu numele Martin a trăit retras în pustie vreme de mai bine de douăzeci şi cinci de ani, petrec...
  • SFIINTII PRIETENII MEI...
    Sfântul Porfirie Kafsokalivitul - "Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.......
  • TOTUL DESPRE ICOANE
    -
  • UTILE ,PENTRU SANATATEA TA
    Punctul de longevitate numit Zusanli... - "Se află la patru degete sub genunchi, pe partea exterioară a tibiei. Este indicată masarea ușoară a acestui punct timp de aproximativ 10 minute În f...

Abonați-vă la

Postări
Atom
Postări
Comentarii
Atom
Comentarii

La manastirea Calugara

LA MANASTIREA CALUGARA...

Facebook Badge

Babylenuta Lenuta

Create Your Badge

Totalul afișărilor de pagină

Abonați-vă la

Postări
Atom
Postări
Comentarii
Atom
Comentarii
Powered By Blogger

DATA SFINTELOR PASTE


Calendar bisericesc crestin ortodox:data Pastelui ortodox
2020 - 19 aprilie

Răspunsuri duhovnicesti

Răspunsuri duhovnicesti

DESCHIDE TURUL VIRTUAL



Aceasta este o imagine interactivă.

Foloseşte mouse-ul pentru a privi în orice direcţie.

NOUL TESTAMENT

Ascultati Noul Testament ortodox online aici.
http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament.php

NOUL TESTAMENT

Citeste-o ca sa fii intelept!
Crede-o ca sa fii in siguranta!
Aplic-o ca sa ai viata vesnica!
BIBLIA -NOUL TESTAMENT
Tema Fantastic S.A.. Un produs Blogger.