CUNUNA VIETII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



     Sfantul Siluan Athonitul spune asa: „Acum oamenii sunt plini de mandrie si nu se mai mantuiesc decat prin intristari si pocainta, si numai foarte arareori ajunge cineva la iubire (iubire de Dumnezeu, iubire de aproapele si iubirea vrajmasilor)”.

 Bucuria mea, acum este vremea SEMANATULUI, mai tarziu va fi vremea SECERATULUI. Acum este vremea LUCRULUI, iar apoi va fi vremea RASPLATIRII. Pe pamant este RAZBOI DUHOVNICESC, in Cer va fi ODIHNA. Asa spune un proverb: “Cum iti asterni asa vei dormi”, adica, ori vei birui, ori vei fi biruit, cu alte cuvinte, ori vei fi mantuit, ori vei fi osandit. Asadar, trezeste-te si pregateste-ti candela inimii tale. Fii atent sa nu adoarma sufletul tau de lene si de trandavie, din cauza ca nu-L iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta. Pentru ca timpul trecut, nu se mai intoarce, ai grija sa nu treaca in zadar, vremea vietii tale, timpul mantuirii sufletului tau: “Fii credincios pana la moarte si-ti voi da CUNUNA VIETII” (Apocalipsa 2:10). 

Asadar, nevoieste-te si osteneste-te, posteste, spovedeste-te si impartaseste-te des, mergi duminica la Sfanta Liturghie si pe langa credinta sa ai cat mai multe fapte bune, ca sa primesti raspuns bun la Infricosata Judecata.

Sfantul Teofan Zavoratul spune asa: "Pacatul marturisit, udat cu lacrimi, urat, se sterge din cartea dreptatii lui Dumnezeu, din cartea fiintei noastre, din cartea legaturii noastre cu lumea vazuta si nevazută. Astfel, nu va mai fi pomenit la judecata”. 

                                                                                                                             Amin si Aliluia!                                                                                                                                     Preot Ioan 🛎.

EU SUNT SMOCHINUL CEL NERODITOR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Se apropie de mine, Domnul sa ma cerceteze,
Sa-mi culeaga roada dulce, iar de nu-i, sa ma reteze,
Ca m-a ingrijit cu truda si iubire anu-ntreg,
Dar eu sunt bogat in frunze, ca rod nu am vrut sa leg!

 “As fi vrut sa-ti gust din fructe”, zise Domnul intristat,
 “Esti frumos si verde, insa pentru mine, esti uscat!”
Oare, e tarziu sa capat iar, iertarea ce-o implor?
Chiar de simt adanc in mine, al securii crud fior?

 Cade rece lovitura, ce suspina in ecou,
 Iisus iar ridica mana pentru a lovi din nou,
 Dar se-opreste si imi spune, lacrimand, cu voce blanda:
“TE CRUȚ SI ASTAZI, DAR LA ANUL, SA-MI DAI DOAR ROADA SFANTA!” 

   🙏 Bucuria mea, ca sa nu fim “smochinul cel  neroditor”, la CREDINTA noastra Crestin Ortodoxa, trebuie sa adaugam HAR si FAPTE BUNE. Harul Duhului Sfant il primim prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Spovedanie, Impartasanie, Cununie religioasa si Sfantul Maslu), iar FAPTELE BUNE inseamna sa facem tot binele care ne sta in putere si ele sa aiba ca un corolar, MILOSTENIA, fiindca: "Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila. Si mila biruieste in fata Judecatatii"(Iacov 2:13).
                                                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                                                                 Preot Ioan .

. IISUS HRISTOS NE IUBEȘTE! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Bucuria mea, iata ce spune Sfantul Parinte, Iosif Isihastru: "Tu sa strigi fara incetare Rugaciunea mintii, cu multa silinta, cu durere multa. “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine pacatosul”, sau aceeasi rugaciune, cu aceeasi valoare dar, in forma prescurtata: “Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!” S-o spui iarasi , si iarasi, si iarasi..., s-o spui la nesfarsit. Si, ca si cand ai vedea cu mintea pe Hristos, sa-i spui: „Mulțumesc, Iisuse Hristoase al meu, pentru cele bune, pe care mi le-ai dat, ca și pentru cele rele, prin care trec. Slava Tie, slava Tie, slava Tie, Dumnezeul meu!". Si asa rugand si toate rabdand, iarasi va veni harul, iarasi va veni bucuria. Si aceasta se va intampla pana cand, putin cate putin, te curatesti de patimi si devii duhovnicesc. Dar pana atunci lupta!" Si invatatura de mai sus este completata de Sfintitul Parinte, Iosif Aghioritul, prin acest cuvant minunat, de Duhul Sfant inspirat: "Copiii mei, la temelia vietii in Hristos, sunt RUGACIUNEA si cele doua mari Sfinte Taine: SPOVEDANIA si IMPARTASANIA. Chemarea lui Hristos prin rugaciune si impartasirea cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Lui Iisus Hristos, este inceputul si sfar­si­tul vietii in Hristos. Acesta este canonul pentru voi, cei ce va aflati in lume. Hristos va iubeste! Sa aveti nadejde in El, fiindca, cine nadajduieste in Hristos nu da gres niciodata." Si tot inspirat de Dumnezeu ne sfatuieste Sfantul Parinte, Macarie Egipteanul: "Esenta credintei este saracia cu duhul (smerenia) si iubirea nemasurata catre Dumnezeu. Sa ai mereu constiinta ca nu esti vrednic de Dumnezeu. Sa te smeresti cu inima si sa te dispretuiesti, sa indepartezi de la tine mandria si sa ai frica de Dumnezeu. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                        Preot Ioan .

DINCOLO DE SORI ȘI STELE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Dincolo de sori și stele,
Dincolo de-a lumii poartă
Înalț dorurile mele,
Rugăciune-n vers pictată !

Dincolo de sori și stele,
Sufletul prin vers mă-nalță,
Șir de mărgăritărele
Pe a lacrimilor ață !

Dintr-o harpă a iubirii,
Vers de rugă, vers de cânt,
Pe altarul nemuririi,
Precum flacăra arzând !

Dincolo de sori și stele
Unde-s fălfâiri de îngeri,
Așez lacrimile mele,
Și-ale lumii, grele, plângeri !

Le adun în vers pe toate,
Lacrimi , doruri, bucurii
Le țes în Eternitate,
Să rămână mărturii !

Adun dragostea-mi din suflet,
Și a rugilor lumină,
Le trec dincolo de tunet
Pe a raiului tulpină !

Dincolo de sori și stele,
Sufletul ades mă poartă
Și-n sclipiri de peruzele,
Îmi aștern iubirea toată !

Sursa foto : Facebook

ADEVĂRUL LUI HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Când vorbesc de sărăcie, cel ce are se oftică,
Cel ce n-are, se-ntristează, căci ar vrea, dar n-are cum..
Și bogatul și săracul, amândoi îmi poartă pică,
Fiindcă crucea sărăciei nu mai e la modă-acum!

Unul n-ar vrea s-o primească, altul ar scăpa de ea,
Au uitat ce Cruce mare Domnul nostru a purtat
Și, ne spun evangheliștii, Crucea Sa atât de grea,
El Și-a dus-o pân' la capăt, cu durerea ce-a urmat..

Toți ar vrea să facă parte dintre oamenii bogați..
Dacă ar putea alege, nici un Lazăr n-ar mai fi,
Însă tare mi se pare, dragi creștini, că voi uitați
Ce s-a întâmplat cu Lazăr, iar bogatul ce păți!..

Toți ar vrea agoniseală, ea le este-n viață țel,
Să primească "cele bune", toate-aici și toate-acum!
A uitat de Domnul lumea, vai.. cum a uitat de El..
Și-L vor aminti cu jale, terminând al vieții drum!

Unde-s, oare, dregătorii ce-și lăsau moșii și slugi
Și se ascundeau de lume, ca să fie cu Hristos,
Să trăiască toată viața, petrecând numai în rugi,
Înălțându-se cu mintea de la lutul de pe jos?..

Astăzi toți doresc avere, chiar și cei ce au jurat
Să trăiască-n sărăcie pentru dulcele Iisus..
Doamne, se-mplinește Cartea, totul e adevărat,
Creștinismul cel în zdrențe, din păcate a apus..

S-a dus sfânta simplitate, care ne făcea smeriți,
Azi amestecăm credința cu lumescul interes..
Aș dori să văd creștinii zdrențăroși și ponosiți,
Dar să dobândească iarăși acel suflet bun, ales..

Vai și-amar de-oi spune lumii doar ce-ar vrea s-audă ea!
Preotul nu are rolul numai de-a vorbi "frumos",
Ci menirea lui în viață e din ce în ce mai grea:
Să vestească-n gura mare ADEVĂRUL LUI HRISTOS!
amin

DUMNEZEU NU-ȚI CERE CE NU AI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Dumnezeu nu-ți cere ce nu ai,
Ce să facă El cu ale tale?..
El pe tine vrea să I te dai,
Să te lași în mâna voii Sale!

Dacă totuși nu ai priceput,
Îți explic, ca să-nțelegi mai bine:
Cel ce din țărână te-a făcut
Nu vrea ale tale, ci PE TINE!

Aparții cu totul lui Hristos,
Ești, deci, "proprietate personală",
Totuși, lucru foarte curios,
Libertatea ta este totală..

Nu te-obligă să I te închini,
(Altfel credincioși am fi cu toții!)
Ce credință-i aia când suspini,
Mânuit de alții ca roboții?..

Nu te-ndeamnă să privești la Cer
Cu mijloace proprii dictaturii;
Asta nu Îi stă în caracter,
Este Domnul milei, nu al urii..

Dumnezeu e-atât de delicat..
Vrea ca, în deplină libertate,
Nefiind în nici un fel forțat,
Să alegi să-I mergi pe cale, frate.

Ba am observat că uneori
De acei ce nu vor să-I răspundă
Când le bate-n ușă deseori,
Mai târziu El pare să Se-ascundă!

Vai de tine dacă Îl jignești
Prin cuvinte pline de trufie..
Niciodată n-o să-L mai găsești,
Te va părăsi pe veșnicie!

E atâta hulă pe pământ,
Bieții orbi și-arată îngâmfarea,
Neștiind că Dumnezeu Cel Sfânt
I-a lăsat, căci Și-a pierdut răbdarea..

Dumnezeu nu-ți cere ce nu ai,
Deci eu te învăț de bine, frate:
Nu întârzia să I te dai,
Fă-o AZI, cât încă se mai poate!

Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

            O rugăciune MINUNATĂ la revărsatul zorilor a Cuviosului Sofronie Saharov, tradusă de Ieromonahul Rafail Noica. Este atât de splendidă şi cuprinzătoare această rugăciune, încât oricare dintre noi, fie că este sau nu în vreun necaz, dacă o va spune dimineaţa, îi va fi de un real folos... Doamne ajută! 

 Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.

 Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi" şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă".

 De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

 Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat. 

 Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

 Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu.

 Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.

 Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

 Doamne, rogu-Te, ai milă de mine! 
 Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.

 Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

 Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ti pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă.

 Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea.

                                                                                                                                                 Amin!

CUVANT de INVATATURA DESPRE MANDRIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de
demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, SMERENIA IL RIDICA PE PACATOS IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU, in timp ce MANDRIA IL ARUNCA IN IAD. Cugetul smerit, se naste din amintirea pacatelor. Prima pricina a lepadarii Sfantului Apostol Petru, a fost MANDRIA. S-a pretuit pe sine insusi si i-a dispretuit pe ceilalti Sfinti Apostoli prin cuvintele: “Daca toti te vor parasi, EU nu te voi parasi”. Trebuia sa spuna: Doamne, Tu invata-ma, Tu intelepteste-ma, Tu lumineaza-ma, Tu intareste-ma, ca sa nu Te parasesc! 

Aceasta este mandrie: EU, nu te voi parasi! 

A tagaduit cuvintele Domnului Iisus Hristos si a indepartat astfel, Harul de la el. Am putea spune ca pricinile caderii Sfantului Apostol Petru au fost: LIPSA RUGACIUNII, NEPASAREA si MANDRIA. Din caderea Sfantului Apostol Petru, trebuie sa invatam doua lucruri: 

1. Nu este de ajuns pentru mantuirea sufletului, doar dorinta omului, FARA AJUTORUL LUI DUMNEZEU. 

2. Dar, nici ajutorul lui Dumnezeu, nu este de ajuns FARA VOINTA OMULUI. Ca sa biruiesti mandria, cu ajutorul lui Dumnezeu, SA NU VORBESTI DE RAU pe nimeni, SA NU JUDECI, SA NU INVIDIEZI si SA NU DISPRETUIESTI pe altii. Inceputul pacatului este mandria, iar mandria este radacina, si izvorul, si maica oricarei rautati. Fara defaimarea de sine (smerenie), mantuirea este imposibila. Dar, cine are DORINTA, si VOINTA (pentru mantuirea sufletului), are si PUTINTA (cu ajutorul lui Dumnezeu). 

                                                                                                                         Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Biblia creştin ortodoxă

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

       Scriitorul rus Merejkowski (1866-1941) era un mare credincios al Bisericii Creştin Ortodoxe. Un prieten îi vorbi în felul următor despre Noul Testament: „În fiecare zi citesc câteva pagini din sfintele scrieri. Şi le voi citi câtă vreme mă va sluji vederea ochilor, în ceasuri de bucurie şi de suferinţă, în stare de sănătate sau de boală, în zilele de nădejde sau de îndoială
 De fiecare dată am impresia că citesc ceva nou, ceva ce n-aş fi cunoscut până atunci. Sunt convins că niciodată nu voi putea pătrunde aceste cărţi în toată profunzimea lor.
S-a şters coperta Bibliei mele, paginile s-au îngălbenit, foile s-au îndoit, legătura cărţii s-a stricat... ar trebui s-o dau din nou la legat. Dar nu mă îndur să mă lipsesc de ea, chiar doar pentru câteva zile. Ce-mi vor pune oamenii în sicriu când va fi să fiu înmormântat? Biblia! Cu ce voi învia? Cu Biblia. Ce-am făcut de seamă în viaţă? Am citit Biblia“.

Banii il rătăcesc pe om ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Un om oarecare a găsit odată o sută de lei pe stradă. Din momentul acela nu şi-a mai ridicat ochii de la pământ. În treizeci de ani a adunat vreo 15.000 de nasturi, vreo 20.000 de ace de siguranţă şi încă vreo câteva sute de lei, punând bănuţ lângă bănuţ, de 5, de 10 şi de 25. A ajuns într-o stare deplorabilă, mereu în căutare, mereu avid după ceva cât de neînsemnat. În tot timpul acesta a pierdut zâmbetul prietenilor, frumuseţea copacilor, culorile cerului. Când s-a trezit, era prea târziu!

În veci, ortodocși

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Adrian Păunescu

De mic, sunt ortodox, ca toți ai mei
aceasta e credința mea creștină,
am învățat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înțeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinței mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri și n-ar fi dat
credința lor pe nici un fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificați,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat și eu
în fiece istorică furtună,
credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toți ai mei, Biserică străbună.

Și m-am opus căderii în neant
și celor care dărâmau altare
și clopote-n Ardeal am construit
și calendare pentru fiecare.

Și ‘Noul Testament de la Bălgrad’
eu l-am crezut aducător de leacuri
și m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Și-am fost convins că nici un leninism
credința ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?
A început la București să crească
un demonism bogat și indecent,
ce-amenință credința strămoșească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocși,
îi tot mânjesc și culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolșevism,
îi umplu de lehamite și groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei rețete,
noi suntem ortodocși definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
‘Ortodoxia naște comunism!’
Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanți,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocși,
cu leagăne, cu vieți și cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credința însăși în pericol,
îi salutăm pe ceilalți frați creștini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Și îi iubim pe toți acești creștini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă și iubesc,
pe credincioșii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzații se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.

Și dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la frați asediul vine,
permite-ne să fim în veci creștini,
ca ortodocși urmându-Te pe Tine.

VIEȚUIM NOI OARE, DUPA VOIA LUI HRISTOS?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

          Bucuria mea, asa spune preotul in timpul Sfintei Liturghii: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!” Si noi zicem impreuna cu cei de la strana: “Tie Doamne!” Dar oare, chiar facem acest lucru?  Iata ce zice Sfantul Parinte, Siluan Athonitul: “Cum stii daca vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca te intristezi pentru un lucru oareca­re, inseamna ca nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumne­zeu, chiar daca tie ti se pare ca vietuiesti dupa voia Lui. Cine vietuieste dupa voia lui Dumnezeu, acela nu se in­grijeste de nimic. Si daca are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine in­susi si lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Si chiar daca nu-l dobandeste, ramane la fel de linistit, ca si cum l-ar avea.
Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtuna, nici de talhari, de nimic.
 Si orice i s-ar intampla, el spune: „Asa i-a placut lui Dumne­zeu." Sfantul Parinte, Gheorghe Calciu Dumitreasa ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura: ”Intr-atat S-a confundat Iisus cu noi, oamenii! Intr-atat Si-a asumat toate slabiciunile noastre si toate neputintele noastre, incat oricine sufera, Hristos sufera cu el! Oricine e bolnav, Hristos este bolnav cu el! Oricine e indurerat si plange, Hristos plange cu el!”
Si in final, intrebarea: Vietuim noi dupa voia lui Dumnezeu?
 Nimeni nu poate spune da. Si atunci cuvantul meu este SA NU DEZNADAJDUIM: pentru ca Dumnezeu si-a pus încrederea in noi rabdandu-ne si iertandu-ne zeci de ani, atunci si noi sa ne punem toata nadejdea in El, in mila Lui si ne vom mantui sufletele noastre! Amin si Aliluia!
                                                                                                                   Preot Ioan .

PE PĂMÂNT..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Bucuria mea, in Sfanta Evanghelie a vindecarii slabanogului din Capernaum Iisus Hristos spune: “Putere are Fiul Omului PE PAMANT, a ierta pacatele. Asadar, cata vreme, omul este in viata pamanteasca, i se pot ierta pacatele in TAINA SFINTEI SPOVEDANII. 
Pacatele le iarta Iisus Hristos prin preotul crestin ortodox, in Duhul Sfant. Dar, daca un crestin ortodox a murit  NEPOCAIT, NESPOVEDIT, NEIMPARTASIT, nu mai este iertare pentru el. De aceea spune Iisus Hristos: “PE PAMANT!” Fiecare dintre noi avem intre prieteni si chiar intre cei din casa noastra, adica, rude apropiate, foarte multi “slabanogi” in credinta.
 Nu-i putem aduce duminica la Sfanta Liturghie cu patul, dar ii putem duce pe pomelnic la Biserica, implinid astfel porunca “Rugati-va unii pentru altii” (Iacov 1:16) si pentru CREDINTA, DRAGOSTEA si RUGACIUNEA NOASTRA, cu judecatile cu care numai Dumnezeu le stie, ii va mantui si pe ei.
                                                                                                                               🙏 NOAPTE BUNA!

PLANSUL, POCAINTA si SMERENIA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



     Bucuria mea, cand a trimis Mantuitorul pe cei 12 Sfinti Apostoli, indemnandu-i la propovaduirea Imparatiei Cerurilor, printre alte porunci, le-a dat si pe aceasta: “Inviati pe cei morti” (Matei 10:8). Aceasta porunca o avem si preotii crestin ortodocsi, fiindca, nu pentru trupuri i-a fost grija Domnului, ci pentru sufletele moarte, pentru oamenii carora le merge numele ca sunt vii, dar, netraind invatatura crestin ortodoxa, sunt morti (sufleteste): “Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3:1). 

Si mai spune Dumnezeu: “Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel - nici fierbinte, nici rece - am sa te vars din gura Mea. Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie! Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans, si sarac si orb si gol! Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine, aur lamurit in foc, ca sa te imbogatesti, si vesminte albe ca sa te imbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste dar si te pocaieste. I

ata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el şi el cu Mine. Celui ce biruieste ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu, precum si Eu am biruit si am sezut cu Tatălal Meu pe scaunul Lui” (Apocalipsa 3: 15-20).
Prin pocainta, sufletul se smereste si prin “apa plansului” se uneste in chip nemincinos cu Dumnezeu. PLANSUL, bate la usa cerului! POCAINTA, il ridica! SMERENIA, deschide cerul! Asa cum in lipsa luminii toate sunt intunecate, tot la fel, in lipsa smereniei toate sunt goale si vestede. Una este A TE INALTA, alta este A NU TE INALTA si CU TOTUL ALTCEVA este A TE SMERI. A te inalta = a judeca pe altii in fiecare zi. A NU TE INALTA = a nu judeca pe nimeni. A TE SMERI = a te osandi pe tine fara a fi vrednic de osanda. Sau am putea spune asa: PLANSUL este FAINA. POCAINTA este ALUATUL, iar SMERENIA este PAINEA.                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

Dor de Mama

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 · 
M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine. 

Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine...
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă, 

dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă...❤️

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine... 

dar în rest, la ce să vin? Cine mă așteaptã, cine?
Așa e... a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat.

 Ce frumos... astăzi zăpada peste case s-a-nșirat...❤️

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor, 

dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
- Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă, 

iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.❤️

Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,

 altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate...
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,

 dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de nepoți...❤️

- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,

 când o fi iarbă pe luncă, când bujorul v-a-nflori...
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun. 

Ti-am trimis bani și mâncare... E cadoul de Crăciun.❤️

- Hai, la revedere, mamă...a zis mama și-a închis.

 Parcã-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan.

 Îi iubește și toți trei... fac Crăciunul an de an...❤️

O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,

 mi-e în grijă, ce e oare?!... si-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu. 

După-atâta stres și lacrimi am ajuns... în satul meu.❤️

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu. 

Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar a-și vrea să fiu...
Am strigat de pe la poartă: -Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: -Telefonul s-a stricat...❤️

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine....

😥❤️
Emilia Plugaru

Randunica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Mai de mult, o rândunică avea-n cuibu-i șase pui

Și privea la ei, sărmana, ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea -săgeată- căutând, pe deal și văi,
Hrană pentru puii săi.
Și-n iubirea-i, nu odată,
S-a culcat ea nemâncată.

Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând
Dintre pui s-adoarmă vreunul ars de sete sau flămând.
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici.
Și n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a învățat să zboare.

Dar, când toți puteau să plece încotro voiau, sub slavă,
Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă.
Și cu ochii plini de lacrimi țintă-n ochii fiecui,
Zise celor șase pui:
Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui,
Aripile greu mă dor, și nici vorbă să mai zbor...

Dumnezeu mi-a dat putere - oricât am avut nevoi.
Să găsesc într-una hrană pentru voi...
Astăzi, fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,
Mari cum v-a făcut măicuța, să-ngrijiți și voi de mine.
Și ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aducă, zilnic, numai câte-un bob;

Ale voastre șase boabe milostive mă vor ține
Până când o să vrea cerul să mă facă iarăși bine...”
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei șase pui,
Și-a adus, vreo șase zile, fiecare bobul lui...
Mai departe însă puii - beți de-al slavelor înalt -
Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt,

N-a mai dus nici unul bobul și, uitată mucenică,
A murit atunci de foame cea mai sfântă rândunică.
Și-a rămas apoi povestea tristă, neluată-n seamă,
Orișicui ai sta s-o spui,
Că o mamă își hrănește șase, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toți hrăni o mamă.
Vasile Militaru

Călătorul si bogatul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Un biet călător sărac ceru sălaş la casa unui bogat zgârcit.
– Mergi de aici, se răsti bogatul, căci doar casa mea nu-i un han la drumul mare pentru călători!
– Îngăduie-mi, te rog, răspunse săracul, să ţi pun trei întrebări şi apoi voi pleca în drumul meu.
Cine a locuit aici înainte de dumneata?
– Tata.
– Dar înainte de dânsul?
– Bunicul.
– Şi, după dumneata, cine va locui aici?
– Fiul meu.
– Precum se vede, zise săracul, aici în casa asta nu stă nimeni de statornicie. Se duc unii şi vin alţii. Nişte călători sunteţi şi dumneavoastră, iar casa asta e un han în care ar trebui să primiţi şi pe cei săraci.
Cuvintele săracului străpunseră inima bogatului zgârcit. Din acea clipă, n-a mai respins pe săraci, ci s a făcut un izvor de milă şi milostivire pentru ei.

ZAPISUL

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

( de Eliana Popa)

Povestea un sfânt părinte într-o scriere mai veche,
Că trăia un om bogat ce-n ținut n-avea pereche !
Cheltuia fără măsură pentru pofte păcătoase,
Pentru îndulciri trupești , pentru straiele frumoase .
Și tot aruncând cu banii, poftele mai mult creșteau,
Iar averea lui și banii zi de zi se-mpuținau !
Până se trezi bogatul, într-o zi, sărac lipit
Fără niciun ban in pungă și de oameni părăsit !

Focul patimilor sale incă-l stăpâneau aprinse,
Se-ntreba de unde bani, ca să poată a fi stinse ?
Și se hotărî atunci mistuit de focul lor,
Să pornească-n mare grabă la un mare vrăjitor !
A pornit la drum, săracul , într-o seară...mintenaș,
Dar cel rău îi iese-n cale luând chip de brav ostaș.
Căci pustiu era drumeagul de la marginea pădurii
Și vicleanul îi grăiește cu un râs în colțul gurii :

,, - Eu sunt cel pe care-l cauți ! Și-ți voi da averi și faimă,
Îți voi împlini dorințe , tot ce vrei...însă, ia seamă !
Că-mi vei scrie cu-al tău sânge , dacă vrei să-ți fie bine ,
Că te lepezi de Hristos și că te unești cu mine!"
Și-a făcut cu dracul târgul...n-a mai judecat sărmanul,
Că se leapădă de Domnul și se vinde la vicleanul.
A luat cel rău zapisul și apoi i-a împlinit
Toată pofta lui și voia, precum i-a făgăduit !

Îl urma ca umbra dracul... și-l tot îndemna la rău
La petreceri și oriunde a poftit cu trupul său ..
Dar s-a întâmplat odată ( așa zice-n povestire)
Să zărească pe o stradă o micuță mănăstire !
Și-a văzut nefericitul ( și-a simțit o groază mare)
Că-l privea dintr-o icoană Preacurata Născătoare ..

Și atunci și-a amintit cu durere și regret ,
C-are sufletul vândut pentru traiul cel deșert !
Diavolul, văzând cu teamă ,unde omul s-a oprit,
A scrâșnit din dinți și-ndată cu mânie l-a lovit :
,, - Să nu îndrăznești cumva să privești către Fecioară,
Că pe mulți i-a smuls din gheară-mi și i-a tras din iad afară !
Și de-ai să-mi incalci porunca ,te voi omorî sărmane!
Aruncându-te degrabă, unde-s veșnicele cazne !"

Rău s-a întristat bogatul și a cumpănit in minte,
Să înalțe către Maica rugăciunea lui fierbinte!
Căci pe mulți i-a ajutat și i-a scos din grele patimi.
Și a alergat degrabă cu regrete și cu lacrimi :
,,- Miluiește-mă, Stăpână , izbăvește-mă de rău !
Rupe tu zapisu-n care l-am trădat pe Dumnezeu !
Necuprinsă-ți este mila...vin și eu acum la tine,
Să mă izbăvești de demon ,să-ți pleci ochii și spre mine !"

Clocotea afară, dracul, făcea multă tulburare,
Dar înfricoșat de chipul Prea Curatei Născătoare,
A strigat către bogat ca turbat, cu ciudă multă :
,, - M-a silit să plec, Fecioara ! M-ai trădat...însă ascultă!
Voi păstra zapisu-acesta pân' la Dreapta Judecată !
Vei fi dat în a mea mână și osânda-ți va fi plată !
Că de bunăvoie iată, de Hristos te-ai lepădat,
Judecata Lui e dreaptă pentru toți ce L-au trădat!"

A pierit apoi vicleanul ca un fum din fața porții,
Iar bogatul se ruga și se da de ceasul morții!
Și de marea lui căință se înduioșau și sfinții
Si-ațipi un pic sărmanul ,dar văzu cu ochii minții,
Cum Fecioara maiestuoasă îi grăiește cu mânie :
,, - Tu te-ai lepădat de Domnul ! Sti îmi ceri iertare mie ? "
,, - O, Preasfântă Născătoare,cad în fața ta smerit !
Fiul Tău și Domnul nostru, pentru cin' s-a răstignit ?

A venit pentru tâlhar , pentru orb, pentru lepros.
Și-a murit pe Sfânta Cruce pentru omul păcătos !
Și mărturisesc acum , vai și-amar de capul meu,
Căci mai rău decât aceștia sunt Măicuță Sfântă,eu!
Daca i-a iertat pe-aceștia cu iubirea Sa cea mare,
Când nu te aveau pe tine Maică și Mijlocitoare,
Cu atât mai mult eu ,astăzi, îndrăznesc la Mila Sa
Și te rog să nu mă lepezi...Domnul te va asculta !"

Și-a grăit atunci Fecioara către bietul osândit :
,, - Pentru marea ta căință, rugăciunea ți-am primit
C-ai urât fărădelegea și ți-ai plâns păcatul greu
Mijloci-voi pentru tine, să te-mpac cu Fiul meu!
Și voi lua de la vrăjmaș și zapisul scris cu sânge,
Facă-ți-se, ție-aceastea, pentru lacrima ce-ți curge!"

Iar când a grăit aceasta s-a cutremurat vicleanul
Și-a strigat la Preacurata să i-l lase pe sărmanul:
,,- O ,tu ,Maică a Luminii să nu-mi faci o nedreptate ,
Nu mi-l lua c-a scris cu sânge să-mi slujească pân' la moarte! "
Îi răspunde atunci Stăpâna: ,, - Ești un mare mincinos !
Însă-ai spus un adevăr, că sunt Maica lui Hristos.
Și voi face azi dreptate, celui ce păcătu-și plânge,
Și voi lua din a ta gheară și zapisul scris cu sânge!"

Bucurie mare-n suflet a simitit omul când, iată,
S-a trezit din vis și parcă, nici nu îi venea să creadă!
Că în mâini ținea zapisul...iute-n foc l-a aruncat
Și slăvind pe Dumnezeu în pustie a plecat.
A ajuns la mari virtuti...cum mai greu ajunge-un om.
Asta-i pildă de pe vremea unui mare Sfânt, Leon !

( după o scriere veche ortodoxă )

POMENESTE-MA DOAMNE, CAND VEI VENI INTRU IMPARATIA TA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

http://babylenuta.wordpress.com/

Bucuria mea, ce invataturi minunate ne-a lasat Sfantul Parinte, Siluan Athonitul: "Daca te lupti cu tarie cu pacatul, DUMNEZEU TE IUBESTE! Daca iubesti pe vrajmasi, ESTI SI MAI MULT IUBIT DE DUMNEZEU. Iar daca-ti pui sufletul pentru oameni, esti EXTRAORDINAR DE MULT IUBIT DE DUMNEZEU, fiindca, si-a pus El Insusi sufletul pentru noi”. Iar daca iti va veni vreo incercare pe neasteptate, nu invinovati pe cel prin care a venit, ci intreaba: PENTRU CE A VENIT? DE CE A INGADUIT-O DUMNEZEU? Si vei afla indreptare. Deoarece, fie prin acela, fie prin altul, trebuie sa bei amaraciunea judecatii lui Dumnezeu. Si sa zici asa: Drept esti Doamne si nu exista nedreptate intru Tine! Mi-a trimis Dumnezeu, factura pacatelor! Asa-mi trebuie pentru pacatele mele! Le-am facut la tinerete, le platesc la batranete! Doamne, iti multumesc ca m-ai rabdat atatia ani, cufundat fiind in pacate si m-ai pedepsit atat de putin pentru pacate asa mari si grele! Dumnezeul nostru este un ocean nemarginit DE IUBIRE, DE MILOSTIVIRE si DE IERTARE. Gandeste-te bine, ce fel de Dumnezeu avem! Daca ne pocaim, El ne primeste din tot sufletul, cu iubirea Lui nemarginita. Daca talharul cel din dreapta, cu cheia lui: “POMENESTE-MA!”, a deschis usa Raiului, cu mult mai mult, SPOVEDANIA, CAINTA, LACRIMILE, IMPARTASANIA, vor deschide cu multa usurinta, portile Imparatiei cerurilor. Amin si Aliluia!

Preot Ioan 🛎.