Ce ți-e scris în frunte ți-e pus...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Adesea am auzit vorba din bătrâni: „ce ți-e scris în frunte ți-e pus” sau „așa i-a fost crucea” ori „asta i-a fost soarta”. Potrivit acestor ziceri, fiecare dintre noi avem „scrise” o soartă, un destin, un parcurs implacabil al vieții, față de care s-ar părea că nu putem face nimic, mărginindu-ne doar la urmarea drumului rânduit. Cine oare se ocupă cu împărțirea destinelor? Cel mai ușor răspuns ar fi: „Dumnezeu”. Bineînţeles că nu este așa! Dacă Cerescul Tată ar hotărî astfel, iar noi ne-am angaja pe o cale independentă de propriile decizii, atunci ne-am pierde libertatea şi nu am mai putea fi făcuți responsabili pentru nenumăratele neajunsuri ale viețuirii noastre, căci, în mod evident, ne vom disculpa foarte ușor: „Nu-i vina mea! Așa mi s-a dat de Sus!”. În plus, dacă ne-am supune unei căi existenţiale dinainte trasate, atunci ce rost ar avea Judecata de Apoi, de vreme ce noi am împlinit ceea ce au stabilit alții în ce ne privește? Problema pare limpede. Învățătura Ortodoxă respinge cu hotărâre predestinația, existența unui drum individual, personal gata jalonat. Suntem liberi să trăim după cum ne dictează propria conștiință. Ce-i drept, Tatăl Ceresc ne previne că îndepărtarea de harul Său duce la moarte, la haos. De aceea, cu dragoste părintească, ne avertizează asupra pericolului ce ne paște atunci când refuzăm să-I urmăm sfaturile, complăcându-ne în însingurare și distanţare faţă de Dumnezeu. Domnul ne arată binele, ne îndeamnă să-l săvârșim, promiţându-ne și răsplata conlucrării cu harul, cu sfatul Său preaînțelept, dar nu ne obligă nicidecum să urmăm calea indicată. Alegerea ne revine nouă.

Arhimandrit Mihail Daniluc

CANON DE POCĂINȚĂ

de Preot Sorin Croitoru 

Vai și-amar că sunt nătâng,
Căci deși-'s la suflet hâd,
Nu mă vaiet și nu plâng,
Ci fără de grijă râd!..

Cine știe ce-o mai fi
Când răbdarea s-o găta
Și-oi primi-'ntr-o bună zi
Plată pentru viața mea..

De ce oare nu postesc,
Nu mă rog și nu suspin?..
Când o să mă-'nțelepțesc?
Când oi fi în munci, la chin?..

Dar atunci e prea târziu,
Când cuțitul e la os..
AZI ar trebui să fiu
Ca tâlharul cu Hristos!

Hai, trezește-te din somn,
Suflete nepocăit,
Cazi și plângi la al tău Domn,
Ca să-ți ierte ce-ai greșit!

Fii atent la ce îți spun,
Nu fi încăpățânat:
Timpul ăsta-i numai bun
Pentru plâns și suspinat!

Chiar în clipa asta fugi
Și te-așază pe genunchi
Să suspini adânc în rugi,
Zguduind ai tăi rărunchi!

Când Stăpânul te-o vedea
Tânguindu-te vârtos,
Vei scăpa de soarta rea,
Căci e milostiv Hristos.

Fugi și plângi până te frângi
Și chiar azi la Domnul cazi,
Cere har ca un tâlhar
Și-o să scapi de chin, AMIN!

PĂRINTELUI IOAN "CLOPOTEL"

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 Dedic aceasta poezie parintelui Ioan Mesagerul, insă eu ii spun „Clopotel“ fiindcă aproape in fiecare dimineată, telefonul meu celular anuntă cu cate un clinchet de clopotel, fiecare mesaj care soseste de la părintele Ioan si pe care il astept cu nerăbdare si mare bucurie. Săru mana.

  Părinte drag, să ne trăiesti,
Iti multumesc fiindcă ne esti,
Toiag de sprijin la nevoi,
Ești trup și suflet langă noi.
 
 Ai o menire si-un drum greu,
Să ne conduci la Dumnezeu,
 Pe toti cu dragoste ne-ndrumi,
Din păcătosi faci oameni buni !
 
 Părinte, poate fi oricine,
Dar poate merge langă tine,
Si-ti este-alaturea oricand,
Doar cel ce-i inger pe pământ.
 
 Tu treci prin tot ce eu voi trece,
 Caci poti si sti a-mă-ntelege,
Vrei sa-i duci la Hristos pe toti,
Părinte! Eu mă rog să poti!
   
 Oprea Simona Victorita
   
        Bucuresti

IISUSE, IISUSE, IARTĂ-MĂ, IISUSE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Sfantul Parinte Arsenie Papacioc a fost intrebat de cineva: "Parinte, daca L-ai vedea acum pe Iisus Hristos, in fata Sfintiei tale, ce i-ai spune?" Parintele a raspuns: "I-as spune asa: IISUSE, IISUSE, IARTĂ-MĂ, IISUSE!" Sa zicem si noi rugaciunea aceasta, cat mai des posibil. Cand inspiram aerul in piept sa zicem: IISUSE, IISUSE (cu gandul la El), iar cand expiram aerul sa zicem: IARTĂ-MĂ, IISUSE! Aceasta este de fapt "Rugaciunea mintii" sau "Rugaciunea lui Iisus", in forma prescurtata. Pe aripile rugaciunii Dumnezeu Se coboara in sufletele noastre si tot pe aripile rugaciunii, noi ne urcam la Dumnezeu. Cine se roaga neincetat, este inger pamantesc, fiindca rugaciunea este unitatea de masura a dragostei. Oglinda credinciosului este rugaciunea. Cine nu se roaga, nu are nici-o putere in lupta cu ispitele. Este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. Cel care nu se roaga, e gata mort, este ca un peste pe uscat, este ca un om fata aer.
   Asadar, te indemn sa spui: IISUSE, IISUSE, IARTĂ-MĂ, IISUSE!, mai des decat respiri. Amin si Aliluia!
                                                                                                                      Preot Ioan

Singură cu Dumnezeu!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Adeseori îmi amintesc
În ceasul dimineții
De tine Dumnezeul meu
Și de - nceputul vieții!

Și un copil îndepărtat
Din colțul amintirii,
Cu ochii verzi mi - a amintit
Puterea dăruirii!

Sunt eu, copilul de demult
Plecat pe căi străine
M - am adâncit în frământări
Și căutări de sine!

O! Doamne cât e de ușor
Să te găsesc oriunde
În orice colț, în orice loc,
Te - aș cere ai pătrunde!

Si - acum Te cer cum n - am cerut
Nicicând în viața mea ,
Ca și -un copil ce n - a uitat
Puterea de -a ierta!

Si iert Isuse doar tu ști
Că n - am purtat ranchiună ,
Și nici pe fruntea Ta nu vreau
Să împletesc , a spinilor cunună!

Copilul încă și acum
E într - un colț, privește
De dragostea ce i-ai purtat
Sfios îmi amintește!

Și strâmtorat de nedescris
Mă strânge c - o mânuță
Să - mi amintesc că am avut
Un tată și -o măicuță!

Și - am împărțit cum am putut
În șase, sărăcia ,
Dar zi de zi an ascultat
Chemarea lui Mesia!

Și au trecut ,cum au trecut ,
Rămână o poveste,
În urma mea cuvântul Tău
Pe -a inimilor creste!

Intr-un copil îndepărtat
Cu inimă curată
Iubire, har s-a revărsat
Și dragoste de tată!

Si chiar de -a adormit flămând
Și i-a plăcut postirea
Nicicând din suflet n - ai lipsit
Nu i-a lipsit iubirea!

Si te - a cerut și te -a chemat
Din ceasul dimineții
Un copilaș care pășea
Pe drumurile vieții!

Autor
Ciabrun Marusia

”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.

Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,
Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înainte lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.

Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?

Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.

- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat

Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.

În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

SIMT ASA O BUCURIE...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Când văd cerul plin de stele, licărind în toiul serii,
Când văd luna că răsare din cămările tăcerii,
 Când văd razele de soare cum se-alintă pe câmpie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când mă cheamă codrul vara cu-al său susur de izvoare,
Când vad pomii primăvara îmbrăcaţi de sărbătoare,
 Când văd fulgii de zăpadă zbenguindu-se pe glie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când vorbesc cu liliacul sau cu crinul de la drum,
 Când regina nopţii, seara, mă îmbată de parfum,
Când mă-nvăluie mireasma de salcâm, de tei, de vie,
 Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când ascult privighetoarea în al serii freamăt blând,
Ce-şi înalţă-n priveghere, către ceruri al său cânt,
Când aud, venind din boltă, mândru glas de ciocârlie,
 Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când văd pruncii că se joacă fără griji şi fără teamă,
Şi nu-i nimeni între dânşii fără tată, fără mamă,
 Când aud că nevoiaşii au scăpat de sărăcie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când de oameni, fără vină, sunt adesea crunt lovit,
Mă gândesc degrab la Domnul, care-a fost şi răstignit,
 Şi, atunci, o Sfântă pace dăruindu-mi Domnul mie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când simt harul că se-ndură, şi coboară peste noi,
Şi-şi revarsă peste lume al harismelor şuvoi,
Când, mirat, privesc la pana, care scrie-o poezie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când privesc colindătorii înfruntând de zor nămeţii,
Când privesc cu drag copii, savurând grandoarea vieţii,
Când mă prind în taină zorii, cugetând la veşnicie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când aud că-n miez de noapte mai sunt oameni ce se roagă,
După ce-au trudit prin lanuri ori prin fabrici ziua-ntreagă,
 Când văd candela aprinsă în mireasmă de tămâie,
 Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când mă întâlnesc cu fraţii şi îmi dau îmbrăţişare,
 Când aud că este pace între oameni şi popoare,
Când aud că sunt familii unde este armonie,
 Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când văd pruncii că se-nchină şi vorbesc cu Dumnezeu,
Când văd tineri care cântă la biserică mereu,
Şi aduc Treimii Sfinte într-un glas doxologie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când Iisus Mântuitorul la Biserică ne cheamă,
Să luăm preascumpul sânge şi preasfântul trup, cu teamă,
Când primesc de la părinte Sfânta Euharistie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

   Când rostesc: Iisuse, Doamne, miluieşte-mă pe mine,
Şi ajută-i pe aceia ce Te laudă pe Tine,
Când m-aşez la rugăciune, sau la Sfânta Liturghie,
 Când zic: Doamne, slavă Ţie, simt aşa o bucurie...!

                  Preluare Popas Duhovnicesc - Radu Iftinoiu

Nu-ţi clădi prea scumpă casa

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Nu-ţi clădi prea scumpă casa, ca s-o poţi uşor uita,
dacă-ar fi să vină mâine foc să-ţi ardă casa ta;
ci fă-ţi casa cât mai mică, dar pe locul cel curat,
ca să nu ţi-o ia, când vine, prăpădul cel ne-aşteptat.

Nu te aşeza-n Sodoma ca şi Lot cel ispitit,
ca să nu pieri cu stricaţii în ţinutul osândit,
ci ca Avraam fă-ţi cortul unde poţi primi mereu
ca să ospătezi la tine îngerii lui Dumnezeu.

Nu te osteni ca Marta cu prea multe treburi când
ţi-a venit Hristos în casă – şi tu nu stai ascultând,
ci le lasă ca Maria, stai şi-ascultă-L pe Iisus,
că ai vreme-apoi destulă să tot faci, când El S-a dus.

Nu sta adormit ca cele cinci fecioare fără-oleu,
când e-aşa de-aproape ceasul să Se-arate Dumnezeu;
caută, până poţi, să afli untdelemnul cel de Sus,
să nu baţi la uşa Nunţii după ce-a închis Iisus.

N-arunca înştiinţarea care tot ţi-o fac şi fac,
căci această-nştiinţare n-am să ţi-o tot spun în veac;
vine ziua, vine ziua când ai mai dori s-o spun;
vină, poate-atunci vedea-vei că nu eu am fost nebun.

Traian Dorz

CUVANT DESPRE ASCULTARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   "Cei care nu au preot duhovnic, cad ca frunzele.

Mantuirea vine acolo unde se pazesc poruncile si se asculta sfaturile duhovnicului" (Avva Dorotei). "Dumnezeu ne cere lucruri usoare ca sa traim vesnic, si noi suntem zabavnici la ascultare. Acela care face ascultare de duhovnic isi zideste casa de piatra, iar daca nu face ascultare isi zideste casa pe nisip" (Fericitul Ieronim). "Ascultarea cea adevarata este rasplatita cu ascultare. Caci daca cineva il asculta pe Dumnezeu si Dumnezeu il asculta pe el" (Avva Mios). "Ascultarea este mai mare decat jertfa. In ascultare ne pazeste de ispite rugaciunea si binecuvantarea duhovnicului. Ascultarea este cea dintai dintre toate virtutile de inceput, fiindca inlatura cu adevarat mandria si ne aduce smerita cugetare. Nimic nu atarna asa greu ca Pacatul si Neascultarea" (Sfantul Ioan Gura de Aur). "Ascultarea este scara cea mai scurta catre cer" (Sfantul Vasile cel Mare). "Ascultarea ne scapa de lupta trupului. Ascultarea de Dumnezeu este moartea mandriei si invierea smereniei. Ascultarea este mama tuturor virtutilor" (Sfantul Ioan Scararul).

   Asadar, ASCULTAREA se cuvine sa fie respectata de calugari (au depus votul ascultarii neconditionate), dar si de toti crestinii ortodocsi, dupa modelul lui Hristos, Care: "S-a smerit pe Sine facandu-se ASCULTATOR pana la moarte - si inca moarte pe cruce" (Filipeni 2:8). Aliluia!
                      Preot Ioan.

Candela Inimii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Bucuria mea, sa tii candela inimii pururea aprinsa, adica, sa ai mila de oameni. Sa-ti pese de cel de langa tine, sa-i doresti mantuirea sufletului sau. Si grija pentru el s-o framanti in rugaciune. Fara iubire, omul nu este decat un chimval rasunator.

   Daca vezi pe fratele tau in pacat si suferinta, smereste-te si spune in sinea ta: EU SUNT VINOVAT! 

Fii bun cu ceilalti, iubeste-i, fa-le bine, ajuta-i si nu-i judeca. Ajutorul tau catre aproapele tau sa-l faci cu zambetul pe buze, cu ochii catre cer si cu mana larg deschisa.

   Intrucat Dumnezeu este ATOT BUN, trebuie sa fii si tu, macar BUN. Intrucat Dumnezeu este MULT MILOSTIV, trebuie sa fii si tu, macar MILOSTIV. Intrucat Dumnezeu este INDELUNG RĂBDĂTOR, trebuie sa fii si tu, macar RĂBDĂTOR. 

Amin si Aliluia!
                                                                                                                           Preot Ioan.

AMĂGIREA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Curge viata ca o apă-nvolburată de păcate
Azi mai multi ca niciodată,se indreaptă către moarte,
Merg condusi de-amare patimi ce ii mână inainte
Si nu stiu că veacu-acesta,drept robi iadului ii vinde.

Calea se deschide largă,trece gloată după gloată
Si-n vesminte fastuoase,urâciunea e-mbracată
Asezat la loc de cinste,rege-al veacului e banul
Tot bogatul i se-nchină si-l doreste tot sărmanul.

Desfrânarea-i o virtute,au eradicat păcatul
Nu mai sti care-i femeia,nu mai sti care-i bărbatul
Tot ce până-n veacu-acesta era firesc si moral,
In trufasa lor gândire i se zice anormal.

Merg grăbiti pe-a mortii cale,timpul nu le mai ajunge
Nu se mai opresc să vadă,drumu-acesta unde duce
Nu mai pot să se opreasca,mai au multe de făcut
Căci din spate ii impinge,cate-un fiu de Belzebut.

Cocotati pe munti de aur,cupa amăgirii sorb
Si pe drumul plin de patimi,se conduce orb pe orb.
Sufletele-s adormite in a vietii opulentă,
Viciul stăpâneste trupul,totu-i vis si decadentă.

Iar stăpân pe-ntinsa cale,nu-i vreun fiu de pământean,
Cei ce mâna toata turma,sunt ostasii lui satan.
Si putin din cei ce calcă drumul veacului apus
Se opresc sa ia aminte la chemarea lui Iisus.

Ii asteapta Domnul milei si le iese inainte
Dar in fiecare gloata e un Iuda care-L vinde,
E un bici care-L loveste,e o gură care-L scuipa
E un Ana si-un Caiafa,ce pe cruce iar il urcă.

Îl mai răstignesc odata fariseii cei moderni
Sângele Lui curge-ntruna ca să spele aste vremi,
Rar din gloată se desprinde,la piciorul crucii pică,
Câte-o sfânta Magdalenă,câte-o blândă Veronică,

Câte-un Simon,câte-un Pavel,câte-un fiu al lui Alfeu
Mai intorc din astă goană,câte-un om spre Dumnezeu
Si-L asteaptă-n a lor casă,câte-o Marta si-o Marie,
Ca din moartea necredintei,câte-un Lazăr să invie.

,,Nu te teme.turma mica! se aude glas de Sus,
Crucea sa va fie arma,si scut numele Iisus.
De Mă veti urma pe Mine,părăsind pierduta haită,
Pentru tine,turmă mica,Mă mai rastignesc odată!''

Eliana Popa

TU,OM FRUMOS !

                  Eliana Popa
Tu, om frumos căzut din Rai,in lumea cea străină,
Opreste-te o clipă stai, priveste spre Lumină,
Un Soare blând a răsărit si care nu apune,
Opreste-te o clipă,stai... si rupe-te de lume!

Clădesti, inalti, zidesti palate ce fi-vor o ruină,
Iubesti doar trupul care mâine va fi pământ si tină,
Priveste inlauntrul tău, nu vezi ca iti lipseste,
Ceva ce nu poti sti acum, dar sufletu-l doreste!

Crezi, că de esti bogat si ai averi nenumarate,
N-ai să plătesti si tu candva, tributul către moarte,
Crezi c-ai să poti să o opresti cu bani si giuvaere,
Sau crezi ca azi, de esti bogat, făptura ta nu piere.

E viata noastra efemera si efemeră-i lumea,
Aici in suflet ai comori... aici este minunea,
Aici ar trebui s-aduni comori nenumarate,
Ca să plătesti acele vămi ce azi iti par departe!

Sunt unii care iti soptesc: ,,Trăieste-ti aici viata,
Si nu gusta amarul ei, culege-i doar dulceata"
Dar gustul care, poate-acum, iti pare a fi dulce,
E doar otrava care maine,usor spre iad te duce!

Tu om frumos esti plămadit de Mâna cea divina,
Tu esti făcut din lutul Sfant, in cerul de lumina!
Trimis ai fost să te sfintesti in lacrimi si durere,
Căci Însusi Fiul Prea Curat,n-a fost crutat de ele.

Primită de la preot Ioan

RUGĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Cel ce faci din stele candele aprinse
Când se lasă tainic,noaptea pe Pământ
Să aprinzi și-n mine focurile stinse
Candelă să-Ti fiu, pururea arzând !

Cel ce te preumbli printre flori și rouă
Nevăzut de ochii noștrii cei de lut
Plouă har din ceruri să ne fie nouă
Haină pentru suflet si-acoperământ !

Cel ce în furtună domolești talazul
Oglindind pe ape ceru-n curcubeu,
Domoleste-mi plânsul și zvântând obrazul,
Luminează-mi calea sufletului meu !

Cel ce faci să crească rodnică sămânța
Cel ce în lumina roada pârguiești
Când credinta-mi este,mică cât grăunța
Fă-o Tu să crească,mare ca-n povesti!

Cel ce prin Fecioara ai venit in lume
Să ne porți durerea și păcatul greu,
Graiul mi-i sărac pentru rugăciune
Dar la a Ta milă, Doamne, vin și eu!

Cel ce îmi ești Taină,mă dăruiesc Ție
Precum pe Golgota,Tu Te-ai dăruit
Lacrima căinței, naștere să-mi fie
Spre o viață noua fără de sfârșit !

Eliana Popa

BĂTRÂNUL CERSETOR

Asezat, tăcut priveste, trist si compătimitor,
Către cei ce trec in grabă, un bătrân biet cerşetor !
Părui alb precum fuiorul, ochi de-un verde luminos,
O lumină-i joacă-n gene si pe chipul lui frumos !

Cersetorul parcă este coborât dintr-o icoană,
Nu asteaptă nici o milă, nici nu cere de pomană,
Doar o vorbă, tot repetă către orice trecător :
,, - Taică, nu uita ca-n viată, esti un simplu călător !"

Unii il privesc cu milă, altii-l scuipă cu dispret
Căci in fața celor mândrii, mosul n-are niciun preț,
Râd sărmanii, nu-l ascultă..o, de-ar sta lângă el jos,
Ar vedea ca au in față, un nebun pentru Hristos !

Ar vedea ca tine-n mână, pitit, şirul de mătanii,
Iar in buzunarul hainei, Cartea Sfintelor Predanii
Evanghelia cea Sfântă, pâinea lui de zi cu zi,
Care-i Hrana cea mai bună si puterea lui de-a fi.

Si bobiță cu bobită, curge rugăciunea sa,
Pentru fiecare suflet, pentru toată lumea rea,
Pentru cei care il scuipă, pentru cei ce-l miluiesc,
Curge lacrima si ruga, ingerii se veselesc :

,, - Doamne Iisuse Hristoase, după cum sti Tu.. si-ai vrea,
Cu iubirea Ta de oameni, miluieste lumea Ta,
Osândeste-mă pe mine, dintre oameni cel mai mic !"
Asa se ruga bătrânul coborât din Pateric .

Ce frumos ii stă de-a dreapta, ingerul lui păzitor,
Si ii strânge tainic ruga, sa o ducă sfânt odor,
La Jertfelnicul din ceruri, in Cetatea cea de Sus,
Unde-n Slava si Lumină, sade Domnul Sfânt, Iisus!

Trecătorule, ce poate, intâlnesti in calea ta
Un bătrân cu pletel albe si cu barba ca de nea,
Stai o clipă si-l asculta si-i sărută mâna, care
Nu sta-ntinsa sa primeasca...iti dă binecuvântare!

Nu iti cere de pomană, dar iti dă din pâinea lui,
Asa cum primeau odată, ucenicii Domnului
Hrană sfântă pentru suflet si merinde-mpărătesti,
Ca să poti trece cu bine peste vămile cereşti!

Eliana Popa

Boboteaza

..

FELICITARE DE PRAZNICUL BOBOTEZEI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

"Astazi, Domnul, la Iordan,
A venit smerit, tacut,
 Si Botez de la Sfantul Ioan,
Domnul nostru a cerut.

Azi minuni de negrait:
Cerurile s-au deschis,
Si Parintele Slavit,
A tunat din cer si-a zis:

 Fiul meu, Acesta este,
In El bine am voit!,
Iar apoi, ca-ntr-o poveste,
Duhul Cel Marit si Sfant,

Luand chip de porumbel,
In zbor lin, fara cuvant,
 Coborat-a peste El...

Sa ne bucuram, crestini,
Sa aducem cald prinos,
 Astazi Vesnicei Lumini,
 Domnului Iisus Hristos"

 (Anica Militaru - Tulcea).

.SĂ NU UITĂM DE CEI SĂRACI...!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Ați petrecut și-ați închinat, precum se face-n sărbătoare
Măcar prin gânduri v-a trecut, că-i unul ce fărâmă n-are?
Atâta fast și strălucire și pomii cu podoabe, grele
Ar îmbrăca, micuți flămânzi și-ar hrăni suflete stinghere.

Să treci! Prin sate mărginașe, unde copiii nu au strai,
Și fă pomană cu puțin, din toate câte le mai ai
Privește-atent în ochii care, n-au cunoscut îmbelșugare,
Cumva din sărăcia lor, în tine pune-o întrebare!

Ați aruncat ce nu vă place! În nesfârșita îmbuibare
Și n-ați întins la un sărman, o farfurie de mâncare,
La scara voastră domni coboară și vă simțiți și voi în frunte
Către cătunul cel în beznă, n-aveți de construit-o punte.

Pe străzi se plimbă la parade, sătui și prefăcuți destui
În mintea lor, doar banul umblă, nu poți o vorbă să le spui,
Căci te privesc cu nepăsare și doar al lor pare pământul
Nimic n-au sfânt în ei vreodată! Și doar minciună li-e cuvântul.

Ați petrecut! Și mulți trăiesc, într-o amară sărăcie
Uităm! Și suntem egoiști! Fără puțină omenie,
Închin în gândul meu o rugă, pentru săraci bătuți de soartă
Și plâng cu ei, cei dezbrăcați, la neștiuta vieții poartă!

Versuri Elena Căruntu

.IMNUL IUBIRII

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

"De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate ci de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata... Si acum raman acestea trei: CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA. Iar mai mare dintre acestea este DRAGOSTEA" (1 Corinteni 1-13).
                           Preot Ioan.

Astăzi, la sfârşit de an

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Astăzi, la sfârşit de an, Doamne vin în Faţa Ta
Să Îţi mulţumesc Părinte c-ai păzit fiinţa mea
Iar în anul care iată că aproape a trecut
Mi-ai fost Doamne Călăuză, mi-ai fost Pavăză şi Scut!

Mulţumesc că-n orice clipă am simţit Iubirea Ta,
Că ai fost în barca vieţii când furtuna era grea...
Iar când însetam pe cale şi credeam că sunt înfrânt
Tu mi-ai dat din apa vie care curge din Cuvânt!

Mulţumesc de pacea sfântă ce mă-nvăluie mereu
De când Te-am primit în viaţă ca Stăpân şi Dumnezeu...
Şi de sfânta părtăşie Doamne vreau să-Ţi mulţumesc
Când m-aplec în rugăciune şi Îţi spun cât Te iubesc!

Mulţumesc pentru-ndurarea revărsată zi de zi
Peste lume...peste ţară şi peste ai Tăi copii....
Pentru apă, pentru pâine, pentru tot ce ai creat...
Mulţumesc că eşti IUBIRE şi eşti Doamne minunat!

Şi Te-aş mai ruga Părinte pentru anul care vine
Fă ca lumea-ntreagă Doamne să se-ntoarcă către Tine!
Să răsune-ntreg pământul de cântări şi bucurie,
Rugăciuni şi osanale închinate Doamne Ţie!

DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Doamne ajută, frați și surori în Hristos, Domnul nostru. Mi-am propus să vă adresez două cuvinte despre dragostea de Dumnezeu. Știți de ce? Pentru că așa veți înțelege mai bine mesajul poeziilor mele. Veți înțelege pe deoparte de ce scriu atâtea poezii "de dragoste", în care protagonistul principal nu este vreo tânără iubită de mine în adolescență, nici soția mea preoteasa, ci mereu Același Minunat Personaj: Iisus Hristos Dumnezeu, iar pe de altă parte veți înțelege de ce scriu aceste poezii "plângăcioase", în care mă tot vaiet de păcatele mele..
Dragii mei, dragostea lucrează în două moduri: este pozitivă și aducătoare de neasemuită fericire atunci când cel iubit este împreună cu cel ce îl iubește, dar este și negativă, aducătoare de nedescrisă tristețe, atunci când persoana iubită este departe.. Atunci dragostea se transformă în dor și naște lacrimi multe. De aceea i-a avertizat Domnul pe ucenicii Săi: "Lumea va râde și se va veseli, iar voi VEȚI PLÂNGE ȘI VĂ VEȚI TÂNGUI"! De dorul Său, adică. Cei ce nu-L iubesc pe Domnul râd din orice motiv prostesc, dar cei care L-au cunoscut și Îl iubesc, plâng de dorul Lui, atunci când se simt părăsiți de El, sau, să zicem așa, nu-I mai simt prezența: ca și cum Domnul S-a ascuns de ei! Oare de ce plângea Psalmistul David, implorându-L pe Dumnezeu: "Nu mă lepăda de la fața Ta!"? Pentru că uneori omul care simțea din plin prezența lui Dumnezeu în viața sa, trăind ca într-un Rai fără de sfârșit, începe să nu-L mai "vadă", ajungând să se simtă "lepădat" de El. În Apocalipsa Domnul Hristos îl amenință pe un episcop al Său: "O să te vărs din gura Mea", adică "Mă voi depărta de tine". Cea mai grozavă amenințare pentru omul care L-a iubit pe Dumnezeu! Spuneți, cum i-ar suna adolescentului care își visează iubita zi și noapte, care numără zilele și ceasurile rămase până la întâlnirea cu ea, o amenințare din partea ei de genul: "De acum nu mă vei mai vedea niciodată!"?.. Tot la fel suferă oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu și pe Fiul Său Iisus Hristos, datorită depărtării de ei a Celor Doi!
Dar ce legătură au păcatele cu plânsul? Păi este legătura dintre cauză și efect: păcatele noastre Îl scârbesc pe Dumnezeu, îndepărtându-L! Sau mai bine-zis, păcatele noastre ne aduc în stare de necurăție, Duhul Sfânt Se îndepărtează de la noi, nesuportând mirosul neplăcut al întinăciunilor noastre, iar fără Duhul Sfânt nu-L mai putem simți nici pe Tatăl, nici pe Fiul-Hristos! Căci Duhul Sfânt este Cel Care luminează mințile și lărgește inimile pentru primirea în ele a Întregii Treimi Sfinte, Dumnezeul Cel Unu în Ființă. Deci păcatele noastre ne fac să pierdem Treimea Cea Preasfântă. Plângând păcatele, plângem de fapt pierderea lui Dumnezeu, regretând neglijența care ne-a provocat o tragedie ca aceasta..
De ce scriu eu aceste lucruri direct, fără frică și fără rușine? Este drept că experiența duhovnicească a omului ține de intimitatea lui cu Dumnezeu, dar este la fel de drept că Dumnezeu a ales pe unii oameni ca să-i învețe pe ceilalți ca pe niște copii neștiutori. Lumea de acum este atât de ruptă de Dumnezeu, încât trebuie exemple concrete ASTĂZI, este nevoie de oameni care să spună: "Da, Îl cunosc pe Dumnezeu"! Nu ajunge să tot dăm citate din cărți sfinte. Orice experiență din trecut a sfinților a fost cândva un prezent. Lumea are nevoie de prezent trăit în Dumnezeu, pentru că trecutul altora nu-i mai este suficient. S-a ajuns la o mentalitate de genul: "Da, știu că așa se trăia în urmă cu sute de ani, dar azi Dumnezeu a părăsit lumea".. Nu, frații și surorile mele, Dumnezeu n-a părăsit lumea, lumea fuge de El! Dar cine face un cât de mic efort, acela Îl va descoperi pe Dumnezeu și va rămâne foarte uimit de actualitatea prezenței Creatorului ÎN MIJLOCUL CREAȚIEI SALE! Există o campanie subtilă care vrea să ne strice mințile, ștergându-L complet pe Dumnezeu din ele. Vor să ne convingă că Dumnezeu S-a ascuns de noi, iar apoi să ne propună un fals dumnezeu, pe anticrist. Dar cine Îl primește zi de zi pe ADEVĂRATUL DUMNEZEU, FĂCĂTORUL CERULUI ȘI AL PĂMÂNTULUI, ȘI PE IISUS HRISTOS, FIUL SĂU, acela nu va primi spurcăciunea spurcăciunilor atunci când se va arăta.
De aceea scriu, ca să vă învăț, ca să vă întăresc credința, ca să vă îndrept spre dragostea lui Hristos și a Tatălui Său. Când va vrea Dumnezeu, mă va opri El Însuși. Există și alte forme de mărturisire a Lui. Unii de prin Siria și Irak își scriu mărturisirea lor cu sânge. Eu scriu pe hârtie și pe pagini "virtuale". Domnul știe ce va urma..
El să vă păzească în vecii vecilor!

Preot Sorin Croitoru, Mantova, Italia

PATIMA INVIDIEI...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   INVIDIA, este unul din cele 7 pacate de moarte. "Invidia este asemenea moliei care mananca haina in care se naste" (Sfantul Dimitrie al Rostovului). Omul este chemat sa fie sclipirea slavei lui Dumnezeu! Atat invidiosul cat si cel invidiat, se pagubesc. Tristetile si mahnirile nu parasesc niciodata pe cel invidios. INVIDIA, este un pacat facut din rautate, in Biblie fiind numit "PACATUL DIAVOLILOR". Ochii care vad cel mai bine sunt ochii invidiosului, pentru ca vad si de departe, vad si lucrurile cele mai mici, ba vad si lucruri care nu sunt. Un singur lucru nu-l vad: binele. Cand vad insa binele, plang. Roaga-te pentru fratele tau si atunci nu-l mai poti invidia! Sa plangi cu cei ce plang si sa te bucuri cu cei care se bucura! Sa nu uiti: INVIDIA, desfigureaza sufletul omului si ca: CEL MAI BOGAT OM DIN LUME ESTE CEL CARE SE MULTUMESTE CU PUTIN, fiindca putinul nu se termina niciodata. Si apoi daca ai avea toate comorile din lume, unde le-ai pune? Sa nu uiti: Nu poti avea totul! Multumeste-te cu ce ai si sa-ti dea Dumnezeu SANATATE, MANTUIRE si BUCURII NENUMARATE!
                           Preot Ioan.

O, Noapte de Colind curată,

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Ovidiu Florin

O, Noapte de Colind curată,
cu sunet cald de clopoţei,
vii la sărmani şi singurei,
colinda cea mai minunată
să-ţi lasi la ei.

Cu lampa strălucind în tindă
şi obrăjori strălucitori,
pe sub perdea, pe după flori,
orice fereastră stă să prindă
colindători.

Ni te-au lăsat cu drag strămoşii
ca bună veste să cobori,
să vină îngeri şi păstori…
şi daruri aducând sfioşii
magi călători.

O, Prunc slăvit, la uşa-nchisă
de-a’ grijilor zăvoare reci.
opreşte-o clipă să petreci
şi zarea să ne-o laşi deschisă
spre cer pe veci.

Că-n noaptea asta-miresmată
de-al cerului colind plăcut,
într-un grăjduţ cu boi, tăcut,
să mântui lumea asta toată
Tu Te-ai născut.

Călăuziţi de steaua sfântă
şi prin zăpadă, şi prin ger,
pe sub ferestre, Prunc stingher,
duioasă, şoapta noastră-Ţi cântă
O, Lerui ler!

Rugăciunile de seară - Cu Preot Ioan

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Crăciunul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

       Se spune că Satan a organizat o întâlnire de lucru cu toţi demonii săi. Odată ce s-au adunat toţi înaintea lui, a luat cuvântul şi le-a zis:
- Măi, băieţi! Nu putem să-i oprim pe creştini să meargă la Biserică, să citească Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, şi să descopere cuvântul... Nu avem nicio putere să oprim relaţia intimă pe care o au cu Salvatorul lor. Noi ştim că odată ce se prind în legătură cu Iisus, puterea noastră asupra lor este nimicită. Din această cauză m-am tot gândit ce să facem, şi iată ce idee mi-a venit... Daţi-le voie să meargă la Biserică, să se închine Dumnezeului lor, dar furaţi-le timpul ca să nu mai aibă timp să dezvolte şi să întreţină o relaţie cu Iisus Hristos şi cu Maria, mama Lui, de care noi ne temem atât de mult. Cum vom face aceasta?
Potrivnicii creştinilor au tăcut...
- Iată cum! Ţineţi-i ocupaţi cu aspectele neesenţiale ale vieţii, inventaţi nenumărate scheme care să le ocupe mintea tot timpul.. Tentaţii, să cheltuiască, să-şi dorească mai mult, mai mult, mai mult.. Să caute să muncească cât mai mult - 10,12,14 ore pe zi, chiar şi Duminicile, pentru ca să creadă că aşa îşi pot împlini toate cele ce ţin de trebuinţele lor materiale... Trimiteţi-i în Spania, Italia şi Anglia. Cât mai departe de familiile lor. Acolo împuşcăm doi iepuri: le dăm mult de muncă şi îi lipsim, pe cei mai mulţi ortodocşi, de bisericile lor, de spovedanie şi împărtăşanie…
Împuţinaţi-le timpul pe care l-ar petrece cu copiii, cu familiile lor. Suprastimulaţi-le mintea ca să nu mai poată auzi liniştea, care le-ar putea oferi un timp de meditaţie la rostul vieţii lor şi să vadă deşertăciunea sufletelor lor.. Televizoare peste tot, dvd-uri, computere, ziare şi reviste, manele, desene animate, jocuri, lux; nu-mi pasă cum le numiţi, utilizaţi orice lucru de care se pot folosi fără oprire şi prin care putem vinde vise goale... Asta va încărca minţile lor şi va rupe orice legătură cu Hristos... Umpleţi-le vieţile cu super oferte, jocuri de noroc şi orice servicii şi produse gratuite, adică speranţe false şi iluzii...
Nu uitaţi de femeie! Ea a ştiut întotdeauna să ispitească. Folosiţi-o cât mai sumar îmbrăcată pentru a înşela ochii bărbaţilor, care vor fi şi mai slabi şi vor crede că frumuseţea trupului este importantă şi vor deveni nesatisfăcuţi de propriilor lor neveste.
Ţineţi-le pe neveste ocupate cu treburile casei, cu bucătăria, cu mofturile copiilor, cu îndatoririle faţă de soţ, de părinţi, pentru ca, odată sfârşită ziua, să nu le mai poată oferi soţilor dragostea lor, astfel ei se vor umple de amar şi vor căuta mângâiere în altă parte.
Daţi-le pe Moş Crăciun, daţi-le brad, pentru a-i îndepărta de la adevăratul sens al Naşterii Mântuitorului, la fel şi cu Paştile, daţi-le iepuraş, să uite de Înviere şi de puterea lui Iisus Hristos asupra păcatului şi a morţii... Astfel, ei singuri îşi vor îndepărta proprii copii de la Adevăr...
În vacanţe învăţaţi-i să facă excese: discoteci, grătare, petreceri, să nu se poată linişti prea mult, ca să poată reflecta la creaţia lui Dumnezeu. Astfel, faceţi ca ei să se întoarcă la viaţa de zi cu zi şi mai obosiţi, să nu aibă timp să se încarce cu energia naturii lui Dumnezeu. Daţi-le parcuri distractive, evenimente sportive în fiecare zi, spectacole de muzică, filme.. Ţineţi-i ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi ! Umpleţi-le viaţa cu atât de multe invenţii şi cauze bune, încât să creadă că ei sunt stăpâni pe vieţile lor şi pot face "ceva".. Curând îşi vor sacrifica şi sănătatea şi familia pentru a face "ceva" cu viaţa lor... Să ştiţi băieţi că o să meargă, o să meargă.. E un plan bun. Acum plecaţi şi faceţii cum v-am spus...
Astfel, demonii au plecat pe pământ să facă totul spre a-i ţine pe oameni ocupaţi cu scopurile lor în viaţă, pentru a le împuţina timpul în care ar putea medita la viaţă şi moarte, la Judecată, la necesitatea schimbării vieţii lor şi mai ales timpul de rugăciune...
Întrebarea este: A reuşit oare satan în planul lui sau nu?!

DRAGOSTEA DE TINE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



de Preot Sorin Croitoru

Când mi-ai zâmbit în suflet, eu m-am îmbolnăvit
De dragoste de Tine, o dragoste ciudată:
Nicicând în viața mea, apoi n-am mai simțit
O astfel de iubire profundă și curată!

Să o explic la alții, nu cred că aș putea,
Căci dragostea de Tine nu-'ncape în cuvinte.
Ar zice poate unii că-i totu-'n mintea mea
(Credința e puțină, nu toți Te au în minte)..

Iar dragostea de Tine nu este pământească,
Aș vrea să o descriu, dar nu îmi vin idei.
Nu toți au fericirea în viață s-o trăiască,
Nu tuturor le dai să bea licoarea ei!

Iubirea pentru Tine.. bogat e cine-o are!
Doar ea revarsă-'n suflet belșug de fericire,
Ea l-a făcut pe Petru să se arunce-'n mare,
Ea l-a-'ntărit pe Pavel la propovăduire!

Da, dragostea de Tine trezește conștiința:
Ea a umplut de lacrimi femeia păcătoasă,
Iar lui Zaheu, ca focul aprinsu-i-a credința,
Atunci când ai dorit să intri-'n a sa casă!

Din dragoste de Tine răbdat-au chin martirii,
Ce numai pomenindu-l, ne-apucă azi fiorii..
Cu sânge au primit Botezul nemuririi,
În cazne Te-au slăvit toți mărturisitorii.

Din dragoste de Tine au părăsit palate
Și au plecat în zdrențe cu fiarele-n pustie
Duhovniceștii pustnici cu fețele-'ncruntate
De lupta cu vrăjmașul, în zbor spre veșnicie!

Din dragoste de Tine s-au zăvorât prin case
Și n-au văzut bărbați, frumoasele fecioare:
Vroiau să-Ți fie Ție logodnice, Hristoase,
Păstrându-și neschimbată a fecioriei floare.

Deci cu a Ta iubire se adăpau toți sfinții,
Sorbind-o cu nesaț, ca îngerii din ceruri,
Pe când vindecătorii își refuzau arginții,
Iar Sfinții Patruzeci Te preaslăveau în geruri!

Îți cer și eu, Iisuse, licoarea minunată,
Să beau pe săturate, să mă îmbăt cu ea,
Să Te mărturisesc ca sfinții de-altădată,
Să nu se mai termine în veci beția mea!
amin

PRUNCUL SFÂNT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Eliana Popa

În Cetatea cea aleasă
Īntr-un staul păstoresc,
Din a cerului Mireasă
Dintr-un pântec fecioresc,

S-a născut Lumina lumii
Cum proorocii au vestit
Si-L intâmpină cu daruri,
Magii de la Răsărit.

Steaua îi călăuzeste
Către ieslea cea săracă,
Unde Mielul Sfânt soseste,
Unde Taina se dezleagă!

N-ai stiut,Ierusalime,
Vezi, proorocii-au arătat
De la Moise, din vechime
Azi Cuvântul s-a-ntrupat.

Aşteptai să-ti vină rege
Să te scape din robie,
Să se nască in palate
Cu mult fast si bogătie !

A ales o iesle rece,
Si-a luat fire omenească,
Dintr-o Maică Preacurată
Dintr-o Dragoste cereasca.

Israele, Israele,
Azi se naste Cel Ales
Dar rămâne pentru tine
Neştiut si ne-nteles.

N-ai stiut ca vine Acela
Ce iubeste sărăcia,
Celor care il aşteaptă
Să le-aducă bogătia !

A venit sărac in lume
Cel ce bogătii imparte,
Ca prin Jertfa Lui cea sfântă
Să ne mântuie de moarte.

Într-o iesle mititică
Veşnicia a-ncăput,
Cel ce are Cerul, Scaun
Si Pământul, Asternut

Cel ce-n haină de Lumină
De la Tatăl e-mbrăcat,
Azi in scutece sărace
Sfânta Maică L-a-nfăsat !

Noaptea-i albă de Lumină
Īngerii din cer coboară
Si o aură divină
Peste iesle se pogoară !

Ce suntem noi, Doamne?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.

Traian Dorz

SPIRITUL CRĂCIUNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

E cea mai mare sărbătoare,

E nașterea sub soare,

A Pruncul ceresc

Pe acest Pământ lumesc.

S-a născut spre a ne ajuta, acum, cu ceva,

 Să devenim precum Adam şi Eva.

Pe noi, copii ai unui Gând, pe Pământ,

Un Gând atât de mare, atât de sfânt,

Ai Dragostei legământ.

Copii ... ai Bunului Dumnezeu,

O ea, un el, ... făcuţi să fim perfecţi ... precum un zeu.

De Crăciun,

Spiritul cel bun,

Pluteşte peste toţi,

Bunici, adulţi, copii şi strănepoţi.

Pluteşte în inimile noastre,

Peste sufletele noastre albastre,

Şi ne dăruieşte din plin

Un sentiment atât de lin

Din Spiritul de Crăciun,

Atât de darnic, atât de bun

Când toţi devenim

Şi dăruim,

O parte dintr-un Suflet Curat,

Atât de Binecuvântat!

Ø, Timișoara  decembrie 2008

MULȚUMIM, IISUSE SFINTE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru 

Te-aș mânca, Iisuse Doamne,
Te-aș sorbi, Te-aș înghiți
Și Ți-aș săruta icoana
De la primii zori de zi,

Fiindcă sunt iubit de Tine,
(Pân' la Cruce m-ai iubit!),
Arde sufletul în mine
Și mi-ești drag la infinit!

Să primești, Iisuse Sfinte,
A mea lacrimă de dor
Și să știi că pentru Tine
Eu sunt gata ca să mor,

Fiindcă-ai renunțat la slavă
Și la îngerii Tăi sfinți,
Ca să fii vândut de oameni
Pentru treizeci de arginți!

M-ai făcut, Iisuse Doamne,
M-ai crescut, m-ai mântuit,
Trupul Tău întins pe Cruce
Mi l-ai dat și m-am hrănit..

Vrednic ești de toată slava
Pururea și-'n veci de veci,
Fiindcă într-un grajd de vite
Te-ai născut pe paie reci..

De aceea toți creștinii
Și cu mine-'n-frunte-Ți spun:
Mulțumim, Iisuse Sfinte,
C-am ajuns și-acest Crăciun!
amin

Nu mânia pe Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Un foarte bun preot îşi iubea din suflet enoriaşii. Era plin de bunătate către fiecare dintre ei. Preoteasa lui a început însă să-l pizmuiască şi să se umple de indignare. În ciuda acestui fapt, el şi mai mult s-a apropiat de fiii lui duhovniceşti, aşa că în toate zilele se afla printre cei suferinzi, bolnavi şi singuri. Iar seara, întorcându-se acasă, auzea de la soţia lui necontenite reproşuri: „Tu n-ai casă! Nu ai femeie, familie, ca să-i întrebi cum trăiesc şi ca să te îngrijeşti de ei! Toate puterile tale le foloseşti în scopul altora. De ce mai sunt eu soţia ta? Doar ca să mă dispreţuieşti?... Nu, nu pot să mai suport mai mult decât atât!"

Iar el îi răspundea: „Nu trebuie să judeci aşa! Nu mânia pe Dumnezeu! Cum să nu te iubesc eu pe tine? Şi cum să nu-mi iubesc familia? Însă pot eu, oare, să-i las fără de ajutor şi fără sfat pe aceia pe care Dumnezeu mi i-a încredinţat? Diavolul, iacătă, tocmai una ca aceasta aşteaptă. El umblă ca un leu, căutând să-i înghită... (I Petru 5, 8). Ce voi răspunde înaintea Domnului pentru fiii mei duhovniceşti dacă ei vor pieri? Milă îmi este de fiecare dintre ei. Însă şi sufletul tău îmi este drag, îmi este foarte drag! De aceea te rog: nu păcătui! Nu cârti! Dimpotrivă, ajută-mă, ca să primim amândoi cununi de la Dumnezeu!"

Astfel, cu bunătate şi dragoste, preotul îi vorbea ei în fiecare seară, până ce, în cele din urmă, i-a câştigat pe deplin sufletul. La început, ea s-a învoit să conducă micul cor al bisericii, deoarece avea o deosebită ureche muzicală, iar mai târziu a ajuns până acolo, încât a devenit o adevărată maică duhovnicească pentru femeile şi copiii din parohie, contribuind cu sfaturi folositoare şi cu ajutor vădit la mântuirea lor sufletească.

Dacă acest preot nu ar fi avut dragoste şi bunăvoinţă, nu ar fi secerat aceste rezultate duhovniceşti.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Dragostea - tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, Bucureşti, p. 71)

ÎNDEPĂRTEAZĂ DOAMNE, URA !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Doamne, iar îmi plec genunchii
În preasfânta casa Ta
Și te rog, ascultă-mi plânsul
Și veghează asupra mea.

Durerea sufletului meu
Ție ți-o spun , Părinte
Ascultă Doamne , plânsul meu
Ajută-ma , Preasfinte.

Mă doare sufletul Iisus
Căci ,casa Ta e goală
Și dorm adânc, păstorii Tăi
Iar lupii, turma o înconjoară.

Căci prea puține oi, Iisuse
Au mai rămas în turma Ta
Iar caprele și lupii, Doamne
Lovesc mereu, mereu in ea.

Ajută Doamne turma Ta
Atunci când e lovită
Ridic-o iarăși ,Scump Iisus
Atunci când e căzută.

Trezește Doamne, Tu păstorii
Care adânc au adormit
Ca să păzească iarăși turma
Ce în dar odată, au primit.

Veghează Doamne asupra celor,
Ce casaTa ,azi o cinstesc
Și răsplătește celor care
Azi, turma Ta o prigonesc.

Și fă să fie iarăși Doamne
Iubire în sfânta casa Ta
Și ura să dispară Doamne
Și cei ce au venit cu ea.
Amin.

Autor-Maria Pintican

IERTAREA ȘI IUBIREA SUNT CELE DOUA
ARIPI CU CARE ZBURĂM SPRE CER !

Despre rugăciune

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea vietii vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi la numele lui Hristos si al Maicii Domnului?
Putem, e de-ajuns să vrem. Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice pret să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen. În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită... Cu numele lui Hristos, ascetii au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciti de eliberarea de patimi, au primit mari harisme.
 Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem rugăciune. Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune.

                                                                                                                   Efrem Atonitul

CUVANT DESPRE EGOISM

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Iisus Hristos Domnul, a venit pe pamant intru putere si intru smerenie, pentru ca omul sa invete sa iubeasca pe Dumnezeu si pe om. Dar, sa nu iubeasca nimic mai mult fiindca orice ar iubi in afara de Dumnezeu si om este idolatrie! Oamenii sunt neputinciosi, dar IUBIREA DE DUMNEZEU LE DA PUTERE. Oamenii sunt mandri, dar IUBIREA DE OAMENI LE DA SMERENIE. Iubirea de oameni vine din IUBIREA DE DUMNEZEU. Smerenia vine din simtirea puterii lui Dumnezeu. Dragostea de oameni fara dragostea de Dumnezeu este mincinoasa, iar puterea fara Dumnezeu este MANDRIE si NEPUTINTA. Dar, unii oamenii nu au ales nici iubirea de Dumnezeu si nici iubirea de oameni, ci au ales iubirea de sine, EGOISMUL care inseamna DESAVARSITA LOR SINGURATATE.

Sfintii Parinti spun ca cine are egoismul in el se afla radacina tuturor patimilor. Egoistul, iubindu-se numai pe sine, nu iubeste nici pe Dumnezeu, nici pe semeni. De fapt nu se iubeste nici pe sine, iubeste doar gandurile ce si le face despre sine, in legatura cu sine. Asadar, iubirea de sine este lepadare de Dumnezeu.
                                                                                                                       Preot Ioan.

ALE MÂNTUIRII CĂI !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Tu, Sodoma..tu, Gomora, Domnul v-a mai ars cândva
Dar v-ati ridicat din moarte, ati mai renăscut din ea ?
V-au zidit acum in trupuri si in suflete si-n minte
V-au fortificat cu patimi, chiar si fețele cinstite!

Dumnezeule al milei si al celor in nevoi ,
Cum l-ai scos pe Lot din ele, asa sa ne scoti pe noi !
Sa ne izbavesti de patimi, sa ne scoti din astă lume
Merele cele stricate, vor strica pe cele bune !

Ne tot cearta Cel din ceruri, prin cutremure si semne
Prin necazuri, boli cumplite...ne mai rabda iar o vreme,
Ne trimite a Sa milă, ne mai dă o dimineată
Poate ne-om opri sa punem, un nou inceput in viată !

Falsi crestini, chiar si-n biserici, L-au pe Domnul doar in minte
Iar in suflete mandrie, farisei in cele sfinte,
Unii prea cunosc Scriptura,altii pe Sfintii Parinti,
Si stiind toate acestea, cred ca-s, Doamne, mântuiti !

Dacă-n suflet au mândria, dacă-i stăpâneste ura
Degeaba citează Sfintii, degeaba cunosc Scriptura
Dacă mintea isi inaltă,cu dispret privesc la frati
Ce-n Biserica cea Una, ca si ei sunt botezati,

N-au nici plată, nici răsplată, nici cununi de mucenici
Si cu cât mai mult se-naltă, cu atât devin mai mici,
Cum a spus cu sfânta-i gura si Apostolul odată:
Celui ce-i pare că stă,aminteste-i să nu cadă !

Unii tot repedă-ntruna ca ei sunt in Adevăr,
Să nu uite ca si Eva, a căzut de la un măr
Si Adam fiind in Slavă, si in grația divină
A fost izgonit de Tatal, din Cereasca Sa Grădină !

Iară Lot trăind sărmanul in cetatea desfrânată
Dumnezeu trimis-a ingeri si nu l-a lăsat să cadă,
Numai Dumnezeu cunoaste care sunt alesii Săi,
Nestiute-s uneori, ale mântuirii căi !

Eliana Popa