DISCOTECA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                        

🙏🏽 Bucuria mea, aș vrea să te întreb ceva: Când va veni Iisus Hristos, a doua oară, oare, va mântui pe cei care își pierd nopțile și sufletul în discoteci, sau pe cei care merg în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, postesc, se roagă, se spovedesc și se împărtășesc??? Eu sunt ferm convins că-i va ierta pe cei care merg la Sfânta Biserică Ortodoxă! BIBLIA (Fântână vieții) ar trebui să fie în permanentă deschisă, iar DISCOTECA (Gura iadului, Cloaca dracilor) să fie pentru totdeauna închisă. Tinerii care merg la discotecă nu cunosc sensul vieții lor: MÂNTUIREA SUFLETULUI. Muzica rock este satanistă. Iată textul melodiei "Clopotele iadului": Am clopotele mele, Te voi lua în iad, Satana te va lua, Clopotele iadului". Auziți ce cânta formația Led Zepelin în 1986: "Eu trebuie să trăiesc pentru diavolul..., Vreau ca Hristos să ingenunchieze înaintea lui Satana...". Formația Flames zice așa: "Diavolul, domnul întunericului iți va da puterea... Vino și urmează fiara, Păcat după păcat, Să glorificăm pe Satana, Împăratul potrivnic lui Dumnezeu și dumnezeu". Și atunci de ce își lasă părinții copiii să meargă la discotecă? Acolo se consumă droguri, se face streptease și muuuulte și mari păcate. Uneori veți vedea mergând pe stradă tineri îmbrăcați cu un tricou, care are inscripționat pe el cu litere maaari: AC⚡DC. Este de fapt numele unei formații rock, sataniste. Știți ce înseamnă aceste litere? Păi, AC înseamnă Anticrist, iar DC, înseamnă DEAT TO CRIST, adică moarte lui Hristos. Semnul ⚡înseamnă Satana, fiindcă, a spus Iisus Hristos: "L-am văzut pe Satana, ca un fulger (⚡) căzând din cer" (Luca 10:18). Acest semn ⚡îl întâlnim acolo unde este pericol de moarte, curent electric. Este mare păcat ca un tânăr botezat în numele Domnului Iisus Hristos, în loc să poarte o cruciuliță la gât, să propovăduiască prin acele litere pe Antihrist, și să ceară moartea lui Hristos! Oare, el nu știe că Dumnezeu este veșnic, este nemuritor, fiindcă, El este INFINIT, VEȘNIC și NECREAT? Ar avea curaj să se prezinte în fața lui Iisus Hristos, la Înfricoșata Judecată, îmbrăcați într-un asemenea tricou???

           O mamă creștin ortodoxă trebuie să fie CU CAPUL PE UMERI și COPILUL SĂ FIE CU PICIOARELE PE PĂMÂNT! Din copilul ei trebuie să facă, copilul lui Dumnezeu. Iată ce spune, marele poet creștin ortodox, Vasile Militaru: "Pe copil să-l ții în frâne, De vrei om la toți să placă, Nu-l lăsa orice să spună, Nu-l lăsa orice să facă, Din același lemn se scoate, Și icoană și maciucă!"

🙏🏽 Și să nu uitați că: Cine vede păcatul și nu ia atitudine, îl trădează pe Iisus Hristos! 

                                                                                    Amin și Aliluia!                                          
                                                                                     Preot Ioan 🛎️.

MANDRIA si PAREREA DE SINE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne Dumnezeule, te rog sa-mi dai puterea ca OCHII MEI, sa vada numai partea buna din oameni, INIMA MEA, sa ierte chiar si cele mai mari pacate si sa-i iubeasca pe vrajmasi, iar SUFLETUL MEU, sa nu-si piarda niciodata credinta crestin ortodoxa! SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU mbrozie de la Optina, zice asa: “MANDRIA si PAREREA DE SINE, sunt mai rele decat CURVIA si UCIDEREA. Aceste din urma, l-au dus pe Proorocul David la SMERENIE si la POCAINTA, iar MANDRIA si PAREREA DE SINE, l-au condus spre cadere, precum el insusi marturiseste intr-unul din psalmi: „Eu am zis, nu ma voi clatina in veac” (Psalm 29: 6). 

Dupa cadere, insa, spunea cu totul altceva: „Iar eu sunt vierme si nu om, ocara oamenilor si defaimarea poporului” (Psalm 21:7). 

Dar tu cauta smerenia !!  

 

                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                         Preot Ioan .

Domnul nu numără căderile, ci ridicările!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

  La durere vrem să plecăm undeva departe…… undeva unde să fie pace, linişte şi bine! Adică să alegem calea cea largă, largă cât zarea! Sau cât “câmpii” pe care-şi doresc unii oameni să şi-i ia ca să scape de o situaţie grea… Această pornire rebelă în faţa greutăţii vieţii, e neauzirea şi neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei, care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvorul răului şi acolo vom chema pe Domnul, (acolo e robia Babilonului), Izvorul Binelui şi Biruitorul răului. Dacă fugim de durere, fie luând analgezice sau euforizante, fie fugind pe căi străine, care mă aruncă în afara mea, voi spori răul care mă locuieşte şi voi trăi în permanentă nemulţumire, nelinişte şi chiar angoasă. Şi oriunde m-aş duce, şi orice aş face, voi găsi tot răul de care am fugit! De ce? Oare nu e nici un loc pe pământ în care să găsim tot ce dorim noi? Ba da! Este, cum spuneam, inima noastră. Adâncul ei! Cum intrăm acolo? Pe calea cea strâmtă, cea a acceptării celor ce se văd, în noi, în aproapele şi în jurul nostru, cu dorul celor ce nu se văd. Binecuvântând tot ce se vede şi chemând pe Domnul, străbatem perdeaua de negură în care suntem şi ajungem la Lumină! De fapt Ea, Lumina, ne conduce! De ce e atât de strâmtă calea acceptării şi binecuvântării? Pentru că nu putem intra pe ea decât răstignind în noi dorinţa ca lumea şi cei din jurul nostru să fie aşa cum ne dorim noi, dorinţa de a birui dreptatea noastră, dorinţa de răzbunare, de revoltă, dorinţa de a impune binele aşa cum îl vedem noi, dorinţa de a obţine ce vrem noi, indiferent de ce vor ceilalţi… Răstignind egoismul, boala noastră despre care credem că suntem chiar noi înşine… Acceptarea şi binecuvântarea sunt grele, dar nu sunt singura cale care duce la Bucurie. De ce? Pentru că tot ce doreşte inima noastră trebuie să fie absolut şi desăvârşit! Or, acestea nu se găsesc decât în Dumnezeu şi nu le putem obţine decât cu El! El Însuşi ne învaţă asta când ne cere: “Căutaţi mai întâi Împărăţia”! Numai într-o realitate care are Absolutul ca Împărat iubitor de oameni, putem fi fericiţi! Şi cum Împărăţia este şi vine în noi, în cămara cea ascunsă a inimii noastre, în zadar o vom căuta în afară. Să coborâm acolo cu Domnul, chemându-L şi binecuvântându-L şi acceptând cu El “răutatea zilei”! Abia apoi toate se vor schimba, vor deveni noi! Abia apoi se împlineşte făgăduinţa “adăugării acelor toate” dorite de noi! Curaj, om drag! Toate astea sunt şi pentru tine! Ce cauţi tu, numai pe aici vei găsi! Fă cele pe care ţi le cere ziua în care eşti cu binecuvântare şi totul se va schimba! De la Sine! Cazi? Ridică-te! Repet, Domnul nu numără căderile, ci ridicările!

Starețul Varsanufie de la Optina...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna

Starețul Varsanufie de la Optina

Îmi scrie un intelectual foarte tulburat: „Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”
I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.
A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.
„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”
I-am răspuns: „Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.

Sursa: Staretul Varsanufie de la Optina, „Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”, Editura Evanghelismos, 2003

IISUS HRISTOS, este DUMNEZEU, este JUDECĂTORUL LUMII și este MÂNTUITORUL SUFLETELOR NOASTRE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

...
Bucuria mea, pentru că Europa nu-L mai vrea pe Iisus Hristos și chiar mulți dintre români nu-L mai vor, te rog să citești și să recitești ce spune Sfântul Părinte, Chiril al Ierusalimului, despre Iisus Domnul: "Iisus Hristos, este Cel Ce este și Cel Care a fost, deoființă cu Tatăl, Unul-Născut, împreună șezător cu Tatăl, de o putere, Atotputernic, fără de început, nezidit, neschimbat, cu neputinţă de înfățișat, nevăzut, negrăit, necuprins, nemăsurat, nepătruns, nesfârșit. El este Strălucirea slavei Tatălui (Evrei 1:3). Este Făcătorul firii tuturor celor zidite. Este Lumină din Lumină, strălucind din sânul Tatălui. El este Dumnezeul dumnezeilor (Psalm 48:15) și Dumnezeu din Dumnezeu, Care ne-a dar nouă a-L cunoaște pe Dânsul. El este Izvorul vieții (Psalm 36:9), Ce izvorăște din Izvorul de viață al Tatălui. Este Râul lui Dumnezeu (Psalm 46:4; Psalm 65:9), Care izvorăște din veșnicia lui Dumnezeu, dar nu se desparte de Dânsul. El este Vistieria bunătăților și veșnicelor binecuvântări ce vin de la Tatăl. El este Apa cea vie (Ioan 4:14), care dă viață lumii. Este Lumina cea nezidită, născută din întâiul Soare, dar nedespărțită de Dânsul. El este Dumnezeu Cuvântul (Ioan 1:1), Care a adus prin Cuvânt, din neființă la ființă, toate câte sunt. Acesta este cel ce ne-a făcut pe noi, după chipul lui Dumnezeu, iar mai pe urmă S-a făcut Om după chipul nostru, deopotrivă Om și Dumnezeu. Încă și astăzi, 1600 de ani după ce a fost alcătuită această MĂRTURISIRE de CREDINȚĂ, Sfânta Biserică Creștin Ortodoxă, rămâne statornică întru aceeași credința, cuvânt cu cuvânt și slavă cu slovă."

                                                                                         Iisuse, Iisuse, iartă-ne, Iisuse! 

                                                                                                     Amin și Aliluia!
                                                                                                    Preot Ioan .

„Învaţă-mă, Doamne, să iubesc!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine.

De fiecare dată când mi se întâmplă ceva rău, o nereuşită, cad într-o depresie şi am impresia că urăsc pe toată lumea. Ce să fac să nu mai am sentimentul acesta?

- Cineva spune: „Mă urăsc pe mine”, altcineva zice: „Urăsc pe toată lumea”... Ura este un sentiment nevino­vat în sine, dar este simptomul unei boli grave a sufletu­lui. Nu sunt fericit, nu pot să fiu fericit, când urăsc. Atunci strig la Dumnezeu: „Doamne, învaţă-mă să iubesc!”. Nu putem iubi „din instinct”, avem nevoie să învăţăm asta. Iubirea se învaţă.

Spunea Părintele Sofronie de la Essex o povestioară: „Un om s-a dus la Muntele Athos să în­trebe ce să facă să se mântuiască. Şi acolo i-au zis: «Să iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi din tot cu­getul tău şi din toată inima ta şi pe aproapele ca pe tine însuţi». Şi bietul om şi-a zis: «Asta nu pot! Pe Dumnezeu nu-L iubesc, mi-e frică de El, dar nu-L iubesc... iar pe aproapele nu-l pot suferi de cele mai multe ori. Trebuie să mai fie şi alte metode de mântuire, post, mătănii, ceva ce pot să fac...» Se duce la alt Părinte şi la altul şi stră­bate tot Muntele Sfânt fără să aibă vreo altă metodă... Atunci s-a aşezat pe o piatră şi şi-a zis cu toată deznă­dejdea celui ce caută o soluţie: «Ce voi face? Am nevoie de mântuire.

 Nu vreau să mă chinui aşa o veşnicie!» şi, i-a venit gândul: «Am să fac ce pot. Pot să fac ce aş face dacă aş iubi!». Şi mereu se întreba: «Ce aş face eu acum dacă L-aş iubi pe Dumnezeu?». Şi făcea. «Ce-aş face dacă l-aş iubi pe aproapele?». Şi făcea”.

Fă şi tu la fel! Strigă: „Învaţă-mă, Doamne, să iubesc! Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine. Te-ai ruga pentru ei. Ce aş face dacă aş iubi-o pe mama? Aş ierta-o că mă trimite cu gunoiul exact când este filmul meu preferat. Şi tot aşa. Şi o să vedeţi minuni mari! Nu e greu, dacă cereţi, veți şi primi de la Dumnezeu puterea de care aveţi nevoie. Doar să nu uitaţi că Puterea lui Dumne­zeu vine în noi prin Sfintele Taine. Să nu uitaţi de Spove­danie şi Împărtăşanie. Spovedania curată şi Împărtăşania frecventă şi responsabilă ajută un suflet bolnav să înveţe iubirea şi bucuria. Singuri nu putem.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 195-196)

EGOISMUL ESTE ARMA ATOMICĂ A SATANEI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Dionisie Ignat de la Schitul Colciu, din Sfântul Munte Athos, spune un mare adevăr, când zice: "Astăzi nu mai este dragoste pentru că nu mai este sinceritate. "Egoismul este arma atomică a satanei". Cât de minunat și de adevărat grăiește și Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul: "Dacă, într-adevăr, am simți că toți oamenii sunt frați, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat și nu ne-ar sminti viața lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei. Iar dacă ne smintim, răul se află în noi, nu este în afară. Taci si liniștește-te! Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poţi, fugi de agitaţia, zgomotul şi zarva lumii! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îţi pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Să faci atât cât e nevoie. Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consumă cu toate problemele ei, şi de multe ori uităm că nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relaţia noastră cu Dumnezeu e cea mai importantă!" Sfântul Părinte, Nicolae Velimirovici, ne amintește și ne tâlcuiește cuvintele din Sfânta Evanghelie: "Zice Domnul: "Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie". Adevărata pocăinţă nu înseamnă doar a te căi pentru păcatele făptuite, ci a-ţi întoarce desăvârşit sufletul propriu de la întuneric la lumină, de la pământ la cer, de la sine la Dumnezeu. Pocăinţa fără această întoarcere desăvârşită nu este altceva decât o joacă cu Dumnezeu şi cu sufletul propriu." Și atunci rămâne să zicem cu inima înfrântă și smerită:

🙏🏽 Iubi-Te-voi Doamne, eu biet rătăcit,
Ce drumul spre Tine cu greu l-am găsit,
Sunt oaie pierdută, într-o lume nebună,
Iartă-mă Doamne și primeste-mă-n turmă!

                                                                                          Amin și Aliluia!
                                                                                           Preot Ioan 🛎️.

FRATILOR LARGITI SI VOI . NIMILE VOASTRE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

           

Bucuria mea, in aceste vremuri de cernere, ne este de folos cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Zaharia Zaharou, care spune ca, Harul lui Dumnezeu largeste inimile noastre!: "Zaheu vamesul, urmand Calea Domnului, L-a aflat pe Domnul ca insotitor, ca oaspete in casa Sa, si inima lui s-a largit, cuprinzandu-i pe toti oamenii. Tot la fel si noi, cand ne indreptam pe Calea Domnului si invatam sa ne „pogoram”, devenim partasi ai Harului Sau. Acest Har largeste inima si atunci ne aflam adevarata noastra menire: noi toti suntem meniti sa fim dupa chipul Noului Adam – Hristos – si sa purtam in inima noastra intreaga omenire. Asadar, tot cel ce purcede pe “Calea Domnului” primeste, prin puterea Crucii si a Invierii Sale, harul largirii inimii care il face sa devina universal. De aceea Sfantul Pavel ii indeamna pe corinteni: „Fratilor, largiti si voi inimile voastre” (2 Corinteni 6:13). Sfantul Parinte, Paisie Velicicovschi, zice asa: “Unde este HARUL – IZVORUL VIETII, acolo din inima izvorasc fapte bune; cand Duhul Sfant pogoara, atunci orice munca devine mai usoara si rugaciunea neincetat iese din inima si ochii lacrimeaza fara incetare si orice cugetare este treaza si curata, fiindca, Duhul Sfant lucreaza atunci in om. Dar cine se lasa prada patimilor, la acela patimile se inmultesc si cand prin ele cel viclean pune stapanire pe om, atunci in sufletul lui se face intuneric bezna si povara”.

         Si acum zic si eu asemenea Sfantului Apostol Pavel: Dragii mei, haideti sa largim si noi inimile noastre, prin milostenie, iertandu-i pe cei ce ne-au gresit, dand “aripi la suflet”, printr-o vorba buna celor ce sunt in ispite, neprimind laude de la nimeni, alungand mandria din sufletele noastre, fugind de ura, de invidie, de manie, de fatarnicie (viclenie), de trufie, de cleteala, de judecata..., facand ascultare de parintele nostru duhovnic, prin post unit cu rugaciunea, spovedindu-ne si impartasindu-ne cat mai des, fiindca, doar asa ne putem mantui sufletele noastre! 

                                                                                                        Amin si Aliluia!
                                                                                                       Preot Ioan .

Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                      

Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)


O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie.


Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu. Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala, dar neindulcit. Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control.” Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip. O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala. Sa incerce toti care au probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.


Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere. Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.


Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.


Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.


Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge.


Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.


Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi răspunde: “Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie, şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”. După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.


Odata Parintele a spus: “Cand imi dati “telefon” sa staruiti, ca vin “telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine “telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).


Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica – Făgăraş)


O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăşi: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine! Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt timp fata a murit.


Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta de Sus)


A venit în biserică un om şi l-a intrebat pe Părintele dacă să mai mănânce fructe şi legume din grădină, că sunt radiaţii multe. Părintele a zis: „Măi, să pice din cer otravă pe pământ şi să mănânci; cine are credinţă, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)


Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si intampla negresit: “In doi ani, omul acesta vine la mine”. Indragindu-l si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o intalnire a medicului cu parintele – lucru care s-a si petrecut. L-am adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si, parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi: “Hai doctore. De cand te astept!”. Nimeni nu stie ce au discutat unul cu altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat: “Nu stiu cand a trecut noaptea”. Insistand, el a mai adaugat, ca un rezumat si o concluzie: “Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!“”.


De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot cazul recesivitatea e sigură.


Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger. Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec. Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic.Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria – Măn. Prislop)


Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie:


- Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal.


- Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui de avere şi poate fi moştenită.


- De obicei pătimesc de cancer cei care nu postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.


- Bătrâneţea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim la necazuri.


- Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vezi atât de curat.


- Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.


Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru.


Tatal nostru Care esti in ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum in cer asa si pre Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua gresalele noastre Precum si noi iertam gresitilor nostri Si nu ne duce pre noi in ispita Ci ne izbaveste de cel rau Ca a Ta este imparatia Puterea si Slava In numele Tatalui Al Fiului Al Sfantului Duh Amin.


Tratamentele naturiste miraculoase ale Parintelui Arsenie Boca


El recomanda sa spunem cat mai des rugaciunea de mai sus (Tatal nostru) si rugaciunea inimii – “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine … (numele)”.


Aceste doua rugaciuni pot fi retinute usor si pot fi spuse oricand, acasa, pe strada, pe drum, etc. Spunand aceste rugaciuni in gand sau cu voce tare incepi sa le simti, incep sa iti lipseasca cand din varii motive uiti sa le spui.

Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor Domnului (alcătuirea Sfântului Isaac Sirul)

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.
Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale.
Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea­alese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperiri­lor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Un om îl întrebă pe un Înțelept :

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


                   

- Învățătorule , îl caut pe Dumnezeu!
I-am văzut peste tot semnele şi bunăvoinţa, adevărurile, minunile.
Dar aş vrea să-I văd Chipul!
- Uite, vezi muntele din faţa ta? Mută-l cu palmele tale şi poate, astfel, vei găsi ceea ce cauţi!
Cu palmele goale, Omul purcese la treabă şi piatră cu piatră, mută muntele folosindu-şi trupul, sufletul şi mintea. După mulţi ani se întoarse la înţelept.
- Am mutat muntele, cum mi-ai spus, dar totuși n-am văzut Chipul Lui Dumnezeu!
- Vezi apa, care curge prin preajma muntelui?
Cu braţele tale, schimbă-i cursul!
Omul osteni mulţi ani şi schimbă albia râului, dar pentru că nu găsi astfel Chipul Creatorului, se întoarse la înţelept.
- Nu am găsit nici urmă de chip !
- Oricum ai crescut și se simte !
- Cum am crescut dacă mi-am pierdut puterile ?
- Inima ta ai cercetat-o?
, l-a întrebat înţeleptul.
- Am fost prea ocupat cu mutatul muntelui, schimbarea albiei râului, cu vorbele multe, cu oamenii, cu viaţa...
- Atunci ca și acum chipul lui Dumnezeu este în tine !
Foarte aproape de mintea și mâinile tale
este chipul lui Dumnezeu !
Chipul lui Dumnezeu crește doar în Iubire pentru că Iubire este Dumnezeu !
.....
Omul caută ceea ce este deja în el în afara lui.
Eşti pe drumul cel bun şi vei găsi fără îndoială ceea ce cauţi pentru că noi călătorim împreună cu chipul din noi.
Chipul Lui Dumnezeu nu se relevă dintr-o dată , ci se adună, picătură cu picătură ca roua.
Înțelege creșterea iubirii !
Mai uşor muţi un munte,
mai degrabă schimbi albia unui râu,
decât să-L vezi pe Dumnezeu, dacă nu I-ai făcut casă în sufletul tău !
Curăția inimii înseamnă curăția vederii!
Chipul lui Dumnezeu este în inima Omului atât timp cât îi dăruie Iubire !
Iubirea adevărată și jertfelnică descoperă asemănarea chipului lui Dumnezeu !
Dumnezeu Iubire este !
Și taină Mare este chipul Iubirii !

... SA NU CERI SA TE SCAPE DUMNEZEU DE NECAZURI, ci, SA-TI DEA RABDARE! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, minunat și de Duhul Sfant luminat ne indeamna Sfantul Parinte, Sofian Boghiu:" "Cu nimeni si cu nimic nu ar trebui sa lupte crestinul ortodox, mai mult decat cu pacatele sale! Nu plecati din Sfanta Biserică Crestin Ortodoxa, indiferent ce greseli faceti, ce pacate aveti. Aici sunteti bine primiti, oricand si oricum. Aici facem rugaciuni de iertare inaintea lui Dumnezeu, aici e locul pacatosilor, al oamenilor bolnavi sufleteste, pentru ca, daca Domnul l-a cautat pe Iuda, pe cel care il vanduse, cum am putea crede ca ne va lepada pe noi, cei care ne intoarcem spre El? Sfanta Biserica nu se lupta cu lumea, nu se lupta cu vremurile, perioadele si civilizatiile lumii. Biserica nu condamna omul, ci pacatul! Biserica Ortodoxa, lupta cu pacatul si lucrul acesta il face si omul ce isi asuma calea aceasta, prin toate mijloacele ajutatoare ale Bisericii (Taina Sfintei Spovedanii, Taina Sfintei Impartasanii, Post, Rugaciune... ) ." Si la fel de minunat, intru adevar graieste si Sfantul Parinte, Efrem Katunakiotul: "Sfintii niciodata n-au cerut sa scape de necazuri, ci sa le dea Dumnezeu rabdare! Deoarece în rabdare se dobandeste rasplata. In rabdare se primeste cununa muceniceasca, nu in bucurie. De aceea sa nu deznadajduiasca omul. Ai o boala? Ai o tristete? Lasa-L pe Dumnezeu sa te conduca asa cum stie El. Ce tine de noi e sa facem rabdare si sa zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!”. Fiecare om are crucea sa. Suntem crestini si-L avem ca model pe Hristos. El a urcat pe Golgota, daca intr-adevar patimim impreuna cu El, ca impreuna cu El sa ne si slavim."

HRISTOS A INVIAT, BUCURIA MEA!
                                                                                                                          Preot Ioan

Bătranul si Pisica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Bătrânul a lăsat pe ultimul său drum - nepoților - să aibă grijă de pisica Tishka, dar pisica a fost aruncată pe stradă.

Nepoții i-au promis bătrânului că va avea grijă de animalul său de companie și bunicul i-a crezut naiv, dar de fapt ei doar se prefăceau, lacomi după moștenire.

 
I-au încălcat cuvântul - bunicului fără zăbavă
Și acum pisica s-a trezit aruncată-n stradă!
Acum mănâncă mese din gunoi,
Pentru că noii chiriași, sunt niște smardoi ...

Nepoții i-au promis bătrânului,
Că vor avea grijă, și nu o vor părăsi pe Tishka!
Dar după ce a plecat bunicul, au alungat pisica.
Fără nici-o milă cu inimi ca de stâncă

Astăzi în sufletul pisicii este o toamnă adâncă!
Pisica bătrânului miaună, dar degeaba!
Nimeni nu o aude și i-au închis ograda,
Nu crede că despărțirea este pentru totdeauna -
Încă îl așteaptă crezând că se va întoarce,
Pisica a rămas sărmană, promițând că nu mai toarce.
De dor, pisica se întoarce acasă uneori,

Dar este escortată de un nepot cu bâta la subsori

I-a, cea care obișnuia să comunice cu bietul bătrânel
Acum, plânge de dor și miaună după el.
Din nou, după ploaie, e udă și flamandă
Cine să o audă, cine să-i răspundă?!

 
Pisica tremura și încearcă să adoarmă încetul cu încetul.
Visând pe bietul bătrânel, stând cu ea în brațe pe un șubred scăunel.
Și iarăși va visa la acea lume care s-a pierdut,
Unde adora să stea lângă o fereastră,
Privind duios afară, păsărele pe-o ramură de pom
Așteptând gustarea dulce a bunicului din castron.
Dar astăzi este trist și totul a tăcut
Nu a avut ea prea multe dar și astea sau pierdut!
Realitatea-i crudă și plină de defecte
Acum nu mai este nimeni care s-o aștepte..."

(E doar o poveste, luată de pe internet, dar sunt foarte multe asemenea situații din păcate, de aia am și pus-o)

Stefan Claudiu Vasiliu
Sostdenopr3065uicail11ac61010 cc09r7ig4a ic0lIu3:8874eg8igag ·

Dragostea cea preţioasă şi adevărată

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“        

                             

                               
-După mine, dragostea este de trei feluri: dragostea trupească, care este plină de microbi spirituali, dragostea lumească, care este de suprafaţă, formală, ipocrită, fără profunzime şi dragostea duhovnicească, care este cea adevărată, cea curată, cea scumpă. Aceasta-i dragostea cea fără de moarte care rămâne în „vecii vecilor”.

– Gheronda, şi cum îmi voi da seama dacă am dragoste adevărată?

– Ca să-ţi dai seama, trebuie să cercetezi dacă îi iubeşti pe toţi deopotrivă şi dacă îi consideri pe toţi oamenii mai buni decât tine.

– Mi s-a răcit dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele.

– Seamănă puţina dragoste care ţi-a rămas, pentru ca ea să încolţească, să crească, să rodească şi să seceri dragoste. Apoi dragostea înmulţită pe care o vei secera o semeni din nou şi, încet-încet, îţi vei umple hambarul, încât nu vei avea unde s-o pui, căci, cu cât semeni mai multă dragoste, cu atât se înmulţeşte mai mult. Să spunem că un ţăran are un săculeţ de sămânţă, pe care o seamănă. Apoi adună rodul şi umple un săculeţ mai mare. Semănând apoi sămânţa din acest săculeţ, va umple un sac întreg. Iar când adună multă sămânţă şi o seamănă, va umple un hambar. Pe când, dacă păstrează sămânţa în săculeţ şi nu o seamănă, sămânţa va face viermi. Trebuie să arunce sămânţa în pământ ca să încolţească, să crească şi să facă rod.

Tot astfel se întâmplă şi cu dragostea. Dragostea, ca să se înmulţească, trebuie să o dăruieşti. Însă cel care nu dă chiar şi puţina dragoste pe care o are, seamănă cu cel care are un pumn de sămânţă, dar o păstrează şi nu o seamănă. Acesta este robul cel viclean, care a ascuns talantul[1].

Vei primi dragoste potrivit cu dragostea pe care o vei dărui. Dacă nu dăruieşti dragoste, nu vei primi dragoste. Vezi, mama dăruieşte continuu copiilor ei, dar şi primeşte continuu de la ei, dragostea ei crescând mereu. Însă dacă cerem dragostea celorlalţi numai pentru noi înşine şi vrem ca toţi să ne dea, iar când facem un bine ne gândim la răsplată, atunci nu avem o dragoste preţioasă, ci una ieftină. Atunci ne înstrăinăm de Dumnezeu şi nu primim dragoste nici de la Dumnezeu, nici de la oameni.

Cei cu dragoste lumească se ceartă care dintre ei să înhaţe mai multă dragoste pentru sine. Câţi însă au dragostea cea preţioasă, cea duhovnicească, se ceartă care dintre ei să dăruiască celuilalt mai multă dragoste. Ei iubesc fără să se gândească dacă sunt sau nu iubiţi de ceilalţi, nici nu cer celorlalţi să-i iubească. Vor doar să dăruiască şi să se dăruiască, fără a vrea să li se dea ceva sau să li se dăruiască cineva. Oamenii aceştia sunt iubiţi de toţi, dar cel mai mult de Dumnezeu, cu Care se şi înrudesc.

Dragoste fără a lua ceva în schimb! Să nu facem fapte bune ca să primim binecuvântări. Să cultivăm dragostea cea nobilă, cea preţioasă, pe care o are Dumnezeu, iar nu dragostea cea lumească şi ieftină, cea plină de toată neputinţa omenească.

– Gheronda, îmi este greu să-mi dăruiesc dragostea acolo unde ştiu că nu o vor preţui.

– Îţi vine greu fiindcă nu ai dragoste adevărată. Pe cel care are dragoste adevărată nu îl preocupă dacă dragostea lui este preţuită sau nu. Nici măcar nu-şi aminteşte de jertfa pe care o face pentru aproapele său, deoarece o face din dragoste curată.

– Dar cum pot să uit binele pe care-l fac?

– Aruncă-l în mare… Aşa o să-l uiţi. Dar să uiţi şi răul pe care ţi-l fac alţii. Şi astfel vei aduna o bogăţie duhovnicească chiar fără să-ţi dai seama.

[1] Vezi Matei 25, 25.

Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Caută pacea și vei afla bucuria

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi, dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Şi, de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi, de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi, de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi, de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara, Şi, de nu poţi până seara, păzeşte-te măcar să nu te saturi. De nu eşti curat în inimta ta, fii curat măcar în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui, vorbeşte măcar ca un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe prietenul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el.

Cunoaşte că, de iese din tine foc şi acesta arde pe alţii, sufletele arse în focul tău le va cere Dumnezeu din mâinile tale. Şi, chiar dacă nu arunci tu însuţi focul, dar consimţi cu cel ce-l aruncă şi găseşti plăcere în aceasta, vei fi părtaş lui la judecată. De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi, de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea, şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea, şi nu împărăţia.

(Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 273-274)

DOAMNE, DESCHIDE-NE USA. MILOSTIVIRII TALE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

 · 

http://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

Bucuria mea, fiecare crestin ortodox trebuie sa-si cunoasca scopul vietii sale crestinesti: Dobandirea Duhului Sfant, Mantuirea sufletului. Parintele Teofil Paraianu zice: ”Cine intelege viata crestin-ortodoxa asa cum trebuie, sa stie ca trebuie sa fie un om al bucuriei, un om care se bucura si un om care raspandeste bucuria”. Iar Sfantul Parinte Dumitru Staniloae ne invata asa: “Ori de cate ori oamenii simt iubirea lui Dumnezeu si ii raspund intr-o oarecare masura, ei TRAIESC IN VESNICIE. Intr-adevar, intr-un anumit fel, ori de cate ori traiesc in dragoste unii cu alții, ei TRAIESC IN VESNICIE”. Insa, este foarte important: "Sa ne gaseasca ceasul mortii in lupta duhovniceasca. Numai mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului sa ne ajute sa ajungem si noi la usa Raiului, si acolo sa strigam tare:
"Doamne, deschide-ne usa milostivirii Tale!" Sa-i multumim lui Dumnezeu pentru toate, fiindca: “Gura ce multumeste pururea primeste binecuvantare de la Dumnezeu; iar in inima ce petrece in multumire se iveste harul." Sa cautam, pacea cu toti cei din jurul nostru, cu Dumnezeu si pacea cu noi insine, fiindca, zice Sfantul Atanasie cel Mare: “Fireasca este PACEA, impotriva firii este DUSMANIA si, mai presus de fire, este IERTAREA si BINELE DEZINTERESAT”. Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!
                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                          Preot Ioan .

Cum să fugi de lume dar totodată să rămâi în ea?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Există o fugă de lume cu trupul: fuga în pustie. Putem însă fugi de lume și rămânând în lume: fugind de ea prin felul de viețuire. Prima nu este potrivită pentru toți și nu Ie stă în putere tuturor, dar cea de-a doua este obligatorie pentru toți și trebuie împlinită de către toți. Tocmai la asta ne-a poftit în canonul său Sfântul Andrei când ne-a sfătuit să fugim în pustie prin buna legiuire.
Leapădă năravurile lumești și săvârșește orice faptă a ta, orice pas al tău, așa cum poruncește buna lege evanghelică, și vei trăi în mijlocul lumii ca în pustie. Între tine și lume această bună legiuire va sta ca un zid din spatele căruia nu vei vedea lumea, deși va fi în fața ochilor tăi. Lumea va urma schimbările ei, iar tu — cinul și rânduiala ta: lumea va merge la teatru, tu la biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va merge la petreceri, tu vei rămâne acasă, în singurătatea ta; ea se va îndeletnici cu vorbirea în deșert și cu măscările, tu cu tăcerea și cu lăudarea lui Dumnezeu; ea în mângâieri, tu în osteneli; ea în citirea romanelor deșarte, tu în citirea cuvântului lui Dumnezeu și a scrierilor patristice; ei la baluri, tu stând de vorbă eu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ei în socoteli egoiste, tu în cugetarea la Dumnezeu.
Trasează-Ți în toate privințele reguli și rânduieli de viață potrivnice năravurilor lumești, și vei fi în lume în afara lumii, ca în pustii: nici tu nu te vei vedea în lume, nici lumea nu se va vedea în tine, Astfel, și în lume vei fi pustnic.
Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol. 1

POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                  

"Aparent formăm o unitate, o umanitate, dar în realitate suntem atât de dezbinați! Ceea ce se petrece în inimă face unitatea, iar nu înfățișarea din afară. În inimă se află viața și moartea; acolo este vrednicia, acolo răutatea, iar adevăratul om este cel ascuns vederii trupești. Inima este palatul lui Hristos. Inima este corabia sufletului, condusă de căpitanul minții. Mintea guvernează gândurile, ca un conducător de cai care strunește hățurile, întoarce căruța acolo unde vrea. Cel ce știe s-o conducă bine nu se lasă mânat de animale.
……………………….

Adevăratul semn al pecetei Duhului Sfânt este umilința totală, încercarea de a rămâne ascuns ochilor oamenilor, iar nu a dori să se arate tuturor. Și chiar dacă ar poseda el toate darurile facerii de minuni, al vindecărilor, al cuvântărilor, al postirii, al rugăciunii nesfârșite -, pe toate și le ascunde de ochii lumii, și se consideră a fi praf și cenușă, nevrednic de nici o faptă bună. Cu cât gustă ei mai mult din Dumnezeu, cu atât sunt mai flămânzi și iubesc mai mult singurătatea, și nu lumea, pentru că numai în singurătate pot vorbi cu Dumnezeu liniștiți. Acesta este adevăratul semn al creștinului curat, iar nu lăudăroșenia acelora ce se consideră ajunși la putere și la forța de a-i schimba pe alții; aceștia sunt amăgiți de satana.
Moartea adevarata nu este cea a trupurilor, cea exterioară, ci moartea cea ascunsă, cea a omului interior. Cine a trecut însă din moarte la viață in cele ascunse ale sale, acela, chiar dacă trupul lui se distruge, el ramane viu în vecii vecilor. Și trupurile unora ca aceștia se refac la loc în strălucire, căci ele sunt sfintite de duhul care a trăit în ele. De aceea, creștinii nici nu pomenesc cuvântul „moarte”, ci se roagă pentru odihna „celui adormit”.

…………………………………….
Multi oameni ce duc o viata corecta in aparenta si practica cultul religios cu constiinciozitate sunt linistiti in constiinta lor ca merg pe drumul cel bun. Se inseala insa, necautand sa analizeze ce se petrece in inima lor! Acolo trebuie sa fie adevarata corectitudine, nu numai in comportarile exterioare, care de foarte multe ori sunt false, ipocrite. Nu intotdeauna aparenta evlavie este urmare a sfinteniei inimii.
Pacatul sta ascuns si tasneste din cand in cand, prin diferite ganduri, in mintea omului. Cine nu duce lupta cu gandurile nu lupta cu satana si, mai curand sau mai tarziu, aceste ganduri rele se vor revarsa si in afara si-l vor conduce pe cel aparent corect la pacate fatise.

Raul este ca un izvor ce tasneste neincetat. Asadar, sufletul trebuie sa se sileasca in permanenta sa opreasca valurile rautatii care vin peste el sub forma de ganduri inca de la inceput.

Toata lumea cea vazuta este permanent in miscare, in agitatie, in lupta. Nimeni nu cunoaste insa cauza acestor nesfarsite tulburari, care sunt opera satanei. In lumea nevazuta a gandurilor omenesti tot satana lucreaza si tulbura. El este stapanitorul lumii acesteia, vazute si nevazute. Oamenii nu stiu, nu-si dau seama, ba inca nici nu vor sa stie, ca sunt permanent purtati de o putere straina si li se pare firesc tot ceea ce, de fapt, este contrar adevaratei lor firi, create dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Intreaga omenire, saraca, este amarnic inselata de satana.

Numai cei luminati, care au castigat pacea lui Hristos, stiu si simt de unde vine toata agitatia lumii."
(POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti)

DOAMNE MILUIEȘTE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“        

     

                   

de Preot Sorin Croitoru

Nu sunt tare în credință,
Nu mut munți, nu merg pe ape,
Nu am sfânta pocăință,
Nu-l iubesc pe-al meu aproape..

Nu sunt făcător de pace,
Nu-s bogat în rugăciune,
Postul prea puțin îmi place
Și-s sărac în fapte bune.

Sunt și eu "ca toată lumea":
Doar nevoia mă smerește..
La necaz privesc spre ceruri
Și strig: "Doamne miluiește!"

Merg în posturile sfinte
Și-mi mărturisesc căderea.
Mă justific în cuvinte,
Dar de fapt iubesc plăcerea.

Mai greșesc și eu ca omul,
Căci doar vine "dezlegarea"!
Uneori mă mir că Domnul
Încă n-a pierdut răbdarea..

Pocăința mă apucă
Doar când viața mă lovește:
Da, atunci privesc spre ceruri
Și strig: "Doamne miluiește!"

Am făcut făgăduințe,
Târguindu-mă ca-n piață:
"Dacă-mi împlinești dorințe,
Îți închin întreaga viață!"

Domnul a fost "domn" cu mine,
Însă viața nu I-am dat-o.
Ca un om fără rușine,
Vorba eu mi-am încălcat-o.

Nu m-am rușinat de asta,
Fiindcă "El mă înțelege."
Dar când m-a lovit năpasta
Am văzut că vorba-i lege.

S-a umplut și creștinismul
De năravuri, pân' la urmă..
Unul e oportunismul,
Altul, spiritul de turmă,

Altul e fățărnicia,
Altul nesinceritatea,
O evlavie sub care
Se ascunde răutatea.

Din virtuțile prin care
Un creștin se definește,
A rămas la fiecare
Doar.. un "Doamne miluiește!"..

... ÎMPUȚINAREA SUFLETEASCĂ ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică- l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Serafim de Sarov, ne-a lasat și acest minunat cuvânt de învațătură:

 ”Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple O MARE ÎNCERCARE, după cum scrie Sfântul Părinte, Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile ÎMPUȚINĂRII SUFLETEȘTI.

      Împuţinarea sufletească îi provoacă TRISTEȚE INTENSĂ, iar tristeţea îi provoacă o stare de ÎNTUNECARE SUFLETEASCĂ, care este o pregustare a gheenei. Urmează DUHUL PATIMII, care naşte o mulţime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproşuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea. Dacă vrei să afli cauza, îţi voi răspunde că este TRÂNDĂVIA TA, pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare. Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – SMERITA CUGETARE. 

Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi

." Și multă lumină Sfântă ne aduce în suflet Sfântul Părinte, Arsenie Boca, prin zicerea sa: "Toți cei care umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, fiindcă, sub orice plăcere e încolăcit un șarpe. 

După cuvântul Sfinților, toată strădania diavolului aceasta era și este, ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu și s-o lege de orice altceva afară de Dumnezeu. Drept aceea vrăjmașul diavol, ca să-și ajungă ținta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întîi, cea prin PLĂCERE, aducându-i momeli plăcute la vedere și bune la gustare - potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte, iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul și să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe niște lipsiți de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie învățându-ne sa iubim plăcerea, bine știind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu și întunecă mintea de la vederea Lui."

 Și atunci să luăm aminte și la minunatele cuvinte ale Sfântului Părinte, Stareţul Varsanufie, de la Optina: "Părinte, mai este oare vreo nădejde de mântuire? 

Sigur că este. Rostește cât poţi de des rugăciunea și lasă-le pe toate în mâinile lui Dumnezeu. Dar, care este folosul rugăciunii, dacă nu participă la ea și mintea și inima?

 "Un folos uriaș!

 Se știe că rugăciunea are mai multe trepte. De la rostirea simplă a cuvintelor rugăciunii până la rugăciunea făcătoare de minuni. Și chiar de ne-am afla pe treapta cea mai de jos a rugăciunii, dar și atunci ea ne este foarte folositoare și mântuitoare. Uneltirile vrăjmașului nostru se depărtează de la omul care rosteste rugăciunea. Iar unul ca acesta cu siguranță se va mântui". 

Și atunci să ne rugăm Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, așa:

   Maică dulce de Lumină, 

Fă ca Mila ta să vină, 

Peste lumea obosită,

Tristă și descumpănită.

   Adă, Maică, un pic de Har,

De la Fiul Tău în Dar,

Nădejde și Bucurie, 

Dor de Sfânta Împărăție.

   Și dă, Maică, semn de Sus,

De la Fiul Tău Iisus,

Ajutor și gând frumos,

De la Fiul Tău Hristos!

   🙏🏽 Har, milă și pace sufletului tău, de la Iisus Hristos, Dumnezeu! Amin și Aliluia!

                                                                                                                Preot Ioan 🛎

Buna Vestire (zi cu dezlegare la peste)

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

In fiecare an , la 25 Martie , Praznuim Prima Sarbatoare inchinata Maicii DOMNULUI , Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire).
Este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil I-a Vestit Sfintei Fecioare ca va Naste pe Mesia (Luca I, 26-38).
Ea a fost asezata cu noua luni inainte de Nasterea cu trup a DOMNULUI , adica la 25 Martie .
Data acestei Sarbatori a variat la inceput: unii o praznuiau pe 5 Ianuarie , in ajunul Bobotezei , iar altii pe 18 Decembrie .
In Rasarit , data de 25 Martie a fost acceptata , dupa stabilirea datei de 25 Decembrie ca Serbare a Nasterii DOMNULUI (aproximativ secolul al V-lea).
Aceasta Sarbatoare a fost introdusa la Roma de papa Leon al II-lea.
Incepand cu secolul al IX-lea , Sarbatoarea a inceput sa fie praznuita pe 25 Martie in toata lumea catolica.
La armeni , Buna Vestire se praznuieste pe 7 Aprilie , in raport cu Sarbatoarea Nasterii DOMNULUI , pe care ei O celebreaza la 6 Ianuarie .

Intruparea DOMNULUI nu se petrece fara Acordul Fecioarei Maria .
Dupa cuvintele rostite de Fecioara Maria - Fie mie dupa Cuvantul Tau ! - Lc. 1, 38, Fiul lui DUMNEZEU se Pogoara in Pantecele Ei prin Duhul Sfant pentru a Se inomeni . Astfel , Buna Vestire devine temeiul tuturor praznicelor , intrucat toate celelalte momente importante ale iconomiei Mantuirii serbate in cadrul anului bisericesc deriva din ea .

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel marturisea intr-o predica inchinata acestei Sarbatori , ca Buna Vestire este si O Sarbatoare Imparateasca a Mantuitorului Iisus Hristos : Troparul sarbatorii Bunei Vestiri ne spune ca "astazi Este Inceputul Mantuirii noastre […]. Fiul lui DUMNEZEU (Cel Vesnic) Fiu Fecioarei Se face […]".
Aceasta inseamna ca Cel ce Se Naste Vesnic din Tatal , fara mama , in Ceruri , Se Zamisleste si Se Naste din mama , fara tata , pe pamant .
Deci , aceasta ne arata ca Sarbatoarea de astazi , desi se numeste Buna Vestire a Preasfintei Nascatoare de DUMNEZEU , Este si O Sarbatoare Imparateasca a Mantuitorului Iisus Hristos , pentru ca este sarbatoarea Intruparii sau Zamislirii Lui ca om , din Fecioara Maria .
Acest Adevar il arata si otpustul sau apolisul slujbei Sarbatorii de astazi :
"Cel ce a Binevoit a Se Intrupa pentru Mantuirea noastra , Hristos , Adevaratul nostru DUMNEZEU , pentru Rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si ale Tuturor Sfintilor , sa ne Miluiasca si sa ne Mantuiasca pe noi , ca Un Bun si de oameni Iubitor".
Deci , Cel ce a Binevoit a Se Intrupa pentru a noastra Mantuire , Hristos , Adevaratul nostru DUMNEZEU , Este Sarbatorit in primul rand .
Dar intrucat Intruparea Lui se face din Fecioara Maria , Cinstim deodata cu DOMNUL Iisus Hristos , Fiul lui DUMNEZEU si Fiul Fecioarei , si pe Maica Sa , Pururea Fecioara Maria .

Mai multe informatii despre Sarbatoarea Buna Vestire.
(https://www.crestinortodox.ro/.../sinaxar-buna-vestire....)

                                                            Troparul Bunei Vestiri

Astazi este inceputul Mantuirii noastre si Aratarea Tainei celei din veac .

Fiul lui DUMNEZEU , Fiu al Fecioarei se face si Gavriil Harul Il Binevesteste .
Pentru aceasta si noi , impreuna cu Dansul , Nascatoarei de DUMNEZEU sa-I cantam :
Bucura-Te Cea Plina de Har , DOMNUL Este cu Tine !

Amin !

Maine , facem Pomenirea Soborului Arhanghelului Gavriil .

Calendar Ortodox

https://www.crestinortodox.ro/.../buna-vestire-prima...

CUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURA DESPRE INVENȚIILE BĂBEȘTI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

🙏🏽 Bucuria mea, a apărut o învațătură total greșită, care spune așa:

"ESTE PĂCAT SĂ SPELE FEMEILE ÎN TOATE SÂMBETELE, PÂNĂ LA SFINTELE PASTI!" 

Le-am întrebat de ce este păcat și mi-au spus cauza: 

PENTRU CĂ POARTĂ PĂRESIMILE! (adica, îi pomenesc pe cei adormiți din neamurile lor, în fiecare sâmbătă).

Vă întreb: CU CE LE ÎMPIEDICĂ POMENIREA MORȚILOR, SĂ SPELE RUFELE?

 Chiar se spune în popor: "MORȚII CU MORȚII și VII CU VII!" Așadar, bucuria mea, să știi că se spăla în toate sâmbetele, fără nici-un fel de problemă, fără să fie păcat. Și apoi, cred că s-ar aduna prea multe rufe nespălate, timp de 7 sâmbete din Postul Paștelui, fiindcă, duminica chiar că nu se spală, iar peste săptămână femeile sunt la servici! 

Și atunci, când nu se spală? 

NU SE SPALĂ, DOAR CÂND ESTE CRUCE ROȘIE ÎN CALENDAR, în rest se spală totdeauna. Această scorneală, este o învațătură total greșită, este o practică inventată, este o teologie de șanț sau, altfel spus, teologie băbească! 

UNDE SCRIE AȘA CEVA?

 Cine a scornit asemenea rătăcire, care, nu are ce căuta în Sfânta Biserică Ortodoxă? 

Vreți să vă spun eu??? 

Bine, atunci vă spun: O FEMEIE LENEȘĂ, a inventat așa ceva, sau, "doamnele în vârstă" (adică, BABELE). 

Și atunci, vă rog să luați aminte, să nu uitați cântarea mea și să o cântați și dumneavoastră când va fi cazul: DE LA BABEEE, CITIREEE! NE-ÎNȚELEPCIUNEEE! SĂ NU LUAȚI AMINTEEE! 

                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                 Preot Ioan 🛎