miercuri, 15 iulie 2020

POEZIE si BINECUVANTARE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Iedera care se-ntinde,
Pe pamant, ramane slaba,
Toti o sfarma cu piciorul,
 Si se vestejeste-n graba,

Dar, cand iedera se-nalta,
Tot mai sus si mai umbroasa,
Cine-o vede, o iubeste,
Laudand-o, c-i frumoasa.

Astfel omul, cand ramane,
Numai pe pamant cu gandul,
Toti il ocolesc, cu mana,
De departe aratandu-l.

Dar cand omul isi inalta,
Gandul catre Rai mereu,
Il iubeste toata lumea,
Si-i ajuta Dumnezeu!
(George Cosbuc).

Bucuria mea, ma rog 🙏 ca binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos, sa fie peste tine, cu al Har si cu a Sa iubire de oameni, in toata ziua si in tot lucrul mainilor tale. Sa te uiti in stanga si in dreapta, dar sa-ti amintesti, sa te mai uiti si in sus, sa-ti inalti gandul mereu catre Rai, asa cum se inalta iedera, si sa zici, mereu, mereu, mereu, in gandul tau:

🙏 IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE! DOAMNE, IARTA-MA! 
🙏 MILUIESTE-MA, MAICA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS! 

                                                                                                          Amin și Aliluia
                                                                                                         Preot Ioan 🛎.


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO