UN OM - de Eliana Popa

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

           


Într-o toamna friguroasă, pe-un drumeag plin de noroi,
Un bărbat mergea alene, lângă carul tras de boi!
Era Gheorghe, om sărac, de vreo doi ani însurat
Cu Ioana lui cea dragă, fata orbului din sat.

Orbul era om hain, rău la suflet, prost de gură
Stăteau toți într-o căsuță, cu doi boi în bătătură.
Unul era al lui Gheorghe, cel cu numele de Corbu
Celălalt, un bou mai tânăr, îl avea stăpân pe orbu'.

Astăzi, l-a trimis pe Gheorghe, ginerele său cel bun,
(Orbul nu făcea nimic, poruncea ca un stâpân)
Să se ducă în pădure, după lemne de iernat
Și s-aducă un car de lemne, cum adus-au toți din sat.

Și în zorii dimineții a-njugat la car pe Corbu,
(Îl iubea ca pe-un prieten) și pe Breazu al lui orbu'.
A pus doi posmagi în traistă, a luat biciul și securea,
Din pridvor îi rânjea orbul: ,, De te-ar înghiți pădurea! "

A tăcut cuminte Gheorghe... n-a luat vorbele în seamă,
Era om în toată firea, de blesteme n-avea teamă!
Și-l răbda, răbda sărmanul, Ioana lui răbda la fel,
Aveau un pruncuț de-o lună, pe Ioan cel mititel.

A luat vreascuri mai uscate cu care s-ațâțe focul,
Buturugi au fost mai multe și le-a scos cu târnăcopul
A tăiat și lemn mai verde care arde mai mocnit,
Să nu-l supere pe orbu' și să-l vadă mulțumit.

A pornit apoi spre casă, mângâind cu drag pe Corbu,
Îndemnând cu duioșie și pe Breazu al lui orbu',
Și aproape pe-nserate a ajuns cu caru-n sat,
Lângă casă, hop necazul... când costișa au urcat!

A-ndemnat din gură boii:,, Hai cu tata, dragii mei!
(Nu cum fac adesea unii înjurând de dumnezei)
Corbu încerca din greu și se opintea cu carul,
Însă Breazu al lui orbu' n-a mai vrut să urce dealul.

A pocnit din bici spre el, a strigat, însă degeaba,
Breazu sta ca un catâr, nu mai vrea să-și facă treaba,
Furios din tindă orbul, cum făcea adeseori,
A strigat:,, - Oprește, Gheorghe! Nu vreau boul să-mi omori!

Și acum să mi-l slobozi! Vreau întreg sa mi-l aduci,
Și apoi, nu mă privește! Treaba ta, cum te descurci.
Altfel nu mai calci în curte, îți iei pruncul și nevasta,
Și plecați din casa mea! Gata... Și cu asta-basta! "

Ce sa facă bietul Gheorghe? Orbul tot dădea din gură
I l-a scos din jug pe Breazu și l-a dus în bătătură.
S-a întors apoi mâhnit, de tot ce-i făcuse orbu'
Și s-a pus în jug, sărmanul, ca să tragă lângă Corbu!

Și a tras, a tras cu Corbu, împreună, carul greu:
,, - Hai cu tata! Hai cu tata, că ne-ajută Dumnezeu!"
În genunchi căzut-a boul, ostenit de nu se poate,
,, - Hai, cu tata! Hai, cu tata! Împreună pân' la moarte!"

Și zvâcni atunci, în jug, Corbu tatii cu putere!
Urcă dealul dinspre casă, scoțând muget de durere!
Gheorghe cu cămașa ruptă și cu umărul rănit,
Ud de sânge și sudoare ca Hristos cel răstignit!

Au urcat cu bine dealul, au ajuns în bătătură,
Orbul aștepta în tindă, molfăind o-njurătură...
Obosit de-atâta trudă, cu tot trupul parcă frânt,
S-a culcat în fân cu Corbu, ca in iesle Pruncul Sfânt.

Asta nu-i poveste, frate, cititorul meu cel drag,
Când am scris aceste versuri, mi-au curs lacrimi mari, șirag.
Cel ce-a tras în jug cu Corbul, Gheorghe, e bunicul meu!
A murit atunci, de tânăr, odihnească-l Dumnezeu!

Și mereu îi am în minte, Bunu' Gheorghe și cu Corbu,
Și mă rog la Domnul Sfântul să îl ierte și pe orbu'!
Sursa foto internet.

CUVINTE DE PATERIC ATHONIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Încercări şi ispite

La întrebarea:

,, De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepţi şi virtuoşi să sufere de boli grele?”, bătrânul Epifanie răspundea:

 
,,Pentru a se curăţi de micile rădăcini ale patimilor şi pentru a primi o coroană mai mare în cer. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său prea-iubit să sufere şi să moară pe Cruce, ce-am putea zice noi oamenii care, oricât de sfinţi am fi, avem povara şi întinăciunea păcatelor?”

 
Bătrânul adăuga câteva lucruri importante şi utile pentru toţi:

 
,,Suferinţele ne purifică. Omul este cu adevărat el însuşi în suferinţă; în bucurie se schimbă, devine altul. Dar în suferinţă, el devine realmente el însuşi: se apropie de Dumnezeu, îşi resimte slăbiciunea sa. În glorie şi bucurie se crede buricul lumii, centrul universului, dacă vreţi. Eu şi nu altul! În mijlocul suferinţelor şi chinurilor, dimpotrivă, îşi dă seama că este o furnică neînsemnată în univers, că depinde absolut de Creator, şi Îi cere ajutorul şi ocrotirea. Noi toţi care am trecut prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti, ştim bine că nu ne-am rugat niciodată aşa bine ca şi când zăceam pe patul suferinţelor sau când eram încercaţi în sufletul nostru. Dimpotrivă, cânt totul merge bine, uităm de rugăciune, de post, şi de multe alte lucruri.

Iată de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa”.

SA POSTESTI CEL PUTIN MIERCUREA SI VINEREA IN TOATA VIATA TA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, postul este vechi si incepe odata cu omul. Este prima porunca de stapanire de sine, data in Rai. Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur, zice: “Daca postul a fost necesar in Rai, cu atat mai necesar este in afara Raiului”. Chiar si Iisus Hristos a postit 40 de zile si 40 de nopti pe muntele Quarantania, si El este pilda de viata pentru noi. 

Esti crestin ortodox?

 Atunci totdeauna, sa postesti, CEL PUTIN, miercurea si vinerea, fiindca miercuri, Hristos a fost vandut, iar vineri a fost rastignit.

 Postul este izvor de sanatate si pricina de mantuire! Cine nu tine post macar miercurea si vinerea este batjocorit de diavoli prin necazuri, ispite, suferinta..., iar dupa moarte nu-L va putea vedea pe Dumnezeu. Prin POST ne pregatim pentru spovedanie.

 Prin SPOVEDANIE, ne pregatim pentru impartasanie. Prin IMPARTASANIE, ne unim cu Dumnezeu si El cu noi. IN TINERETE POTI (sa postesti), DAR NU VREI; IAR LA BATRANETE O SA VREI, DAR N-O SA MAI POTI! 

Sfantul Parinte, Teofilact al Bulgariei zice:,”Mare arma este postul impotriva ispitelor, dupa cum desfatarea de mancaruri este inceputul a tot pacatul”. Intrebat fiind despre post, Domnul nostru, Iisus Hristos, le-a spus fariseilor si carturarilor: “Vor veni zile CAND MIRELE SE VA LUA DE LA EI; atunci VOR POSTI” (Luca 5:35), adica, dupa Inaltarea Lui la Cer, ucenicii vor posti! “Post usor cu iertaciune, Presarat cu fapte bune, Si la toate s-avem frane, 

De la ochi pana la mana, Trupul sa se subtieze, Sufletul sa invieze, Sa se-nalte cat mai sus, Unde nori si vanturi nu-s, Rupti de cele pamantesti, Sa prindem aripi ceresti!” 

Sfantul Parinte, Simeon Noul Teolog, zice asa: 

“Sa postim? Desigur, sa postim, ca sa oprim pornirile trupului si sa ne inmuiem inimile”. 

                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                         Preot Ioan .

LACRIMA CEA BUNĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Cât îmi doresc să fiu de-a dreapta,
Dar frică mi-e de partea stângă,
De-aceea inima în mine
Nu-i zi în care să nu plângă

Căci mă gândesc că, cine știe,
Voi fi trimis la Judecată
În întunericul cel veșnic
Cu a nemernicilor ceată..

Durere multă mă cuprinde
Și mă topesc de pocăință
Imaginându-mi “Ziua-aceea”
Cu o teribilă sentință,

Că-n loc să merg în Rai, adică,
Cu-ai mei înaintași cucernici,
Să merg în iad cu ucigașii
Și cu tot felul de nemernici..

Să merg în iezerul cel veșnic
Cu antihristul și Satana,
Eu, cel ce am slujit Altarul,
Eu, cel ce-am îmbrăcat sutana?..

Să merg în iezerul cel veșnic,
Unde e “plânsul și scrâșnirea”,
Eu, cel ce-i învățam pe alții
Să-și dobândească mântuirea?..

Să merg în iezerul cel veșnic,
La viermele fără odihnă,
În loc să fiu în Rai cu sfinții,
Întru dumnezeiască tihnă?..

Să ard în iezerul cel veșnic,
În locul fără de lumină,
Lipsit de-o minimă nădejde
În îndurarea cea divină?..

Să merg în iezerul de flăcări
Însingurat pe veșnicie,
Știind că milă pentru mine
În veci de veci n-o să mai fie?..

Să merg în iezerul cel veșnic
Știind că am ales pieirea,
Deși aș fi putut să-mi aflu
Și eu ca sfinții mântuirea?..

O, frații mei, aceste gânduri
Se află pururea în mine,
De-aceea cum găsesc prilejul,
Încerc să fac câte un bine,

Nădăjduind că miluindu-i
Pe frații Domnului, sărmanii,
Voi aduna în cer comoară
Ce se va înmulți cu anii

Și-n felul ăsta-n ceasul morții,
Purtat de îngeri voi străbate
Prin vămile-înfricoșătoare,
Plătind cu cele adunate.

Nădăjduiesc, crezând în Domnul,
În Jertfa Lui cea pentru mine,
Îmi plâng păcatele în taină
Și-ncerc să fac câte un bine,

Mă spovedesc și mă cuminec,
Mă rog, postesc după putere,
Și totuși inima mi-e plină
De-această pururea-durere

Căci știu că omul e ca vremea,
Iar mintea lui e schimbătoare;
Un singur gând de vanitate
Ajunge ca să îl doboare.

O vorbă grea sau mânioasă,
Sau una spusă “pe la spate”,
Un simplu gând de osândire..
Și omul le-a pierdut pe toate!

O față blândă prefăcută,
Un gând subtil de viclenie,
Zavistie sau neiertare..
Și-n iadul groaznic pe vecie!

Eu știu că este pocăință,
Mărturisire și iertare,
Dar cum vom fi găsiți, prieteni,
În ceasul morții fiecare?..

Vom fi găsiți în umilință,
Sau în demonică trufie,
În bunătate și blândețe,
Sau, vai, în ură și mânie?..

Ne vom afla în rugăciune,
Sau în profundă nepăsare,
Vom fi curați duhovnicește,
Sau vom fi plini de patimi, oare?..

Vă rog, vă rog să nu-mi răspundeți
Cu superficialitate,
Așa cum fac nepăsătorii,
Justificându-se în toate,

Accentuând milostivirea
Și dragostea Divinității,
Când sfinții-au plâns o viață-întreagă
De frica Zilei Judecății!

Suntem mai vrednici decât sfinții,
Când noi de-abia ne facem cruce?!
Lăsarea noastră “pe-o ureche “
Ce credeți, unde ne va duce?..

Acum e vremea pocăinței
Și-a luptei pentru veșnicie,
Să cerem lacrima cea bună
Ce spală orice murdărie,

Să fie candelele noastre
Aprinse întru priveghere,
Să fie sufletele noastre
Gătite pentru Înviere!
amin

                           

SFATURI DUHOVNICEȘTI.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Pentru fiecare copil ucis în pântece Părintele dădea canon câte 500 de închinăciuni. El spunea ca este păcat să avem televizor în casă și ce păcat este..., pentru că tot ceea ce este arătat pe el contrazice toate poruncile lui Dumnezeu. De exemplu, porunca spune - iubește-l pe Dumnezeu... și aici - Nu-l Iubi. Se spune: "Iubește-ți aproapele". și aici spune să nu-l iubești. Așa că Părintele Gurie spunea că televizorul este o fereastră spre iad, iar diavolul trimite pe pământ de acolo, prin intermediul ecranului, tot ceea ce este necesar pentru distrugerea oamenilor. Prin televizor în casă intră curvia, beția, tot felul de certuri, de aceea rare sunt familiile care acum păstrează evlavia.

Am ajuns pe treptele Bisericii (eram 15 persoane la acea vreme), iar acolo stătea un cerșetor. Părintele și-a scos portofelul în fața tuturor, i-a dat cerșetorului niște bani și a spus: "Aceasta este milostenia pentru ca cerșetorul să intre în Împărăția Cerurilor. Apoi a arătat cu degetul spre scările care duc la Biserică și a spus: "Și aceasta este scara de intrare în Împărăția Cerurilor". Părintele Gurie binecuvânta întotdeauna să dăm milostenie săracilor cu cuvintele: "Luați pentru pâine pentru Hristos!"

La întrebarea "Cum să ne mântuim?", părintele Gurie a spus următoarele:

- Citiți Evanghelia și parcurgeți împreună cu Hristos întreaga cale a suferințelor Sale și simțiți toate suferințele Lui ca pe propria persoană. Amintiți-vă de aceasta în fiecare zi;

- Faceți o listă mai mare cu numele celor adormiți și amintiți-vă mai des de ei. Este un ciclu: tu te rogi pentru ei, ei se roagă pentru tine;

- Citește zilnic Rugăciunile Cincizecimii.

- Nu acceptați pecetea lui Antihrist și a tuturor înaintea mergatorilor săi cu numărul "666" (cu un cod de bare), nu vă închinați chipului fiarei - televizor, calculator;

- Împărtășiți-vă mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Fugiți, târâți-vă la Biserică cât mai puteți. Iar când va veni Antihristul și se va așeza pe tron, atunci vor schimba toată slujba (vor schimba "Crezul", "Tatăl nostru"), atunci harul lui Dumnezeu va părăsi Biserica și va fi imposibil să te duci acolo.

- Mulțumiți-i lui Dumnezeu pentru toate.

- Rugați-vă noaptea, de la ora 24.00 la ora 3.00. Rugăciunea de noapte este de patruzeci de ori mai puternică decât cea din timpul zilei;

- Strigă la rugăciune pentru ca Dumnezeu să te audă; așa cum strigă un prunc când îi este foame, pentru ca mama lui să audă chiar și în apartamentul vecin;

- Cereți înmulțirea credinței în Dumnezeu.

- Nu scuipați pe jos, altfel vrăjmașul vă va cunoaște gândurile și vă va putea controla cu ușurință;

- Faceți Sfânta Cruce pe tot: drumul, masa, mijloacele de transport, ușa, apa, etc. Dușmanul așteaptă peste tot să te prindă (mai ales pe apă);

- Înainte de a spune, a lua, a face ceva: "Doamne Binecuvintează-ma" Nu vă grăbiți să răspundeți, mai ales să promiteți ceva. Părintele Gurie nu promitea nimic, ci spunea: "Dacă nimic nu mă va împiedica, atunci poate voi veni". Iar dacă nu ne îndeplinim promisiunile, păcătuim din nou.

Întotdeauna să ai la tine un creion și un caiet în care să-ți scriii păcatele imediat ce păcătuiești. Iar la spovedanie citește-le pe toate. Ar trebui să te spovedești o dată în toată viața ta, de la vârsta de șapte ani. Stai jos și scrie într-un caiet toate păcatele pe etape: copilărie, adolescență, viața de dinainte de căsătorie, viața de după căsătorie, munca .... Această spovedanie îți va șterge toate păcatele. Dar nu ascundeți nimic în mod conștient. Dacă ți-e rușine să o citești singur, dă-i-o Preotului. Această rușine este falsă, este de la vrăjmaș, care vrea să ne tragă în iad pentru veșnicie. Întindeți mâna deasupra focului - vă doare? Și dacă îți bagi tot corpul în foc? Focul gheenei este cu atât mai puternic decât focul pământesc cu cât focul pământesc diferă de focul gheenei. La spovedanie, nu este important să numești detaliile păcatului, ci este important să numești păcatul pe care l-ai săvârșit tu însuți (și nu alții). La Judecata de Apoi, fiecare va răspunde pentru păcatele sale. Nu urmați mulțimea spre iad, ci căutați-vă propria cale spre Dumnezeu. Cereți-i lui Dumnezeu darul Duhului Sfânt. Dacă El nu este prezent, va intra un duh necurat. Sufletul nu este niciodată gol.

Egumenul Gurie (Chezlov) 

Russia 🇷🇺

Odihna

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Odihna sufletelor n-o găsiţi în nimic altceva decât în sporul duhovnicesc şi în desăvârşirea voastră, ca şi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)

A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. (Ioan 11.11-15)

Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci, căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. (Psalmi 38.16-18)

Cei ce rabdă neagoniseala, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. Căci precum hainele cele vârtoase, călcându-se şi cu sila făcându-se se spală, aşa şi sufletul cel tare, prin sărăcia cea de bună voie, mai mult se întăreşte. (Amma Singlitichia)

Crede-mă, fiule, dacă oamenii ar putea să vadă de aici moştenirea, slava şi odihna, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc, oricât de mult ar fi să rămână în această lume, şi chiar dacă ar fi să trăiască într-o colibă întunecată, cu viermi până la genunchi, tot nu s-ar lăsa abătuţi de tristeţe. 1.1

Dacă mintea se va elibera de tot ceea ce este potrivnic ei, se va odihni şi va afla un alt veac nou şi va cugeta la cele noi şi nestricăcoase. (Sfântul Isaia Pustnicul)

Dumnezeu se odihneşte în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavol. (Sfântul Ioan Scărarul)

În veacurile fără de sfârşit, noi ne vom odihni în Dumnezeu şi Dumnezeu se va odihni în noi. (Sfântul Macarie Egipteanul)

La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. (Psalmi 22.2)

Lăcomia nu lasă niciun pic de odihnă celui pe care îl robeşte. (Sfântul Grigorie de Nisa)

Limba clevetitoare pe mulţi i-a clătinat şi i-a risipit dintr-un neam într-alt neam şi cetăţi tari a surpat şi casele celor mari a stricat. Limba clevetitoare femei vrednice a izgonit şi le-a lipsit de ostenelile lor. Cel care ascultă de ea, nu va afla odihnă, nici nu va locui cu linişte. (Ecclesiasticul 28.15-17)

Nebunul stă cu mâinile în sân şi îşi mănâncă singur timpul zicând: „Mai de preţ este un pumn plin de odihnă decât doi pumni plini de trudă şi de vânare de vânt„. (Ecclesiastul 4.5, 6)

Nimic nu aduce atâta odihnă şi linişte sufletului nostru, ca bunătatea şi smerenia. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob. (Psalmi 131.4, 5)

Numai mândria doare, numai mândria chinuieşte; smerenia odihneşte, e totdeauna odihnitoare. (Părintele Teofil Pârâian)

Rugăciunea mea, frate, este să te odihnesc pe tine şi să te conduc în pace. (Patericul Egiptean)

Şi am zis: Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să mă odihnesc? (Psalmi 54.6)

Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. (Luca 10.6)

Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: „Nu vor intra întru odihna Mea„. (Psalmi 94.12)

Şi să nu zici: Mila Lui este mare, va curăţi mulţimea păcatelor mele. Că mila şi mânia de la El sunt şi peste cei păcătoşi va odihni mânia Lui. Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi. (Ecclesiasticul 5.6-8)

Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul. (Regina Maria a României)

Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morţi.(Solomon 21.16)

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11.28-30)

TRECEREA DE PIETONI sau ATENTIE LA NEATENTIE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://babylenutadetoatepentrutoti.blogspot.ro/

Iubiti credinciosi, este cat se poate de adevarat ca conducatorii auto trebuie sa acorde prioritate pietonilor. Insa, am vazut ca aproape toti cei care traverseaza, pe trecere, NU SE ASIGURA, NICI MACAR NU SE UITA sa vada daca masina care vine spre trecere opreste. Cineva mi-a spus suparat: Sunt obligati sa opreasca fiindca altfel raman fara permis sau vor sta in puscarie!" Iar eu i-am spus: "Asa este, ai dreptate, dar daca te loveste si ramai fara picioare (Doamne fereste!), el isi recapata peste o vreme permisul, dar tu picioarele, niciodata. Daca te omoara, intra la puscarie dar dupa cativa ani iasa, dar tu nu mai iesi niciodata din mormant!" Asadar, asigurate tu ca opreste, vezi daca este pe loc si numai dupa aceea sa traversezi!" Si apoi, cel care conduce masina spre trecere poate sa fie mort de beat, poate sa fie drogat, poate ca a furat masina, poate este neatent, poate nu are permis auto, sau poate se sparge un furtun de la sistemul de franare si URMEAZA O NENOROCIRE.
                                                                                                                             Preot Ioan.

 

Sub cruce cad

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 
·
Sub cruce cad Iisuse iar ,
Picioarele să-Ți strâng ,
Trecutul să mi-l plâng amar ,
Păcatul să mi-l plâng.

 
Căci am greșit Iisuse bun
Și mare-i vina mea ,
Dar mii de lacrimi calde adun
S-o pot , s-o pot spăla .

Atâția păcătoși s-au strâns
De mii de ani mereu
Stropind cu lacrimi și cu plâns
Păcatul lor cel greu .

Iar Tu pe toți i-ai ascultat ,
Pe vameși și pe hoți ,
Tu mângâierea Ta le-ai dat ,
Iertatu-i-ai pe toți .

De aceea cad sub crucea Ta
Picioarele să-Ți strâng ,
Tu singur știi durerea mea ,
Tu singur știi cât plâng .

Spre Tine glasul meu ridic
Și mila Ta o cer
Că știi cât sunt de slab și mic
Să nu mă lași să pier .

Cu-a Tale sfinte mângâieri
Tu poți să vindece iar
O viață plină de dureri
Un suflet plin de-amar .

De aceea către Tine , sus ,
Privirea mi-o îndrept ,
Strigând cu glasul stins :
Iisus , eu mila Ta aștept .

Autor: Traian Dorz 

ROLUL NAȘILOR ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Azi am fost solicitat la telefon ca să oficiez o cununie religioasă. Deși am explicat viitorului mire că nu se pot da toate informațiile la telefon, că trebuie să ne vedem "la ochi" cât de repede în sfânta biserică, totuși am ținut să-i enumăr un minim de condiții obligatorii pentru oficierea unei cununii religioase.. Ca să fac o paranteză, eu nu cunun NICIODATĂ pe doi tineri care nu s-au spovedit, nu mi-au ținut măcar o săptămână de post, și pe care nu i-am împărtășit. EU NU CUNUN PĂGÂNI! Iar pentru mine creștin ortodox care nu se împărtășește, egal.. PĂGÂN!

Ca să nu se ostenească interlocutorul meu degeaba (!!), venind până la biserică de gura mea, îl întreb dacă are nași ortodocși căsătoriți frumos în Biserica cea Dreptmăritoare.. Îmi răspunde băiatul afirmativ, dar îmi strecoară și o mică întrebare așa, "de curiozitate..": "ȘI DACĂ TOTUȘI NAȘII NOȘTRI AR FI FOST CATOLICI"?..

Îi răspund sec: "Păi n-ar mai fi fost "nașii voștri", pentru că eu nu i-aș fi acceptat ca nași. Ar fi rămas doar prieteni de familie". Deoarece după acest răspuns al meu a urmat inevitabila sa întrebare: "DE CE?", m-am hotărât să formulez răspunsul și pe internet, ca să înțeleagă și alte sute de tineri care plutesc în aceeași ignoranță ca tânărul despre care vă povesteam..

Nașii se numesc "părinți spirituali", atât la Botez, cât și la Cununie. Eu prefer să îi consider mai degrabă "îndrumători spirituali", decât "părinți", deoarece al doilea cuvânt este exagerat în vremurile acestea pline de indiferență. Cuvântul "părinte" este un cuvânt care presupune atât dorința de implicare a nașilor în opera de călăuzire a finilor, cât și DISPOZIȚIA FINILOR DE A RESPECTA DECIZIILE NAȘILOR! 

Unde mai găsim așa ceva în zilele noastre?.. 

Dacă vrem să-i numim pe nași "părinți" , atunci să luăm aminte la supunerea Domnului Hristos față de Părintele Său: "Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă, PĂRINTE"! Deci dacă ascultăm cuvintele nașilor, dar facem tot cum "ne taie capul" pe noi, atunci să renunțăm la apelativul în cauză.

Va să zică nașii devin prin săvârșirea Sfintei Taine (adică a ceremoniei religioase) îndrumători spirituali.. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ei trebuie să dea mai întâi EXEMPLU de viață frumoasă, curată, creștinească. Mai întâi trebuie să le arate finilor calea cea dreaptă a credinței și a bunelor purtări prin PROPRIA LOR CREDINȚĂ ȘI MORALITATE.. 

Abia după aceea trebuie să le predea finilor noțiunile teoretice pe care se presupune că aceștia din urmă nu le-au dobândit deja din familie.
Deci să-mi spuneți mie: dacă eu nu sunt ortodox, cum pot eu să dau lecții de ortodoxie finilor mei?

 Dacă eu și femeia care împarte patul cu mine nu suntem cununați în biserică, putem noi să dăm finilor exemplu de viață de familie?.. Chiar noi, care am refuzat binecuvântarea lui Dumnezeu ("CEEA CE DUMNEZEU A UNIT.."), chiar noi vrem să dăm lecții de căsnicie?

În mod normal creștinii ar trebui să fie creștini, adică PRACTICANȚI, deoarece A NU PRACTICA înseamnă A NU LUA ÎN SERIOS ÎNVĂȚĂTURA SFINTEI BISERICI. Și atunci, dragii mei tineri, întrucât viitorii voștri nași vă vor deveni îndrumători pe calea credinței, să fiți atenți ca ei să fie mai maturi decât voi, puțin mai în vârstă și apoi, creștini adevărați, care calcă pragul bisericii cu regularitate! Numai așa veți avea cu adevărat de învățat de la nași! Dacă trebuie să îi învățați voi pe ei.. n-am făcut nimic.. Iar dacă vă interesează doar suma pe care sunt dispuși nașii să vi-o "închine" la nuntă, sau "relațiile" pe care puteți să vi le creați în societate cu ajutorul influenței nașilor voștri, atunci nu vorbim despre același lucru.. Atunci nu are rost să mai jucăm teatru înaintea Sfântului Altar.. Slujba Cununiei este înălțătoare, nobilă, dumnezeiască, de aceea eu vreau să o oficiez oamenilor cu o anumită noblețe sufletească.. Nu mă întristați cu banalitatea voastră și cu preocupările voastre ne-dumnezeiești!
Sper că ați înțeles ceva din vorbele mele.. 

Domnul să vă binecuvânteze!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

DESPRE CANDELA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Cand se arde candela in fata icoanelor Ingerul Candelei, inger pazitor, care sta mereu in casa, atat timp cat arde candela, dincolo te va intampina atunci cand sufletul pleaca din aceasta lume materiala. Ingerul sta atatea zile cat ai ars candela nestinsa in casa in care o pazeste si o ocroteste de orice rau, iar cand sufletul tau va pleca dincolo tot atatea zile te plimbi prin rai si ai sa te indulcesti de acele bunatati, chiar daca tu nu ai reusit sa te mantuiesti cat ai trait pe pamant si numai dupa ce sau scurs zilele in care tu ai tinut candela aprinsa la icoanele din casa ta pe pamant atunci te vei duce la locul randuit de Dumnezeu dupa faptele tale in viata pe pamant.

     Cand ai aprins si ai ars mereu candela la icoane, 24 de ore neantrerupt, ingerul candelei iti duce si sadeste in gradina ta din Rai, ca rasplata pentru mica ta jertfa pe care ai facut-o cu atentie si cu credinta, o floare din care s-a facut uleiul sau un pom daca era ulei de maslin si astfel ai pregatit gradina ta in Ceruri. Inca tu fiind in viata pe pamant daca ai aprins candela si ai plecat de acasa si aceasta se stinge Ingerul care vegheaza ca tie sa nu ti se intample nimic rau in casa, nu pleaca ci ramane in continuare in casa ta pana sosesti tu. Daca vazand candela stinsa primul lucru pe care-l faci (spalandu-te mai intai pe maini) este sa aprinzi candela ingerul nu mai pleaca, iar daca te iei cu alte treburi si neglijezi aprinderea candelei ingerul pleaca mahnit si revine numai dupa ce tu o reaprinzi.

   Daca tu ai aprins permanent candela si ai plecat de acasa lasand-o aprinsa , chiar daca ti s-a randuit sfarsitul in alte imprejurari, adica se intampla voia Lui Dumnezeu sa mori pe drumuri sau in alta parte decat in casa ta si nu are cine sa iti aprinda lumanare cu lumina candelei ingerul te insoteste pe drumul de dincolo se socoteste deci ca ai lumina si nu mori in intuneric.

Cand aprinzi candela sau pui uleiul si observi ca acesta a scazut iti pui o dorinta, te rogi si iti faci matanii si sa stii ca intotdeauna se implineste (a se aminti aici de candela pe care turcul o aprindea la icoana Sf Nicolae in fiecare zi, icoana pe care el o luase dintr-o biserica crestina si pe care o furasera semenii sai, dupa caderea Constantinopolului si minunea ce i sa facut cu prinderea hotului ce ii pradase casa in lipsa sa precum si alte intamplari adevarate traite de noi.

Dumnezeu sa va binecuvanteze si Maica Domnului sa va aibe sub Sfantul Acoperamant.
Din sfaturile parintelui pustnic Gherasim de la Sfantul Munte Athos.

- Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

MAI ROAGĂ-TE O DATĂ!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                    

*Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă,*
*Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,*
*Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,*
*Chiar înainte ca să pleci... . mai roaga-te o dată!*

*Când dimineaț-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină*
*Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină,*
*Când stai destul la semafor sau la calea ferată,*
*Închide ochii și în gând... mai roagă te o dată!*

*Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea*
*Sau peste tot în jurul tău e agitată marea,*
*Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată,*
*Ridică-ți ochii către cer... mai roagă-te o dată!*

*Când se revarsă ape mari sau vine uraganul*
*Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul,*
*Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată,*
*În loc să murmuri și să plangi... mai roagă-te o dată!*

*Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire,*
*Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire,*
*Când îți apare-n calea ta ispita deghizată,*
*De vrei să fii biruitor... mai roagă -te o dată!*

*Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește*
*Și că din ce in ce mai mult iubirea se răcește*
*Iar adunarea unde mergi e apostaziată,*
*Ca și Isus în Ghetsemani... mai roagă-te o dată!*

*Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește*
*Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește,*
*Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată,*
*Ca și Ilie, pe genunchi... mai roagă-te o dată!*

Minunile de la Rădășeni. Mărturii despre harul Părintelui Petru Irimescu

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Există locuri unde simțim mai puternic legătura dintre om și Dumnezeu! Există duhovnici care transmit atât de mult har prin simpla prezență, iar viața și sfaturile lor adeveresc aura de sfințenie dăruită lor de Dumnezeu cu atât de mult belșug! Sunt oameni care te cunosc, înainte să începi să le vorbești, sunt oameni care atunci când îi cunoști îți schimbă viața pentru totdeauna!
Cine a fost într-o duminică la Rădășeni, știe exact ce îl așteaptă! Rândul care se formează de la ușa altarului, până în spate la întrare, este unul care nu se sfârșește niciodată până la finalul Sfintei Liturghii! Sute de oameni caută alinare, rezolvare la toate problemele, o vorbă de duh care să le dea tărie pentru a continua să meargă mai departe!
L-am întrebat într-o zi pe Părintele Petru Irimescu cum reușește să le spună fiecăruia ceea ce este de folos, cu o exactitate chirurgicală? Roagă-te mi-a spus, rugăciunea este răspunsul! Simplu și totuși atât de greu de împlinit.
Minunile de la Rădășeni!
Acum câțiva ani fiul unei mame credincioase lucra pe lângă casă, iar la un moment dat, din neatenție a scăpat din strânsoarea mâinilor drujba, care i-a secerat degetele de la mâna dreaptă! A plecat într-o clipită la spital, însă șansele de recuperare erau extrem de scăzute, iar în ceea ce privește durerea după intervenția chirurgicală, imediat după ce dispăruse efectul anesteziei, devenise aproape insuportabilă! Nopțile treceau înecate în agonie și depresia începea să se instaleze! Într-un final ajung la Rădășeni, însă atunci când intră în biserică părintele Irimescu era pe punctul de a pleca! Ca o leoaică ce se agață de ultima speranță a strigat de față cu toată lumea la Părintele: Părinte am un mare necaz, nu mă lăsați! Părintele s-a oprit și a ascultat-o, după care a luat mâna fiului ei în propriile palme! S-a rugat preț de câteva secunde și i-a dat drumul întrebându-l dacă mai simte vreo durere? Agonia dispăruse, operația se prinsese ca prin minune! Toată lumea a început să plângă, trăind în aceea după amiază o mare și binecuvântată minune!

O altă minune!

Am fost cu un prieten la Părintele Irimescu, în urmă cu ceva vreme! Avea soția bolnavă, sau cel puțin așa îi spusese medicul la o ecografie! Cancer la sân! A căzut cerul peste ei, amândoi tineri, la început de drum! Noaptea de dinainte de a merge la Părintele, a fost scufundată în întuneric și lacrimi. Dimineața cu nodul în gât și cu inima cât un purice, au bătut plini de emoție la ușa casei! A ieșit soția părintelui, era prea devreme pentru asemenea îndrăzneală, însă pentru ei timpul avea altă viteză. Dintr-o dată apare părintele, cu zâmbetul și încurajarea specifică! Ce s-a întâmplat flăcăi, de ce nu aveți somn? Printre lacrimi, cu noduri în gât au povestit necazul, iar acum așteptau sentința, diagnosticul final, știind că părintele nu greșește niciodată! De îndată fața i s-a luminat, a zâmbit și i-a binecuvântat! Mergeți acasă sănătoși, nu are nimic soția ta! Însă pentru liniștea voastră mergeți și vă lămuriți, mai întrebați la vreo doi medici! Însă o să vă întoarceți la mine bucuroși! Mai mult decât atât, la final de an veți mai avea un copil! Totul s-a întâmplat cum a prezis părintele!

Părintele PetruIrimescu

Ce voi așeza în scris poate părea greu de închipuit pentru unii, povești pentru alții, invenții pentru cei mai mulți. Dar pentru cei care îl cunosc pe Părintele și harul său puternic și lucrător, nimic nu este imposibil. Era în perioada de prăznuire a Sfântului Nectarie de Eghina, toamna. Alături de un grup de pelerini, se afla și părintele spre închinare la Mănăstirea Sfântului Nectarie de Eghina. În biserică era slujbă, sobor de preoți și ierarhi. La finalul ei, slujitorii alături de credincioși au plecat să servească masa, iar părintele a cerut îngăduință pentru a rămâne cu grupul de pelerini pentru a citi acatistul Sfântului Nectarie. A primit acordul și s-a așezat spre rugăciune. Înăuntru era rugăciune și duh de liniște, doar vocea părintelui răsuna în casa lui Dumnezeu. Așa cum am menționat, toți ceilalți slujitori erau la masă, într-o sală alăturată mănăstirii. În fața mănăstirii au apărut un stol de păsărele în timpul rugăciunii, care s-au așezat pe ramurile unui copac alăturat bisericii. Susțin martorii și toți cei care erau în acel moment al rugăciunii în biserică, dar și ceilalți participanți de la masă, că de fiecare dată când părintele rostea finalul icosului : Bucură-te Sfinte Ierarhe Nectarie....și celelalte cuvinte ale cântării, păsările începeau să ciripească. Acest lucru s-a petrecut până la ultima cântare din slujba Acatistului, iar toți au rămas uimiți, de cele petrecute. În final au plecat și păsărelele, dovedind încă odată armonia care ar trebui să existe între om și natură, atunci când la mijloc se află o inimă curată. La finalul Acatistului, unul din călugării mănăstiri a intrat în biserică și a întrebat grupul de pelerini, cine sunt și de unde au venit împreună cu părintele. Le-au spus că din Bucovina, din satul Rădășeni. Peste câțiva ani, când părintele a ajuns cu probleme de sănătate internat, într-o noapte s-a rugat Sfântului Nectarie pentru vindecare, deși analizele medicale din ziua precedentă erau extrem de proaste. În câteva zile toată situația s-a schimbat, iar părintele ca prin minune și-a revenit. Când a fost întrebat de un apropiat, cum a fost posibil așa ceva, părintele a răspuns scurt: I-am cerut ajutorul Sfântului Nectarie de Eghina, cel căruia în urmă cu ani de zile, i-am fost oaspete în casa sa din Eghina, iar el a venit negreșit și mi-a sărit în ajutor. Mare este puterea rugăciunii dreptului și puțini o dobândesc în această viață!
(este vorba despre Preot PetruIrimescu, de la Rădăşeni)

sursa

Andro Doiny

PUTEM SPĂLA ÎN SĂPTĂMÂNA DE DUPĂ BOBOTEAZĂ?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ieri seară eram cu Boboteaza, pentru că românii primitori de preot din zona mea sunt împrăștiați pe o vastă zonă agrară, nu le pot boteza casele în două - trei zile. Și intru într-o casă de voinici, trei bărbați singuri, cu femeile în țară, și îi găsesc imediat după cină, roșii la față după câte un păhărel de vin. Unul dintre ei spăla vasele în numele tuturor. Probabil era "de rând". Și încep, săracii, să se scuze ca niște copii care au făcut o poznă: "Ne iertați, părinte, am mâncat și noi puțin.." Zic: "Păi și eu mănânc puțin acasă la mine, așa se face de obicei". Cel care spăla vase se scuză și mai rușinat: "Mă iertați că spăl vase". "Păi e normal, doar n-o să rămână nespălate", zic eu. "Da, dar apa e sfântă după Bobotează și nu trebuie spălat nimic", zice el. Aha, stai că devine interesant, îmi zic în mintea mea. "Păi nu toată apa a devenit sfântă la Bobotează, numai cea în care și-au afundat preoții mâinile rostind rugăciuni". "Ba nu, părinte, apele după Bobotează sunt sfinte timp de o săptămână! Așa este lăsat din moși strămoși." Încep să mă irit de data asta. "Bine, dacă așa ziceau "moșii-strămoșii".. 

Dar explicați-mi câteva lucruri. După o săptămână apele se de-sfințesc?! De ce sunt sfinte fix o săptămână, cineva le dă ordin precis? Adică există în Biserică sfințiri cu termen?" Se scarpină după ureche: "Nu știu, dar dacă așa este tradiția.."

 "Păi Domnul Hristos a luptat cu multe tradiții populare greșite din timpul Său. Le zicea compatrioților Săi: Voi ați lepădat Legea lui Dumnezeu pentru tradiția voastră ". A dat-o în bâlbâială. "Păi se știe clar că nu se spală nimic după Bobotează timp de o săptămână.." Îi zic: "Deci după Bobotează facem păduchi în cap și mirosim ca dihorii pentru că apele sunt sfinte.. Dragul meu, uite cum stă treaba: Domnul la Botez a sfințit "firea apelor", adică a binecuvântat această minunată materie, apa, ca să se poată săvârși botezul creștin cu ea, acea "naștere din apă și din Duh" despre care vorbise cu Nicodim. Nu toate apele devin sfințite la slujba Bobotezei, ci numai acelea din vasele pentru Agheasmă Mare. Vă mai pun o întrebare: dacă ziceți că apele sunt sfințite în momentul acesta, înseamnă că și apa de la wc-uri este sfințită. 

Cum vi se pare istoria aceasta? 

Ce facem, mergem în fundul grădinii pentru necesitățile fiziologice în perioada asta?" "Păi nu m-am gândit ". "O altă întrebare: ziceți că apele sunt sfințite. Or fi sfințite și cele de prin India, China, Noua Guinee, Africa, Arabia, și de prin toate locurile în care oamenii se închină altor dumnezei, sau unde oamenii nu cred în Hristos?" S-a blocat.

Vedeți, dragii mei, câte tradiții greșite au apărut în sânul poporului din cauza ignoranței? Firea apelor a fost sfințită de către Domnul Hristos în ziua Botezului Său, adică apa s-a făcut aptă să-L primească pe Duhul Sfânt în ea. Apa a devenit la Bobotează o materie vrednică de Duhul Sfânt. A primit o predispoziție la sfințire, aș zice eu. Din momentul Botezului Domnului apa devine cu adevărat sfințită prin harul Duhului Sfânt după ce se săvârșește slujbă de sfințire asupra ei. În Vechiul Testament nu se pomenea de apă sfințită. Pe atunci materiile care se sfințeau și prin care după aceea se puteau sfinți persoane sau lucruri erau sângele jertfelor și untdelemnul. Citiți cu atenție Vechiul Testament și veți descoperi ritualuri de sfințire cu sângele mieilor. Cu untdelemn se sfințeau regii lui Israel, profeții și arhiereii. 

Așadar ce face Domnul prin Botez? 

Adaugă și apele pe lista materiilor sfințitoare, adică "sfințește firea apelor".

 După Hristos au început să se sfințească apele pentru botezul creștin, mai întâi cu formule simple, apoi cu slujbe propriu zise. Apa sfințită devine purtătoare de Duh Sfânt, ea nu-și poate pierde sfințenia niciodată. Lumea neștiutoare nu a înțeles corect și atunci a inventat. Prin urmare se poate spăla, se poate utiliza apa în mod normal și în săptămâna de după Bobotează. Bineînțeles că nu vom spăla în ziua de Bobotează, deoarece este praznic împărătesc, este la fel ca o duminică, dar în rest se poate. Am ținut să vă povestesc acest dialog pentru că știu că mulți dintre frățiile voastre aveți idei din acestea "tradiționale". 

Sper că v-am fost de folos. Post-scriptum: după câteva minute bune de predică, domnul cu pricina a ajuns să-și ceară scuze de la mine. Scuzele i-au fost acceptate instantaneu. Nu am obiceiul să spun ceea ce vor alții să audă, eu spun întotdeauna ceea ce gândesc, iar în privința teologiei gândesc ceea ce am acumulat prin studiu și prin experiență personală. 

Doamne ajută tuturor. Părintele Sorin Croitoru

M I N C I U N A ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

Bucuria mea, minciuna este un cuvant sau o fapta contrara adevarului. Minciuna, este personificata in cel care o nascoceste, diavolul, considerat de Mantuitorul ca ,,tatal minciunii” (Ioan 8:44). Sfantul Apostol Pavel zice: ,,Nu va mintiti unii pe altii” (Coloseni 3:9). Anania si Safira ,,au mintit lui Dumnezeu si Duhului Sfant” (Faptele Apostolilor 5:3-4), si au murit pe loc. Iata ce spune poetul Costache Ioanid intr-una din poeziie sale:

 ,, Minciuna nu-i o crima", se spune cateodata. 

E-un vierme mic, ce trece. Si floarea-i tot curata...” 

Nu, floarea nu-i curata! Un vierme nu-i ca roua. 

Intaia ta minciuna, aduce pe a doua. 

Intai, e o veriga, apoi un lant: ROBIA.

 Visarea trage lenea si lenea lacomia,

 Apare bautura, desfraul, furtisagul. 

Si-apoi cand deznadejdea, 

Trecand in graba pragul,

 Te faci sa-ti curmi viata sau, 

sa te-mbete crima, cine-a deschis zavorul? 

Doar o minciuna: Prima. Minciuna o e crima? 

E-o crima, orice pata! 

Cand vine micul vierme! 

Tu striga-n graba: ,,Tata!”, 

Prin Sangele salvarii loveste pe dusman!

 Alunga primul oaspe, caci ultimu-i Satan!

        Te rog sa nu uiti ca, mincinosii, ereticii, nelegiuitii sunt exclusi din Imparatia lui Dumnezeu (Apocalipsa 22:15). ,,Pe ucigaş şi pe viclean il uraste Domnul (Psalm 5:6). Inteleptul Solomon, spune ca Domnul uraste LIMBA MINCINOASA (Pildele lui Solomon 6:16-19). O minciuna, de cele mai multe ori, antreneaza un lant de alte minciuni. Altfel spus, o ,,nevinovata" minciuna va avea in consecinta un efect de ,,bulgare de zapada”. De aceea, pe cat iti sta in putere, Fii curat cu inima! Sa nu minti!  

                                                                                           Preot Ioan .

Grâul lacrimilor mele

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Lacrimă ce curgi ,alene ,
rîsfirată printre gene,
Udă grâul de pe plai ,
S-ajungă colivă -'n rai .
Tata ,ca oricare gazdă ,
semăna grâul, în brazdă .
Dumnezeu uda, să crească ,și să ni se dăruiască.
Și venea tata cu-o coasă ,și cu maica mea ,
frumoasă ,
Cu secera-n mâna stângă, spicele în snopi ,să strângă.
Adunau ,ca pe-o comoară,
treierau ,
duceau ,la moară .
În saci albi ,curați ,
ca pina ,aduceau acas' ,faina .
O covată ,și -o tipsie, pline ,de mărinimie,
Strângeau, coca și plămada,și inimilor ,
spovada .
Doamne ,
bunătății tale ,nimeni să nu-i stea ,în cale ,
Dăruirea ta-i cât satul ,
Eu îți aduc ,doar păcatul.
Truda muncii răsplătește, celui ce te dosadește !
Dumnezeu ,
din bunătate,a uitat și de păcate,
A dat ploaie ,soare ,nor ,
sufletului ,
cerșetor.
Și am stat pe pragul zilei ,să pună ,în cutia milei ,
Spor în toate , pace-n loc ,sănătate, și noroc .
Grâul lacrimilor mele ,să se înalțe, până-n stele ,
Din dragoste milostivă ,
scumpii mei ,vă fac colivă .
Colăcei, și cozonaci ,
Bucurați-vă ,
săraci !
Și coliva mea e dreasă, cu siropuri ,de melasă ,
Cu arome ,și cu nuci ,și cu lacrimi ,lângă cruci .
Cu un muc de lumânare, mamă ,tată ,
cer iertare .
Pentru tot ce v-am greșit ,pentru tot ce am gândit!
Udă doamne ,
încălzește ,
Dă -ne ce ne mai lipsește ,
Ce știi tu ,că -i de folos ,sufletului ,
lăcomos .
Și vom veni ,câtre seară ,cu a timpului povară ,
Să-ți mulțumim, pentru toate ,
Pentru spor ,și sănătate.
Autor Ciabrun Marusia

AJUNUL BOBOTEZEI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 

Mâine, în Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic.

Canoanele Bisericii învaţă că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate.

În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ţine post negru.
Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau să participe pentru prima dată la liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească.
Creştinii postesc în această zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită – Agheasma Mare.

De iubit, să iubiți toți oamenii. Dar de crezut, să vă încredeți doar în Dumnezeu !
Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze, Domnul să vă ajute,
Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,

Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.
Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor.
Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,
şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,
şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,
iar dincolo, la ziua Judecatii, un colţişor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

 
Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească.

 
Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă.

JUDECA-L TU, CA TU ESTI DUMNEZEU!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

🙏Bucuria mea, Dumnezeu ne da ceea ce alegem de buna voie. 

L-am ales pe Domnul Dumnezeu? Suntem ai lui Dumnezeu! L-am ales pe Satana? Suntem ai Satanei!

 Se cuvine sa luam aminte la aceste Sfinte, adevarate si minunate cuvinte: Zis-a Sfantul Parinte, Antonie cel Mare: "Sa ai totdeauna inaintea ochilor tai, frica lui Dumnezeu si sa-ti aduci aminte de cel ce omoara si face viu. Sa urasti lumea si cele ce sunt intr-insa, sa urati toata odihna trupeasca, sa te lepezi de viata aceasta, ca sa vietuiesti lui Dumnezeu." Prin Sfantul Parinte, Ioan Gură de Aur, ne graieste Mantuitorul nostru, cand zice: "Eu sunt prietenul tau, capul tau, sunt fratele tau, sunt sora ta, sunt mama ta, sunt toate, si nu voiesc alta decat sa fii si tu prietenul Meu. Eu am fost sarac pentru tine, cersetor pentru tine, am fost rastignit pentru tine, am fost pus in mormant pentru tine, in cer ma rog Tatalui pentru tine si am venit pe pamant ca mijlocitor pentru tine la Tatal. Tu esti Mie totul, frate..." De aceea un serafim printre oameni, adica, Sfantul Parinte, Serafim de Sarov ne indeamna asa: Osandeste-te pe tine si vei inceta sa-i judeci pe ceilalti. Sa judeci fapta rea, nu pe cel care a savarsit-o. Trebuie sa ne consideram pe noi mai pacatosi decat toti. Usa pocaintei este deschisa pentru toti, si nu stim cine va trece primul prin ea – tu sau cel pe care-l osandesti? "Cand il osandesti pe aproapele tau, invata Sfantul Antioh, atunci esti judecat si tu impreuna cu el pentru fapta de care il judeci. Judecata si osandirea nu ne aparțin noua, ci, doar lui Dumnezeu, Marele Judecator, care cunoaste inima si patimile ascunse ale firii noastre”. Pe cand era in viata Sfantul Parinte Arsenie Boca, a mers la el un crestin ortodox si i-a spus: Sfintite Parinte, Arsenie, l-am judecat pe acela!

 Sfantul Parinte, Arsenie, i-a spus: Ma, judeca-l tu, ca tu esti Dumnezeu! Iar crestinul a zis: Nuuu, parinte, nu sunt eu Dumnezeu! 

Si Sfantul i-a spus: Atunci, nu-l mai judeca tu, lasa-l pe Iisus Hristos sa-l judece, fiindca, El este Judecatorul lumii! 

Iata, un cuvant de invatatura minunat, valabil pentru mine pentru tine, pentru noi toti, ca sa nu mai judecam pe nimeni. Ce minunat graieste si Sfantul Parinte, Simeon Noul Teolog: "Fata de Dumnezeu trebuie sa-ti pazesti constiinta curata, ca toate cate le stii ca nu slujesc Lui, sa nu le faci; fata de parintele tau, ca sa faci tot ce iti spune potrivit scopului pe care il urmareste, neadaugand si netaind nimic; fata de oameni trebuie sa-ti pazesti constiinta, ca cele ce tu le urasti, altuia sa nu le faci; iar fata de lucruri trebuie sa te feresti de trecerea masurii in tot ce faci: in mancare, in bautura si in imbracaminte. Simplu graind, toate cate le faci ca in fata lui Dumnezeu, ca sa nu fii mustrat in vreo privinta de constiinta." Iar Sfantul Parinte, Siluan Athonitul, zice: "Cum as putea, Doamne, sa nu Te caut? Cu toate acestea, Tu cel dintai m-ai aflat. Tu esti Cel ce mi-a daruit experienta  blandetii Duhului Tau cel Sfant, si atunci sufletul meu Te-a indragit. Fiindca sufletul care L-a cunoscut pe Domnul nu-L poate uita si-L doreste cu putere, fiindca intru El se afla viata si toata bucuria noastra. Sufletul care a pierdut darul Harului tanjeste dupa Stapanul sau si varsa lacrimi, asemenea lui Adam, cand a fost alungat din gradina Raiului; si in clipa aceasta nimeni nu-i poate da mangaiere, in afara de Dumnezeu. Sufletul este asemenea logodnicei; Domnul, asemenea Mirelui; se iubesc unul pe altul fierbinte si suspina unul dupa altul. In marea Sa iubire, Domnul tanjeste dupa sufletul nostru si se intristeaza daca nu se afls intr-insul loc pentru salasluirea Sfantului Sau Duh. Amin! 

                                                                                       🙏 Har si pace sufletului tau. Amin si Aliluia! 

                                                                                            Preot Ioan 🔔

CÂND VII LA BISERICĂ?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Botez. Nuntă. Înmormântare.

 
Sunt cele trei prilejuri sigure în care vii la Biserică. De fiecare dată, adus de alții, nu de tine. Nașii sunt cei ce te însoțesc la botez și la nuntă, cei dragi pe ultimul drum pământesc.
Mai vii de Paști să iei Lumină, dar nu stai la Sfânta Liturghie pentru că… ai musafiri! Trebuie să te bucuri de "Înviere”… bine, mai mult pântecele trebuie bucurat!
La Praznicul Sfinților Apostoli (cum care? Sfinții Apostoli Petru și Pavel!) ești uimit că a mai apărut un post. “Ăsta ce o mai fi?!”, te întrebi. Te minți și îți spui că postul e pentru cei care merg la Biserică. TU AI CREDINȚA TA! Deci, nu e nevoie! Parcă te simți superior pentru că minciuna din tine te încredințează că tu chiar ai o credință. În realitate, ești departe.
De Adormirea Maicii Domnului te bucuri că e zi liberă.
Iar de Crăciun ești prea ocupat cu sarmalele, cu cârnații si cu alte preparate, cele care pe tine te fac să mărturisești: “Domn'e, ăsta e Crăciunul!” Mai faci schimb de cadouri. Primești. Dai. Dar nu dăruiești… Câți își aduc aminte și de cei săraci?! Puțini! Prea puțini!
Si vine vremea când ai nevoie de ajutor de la Dumnezeu. Atunci te închini si zici: “Doamne, ajuta!”. Și bine faci! Dar…post nu “poți” să ții că te simți slăbit. Nici măcar nu încerci. Și îți spui:"dar credința nu doar despre mâncare. Nu e despre ce bagi în gură, ci despre ce scoți pe gură”.
Si astfel nici nu te spovedești. Pentru că ai auzit că trebuie să postești. Deci se leagă una de alta. Așa că mai bine te liniștești și spui că nu ai “omorât” pe nimeni. Si de fapt esti un om bun. Deci, ești ok!
Și stai. Și aștepți nici tu nu știi ce. Trec anii. Greutățile vin. Trec. Alergi, muncești și trăiești ca și când nu ai muri niciodată.

 
Și brusc îți dai seama că anii au trecut și se apropie Marea Întâlnire cu Domnul. Ajuns la o vârstă, parcă ai vrea să mergi la biserică. Dar deja e teribil de greu să te deprinzi cu rugăciunea, cu postirea, cu prezența la Liturghie, cu cercetarea Scripturii, a Sfinților Părinți.

 
Vreme îndelungată, toată viața, te-ai amăgit spunându-ți că ai o credință a ta. În inima ta. Că nu ai nevoie de Biserică. De preoți. De Taine. De nimic din cele sfinte. Nici nu le socoteai sfinte.
Dar dacă toate acestea nu ar fi fost necesare Mântuirii, de ce Hristos s-ar mai fi răstignit pentru ele?! De ce ne-ar mai fi lăsat Sfânta Liturghie?! De ce ar mai lăsat Sfintele Taine?! De ce preoți? De ce Biserică?
Suflet rătăcit, nu amâna! Vino acum la Hristos! Roagă-te și plângi! Pentru tine, pentru cei dragi, pentru țară! Fii responsabil! Strigă la Dumnezeu că nu strigi singur! În satul tău, în orașul tău, în cartierul tău, mai strigă cineva cu tine! E preotul! Să ne rugăm împreună!

 
Luminează-ne, Doamne! Ia-ne în brațe, Părinte Ceresc! Strânge-ne la Pieptul Tău precum își strânge Cloșca puii! Fie-Ți Milă, Doamne, de poporul Tău și nu îl pierde de tot, chiar dacă mulți dintre noi ne-am îndepărtat de Tine și netrebnici ne-am facut! Fie-Ți Milă, Doamne, de cei ce suferă în aceste zile și ne întoarce pe toți la Tine, cu inimă zdrobită și cu adâncă smerenie!
Text de mai jos, prilej de adâncă reflecție, e nu numai pentru cei ce nu vin la Hristos în biserică. Ci si pentru cei care vin, dar vin degeaba, fără a schimba nimic în ei.

Este scris anul trecut de părintele Nicolae Tanase , cel ce crește sute de copii simultan. S-au strâns în total numai Sfinția Sa si cu Dumnezeu stiu câte mii într-o viață, că de spus nu vrea să spună. Pentru că știe ce e smerenia.

Si mai știe că românii au supraviețuit vremurilor DOAR cu Hristos. Altă explicație că nu am dispărut, cum au dispărut atâtea alte popoare, nu există. Dacă nu ne întoarcem la Hristos, așa de repede vom intra în modùl extincție!

Pregătirea...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                 

Vom pleca. Aici nu vom rămâne pentru totdeauna şi trebuie neapărat să ne pregătim. Asta-i tot. Secretul este în ce chip, atunci când ne pregătim, suntem fericiţi. Nu ne este teamă.Păcatele noastre se vor vădi acolo sus. Nu mai este cu putinţă să spui: „Eu am făcut câte o mie de metanii în fiecare seară”, şi să nădăjduieşti în ele. Metaniile s-au făcut, scopul însă este cum Dumnezeu le va pune la socoteală. Multe săvârşim noi, oamenii, şi oamenilor li se pare că este aşa [cum facem], dar în faţa lui Dumnezeu s-ar putea să nu fie aşa. „El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare.”
Noi, creştinii, nu trebuie să ne întristăm, nici să ne îngrozească moartea. Ce credeţi că este moartea? Moartea este mijlocul, uşa prin care trecem în veşnicie. Asta e moartea! Şi pe uşa asta vom trece cu toţii. Acesta este singurul lucru neîndoielnic.
Fireşte, trebuie să fim pregătiţi, să trăim din această viaţă aproape de Hristos în aşa fel încât, când vom ajunge în viaţa viitoare, să ne primească neîntârziat în preajma Lui. Iar în ziua Judecăţii să ne aflăm de-a dreapta lui Hristos.
Cu toţii ştim că nimeni nu a venit aici pe pământ spre a trăi veşnic. Veşnicia este în Rai. Acolo vom fi împreună toţi câţi îl iubim pe Hristos, şi vom trăi în bucurie duhovnicească. Acolo ne vom întâlni cu toţii şi ne vom desfăta de bunătăţile Raiului!
Într-o zi m-a sunat cineva de la Patriarhie şi vorbeam despre rugăciune. L-am întrebat aşadar următoarele:
– De ce când facem slujba aghesmei există în rânduială şi un tropar al celor morţi? Deşi agheasma se face spre a sfinţi casa, lucrurile noastre şi pe cei vii, troparul spune: „Iartă, Mântuitorule, sufletele fraţilor noştri celor morţi întru nădejdea vieţii, slăbeşte şi le lasă lor greşalele.” Îmi puteţi spune de ce se află acest tropar în rânduiala aghesmei?
Răspunsul lui a fost:
– Pentru ca rugăciunea noastră, cuprinzându-i şi pe cei adormiţi, să fie desăvârşită.
Ce cuvinte înţelepte, pe care nu le cunoaştem! Rătăcim rugându-ne, fără să ştim ce trebuie să cuprindă rugăciunea noastră. Ne rugăm lui Dumnezeu mai ales pentru noi înşine.
Hristos ne-a dăruit nemurirea. O spune lămurit: „nu va vedea moartea în veac.” Vieţuiţi în Hristos şi veţi fi fericiţi în El. Trebuie să vieţuim în Hristos. Să intrăm în Biserică. Ca să intrăm în Biserică omul nostru cel vechi trebuie să moară. După aceea nu mai există nimic, nici moarte, nici altceva, ci viaţă veşnică.
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Cuvinte despre boală și mângâiere, Editura Sophia

Odată a fost întrebat Sfântul Serafim de Sarov:

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                       

     “Poate un om care s-a aflat într-o stare de har să se ridice din nou prin pocăinţă după o cădere?“
“Da, poate“, răspunse el, “după cuvântul: “împingându-mă, m-au împins să cad, dar Domnul m-a sprijinit” (Ps. 117, 13). Atunci când Sfântul prooroc Natan l-a dojenit pe David pentru păcatul său, acesta s-a pocăit şi de îndată a primit ier­tarea (II Regi 12, 13). Când noi ne căim sincer pentru păcatele noastre la Domnul Iisus Hristos din toată inima, El se bucură pentru noi, face praznic mare şi-i cheamă la un loc pe îngerii săi (iubitele Sale Puteri) şi le arată drahma pe care El a aflat-o din nou, adică chipul şi asemănarea Sa împărătească. Aşe­zând oaia cea pierdută pe umerii Săi, El o duce Tatălui Său în locaşurile tuturor celor ce se bucură. Dumnezeu aşază su­fletul păcătosului care se pocăieşte împreună cu cei care nicio­dată nu s-au depărtat de El“

... C A P R A ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

          🙏 Bucuria mea, in pragul sarbatorilor de iarna, pe langa copiii care canta colinde, amintind crestinilor ortodocsi NASTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS, vin si un grup, uneori de tineri, alteori de varstnici, cu "CAPRA". Unul din cei din grup, este mascat in capra si imbracat intr-un cojoc intors pe dos. Zgomot mare, fluieraturi, tipete, agitatie, muzica hip-hop, si toate... pana moare "CAPRA NEW AGE". Lui Dumnezeu nu-i plac mastile puse pe figura, nu-i place sa ne mascam. 

Ce legatura are topaiala asta cu Craciunul??? Multor oameni le place "Capra", circul acesta, aceste reminescente pagane, dar pe copiii care colinda nu-i mai primesc. De ce??? Din putina credinta sau de frica sa nu saraceasca dandu-le copiilor un banut? Poate o sa observati ca ZILELE SE SCURTEAZA (timpul trece foarte repede), si CREDINTA SE IMPUTINEAZA! Dar, noi stim bine ca, DUMNEZEU NU ARE DATORII LA NIMENI! DARUIND VEI DOBANDI! 

                                                                                                   Amin si Aliluia! 

                                                                                                    Preot Ioan 🔔

RABDAREA ESTE BARBATIA SUFLETULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Dragii mei, nu trebuie sa ni se para ciudat ca vin peste noi patimi si boli, ci sa rugam pe Dumnezeu sa ne dea POCAINTA, acest balsam pentru ranile cele sufletesti si pentru cele trupesti. Asa a spus Dumnezeu: "Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc..." (Apocalipsa 3:19). Pacatele se iarta prin SPOVEDANIE, dar se ispasesc prin SUFERINTA. Si atunci RABDAREA este diamantul care impodobeste sufletul crestinului si face neteda calea mantuirii sufletului sau. RABDAREA, este barbatia sufletului, sprijinul, radacina cea adanca, ce tine tine pomul atunci cand il lovesc vanturile si raurile il potopesc. Dar ce ne facem daca nu avem nici macar RABDARICA, ce sa mai vorbim de RABDARE, RABDAROI sau RABDAREA SFINTILOR, fiindca RABDAREA DESAVARSITA o are doar Dumnezeu. Cand cazi, RIDICA-TE si cand pacatuiesti, POCAIESTE-TE! Ai grija ca nu cumva sa intre "otrava deznadejdii" in sufletul tau, fiindca Dumnezeu este un ocean de milostivire, oricate ar pacatui cineva, toate se iarta prin SPOVEDANIE (sincera si cu cainta). Amin si Aliluia!
Preot Ioan.