luni, 28 octombrie 2019

EU SUNT SMOCHINUL CEL NERODITOR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Se apropie de mine, Domnul sa ma cerceteze,
Sa-mi culeaga roada dulce, iar de nu-i, sa ma reteze,
Ca m-a ingrijit cu truda si iubire anu-ntreg,
Dar eu sunt bogat in frunze, ca rod nu am vrut sa leg!

 “As fi vrut sa-ti gust din fructe”, zise Domnul intristat,
 “Esti frumos si verde, insa pentru mine, esti uscat!”
Oare, e tarziu sa capat iar, iertarea ce-o implor?
Chiar de simt adanc in mine, al securii crud fior?

 Cade rece lovitura, ce suspina in ecou,
 Iisus iar ridica mana pentru a lovi din nou,
 Dar se-opreste si imi spune, lacrimand, cu voce blanda:
“TE CRUȚ SI ASTAZI, DAR LA ANUL, SA-MI DAI DOAR ROADA SFANTA!” 

   🙏 Bucuria mea, ca sa nu fim “smochinul cel  neroditor”, la CREDINTA noastra Crestin Ortodoxa, trebuie sa adaugam HAR si FAPTE BUNE. Harul Duhului Sfant il primim prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Spovedanie, Impartasanie, Cununie religioasa si Sfantul Maslu), iar FAPTELE BUNE inseamna sa facem tot binele care ne sta in putere si ele sa aiba ca un corolar, MILOSTENIA, fiindca: "Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila. Si mila biruieste in fata Judecatatii"(Iacov 2:13).
                                                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                                                                 Preot Ioan .

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO