Când trăieşti viața ta în Dumnezeu nimic nu te poate dărâma: nici necazurile, nici boala, nici durerea

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!.

“Nu poți minți, nu te poți preface la infinit că iubești un om, dacă nu-l iubești. Mai devreme sau mai târziu el va simți asta şi se va depărta de tine. „Un om a găsit pe drum un şarpe aproape înghețat şi, din bunătatea şi mila lui, l-a băgat în sân, iar şarpele revenindu-şi l-a mușcat şi omorât.”

Recunoștința este un lucru extrem de prețios. Lipsa acestui sentiment deformează sufletește pe cel ce primește şi nu este recunoscător şi atât de tare poate deforma, până la răzbunare şi ură. E o vorbă tare adevărată care spune aşa: dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău!

Dacă cineva ţi-a făcut un bine cât de mic şi nu-i poți fi recunoscător pentru asta, măcar nu-i face rău. Dacă nu mai poți răbda un om, măcar lasă-l în pace.

Evanghelia celor zece leproși...

Cei mai mulți dintre noi venim la biserică doar să cerem ajutor de la Dumnezeu, însă Îl transformăm în om de afaceri, în bancher, în medic, în agent matrimonial. Îl coborâm în toate nevoile noastre omenești, de zi cu zi, nevoi care nu trec în veșnicie: vreau mâncare, vreau soț, vreau copil, vreau casă, vreau mașină, vreau ploaie, vreau vânt etc.

Aşa au făcut şi cei zece leproși când au strigat după Hristos să-i tămăduiască, aşa facem fiecare dintre noi când ajungem în biserică. Într-un mod primitiv, superficial, Îl facem pe Dumnezeu un bun al nostru.

Nu spun că este o ipostază greșită, însă este una primitivă, este o ipostază în care nu te mai apropii, ca trăire sufletească, de Apostolul Pavel care spune: „Hristos este viața mea!”.

Nu vii spre El pentru că este viața ta, ci doar pentru că ai nevoie de El. Este un sentiment tare scandalos, tare greu de purtat, când iubirea este cântărită cu măsura aceasta a profitului, a nevoii. Fundamentul unei relații ar trebui să fie IUBIREA.

Punând astfel problema, relația cu El nu este fundamentată pe iubire, ci pe un soi de moralitate. Aud adeseori raportarea omului la moralitate: trebuie să fii mai bun, mai răbdător, mai ascultător. Nu e rău, doar că este atât de puțin, este doar primul pas şi cred că, trăind doar moral, încet, încet vei deveni „omul de plastic”... acel om politicos, respectuos, moral, dar care, în realitate, nu ar da doi bani pe celălalt, pe sufletul său. Nu poți minți, nu te poți preface la infinit că iubești un om, dacă nu-l iubești. Mai devreme sau mai târziu el va simți asta şi se va depărta de tine.

Așadar, străduința cea mare este să transformăm relațiile formale în relații autentice. Nu datoria, nu lucrurile formale, nu bunul-simț, ci iubirea să fie temelia unei relații. Dacă iubești un om, atunci el pentru tine devine sens, rost. Îl trăiești, Îl asumi, „te pleci în faţa Lui” cu recunoștință.

Nouă leproși au venit la biserică, au cerut şi primit vindecarea şi s-au dus într-ale lor uitând de Binefăcător. Al zecelea s-a întors la Dumnezeu şi s-a așezat, cu adâncă recunoștință, în genunchi, în fața Lui, spunând: „Mulțumesc Ţie, Doamne! Te voi urma unde vei merge!”.

Deja suntem pe altă treaptă. Nu mai este vorba de simplă moralitate, de un troc, de bun-simț, ci el a pătruns în lumea în care totul este posibil, în lumea în care omul păcătos, strivit de propria lui patimă, de păcatele lui trăieşte pe Dumnezeu într-o splendoare extraordinară. Este lumea în care lucrurile nu mai sunt cântărite, lumea în care Maria Magdalena primește Har, în care Maria Egipteanca primește Har (ele fiind cândva prostituate), o lume în care Pavel, cel care alunga creștinii, primește har, în care Petru, cel care s-a lepădat, primește har.

Vedeţi dumneavoastră, Dumnezeu nu privește la bune-maniere, nu venim la biserică ca la pension de fete şi nu venim la biserică pentru a ne pune emblema de bisericos pe frunte. Nu, nu de asta! Biserica nu dă certificate de absolvire a cursurilor de bună-creștere. Ştiţi ce om vine la biserică? Omul care se vede pe sine păcătos. Biserica este locul oamenilor sinceri cu Dumnezeu. Biserica este locul în care te aşezi înaintea Lui şi, cu sinceritate, în deplinătatea ființei tale, spui: „Doamne, păcatele mele sunt nenumărate, dar Tu eşti viața mea!”.

De aceea Hristos nu promovează un cod al bunelor maniere, cum fac Confucius, Buddha şi chiar Mahomed. Iisus spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viața!”. „Cine vrea să ajungă la Tatăl trebuie să treacă prin Mine”, iar în alt loc spune: „Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viață în el”.

Când trăieşti viața ta în Dumnezeu nimic nu te poate dărâma: nici necazurile, nici boala, nici durerea.

Pilda celor 10 leproși asta ne spune, că nu este nevoie să ne străduim să trăim o falsă moralitate(sper să nu pară că vă îndemn la anarhie) , ci avem nevoie de gândul acesta:

„Doamne, facă-se voia Ta, trece-mă tu prin ce crezi că poate deveni pentru mine şcoală şi treaptă!".

Dumnezeu să ne dea putere să înțelegem viața noastră nu doar ca pe o acumulare de bune cuviinţe, ci ca pe o viață duhovnicească, ca pe o pogorâre, ca pe o adâncire în cuvântul acesta pe care îl rostește Pavel: HRISTOS, VIAȚA MEA! Să ne „dezbrăcăm”, așadar, de omul vechi care ne transformă în ființe formale, om în care inima se stinge pe zi ce trece, în care sentimentele autentice: durerea, bucuria, fericirea ne sunt cenzurate, ne sunt furate şi să începem să trăim atenți, vii!

Pr. Visarion Alexa

https://viatacurata.com/despre-coaching-si-supravietuire-urbana-interviu-cu-parintele-visarion-alexa/

OM TRUPESC (firesc) si OMUL DUHOVNICESC.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Insusi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus: “Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre” (Matei 11:29).

 Sfantul Parinte, Siluan Athonitul, ne spune asa: "Smerenia nu se invata dintr-o data. Ca sa inveti, ai nevoie de timp. Unii au imbatranit in nevointe si totusi n-au invatat smerenia si nu pot intelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace si sufletul lor e mahnit si abatut." Asadar, Domnul Iisus Hristos ne-a poruncit: “Invatati-va de la mine...”. 

Sfantul Parinte, Ignatie Briancianinov zice asa: “Poruncile Domnului sunt “DUH si VIATA” (Ioan 6, 63); ele il salveaza pe cel ce le implineste. Ele readuc la viata un suflet mort si, prin ele, un OM TRUPESC si FIRESC devine UN OM DUHOVNICESC. 

Dimpotrivă, cel ce neglijează poruncile se distruge pe sine însuşi, fiindca, ramane intr-o stare carnala si simtuala, intr-o stare de cadere agresiva: “OMUL FIRESC nu primeste cele ale Duhului Sfant, fiindca, pentru el sunt nebunie” (1 Corinteni 2:14). De aceea, pentru a fi mantuit, OMUL FIRESC trebuie sa fie schimbat in OM DUHOVNICESC, si OMUL VECHI, schimbat in OM NOU (1 Corinteni 15:49). 

Sfantul Parinte, Filothei Zervakos ne da multa nadejde prin cuvintele lui: "Daca ni se intampla, vreodata, sa cadem pe drum (adica, pe “Calea cea stramta”) sa nu ramanem in pacat, ci sa ne ridicam si Dumnezeu ne va izbavi, ne va da mana si ne va spune: “SUS, RIDICA-TE!”. Si nu uita nici cuvantul scriitorului Marin Preda: “Daca dragoste nu e, nimic nu e!”.

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Sufletul ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Toată bogăţia lumii nu cântăreşte cât un suflet omenesc. De aceea şi Mântuitorul ne face atenţi de valoarea lui, zicându-ne: "Ce va folosi omului de va dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul?” - sau - "Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” Lumea întreagă pentru noi nu mai are nici o valoare dacă sufletul se pierde prin păcate. Sufletul este un diamant mai scump decât toată lumea, un diamant cu multe şi minunate sclipiri. Sufletul este o putere, o taină. Toţi ar dori să privească acest diamant, această floare, să vadă această pasăre măiastră. Sufletul nu se poate vedea, nici pipăi, el există în corp şi în afară de corp, întocmai ca un cântec imprimat pe disc şi în mintea noastră. Cine vede cântecul imprimat pe disc? Există, dar nevăzut şi nemuritor.
Aşadar sufletul nu e chimie, nu e materie, ci este scânteie divină. Partea cea mai aleasă şi mai frumoasă din noi e sufletul. Sufletul are de la Dumnezeu ştiinţa, creierul şi forţa îmbierii trupurilor. Prin puterea Duhului Sfânt, sufletul îşi reconstruieşte trupul. În Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, învăţătura despre originea, valoarea, nobleţea şi forţa sufletului, precum şi grija despre mântuirea lui este întâlnită la tot pasul.
Într-un loc se spune că sufletul e mai important decât trupul, e mai mult decât haina sau hrana şi e mai de preţ decât toată lumea. Despre însemnătatea lui ne vorbeşte pilda cu oaia cea rătăcită, cu drahma cea pierdută, pilda fiului risipitor, a bogatului nemilostiv, precum şi altele. Pocăinţa păcătoşilor e prilej de sărbătoare în cer, după cum prin pierderea unui suflet tot cerul se întristează. De ce e aşa răsunet mare şi pentru ce a trebuit să-şi verse sângele chiar Fiul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea noastră? Pentru că sufletul nu este un lucru ieftin sau un obiect de glumă, ci este un dar ceresc, un bun dumnezeiesc, care atârnă în cumpănă mai mult decât valoarea lumii materiale.
Viaţa sufletului în această lume este "o misiune”, nu este nici prilej de petrecere, nici de plăcere, nici de îmbogăţire, nici de lenevire, mâncare sau băutură, ci este misiune ce depăşeşte marginile timpului. Alergătorii cu ştafeta au menirea să ducă obiectul primit până la un punct anumit, cu tot efortul depus. De aici, alt alergător preia ştafeta şi astfel aceasta ajunge la destinaţie. Misiunea a depăşit pe om, omul a stat în slujba ei şi prin contribuţia lui ea s-a împlinit.
Aşa e viaţa sufletului, misiunea ce depăşeşte curgerea timpului pământesc. Nu ne putem sustrage de a ne-o împlini fără să facem în viaţă şi câte un act de răzvrătire, ca şi fiul risipitor, care n-a primit misiunea vieţii adevărate şi astfel a ajuns nefericit, singur, în zdrenţe, nemâncat şi însetat. De aceea Mântuitorul îl numeşte nebun, adică anormal pe bogatul ce petrece, pe omul care îngrijeşte numai de trup şi uită datoriile ce le are faţă de suflet, de mântuirea lui şi fericirea veşnică.
Cei mai mulţi se alarmează, strigă, aleargă, caută când pierd câte ceva, dar la pierderea sufletului asistă nepăsători, glumesc şi râd. Vai lor, ce nepăsare, ce nesimţire! Biserica, prin toate slujbele, harurile şi învăţăturile sfinte, are în vedere acest mare scop, mântuirea sufletului şi moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu e un lucru neînsemnat să câştigi sau să pierzi sufletul şi Împărăţia lui Dumnezeu. Trăirea după poftele păcătoase ale trupului este trăire anormală, este pierdere. Trăirea după dorinţele curate ale sufletului este câştig, iar viaţa devine fericită şi pe pământ şi în cer.
O atenţie specială ne atrage Mântuitorul, când spune că cine vrea să-şi mântuiască sufletul îl va pierde şi cine-l va pierde pentru El şi Evanghelie îl va mântui. Adică, cine se închide în egoism pentru a-şi ferici viaţa personală îşi pierde sufletul; iar cine îşi jertfeşte sufletul pentru Hristos şi Evanghelie ca un misionar, acela îşi asigură mântuirea. Sfânta Biserică, prin lucrarea ei de mamă, dă mereu strigăte de alarmă şi ne cheamă la pocăinţă, combate egoismul şi susţine totdeauna interesul faţă de lucrul cel mai de preţ şi nemuritor care este sufletul.
Nemurirea sufletului este cea mai veche credinţă a neamului nostru românesc. Dacii şi romanii, strămoşii noştri, au ţinut în mare cinste şi sfinţenie credinţa în nemurirea sufletului. Avem deci o frumoasă moştenire părintească de la care nu ne putem abate cu nici un chip, nici vii, nici morţi. Sfânta sărbătoare de astăzi se mai poate numi şi sărbătoarea sufletelor nemuritoare. Toţi sfinţii lui Dumnezeu, proorocii, martirii, apostolii au vorbit despre existenţa şi valoarea sufletului punându-ne în grijă mântuirea lui.
Se găsesc totuşi destui îndoielnici, care afirmă că au tăiat în bucăţi tot corpul omenesc şi n-au dat de suflet. Au găsit oase, sânge, nervi, inimă, creier, dar nici urmă de suflet. Fără să facă deosebire între omul viu şi mort, ei au căutat sufletul în cadavre, ca şi când acesta s-ar afla în hoituri. Nu este aceasta o nebunie?! Deşi este aşa de slabă, ştiinţa încearcă să lămurească taina sufletului. Un învăţat creştin spunea că tot ceea ce ştim de când e lumea şi până astăzi e nimica toată faţă de ceea ce este sufletul în sine şi ce taine mari cuprinde el.
Ştiinţa creştină ne învaţă că sufletul există şi că e o încercare zadarnică să caute cineva sufletul în materie şi materia în suflet. Între suflet şi materie este tot atâta deosebire ca şi între omul viu şi omul mort, ca şi între viaţă şi moarte. Atunci, ce e sufletul, ce e viaţa? Întrebarea aceasta pentru unii nu are nici o însemnătate, dar pentru creştini e de cea mai mare importanţă. Înţelepciunea biblică ne spune că sufletul sau viaţa din noi este o taină ascunsă de Hristos în Dumnezeu, e o floare care creşte în grădina raiului, o scânteie din lumina lui Dumnezeu, o fiinţă nevăzută ca geamul, o putere nematerială ca vântul care suflă unde vrea şi nu ştie de unde vine şi unde merge. O avere este sufletul, care preţuieşte mai mult decât valoarea lumii întregi.
Sufletul este ascuns ca şi o piatră de diamant sub învelişul unei frunze. Trebuie mai întâi să se rupă frunza ca să poată fi văzute sclipirile diamantului. Învelişul sufletului este trupul. Mai întâi trebuie să moară trupul, să se desfacă învelişul, ca să se elibereze sufletul. Oricum, viaţa noastră este ascunsă prin el în Dumnezeu. Unii gânditori spun că noi trăim prin simţuri; vedem, auzim, vorbim, gustăm, pipăim, mirosim şi ne mişcăm prin simţuri. Toate acestea însă există numai câtă vreme este sufletul în trup. Ochii văd, pentru că vede sufletul, limba vorbeşte pentru că vorbeşte sufletul.
Sfântul Apostol Petru ne cheamă să trăim pe pământ ca nişte străini şi călători, căci aşa suntem. Să nu uităm că soarta sufletului pe pământ este soarta porumbelului sau a corbului care au fost sloboziţi din corabia lui Noe. Corbul negru nu s-a mai întors în corabie, ci a rămas rătăcitor prin lumea hoiturilor din care s-a hrănit. Porumbelul însă s-a întors curat şi nevinovat, cu ramura de măslin în cioc, în corabia stăpânului său.
Soarta corbului sau a porumbelului o creăm noi sufletului nostru liber şi nemuritor, după cum îngrijim de mântuirea lui, după cum acceptăm sau refuzăm misiunea, şoaptele chemării sau ale destinaţiei sufletului. Să avem milă de sufletul nostru, să îngrijim de haina împărătească a sufletului nostru, ca să nu ne apuce moarte cu ea pătată sau ruptă, şi astfel să nu putem intra la nunta Fiului de Împărat în Biserica Lui cea cerească.
Întoarce-te, suflete la odihna ta, în cetatea păcii, în raiul fericirii veşnice, după care alergăm, luptăm şi suspinăm ! Să ne întarească bunul Dumnezeu ca prin rugaciune, smerenie, fapte de credință, pocăință și iubire de Dumnezeu să gasim și noi calea spre mângâierea și viața veșnică, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin
sursa Ioan Monahul 

Drumul său către cer

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    După despărțirea sufletului de trup, în drumul său către cer, sufletul este întâmpinat de blestemații demoni care se silesc să îl tragă în jos și să îl înfricoșeze, arătându-i mai ales păcatele nespovedite și patimile înrădăcinate în adâncul inimii. Atunci va conta foarte mult relația pe care am avut-o cu îngerul păzitor, care are puterea să ne protejeze în acea călătorie, rugăciunile pe care le-am făcut, faptele bune, mărturisirea păcatelor, primirea Sf Împărtășanii, evlavia către Maica Domnului și către sfinți. Atunci nu va mai fi cale de întoarcere sau pocăință, dar acum încă este și mai putem folosi timpul în favoarea noastră.

"Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală împotriva mea, izbăveşte-mă." Psalmul 58,1.

Smerenia ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

„Dar, vai mie! Pentru că n-am smerenie, Domnul nu-mi dă putere spre nevoinţă (lupta duhovnicească), şi duhul meu neputincios tremură ca flăcăruia unei candele, în vreme ce duhul sfinţilor ardea cu flacără arzătoare şi nu numai că nu se stingea sub vântul ispitelor, dar se aprindea cu şi mai multă putere. 

Cu picioarele ei mergeau pe pământ şi cu mâinile lucrau, dar duhul lor rămânea mereu în Dumnezeu şi mintea lor nu voia să se dezlipească de amintirea lui Dumnezeu. Pentru iubirea lui Hristos ei au suferit toate întristările şi necazurile pe pământ şi nu se temeau de nici o suferinţă, ci în acestea preamăreau pe Domnul. De aceea Domnul i-a iubit şi i-a preamărit şi le-a dat în dar împărăţia veşnică împreună cu El.

                                                                                                     (Sf. Siluan Athonitul)

Rugăciune către Sfântul Nichifor pentru linişte în casă şi la locul de muncă

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Arătându-te împlinitor al Poruncilor Domnului, te-ai împăcat cu vrăjmaşul, cel ce avea mereu gândul împotriva ta, mucenice; şi în locul aceluia ai luat sfârşitul prin sabie, fericite, chemându-te pe tine Dumnezeu.

Pentru aceasta arătându-te purtător de biruinţă, aşa precum îţi era numele, însuşi te-a încununat ca un stăpân, precum se cuvenea, luptătorule nebiruit; roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


Laudă de mulţumire după datorie aduc ţie, Stăpână, pentru toate darurile tale, ca văduva aceea, cei doi bănuţi; că tu te-ai arătat Acoperământ şi Ajutor, scoţându-mă pururea din ispite şi din necazuri.

Pentru aceasta, izbăvindu-mă ca din mijlocul cuptorului cel învăpăiat, de cei ce mă necăjesc, din inimă strig ţie: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie, rugând pe Fiul tău şi Dumnezeu, să-mi dea iertare de greşeli; că pe tine te am Nădejde eu nevrednicul, robul tău.


Amin!

DESPRE CELE TREI FRICI ALE DIAVOLILOR.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!

,, Odată , când Fericitul Ioan din Bostre stătea la rugăciune , i s-au deschis ochii duhovnicești și i-a văzut pe draci .
Nici nu cutezau să se apropie de omul lui Dumnezeu , nici nu vroiau să plece departe de el . Văzându-i cuprinși de frică , Sfântul Ioan i-a întrebat de ce se tem mai mult .Au răspuns dracii: ,, De trei lucruri : de cel pe care voi, creștinii
îl purtați la gât ; de cel care vă spălați în Biserică și de cel pe care îl mâncați în Biserică."
Omul lui Dumnezeu a întrebat din nou :
,, Dar din acestea trei de care vă temeți cel mai mult ?" I-au răspuns cetățenii iadului : ,, De cel care îl mâncați în Biserică ."
Oare nu-ți este limpede ? Lucru pe care creștinii la gât e crucea .Cel cu care sunt spălați în Biserică este apa sfințită cu care sunt stropiți , iar ceea ce mânâncâ în Biserică este Sfânta Împărtășanie. Crucea e semnul biruinței prin pătimirea din dragoste.
Apa sfințită curățește și simbolizează curăția duhovnicească și trupească.
Împărtășirea este masa cerească pe care se îmbie sufletul spre Trupul și Sângele lui Dumnezeu . Așadar , oare e de mirare că puterile iadului tremură de acestea trei?
Iar de Împărtășanie se tem cel mai mult duhurile iadului fiindcă ea este încununarea înalțării omului până la Dumnezeu și a unirii cu Dumnezeu ."

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI .
DE LA DUMNEZEU , PACE VOUĂ ȘI BINECUVÂNTARE!

sursa:

Daniela Ibrisin

SCRISOARE DE LA DUMNEZEU

Te-am cunoscut înainte de-a te naşte. ştiu câte fire de păr ai pe cap. Cum e părintele aşa e şi copilul, tu ai fost creat după chipul Meu. Am planuri pentru tine. Ţi-am dat şi darurile necesare pentru a le duce la îndeplinire; şi ceea ce îţi dăruiesc Eu, nimeni nu-ţi poate lua. Dar nu le neglija, foloseşte-le zi de zi. Fii încredinţat, am început o lucrare bună în tine şi o voi duce la bun sfârşit. Totdeauna termin ce am început. Cuvântul Meu cu privire la tine este stabilit dinainte, iar angajamentul Meu faţă de tine este fără sfârşit. În această viaţă vei avea parte de încercări, dar bucură-te că am luat lui satan puterea de a te controla, iar lumea nu mai are puterea de a te distruge.
Când te afli la încercare, ţine minte, Eu sunt cu tine ca să te ajut. Dă-mi Mie poverile tale şi te voi susţine. Când eşti stresat şi epuizat de presiunile vieţii, sprijină-te pe Mine. Eu voi fi stânca ta, cetatea ta, ajutorul şi tăria ta. Chiar dacă dai greş din când în când, nu vei fi lepădat pentru că Eu te susţin. Dar iată o atenţionare: nu primi sfaturi de la cei ce sunt orbi spiritual şi nu petrece timp cu cei sceptici. Desfată-te în Cuvântul Meu şi, asemenea unui stejar care creşte pe malul unui râu, vei prospera în tot ceea ce vei face.
P.S. Mi-ar plăcea să îmi dai răspuns.
Cu multă dragoste

CELE 10 FERICIRI ALE FAMILIEI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

,,Cinta-voi Domnului în viata mea, cinta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi ".Ps 103.

"Fă mereu ceva bun , pentru ca diavolul sa te găsească ocupat" Fericitul Ieronim

Când aveţi un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului şi mijlocul prin care să o depăşească.

*** ***

                                                     CELE 10 FERICIRI ALE FAMILIEI

1. Fericită este casa unde HRISTOS domneste.

2. Fericită este casa care are ca îndreptar SFÂNTA EVANGHELIE.

3. Fericită este casa unde toti se ROAGĂ.

4. Fericită este casa unde sotii TRĂIESC sub acelasi acoperis, în dragoste reciprocă, îngăduintă si IERTARE.

5. Fericită este casa în care membrii ei se RESPECTĂ si au ÎNTELEGERE deplină unii fată de ceilalti, încât nici o problemă neplăcută nu există între ei.

6. Fericită este casa unde membrii ei sunt copiii CREDINCIOSI ai lui DUMNEZEU si trăiesc VIATA DUHOVNICEASCĂ a Sfintei Biserici, încât nu se primejduiesc să devină victime ale duhurilor răutătii.

7. Fericită este casa unde membrii ei cunosc ÎNVĂTĂTURA de CREDINTĂ ORTODOXĂ, neaflându-se în pericolul de a se abate de pe calea cea dreaptă prin învătătura ereticilor.

8. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu stăpânire de sine si cu ÎNTELEPCIUNE, încât nu se află în pericolul de a cădea victime ale ispitelor veacului.

9. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu prudentă, CUMPĂTARE si în conformitate cu principiile MORALEI.

10. Fericită este casa unde domneste DRAGOSTEA, că unde domneste dragostea este si BINECUVÂNTAREA, iar unde se revarsă binecuvântarea acolo este prezent HRISTOS. Unde este El este MULTUMIRE, BUCURIE, PACE si o stare de LINISTE.

Fericiti fiti VOI care trăiti întru HRISTOS, Domnul nostru! AMIN!

CE ESTE MÂNTUIREA ?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



,,Mântuirea este eliberarea din robia păcatului și al morții și dobândirea vieții de veci în Hristos . Ea ne-a fost făcută cu putință de întruparea ,jertfa ,învierea și înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, și ne-o însușim prin harul dumnezeiesc ,cu care trebuie să conlucrăm prin credință și fapte bune .De mântuire se poate împărtăși orice om ,căci Dumnezeu ,,voiește ca toți oamenii ,să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină .”(1Timotei 2 ,4)

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

"Vor veni zile, omule, când te vor trăda cele mai iubite ființe din preajma ta, cei mai dragi oameni îți vor întoarce spatele, te vor urî și batjocori, te vor vinde pentru nimic, chiar te vor ucide. Nu sunt vorbe goale, sunt vorbe care le găsim în Sfânta Scriptură. Contează foarte mult, suflete, ca atunci să nu te tulburi, să nu faci ce fac ei, să ierți, să rabzi și să iubești. Dacă aș avea puterea necesară, aș lua din inima fiecăruia dintre dumneavoastră greutatea și necazul și aș umple de iubire și dragoste acel loc. Dar nici nu e nevoie să o fac practic așa, mai repede îmi ridic mâinile la Cer și Îl rog pe Dumnezeu să fie voia Lui în toate. Necazurile ne întăresc, suferința ne căleşte ca pe aur în topitoare."

Sã-I multumim lui Dumnezeu pentru faptul cã Maica Domnului este si mama noastrã. Sã multumim lui Dumnezeu pentru faptul cã avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru binele nostru, sã multumim lui Dumnezeu cã avem pe Maica Domnului ajutãtoarea noastrã. Sã nu uitãm cã „ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugãciunea", si sã avem încredere în ajutorul ei!
Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară !

Despre rugăciune .

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta se va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. Muncă înăuntrul nostru.

Să zici: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Nu ştiu să mă rog!. Acest suspin şi plâns trebuie să iasă dinăuntrul nostru ani de-a rândul. Şi Domnul ne va vizita. Va veni deodată. Ne va deschide mintea şi vom descoperi taina, cum trebuie să ne rugăm şi ce este rugăciunea.

Uneori această taină ni se descoperă în timpul Liturghiei, când ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Alteori acasă. Ni se descoperă după suspinul neîncetat şi stăruitor: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Învaţă-mă cum să mă rog! Ştiu numai să citesc. Să mă rog nu ştiu.

Şi Domnul ne va învăţa şi ce este rugăciunea şi cum trebuie să ne rugăm. Dar atunci va trebui să păzeşti lăuntrul tău de orice păcat de moarte şi de orice neatenţie. Şi să te rogi ca Domnul să nu-ţi ia harul, această dobândă mare, această sfinţire a voinţei şi a inimii.

CÂND DOAMNE...?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Suntem loviți de-o molimă ciudată
Ce n-are leacuri în spitale,
Țara-i vândută bucată cu bucată
De trădătorii josnici și de haimanale.

 
Ne vând copii și pădurea seculara
Și am ajuns ca vai de noi,
Românii-s slugi în propria lor țară
Împovărați de dări și de nevoi.

 
Iar legea nostră-i mult prea strâmbă
Că am ajuns iar vinovații de serviciu,
Și-ncolonati ca într-o lungă turmă
Ne îndreptăm smeriți spre locul de supliciu.

 
Când Doamne ne mai scapi de boală,
Când ne trezești din indolență ?
Nu sărăcia și foamea crudă ne omoară
Ci permanenta noastră somnolență.

 
Ne mor părinții singuri și uitați,
Copii lor s-au dus de mult în lume,
Și astăzi sunt simplii argați
Ce rătăcesc departe în țările străine.

 
Și după ani de muncă și de chin
Când se întorc să-și vadă mama,
Degeaba vin cu brațul plin,
Nu mai au cui să-mparta bunăstarea.

 
Părinții le-au plecat înlăcrimați,
S-au stins ca niște lumânări de ceară,
Ce-au ars lângă pereții afumați
În așteptarea lor în fiecare seară.

 
Ce cruntă molimă, cât de ciudată
De nici nu știi că ești bolnav,
Că de-ar durea măcar odată
Le-am pune sigur capetele-n ștreang.

 
autor...Dorin Dumitriu

CEARSAFURILE MURDARE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, mult mai judecam noi oamenii, mult si in mod gresit, fiindca, Judecatorul lumii este doar unul singur: Iisus Hristos! Iata o pilda minunata in acest sens: “O pereche recent casatorita, s-a mutat intr-un cartier foarte linistit. In prima dimineata din noua casa, in timp ce-si savurau cafeaua, femeia a observat, privind pe fereastra, o vecina care-si intindea cearsafurile in balcon. “Ce cearsafuri murdare intinde vecina noastra pe balcon! Cred ca are nevoie de un detergent mai bun, sau poate ar trebui s-o invat sa-si spele cearsafurile!”

Sotul ei a privit si a ramas tacut. Scena aceasta s-a repetat de fiecare data cand vecina intindea cearsafurile si rufele, in fiecare saptamana. Dupa o perioada femeia a ramas surprinsa, vazand intr-o zi ca vecina sa intinde cearsafurile, insa, foarte curate si i-a spus sotului ei: “Priveste barbate, in sfarsit femeia asta a invatat si ea sa spele rufele! O fi invatat-o o alta vecina?”

Sotul ei ii raspunse: “Nu draga mea, azi m-am trezit mai de dimineata si am spalat geamurile casei noastre!”

Si in viata este tot asa! Totul depinde de curatia ferestrei sufletului nostru, de curatia lentilelor ochelarilor prin care privim, prin care observam faptele. “Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat” (Matei 6:22).

Si nu uita: Ce-ai vazut, n-ai vazut, ce-ai auzit, n-ai auzit! Ce-ai auzit sa nu crezi, iar ce-ai vazut sa crezi pe jumatate, fiindca, CEA MAI SCURTA CALE CATRE RAI, ESTE NU JUDECA!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

TU CE CREZI? CRUCEA VIETII TALE ESTE GREA?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://babylenuta.blogspot.ro/

Nuuuu! Bucuria mea, Nu este grea fiindca de fapt, Dumnezeu ti-o duce si sa stii ca fara El, nici n-ai putea-o ridica de jos. Tie, iti cere Dumnezeu, doar, sa nu cartesti si sa nu te razvratesti (Filipeni 2:14). Si sa spui din tot sufletul: ASA-MI TREBUIE PENTRU PACATELE MELE! DOAMNE PENTRU TOATE ITI MULTUMESC! Sa-ti duci crucea vietii cu demnitate, sus pe umeri si nu taras.

Si apoi sa stii, ca fiecare om simte greutatea crucii, pe masura credintei sau a necredintei sale. Asadar, este un raport drept, corect, intre masura credinței și greutatea crucii! Cand ai credinta mare, "crucea vietii", ti se pare usoara, mai ales atunci cand privești la Fiul Omului pe Golgota! Cand nu ai credinta si traire crestin ortodoxa, "crucea vietii" ti se pare foarte grea.

Și pe Cruce au fost doi talhari, unul de-a stanga si altul de-a dreapta Sfintei Cruci a Mantuitorului Iisus Hristos, in aceeasi osanda, in aceleasi chinuri, aceeasi povara. Unul s-au mantuit, iar celalalt s-a osandit! De ce? Fiindca, cel de-a dreapta a crezut, s-a smerit, si-a cerut iertare si s-a mantuit. Celalalt, cel de-a stanga Sfintei Cruci, nu a crezut si plin de mandrie, nu si-a cerut iertare si s-a osandit. In acesti doi talhari, s-au oglindit si se vor oglindi toti oamenii, pana la Infricosata Judecata. Slava lui Dumnezeu pentru toate! Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

UN OM...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Într-o toamna friguroasă, pe-un drumeag plin de noroi,
Un bărbat mergea alene, lângă carul tras de boi!
Era Gheorghe, om sărac, de vreo doi ani însurat
Cu Ioana lui cea dragă, fata orbului din sat.

Orbul era om hain, rău la suflet, prost de gură
Stăteau toți într-o căsuță, cu doi boi în bătătură.
Unul era al lui Gheorghe, cel cu numele de Corbu
Celălalt, un bou mai tânăr, îl avea, stăpân, pe orbu'.

Astăzi l-a trimis pe Gheorghe, ginerele său cel bun,
(Orbul nu făcea nimic, poruncea ca un stâpân),
Să se ducă în pădure, după lemne de iernat
Și s-aducă un car de lemne, cum adus-au toți din sat.

Și în zorii dimineții a-njugat la car pe Corbu,
(Îl iubea ca pe-un prieten) și pe Breazu al lui orbu'.
A pus doi posmagi în traistă, a luat biciul și securea,
Din pridvor îi rânjea orbul: ,, De te-ar înghiții pădurea! "

A tăcut cuminte, Gheorghe, n-a luat vorbele în seamă,
Era om în toată firea, de blesteme n-avea teamă!
Și-l răbda, răbda sărmanul, Ioana lui răbda la fel,
Aveau un pruncuț de-o lună, pe Ioan cel mititel.

A luat vreascuri mai uscate, cu care s-ațâțe focul,
Buturugi au fost mai multe și le-a scos cu târnăcopul
A tăiat și lemn mai verde, care arde mai mocnit,
Să nu-l supere pe orbu' și să-l vadă mulțumit.

A pornit, apoi, spre casă, mângâind cu drag pe Corbu,
Îndemnând cu duioșie și pe Breazu al lui orbu',
Și aproape pe-nserate a ajuns cu caru-n sat,
Lângă casă, hop necazul... când costișa au urcat!

A-ndemnat din gură boii:,, Hai cu tata, dragii mei!
(Nu cum fac adesea unii, înjurând de dumnezei)
Corbu încerca din greu și se opintea cu carul,
Însă Breazu, al lui orbu', n-a mai vrut să urce dealul.

A pocnit din bici spre el, a strigat, însă, degeaba,
Breazu sta ca un catâr, nu mai vrea să-și facă treaba,
Furios, din tindă, orbul, cum făcea adeseori,
A strigat:,, - Oprește, Gheorghe! Nu vreau boul să-mi omori!

Și acum să mi-l slobozi! Vreau întreg sa mi-l aduci,
Și apoi, nu mă privește! Treaba ta, cum te descurci.
Altfel nu mai calci în curte, îți iei pruncul și nevasta,
Și plecați din casa mea! Gata... Și cu asta-basta! "

Ce sa facă, bietul Gheorghe? Orbul tot dădea din gură
I l-a scos din jug pe Breazu și l-a dus în bătătură.
S-a întors apoi, mâhnit, de tot ce-i făcuse orbu'
Și s-a pus în jug, sărmanul, ca să tragă lângă Corbu!

Și a tras, a tras cu Corbu, împreună, carul greu:
,, - Hai cu tata! Hai cu tata, că ne-ajută Dumnezeu!"
În genunchi căzut-a boul, ostenit de nu se poate,
,, - Hai, cu tata! Hai, cu tata! Împreună pân' la moarte!"

Și zvâcni, atunci, în jug, Corbu tatii, cu putere!
Urcă dealul dinspre casă, scoțând muget de durere!
Gheorghe cu cămașa ruptă, și cu umărul rănit,
Ud de sânge și sudoare ca Hristos cel răstignit!

Au urcat cu bine dealul, au ajuns în bătătură,
Orbul aștepta în tindă, molfăind o-njurătură...
Obosit de-atâta trudă, cu tot trupul parcă frânt
S-a culcat în fân cu Corbu, ca în iesle Pruncul Sfânt.

Asta nu-i poveste, frate, cititorul meu cel drag,
Când am scris aceste versuri, mi-au curs lacrimi mari, șirag.
Cel ce-a tras în jug cu Corbul, Gheorghe, e bunicul meu!
A murit, atunci, de tânăr, odihnească-l Dumnezeu!

Și mereu ii am în minte, Bunu' Gheorghe și cu Corbu,
Și mă rog la Domnul Sfântul să îl ierte și pe orbu

AS VREA SA VA LUPTAȚI SI RAIUL SA-L CASTIGATI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.ro/

Bucuria mea, iata ce spune Sfintitul Parinte, Iosif Vatopedinul: “Iti trimit un “TREZESTE-TE!” NU TE LASA INSELAT! Ori, devenim fii ai lui Dumnezeu, ori ne va lua diavolul! Nu exista cale de mijloc! Dar, de ce sa nu fim atenti, cand toate sunt in favoarea noastra? De aceea si diavolul aduce multe piedici rugaciunilor noastre, stiind ca dobandirea rugaciunii este pierzania lui. De cate ori nu v-am spus? Cat de multe are Dumnezeu sa ne daruiasca! Daca ne ostenim putin aici, este pentru a dobandi mantuirea sufletului, sa devenim fiii lui Dumnezeu, sa ne slujeasca ingerii! Aceasta este mostenirea omului!”
Asadar: "CU DUMNEZEU PANA LA CAPAT!, fiindca, fara Dumnezeu nimic nu putem face, FARA DUMNEZEU SUNTEM DOAR MATERIE. Insa, trebuie sa punem in suflet si cuvintele Sfantului Paisie Aghioritul: “In vremea in care cerem ajutorul dumnezeiesc, Iisus Hristos ne leaga cu o sforicica prin Harul Sau si ne tine. Sufla van­tul de ici si de colo, dar nu ne primejduim fiindca sun­tem legati. Insa atunci cand omul nu intelege ca Hristos este Cel Care il tine, se desface de legatura sforicelei si il bat vanturile de ici si de colo si se chinuieste”. Domnul Iisus Hristos, este iubitor de oameni, grabnic la iertare si zabavnic la pedeapsa. Deci, nimeni sa nu deznadajduiasca pentru mantuirea lui. Amintește-ți de Rahav, desfranata, care s-a mantuit prin pocainta. Si tu poti sa te mantuiesti in acelasi fel. Pocainta ne deschide cerul, ne duce in Rai si pierde puterea diavolului. Amin si Aliluia!
                                                                                                              Preot Ioan . 

ESTE ATAT DE GREU SA CEREM IERTARE ?"

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Să prefere veşnicia în iad, decât să spună „iartă-mă” sau „bună ziua”. Iată în ce întuneric trăim unii dintre noi, odihnindu-ne numai în tipuri şi forme, fără să ne dăm seama că de fapt încălcăm porunca Domnului referitoare la iubirea față de vrăjmaşi.
Odată, Stareţul a avut de înfruntat un caz asemănător. Cineva se „mărturisea” şi se împărtăşea la fiecare cincisprezece zile după trei zile de post, dar nu vorbea cu nişte persoane de mai mulţi ani. De îndată ce Stareţul a aflat despre aceasta de la un al treilea, l-a chemat pe acela şi l-a sfătuit să se împace cu fraţii cu care era învrăjbit, dar nu a fost cu putinţă să-l înduplece. Atunci Stareţul a fost nevoit să-l con­strângă atât de mult, încât l-a înfricoşat spunându-i că de nu se va împăca cu aceia, înainte de a se împăr­tăşi, va merge în iad. Iar cel care pretindea că se mărturisea i-a spus aceste cuvinte înfricoşătoare: „Mai bine să merg în iad, decât să vorbesc cu aceşti ticăloşi!”.
Înfricoşător, şi totuşi adevărat! Să prefere veşnicia în iad, decât să spună „iartă-mă” sau „bună ziua”. Iată în ce întuneric trăim unii dintre noi, odihnindu-ne numai în tipuri şi forme, fără să ne dăm seama că de fapt încălcăm porunca Domnului referitoare la iubirea față de vrăjmaşi.
Pururea pomenitul Stareţ le spunea ucenicilor săi că, pentru sporirea duhovnicească, o condiţie de bază este iubirea faţă de vrăjmaşi. Spunea de asemenea că nu trebuie să ne facem prilej de sminteală pentru alţii.
Monahul Iosif Dionisiatul

Mintea mea s-a oprit în Dumnezeu...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

.Mintea mea s-a oprit în Dumnezeu...

.... şi am încetat să mai gândesc la altceva …

...Cât de limpede îmi este că Domnul ne conduce...

...Fără El n-am putea nici măcar gândi binele; de aceea trebuie să ne predăm cu smerenie voii lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne călăuzeşte...

...Toţi ne chinuim pe pământ şi căutăm libertatea, dar puţini sunt cei ce ştiu în ce anume stă libertatea şi unde se găseşte ea...

...Şi eu doresc libertatea şi o caut zi şi noapte...

...Am înţeles că ea este la Dumnezeu şi e dată de Dumnezeu inimilor smerite care s-au pocăit şi şi-au tăiat voia proprie înaintea Lui...

...Celor ce se pocăiesc Domnul le dă pacea Lui şi libertatea de a-L iubi...

...Şi nu e nimic mai bun pe lume decât a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele...

...In aceasta îşi găseşte sufletul odihna şi bucuria...

...Noroade ale pământului, cad în genunchi înaintea voastră şi vă rog cu lacrimi:..

„Veniţi la Hristos! Eu cunosc iubirea Lui pentru voi. O cunosc şi de aceea strig întregului pământ. Dacă nu cunoşti ceva, cum vei vorbi despre aceasta?”

Sfântul Siluan Athonitul

Doamne ... (rugăciunea bolnavului)

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Tu care îmi ştii durerea

Şi necazul ce m-apasă,

Tu ce îmi cunoşti nevoia,

Greul ce îl am în casă,

Tu ce mi-ai văzut amarul,

Lacrimile ce-am vărsat

Şi am plâns cu uşa-nchisă

Când greul m-a subjugat.....

Să mai sper, e inutil.....

Spune-mi Tată, poți să-nfrunți ?

Dacă nu mai ai putere,

Nici curaj ca să mai lupți ?

Că fără voia Ta Doamne

Eu nimic nu pot avea,

Dacă Tu nu-mi schimbi destinul

Şi nu vrei a m-ajuta .

Ştiu, eu sunt o păcătoasă

Care plâng şi mă jelesc,

Recunosc, nimic nu merit

Nici ca să te pomenesc,

Nu ti-am ascultat cuvântul,

Am gresit şi te-a durut

Astăzi ruşinată vin,

Să mă ierți de ce-am făcut !

Am fost oaia rătăcită,

Copilul cel fără minte,

Însă Tu eşti răbdător

Şi eşti cel mai bun Părinte

Tată,Tu deții puterea,

Doar Tu singur de ai vrea

Poți să-mi aduci bucurie,

Viața mea o poți schimba.

Că de multe ori si râsul

Mi-e forțat, s-arat că-s bine,

Doar Tu Tată-mi ştii necazul

Si durerea ce-i în mine

Din uscat, de vrei, faci verde

Si din lut tu creezi viață,

Important e să m-auzi

Să-mi vezi lacrima pe față.

Să mă ierti că îndrăznesc

Şi cer ce n-aş merita

Dar cine să mă ajute

Doar Tu esti nădejdea mea ,

Ca si ieri şi astăzi, Tată

Spun ca Petru, recunosc,

Doamne, dintre toată lumea

Eu sunt cel mai păcătos,

Dar îngenunchez cu lacrimi:

-Iartă-mă nu mă lăsa

Si alungă-mi boala Tată

Ce-a intrat în viața mea !

Cercetează-mă Tu Doamne

Unde doctorii spun : nu,

Fă-i ca să se ruşineze

Arată-le ce poți Tu

Dă o minte sclipitoare,

Să mă facă Doamne bine,

Pune-ți Tu puterea Sfinte

Că nădejdea mi-e la Tine !

Trimite Tată la mine

Mucenicii fără bani

Cei ce Te-au slujit Stăpâne

Sfinții doctor Chir si Ioan !

Un simplu muritor-Luminita Voineag Ursu

RUGACIUNEA ZILEI .. DE S A M B A T A

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

http://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

Doamne Iisuse Hristoase, Judecatorul meu cel Preadrept, stiu ca pacatele mele sunt fara de numar, de aceea Te rog in aceasta zi, in care de Iosif si de Nicodim pus fiind in mormant, Te-ai pogorat in iad cu sufletul Tau cel Sfant si indumnezeit, si de acolo ai indepartat intunericul cu Lumina Dumnezeirii Tale si ai adus nespusa bucurie stramosilor nostri, fiindca, i-ai mantuit de robia pacatului si i-ai suit in Rai. Te rog Doamne, ingroapa pacatele si cugetele mele cele rele si viclene, ca sa piara din mintea mea si sa nu se mai lupte cu sufletul meu. Lumineaza intunecatul meu iad al inimii mele, alunga intunericul pacatelor mele si suie mintea mea la cer, ca sa ma bucur de fata Ta. Asa, Doamne, primeste umilita mea rugaciune, ca pe o tamaie mirositoare, pentru rugaciunile Preacuratei Tale Maici, care Te-a vazut pe Cruce pironit intre doi talhari si de durerile cele cumplite i s-a ranit inima, care, impreuna impreuna cu Ucenicii si cu Mironositele, Te-a pus in mormant si a treia zi Te-a vazut inviat din morti, iar la Inaltarea Ta Te-a vazut suindu-Te de la pamant la cer, insotit de Sfintii Tai Ingeri.

Milostiveste-Te, Doamne, si de cei vii, si de cei raposati, pentru rugaciunile Sfintilor Tai, catre care zic si eu, nevrednicul: Fericiti slujitori ai lui Dumnezeu, nu incetati a va ruga Lui ziua si noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea gresim cu nenumarate pacate. Mijlociti pentru noi darul si ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu stim a-l cere dupa cuviinta. Nu incetati a va ruga, pentru ca prin rugaciunile voastre pacatosii sa dobandeasca iertare, saracii ajutor, intristatii mangaiere, bolnavii sanatate, cei slabi la minte intelepciune, cei tulburati liniste, cei asupriti ocrotire si toti impreuna darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, in slava lui Dumnezeu celui in Treime laudat, Caruia i se cuvine cinste si inchinaciune in vecii vecilor. Amin si Aliluia!