miercuri, 5 august 2020

BOGATIA CEREASCA si BOGATIA PAMANTEASCA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, de doua feluri poate sa fie bogatia: CEREASCA si PAMANTEASCA. Iata ce ne spune Sfantul Parinte, Serafim de Sarov: "BOGATIA PAMANTEASCA, atunci cand o impartim, se imputineaza. BOGATIA CEREASCA, a Harului, se inmulteste la cel ce o imparte." De aceea crestinul ortodox trebuie sa fie ALTRUIST si nu EGOIST, fiindca, zice Sfantul Evanghelist Matei: “Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6:19-21).

Binecuvantarea Domnului sa fie peste tine, cu al sau Har si cu a Sa iubirea de oameni, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau! Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta!
Amin si Aliluia!
                                                                                                                                Preot Ioan .


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO