Trufașul ateu

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Într-o zi, un trufaș zice unui credincios:
- Ce, sunt copil, să mă tem de Dumnezeu, eu sunt ateu?!
Credinciosul îi răspunde:
- Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei.
- A trecut o bucată de vreme și iată-l pe trufaș venind la cel credincios:
- M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până voi muri. Și acum, m-a luat cu ciomagul și m-a alungat.
- Cel credincios i-a răspuns:
- Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul dumitale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu și, auzindu-te, ba azi, ba mâine, și-a zis și el: ”Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aș teme eu de tata?”
- Și de aceea te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e numai feciorul, ci mai ales dumneata.
- Trufașul a pus capul în pământ și n-a mai zis nimic.