Prima spovedanie

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Mi-ai spus că am crescut, mămică !
De ce a trebuit să cresc?
Acum îmi este-așa de frică …
E timpul să mă spovedesc!

Părintele …îl vad în față,
Stă așezat pe scăunel
Și m-au cuprins fiori de gheață ,
Când m-a chemat să merg la el.

Nu știu cum am ajuns la dânsul ,
Nici n-am privit la fața sa.
Simțeam cum mă bufnește plânsul …
Of, Doamne…ce m-o întreba ?

Îngenunchez. Ce-o să urmeze?
Dar simt, uimită , mâna sa
Pe umăr dând să mi se-așeze
Apoi, obrazu-mi mângâia .

Privesc spre el. Câtă tandrețe !
Cu toata fața-mi surâdea
Și mă întreabă , cu blândețe:
- Ce nume ai, fetița mea?

I -am spus, descătușind gurița
Ce am făcut în viața mea:
Am necăjit pe mămăița
N -am ascultat mereu de ea…

Am mai uitat de rugăciune
Nu că n -am vrut, dar am uitat…..
În zori, nu prea am timp de mine
Iar seara, frântă , pic in pat!

Și la biserică , părinte ,
Nu pot sa stau prea mult în loc
Ținând privirea înainte ,
Că tot îmi vine să mă joc!

Se leagă babele de mine.
Ce or avea cu viața mea?
Eu, când mă joc, mă rog mai bine!
Greșesc? Să-mi spui, Sfinția ta!

Că uite, colo, în icoană
Îl văd pe Domnul băiețel ,
Ținut în brațe strâns , de Mamă.
Dar ce, nu S-a jucat și El?

Părintele , cu duioșie ,
Cu ochi albaștri , părintești
Privea , lăsând , cu gingășie ,
Să-i spun tot felul de povești.

Mi -a zis apoi că mă iubește ,
Dar nu atât ca Dumnezeu
Si, ceea ce Iisus dorește
Să fac și eu , nu este greu.

Să îmi ascult mereu părinții
Și să respect pe cei bătrâni,
Că Dumnezeu alege sfinții
Dintre copiii cei mai buni

Să știu apoi, că rugăciunea
Vorbire e cu Dumnezeu!
S -o spun frumos, ca toată lumea
Că o să-mi placă , nu e greu!

Mi -a pus apoi pe creștet mâna
Și am simțit, mărturisesc,
Cum m-a luat in brațe Mama
Frumosului Copil Ceresc!

Deci, spovedirea, frățioare
Atâta e! Știi ce gândesc ?
Mai fac vreo două prostioare
Și mâine, iar mă spovedesc!

Laur Turcu

29 august 2017