Cum l-am cunoscut pe Părintele sfânt Dionisie

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“Cel mai curat, cel mai simplu, cel mai firesc, cel mai plin de iubire, cel mai rugător, cel mai smerit, cel mai sfânt om pe care l-am cunoscut. 

Era prin 96. Eram prima oară în Athos. Student teolog imberb, cu o botă în mână, m-am apucat de bătut muntele, de la o mănăstire la alta. Pentru cine n-a fost, distanțele între chinovii sunt enorme, de zeci de kilometri printr-un praf de juma de metru, la 40 de grade. N-aveam bani de microbuz, era un călugăr grec câinos care nu mă lua, chiar de avea locuri libere berechet. Stăteam câte trei-patru zile la fiece mănăstire, la toată rânduiala de noapte, munceam pentru o evloghie, căutam și studiam manuscrise de muzică etc.

O să vă spun cum l-am cunoscut pe Părintele Dionisie de la Colciu. Nu stiam nimic de el, nici de schitul de rai de pe buza prăpastiei. Veneam de la Xiropotamu, spre Vatoped, cea mai frumoasă mănăstire din tot muntele. La un moment dat, văd un indicator vechi de lemn, pe care scria Kolitsou (numele grecesc al schitului Colciu). Terminat de oboseală, nemâncat de seara, acu era ora 2 de amiază, am hotărât să merg acolo. Zic, o fi vreun călugăr grec să-mi dea un codru de pâine și-o roșie.

Merg preț de un sfert de oră și ajung într-o poiană de rai. Soarele se scurgea infinit de subtil printre frunze. Pe o bancă stătea un bătrânel mic. Dau Kalimera și mă așez în cealaltă parte a băncii.

Cu capul în mâini, îmi trăgeam sufletul. Și deodată aud: Măi Ioane, vino mai aproape. Să cad jos. Zic: e un bătrân român, îl strigă pe unu Ion. Moșulețul iară: Ioane. Eu, siderat: cu mine vorbiți? Da părintele: Mai vezi vreun Ion pe-aici?  Lacrimile mi-au țâșnit nestingherite din ochi. Un moșneag orb mă știa pe nume. M-am dat lângă el, m-a apucat de mână și a început să vorbească. Nimeni, niciodată nu știa atatea despre mine, despre tata și bunicul preoți, despre cele mai ascunse gânduri și dureri care mă asaltau. Ziua aia și noaptea până la 1 am vorbit cu el. Veneau părinții, părintele e bătrân și bolnav, tre să se odihnească. Dar parintele ținându-mă strâns: nu, mai am câteva lucrușoare de spus. Am stat vreo patru zile în schitul scoborât din rai. Călugării slujeau desculți, pe lutul gol, în bisericuța cât o inimă de Dumnezeu.

Cele mai multe lucruri pe care le-am auzit (despre Antihrist, sfârșitul lumii etc.) sunt taine și n-am binecuvântarea să le spun.

În anul următor, am ajuns iarăși în muntele de sfinți. Mergeam la părintele meu drag, Dionisie, cu care am stat atât de mult. Ce bucurie aveam, păduchită cu mândrie.

Când am ajuns în poieniță, era tot amiază. Părintele meu drag stătea tot pe marginea băncii. M-am apropiat încet. Învârtea un metanier și buzele se mișcau a rugăciune. Nu l-am deranjat. Într-un târziu, am îndrăznit: părinte, sunt eu. Care eu? a zis bătrânul. Ioan, studentul. Nu cunosc niciun Ioan student. M-am prăbușit în abis. Cum, când nu fusese niciodată în preajma mea, știa totul despre mine, iar acum nimic? Am izbucnit în lacrimi. Cum, părinte, că mă știați pe nume, anul trecut, înainte de a mă fi întâlnit?

 Peste câteva minute, părintele a zis trist: Noi suntem proști, noi nu știm teologie adâncă, noi nu ne mândrim cu mintea noastră strălucitoare. Suntem niște țărani proști ascunși aici să caute mântuirea.

Atunci m-a trăsnit înțelegerea. Părintele în iubirea lui, mă mustra pentru mândria mea. Cuvintele lui tăiau în carnea sufletului toată negura de păreri și de iluzii, toată ceața găunoasă a părerii de sine. Ca un chirurg iscusit, părintele tăia și extirpa, fără anestezie, tot cancerul meu de trufie.

Am plâns preț de vreo zece minute. Părintele orb s-a ridicat de pe băncuță și a venit spre mine. A pipăit aerul și mi-a atins obrazul plin de lacrimi. Hai măi Ioane! Tu ești cel care știe cele mai multe și face cele mai puține. Pe obrazul bătrânului, din ochii orbi, nefiresc de albaștri, apăruse o lacrimă.

Pr. Ioan Istrati

Sfaturi de la parintele Dionisie

„Nicăieri în Ortodoxie nu suntem îndemnaţi să vânăm greşelile altora, ci să fim atenţi la gândurile şi purtarea proprie, să ne smerim şi să ne considerăm cel dintâi dintre păcătoşi”, îndemna părintele Dionisie de la Colciu pentru o viaţă creştinească autentică.

În orice situație, dacă te porți cu celălalt ca și cum i-ai fi inferior, ca și cum ai fi mai jos decât el, ieși câștigător în toate privințele. Și duhovnicește ești câștigat, la Dumnezeu – că aceea este cel mai important –, dar și cel care te vede, chiar de ți-ar fi și cel mai mare dușman, se folosește. Nu se poate să nu se folosească. Și cel mai mare dușman al tău se îmblânzește dacă ești cu smerenie, că lucrează harul lui Dumnezeu. Dacă te porți cu superioritate, și cel mai intim prieten al tău se îndepărtează de tine. Așa poți câștiga cel mai bine pe aproapele tău [1].

Trebuie răbdare în suferințe și necazuri. Dumnezeu nu pedepsește, ci te mângâie, te cearcă, și ai să ai mare plată de la Domnul. Să nu crezi că te-a pedepsit Dumnezeu. Mai aproape este Domnul de cel bolnav, deci și de tine [2].

Unde este pace și dragoste, acolo este Dumnezeu. Ai pace și dragoste cu ceilalți, să știi că Dumnezeu este cu tine [3].

Să ținem, să răbdăm până la sfârșit, că fapta bună până la sfârșit este. Mulți încep fapta bună, dar ispititorul e șmecher și ne amăgește și ne schimbăm. Atuncea e primejdie mare [4].

Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare și curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu lașitate, ci cu bărbăție duhovnicească. Să spui: „Așa merit! Așa trebuie pentru mine. Ceilalți sunt sfinți, eu sunt rău”. Asta să o spui în orice situație ai fi [5].

Să ne smerim întotdeauna și atunci toți ne vor fi apropiați. Dar dacă ne vom ține grumazul țeapăn, atunci de toți vom fi respinși [6].

CÂT DE FRUMOS…

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul , ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

“Ce am învățat eu de la viață...?

- Am învățat că o lumânare poate aprinde mii de lumânări. Un singur om poate schimba o generație… Mă strădui să împrăștii lumina.
- Am învățat că dacă lași toate căruțele să ți-o ia înainte nu vei mai putea înainta de praf…
- Am învățat că scopul primordial al vieții mele nu este să conduc firme, să dețin doctorate, să am vacanțe în insule exotice, ci să fiu un creion ce scrie povești pentru Dumnezeu.
- Am învățat că trebuie să învăț din greșelile altora. N-am timp să le fac eu pe toate!
- Am învățat că viața este ca marea: nu îi pasă că nu știi să înoți!
- Am învățat că nu doar sufletul e prețios. Ci și trupul. Dacă nu ai grijă de el la tinerețe, vei regreta amarnic mai târziu.
- Am învățat că atunci când orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă. Și unde lipsește înțelepciunea, domină prostia.
- Am învățat că inima nu e vie dacă pulsează numai sânge. Ci dacă pulsează și dragoste !
- Am învățat că lumea nu se cucerește cu sabia sau cu forța. Ci cu iubirea!
- Am învățat că arătatul cu degetul poate ucide. Nu doar pe cel arătat…
- Am învățat că dacă vrei să faci ceva, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză…
- Am învățat că Dumnezeu ne dă copii nu ca să umplem planeta, ci ca să putem simți la microscară ce trăiește El la macrocosmos!
- Am învățat că părinții buni dau copiilor și rădăcini, și aripi. Rădăcini ca să nu uite unde au casa, și aripi ca să nu uite unde e Cerul.
- Am învățat cum arată fericirea. Privește în ochii unui cerșetor după ce i-ai oferit o bucată de pâine.
- Am învățat că viața e de… sticlă. Se sparge atât de ușor. Dar mai știu și că lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi.
- Am învățat că cine vrea să trăiască cu evlavie va fi prigonit! Sfinții sunt miei trimiși în turma lupilor!
- Am învățat că nu trebuie pus totul la inimă. Inima nu e magazie…
- Am învățat că iluziile sunt gratis. Dar dezamăgirile le plătim cu un preț mult prea scump!
- Am învățat că, deși ar putea să mă ferească, Dumnezeu îngăduie să fiu rănit.
- Am învățat că rănile sunt găuri prin care intră lumina. Oamenii „ciuruiți” de Dumnezeu sunt plini de Cer!
- Am învățat că oricâtă durere aș simți, nu trebuie să devin o durere pentru ceilalți.
- Am învățat că acolo unde sunt prăpăstii între oameni nu e eficient să ridici garduri, ci să construiești poduri. Am învățat că orice vârf aș cuceri nu trebuie să mă opresc. Urmează altul și mai înalt.
- Am învățat că Dumnezeu nu alege oamenii desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși. Știu multe lucruri, multe locuri frumoase.
Dar maximum de frumusețe este Dumnezeu.
Dincolo de El nu mai este nimic.
Știu unde mă voi duce: ACASĂ!
Ce am învățat eu până acum…că mai am multe de învățat!"

Protosinghel Hrisostom Filipescu.

Despre fenomenele apocaliptice din vremea noastră

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

V-aţi cam speriat. Aţi citit Apocalipsa lui Ioan, şi v-a cuprins frica. Vi se pare că acele culmi ale grozăviilor descrise acolo sunt legate tocmai de vremea noastră. Cineva v-a tâlcuit că toţi aceşti înfricoşători balauri şi fiare au venit deja în lume: şi balaurul roşu în chipul socialismului, şi fiara neagră cu zece coarne în chipul masoneriei, şi fiara cu două coarne în chipul ereziilor. Şi toţi aceşti monştri se războiesc împotriva Creştinismului! Chiar şi de-ar fi aşa, fraţilor. Chiar şi dacă în vremea noastră iadul şi-a ridicat toate oştirile împotriva lui Hristos, adevăratul creştin trebuie să privească fără teamă înainte, cu credinţă şi nădejde tare în Cel ce singur este Nebiruit. Nu le-a zis Domnul următorilor Săi atunci când erau doar o mână de oameni în mijlocul uriaşei împărăţii romane: nu te teme, turmă mică, că bine a voit Tatăl vostru să vă dea vouă împărăţia (Luca 12, 32)? Şi aceste cuvinte proroceşti s-au împlinit. Următorii lui Hristos au biruit împărăţia romană şi multe alte împărăţii de pe pământ, cucerind totodată cea mai însemnată împărăţie: împărăţia cerurilor.

Apocalipsa este o carte care, cred eu, are însemnătate prorocească pentru toate generaţiile creştine, până la sfârşitul vremurilor. Ca atare, fiecare generaţie a adaptat înţelesul acestei cărţi la epoca sa – fiindcă în fiecare epocă s-a ridicat împotriva credinţei în Hristos câte un balaur, înarmat cu toate armele pământeşti, cu toate armele luptei împotriva lui Dumnezeu, fiecare balaur s-a ivit, a crescut, a şuierat, a scuipat otravă, dar în cele din urmă a plesnit şi s-a destrămat în cenuşă. Şi Atotputernicul Hristos a rămas totdeauna biruitor asupra fiecărui monstru apocaliptic care a apărut.

Aşa a fost de-a lungul tuturor veacurilor, şi aşa va fi şi în veacul cel de pe urmă, dinaintea Judecăţii lui Dumnezeu. Citiţi cu luare aminte ce spune vizionarul apocaliptic: cum toate fiarele, toţi şerpii şi toţi începătorii minciunii se vor ridica împotriva Mielului lui Dumnezeu, şi cum Mielul lui Dumnezeu îi va birui pe toţi. Aceştia vor face război cu Mielul, şi Mielul îi va birui pe ei, că este Domnul domnilor si Împăratul împăraţilor.


Ce vreţi mai mult decât această chezăşie a biruinţei lui Hristos? Fiindcă Hristos este înfăţişat aici ca Miel. În războaiele pământeşti pentru avere şi stăpânire nu s-a ştiut niciodată dinainte cine va birui, şi totuşi mulţi ostaşi se luptă de amândouă părţile cu vitejie şi cu nădejde - iar noi ducem luptă duhovnicească, căreia i s-a chezăşuit biruinţa dinainte de către însuşi Dumnezeu, şi i s-a prorocit, şi i s-a prevestit, şi i s-a întărit până în ziua de astăzi prin foarte multe biruinţe ale Nebiruitului Hristos asupra tuturor apostolilor minciunii şi organizaţiilor întunericului.

Să fie aceasta cea din urmă? Cine ştie! Fiindcă El a zis: ziua şi ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl Meu. Să fie acesta cel din urmă război pentru Hristos şi împotriva lui Hristos? Măcar de-ar fi! Măcar de-ar fi cel din urmă: tocmai de aceea să ne bucurăm şi să ne veselim! Fiindcă deşi în acest ultim război lupta va fi cea mai crâncenă, şi cununile slavei vor fi cele mai strălucitoare. Cel din urmă război va însemna cea din urmă şi cea mai măreaţă biruinţă a Mielului. Care dintre creştini nu ar dori cu inima să fie părtaş tocmai acestei biruinţe a biruinţelor?

Nu vă temeţi, deci: biruinţa credinţei lui Hristos este chezăşuită mai neîndoielnic decât temeliile lumii. El, după a Sa voie, amână biruinţa cea de pe urmă – poate pentru ca s-o poată vedea, din cer şi de pe pământ, un cât mai mare număr de ochi omeneşti şi să se poată veseli de ea un cât mai mare număr de inimi.

Gheorghita Rogozan

sSoronedtpg9i0f0l5abtg47lm0c9ef9r8 f5i6l4uh3 4121dei13mt1euc  · 

CALEA MANTUIRII ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

         Bucuria mea, crestinii ortodocsi din vechime paseau fara de osteneala pe CALEA MANTUIRII, fiindca, pe toate le jertfeau ca sa nu cada din dragoste, adica, se sileau pentru sufletele lor. Se osteneau sa-i odihneasca pe fratii lor si Dumnezeu ii odihnea pe ei si le da Harul Duhului Sfant. Dragostea era scopul vietii lor. Insa, calea noastra este plina de “spini”, pentru ca ne lipseste dragostea si de aceea, cand pasim pe aceasta cale, “sangeram” mereu, iar zidurile caselor noastre se clatina (certuri, scandaluri, necazuri) atunci cand n-o intarim bine pe temelia dragostei. Spun Sfintii Parinti: “Ai vazut pe fratele tau? 

L-ai vazut pe Dumnezeu!” (adica, in el este chipul si asemanarea Lui) si “De la aproapele tau vine mantuirea”. 

Si atunci, este fireasca intrebarea: Daca nu iubim pe fratele nostru pe care-l vedem, cum il iubim pe Dumnezeu pe care nu-l vedem? “Iubiti-va unii pe altii, precum si Eu v-am iubit pe voi. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii mei, daca aveti dragoste unii fata de altii” (Ioan 13:35). 

In dragoste gasesti toate cele bune: SMERENIE, BUCURIE, BUNATATE, BLANDETE, DREAPTA SOCOTEALA, MILOSTENIE, IERTARE, LUMINARE si toate celelalte!

Daca ai RABDARE, daca faci ASCULTARE de parintele tau duhovnic si daca esti SMERIT, te va lumina Domnul! Diavolii se tem atunci cand vad smerenie, ascultare de parintele duhovnic si dragoste catre toti si indeosebi pentru vrajmasi. 

Sfantul Parinte Siluan Athonitul zice: “Un diacon mi-a povestit: Mi s-a aratat diavolul si mi-a zis: Iubesc pe cei mandri si ei sunt ai mei. Tu esti mandru si eu te iau cu mine. Dar eu i-am raspuns diavolului: "Eu sunt mai rau decat toti.", si diavolul s-a facut nevazut."

 
                                                                                                                                             Preot Ioan

SFANTUL PARINTE, ILIE CLEOPA - “MOȘUL PUTREGAI”

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“.

     Bucuria mea, au trecut 22 de ani de la plecarea la Dumnezeu a Sfantului Parinte, Ilie Cleopa, care repeta mereu asa: ”Maine, poimaine, ma duc la Hristos! Maine, pleaca MOSUL PUTREGAI! Maine, nu veti mai vedea decat o cruce in cimitir! Maine, poimaine, vesnica pomenire MOSULUI PUTREGAI! Ia, un harb legat cu sarma! Maine, ma duc la fratii mei, care striga la mine: “Hai, mai frate! Lasa vorba cu oamenii!”
De multe ori cand cineva ii canta: “Multi ani traiasca!”, sfintia sa il oprea si zicea: ”Nu asa, ci: ”VESNICA POMENIRE, VESNICA POMENIRE, VESNICA LUI POMENIRE!”” Sau zicea: ”LA MULTI ANI, MOSUL PUTREGAI!”

Si atunci, noi, de ce ne maniem pe cei care, poate chiar uita sa ne spuna “LA MULTI ANI”, de ziua noastra de nastere? Ne suparam din, MANDRIE, din SLAVA DESARTA care inca este in sufletele noastre!

Alta data spunea Sfantul Parinte, Cleopa: ”Trupul acesta ne trage la pamant, asa cum zice Sfantul Ioan Damaschin: ”Pamantul la pamant trage!” Dar noi nu trebuie sa-l lasam, nu trebuie sa ne luam dupa hoitul asta”.

Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, mai zicea: ”Sfantul Vasile cel Mare, spunea ca cea mai mare intelepciune, care il pazeste pe om de tot pacatul si il duce in Rai, la fericirea vesnica, cugetarea la moarte. Iar in minte si in inima sa avem rugaciunea ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si daca nu o auzim, o sa puna biciul pe noi, o sa ne cheme mai aspru. Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci, sa ne intoarcem cu sufletul la Dumnezeu si sa zicem: "Iarta-ne noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi!" Atunci, Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura”.

Sfinte Parinte, Ilie Cleopa, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin si Aliluia!

                                                                                                                                Preot Ioan .

E ziua Românilor...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ruga

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 


Nu am inimă îndurerată
Și nici duh de umilință,
Sufletul mi-e amorțit,
Nu am pic de pocăință

 
Nici măcar lacrimi fierbinți,
Parcă totul a-nghețat,
Toate patimile lumii
În mine s-au așezat.

Glasul meu auzi-L Doamne,
Vezi și îngenunchierea mea,
Mâinile le-nalț spre Tine
Când mă rog în fața Ta.

Sparge Doamne gheața asta,
Vino în sufletul meu,
Ca mai bine e cu Tine
Doamne Dumnezeu meu.

Cerşetorul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 

Un creştin, având o treabă
Oarecare în obor,
Fu oprit la o tarabă,
De un jalnic cerşetor.

Cela, tremurând întruna
Şi cu glasul sfâşiat,
Spuse că-mplineşte luna,
De când pâine n-a mâncat.

Se uită la el, creştinul:
Un murdar şi-un zdrenţăros…
Las’ pe el, că-i ştie felul:
Sigur este mincinos.
.....................................................
Îi ceru din nou, acela,
Milă, pentru Dumnezeu,
Însă el împinse mâna
Şi plecă în drumul său.

Deodată, el aude
Lume multă ce ţipa.
Se întoarce-atunci şi vede
Omul, cum se prăbuşea.

Geaba se repede iute,
Încercând a-l ajuta…
Cela, prăvălit pe spate
Încetă a mai sufla…

Înțelese într-o clipă
Grozăvia, cum era:
Bietul, nemâncat murise…
Şi-asta, doar din vina sa!

Disperat, privi mai bine,
Faţa omului de jos
Şi căzu în amuţire:
Era chipul lui Hristos!

Pe Hristos Îl refuzase,
Nu-i dădu din pâinea sa!
Geaba-ngenunche şi plânse,
Mortul nu mai învia!

Frate, pe acel ce-ţi cere,
Nu-l respinge furios!
Cerşetorul are nume:
Totdeauna, e Hristos!

 
Pr. Turcu Laur

Tu ...imi esti averea...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne...Tu imi esti averea..
Tu esti tot ce am pe lume..
Nu vreau altă avuție..
A Ta iubire îmi ajunge..

Căci prin jertfa de la cruce..
Tu mi-ai arătat ...
Multa...marea Ta... iubire...
Si ai sters al meu păcat...

De aceea Doamne Sfinte..
Tot mereu te voi urma....
Raspindind în jur.... iubire....
Fratele-mi voi ajuta...

Respectând poruncile..
De Tine...lăsate...
Voi ajunge în veșnicie..
Știu...că doar iubind...se poate..

Maria Pintican...

CONSTIINTA...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   🙏 Bucuria mea, Dumnezeu a pus in fiecare dintre noi CONSTIINTA, judecator drept, care stie, ce este bine si ce este rau. Mai cu seama, in fata constiintei nu avem nici-un cuvant de aparare, fiindca, noi nu cadem in pacate din nestiinta, ci din trandavia sufletului si a nepasarii fata de virtute. Parintele Staniloae spune: "Cine nu mai aude glasul constiintei, nu mai aude nici glasul lui Dumnezeu". In Sfanta Evanghelie gasim scrise aceste cuvinte: "Impaca-te cu parasul tau, pana esti pe cale, ca nu cumva parasul sa te dea pe mana Judecatorului, Judecatorul sa te dea pe mana temnicerului ca sa fii aruncat in temnita. Adevar graiesc tie, nu vei iesi de acolo pana ce nu vei plati si cel din urma banut" (Matei 5:26) . 

Cine este "parasul" cu care trebuie sa te impaci?

 "Parasul" este constiinta ta! Si cum adica, "pana esti pe cale"? 

    Pana esti pe cale, inseamna, cat mai esti in viata, fiindca, daca ai murit, nu mai poti schimba nimic.

 Cum ne putem impaca cu "parasul"???

        Ne putem impaca cu constiinta noastra, marturisindu-ne pacatele, cu sinceritate si cainta, prin spovedanie la un preot crestin ortodox.

 Ce inseamna, "parasul sa te dea pe mana Judecatorului"?

 Cine este "Judecatorul"?

      Iisus Hristos este Judecatorul si in inaintea Lui, "parasul", constiinta va da pe fata toate pacatele savarsite in viata. Cum sa intelegem: "Judecatorul sa te dea pe mana temnicerului"? Asta inseamna ca pe cel care nu se va mantui, Judecatorul, Iisus Hristos, il va da pe mana diavolului, care este numit temnicer. "Sa fii aruncat in temnita", inseamna in iad, dupa cum scrie in Biblie: "Si acum, tu te pogori in iad, in cele mai de jos ale adancului" (Isaia 14:15). 

Si mai zice: "Adevar graiesc tie, nu vei iesi de acolo pana ce nu vei plati si cel din urma banut". 

Asta inseamna ca, nu va iesi din osanda iadului pana ce nu va ispasi, absolut toate pacatele. Cel mai bine este sa ne ispasim pacatele aici, pe pamant si nu un focul iadului. Pacatele se iarta prin spovedanie, dar, se ispasesc prin suferinta. Asadar, putem spune ca constiinta este o oglinda de negraita finete, limpezime si sinceritate.

🙏 Slava lui Dumnezeu pentru toate. 

                                                                                                                   Amin si Aliluia!

 
                                                                                                                    Preot Ioan 🔔.

SFAT DUHOVNICESC si BINECUVANTARE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Bucuria mea, astazi, te rog sa fii un "OM AL PACII", iar pentru ca sa fii asa: RABDA, TACI, IARTA, NU CLEVETI, NU JUDECA, NU INVIDIA, sa ai inima curata. ROAGA-TE cat mai mult in gandul tau. Sa ai in suflet doar ganduri frumoase.

 MULTUMESTE-I lui Dumnezeu pentru toate care le ingaduie sa vina asupra ta. FII CA UN IMPARAT in inima ta, sezand pe tronul inalt al SMERENIEI tale si poruncind rasului "DU-TE!" si el se duce si poruncind plansului dulce "VINO!", si vine, iar slugii tale, tiranul trup: "FA ACEASTA!" si face. Sa te ingrijesti mai intai de suflet si apoi de trup. 

BINELE DE AZI, trebuie sa te trezeasca la CAINTA pentru binele care puteai sa-l faci, dar nu l-ai facut. IERTAREA este mai mare decat RAZBUNAREA, iar MILA este mai mare decat MANIA. 

Doamne, Dumnezeule, acopera-ne sub acoperamantul aripilor Tale, departeaza de la noi pe tot vrajmasul si pizmasul diavol, binecuvanteaza-ne pe noi, ca un Bun si de oameni iubitor.

                                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                                   Preot Ioan.

Să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

„Să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri din cauza că lumea in care ei cresc nu mai este ceea ce era.

Dumnezeu i-a creat și i-a chemat pentru momentul potrivit și exact al timpului în care ei se află.
Viața lor nu a fost o coincidență sau la întâmplare.

Creșteți-i și educați-i pentru a cunoaște puterea în care merg în calitate de copii ai lui Dumnezeu.
Antrenați-i în autoritatea Cuvântului Său.

Învățați-i să meargă cu credință știind că Dumnezeu este în control.
Împuterniciți-i să știe că ei pot schimba lumea.
Nu-i învățați să fie înspăimântați și descurajați de starea lumii,
ci plini de nădejde că pot face ceva în acest sens.

Fiecare persoană din toată istoria a fost plasată în timpul în care se afla datorită planului suveran al lui Dumnezeu.

El știa că Daniel se va descurca în groapa cu lei.
El știa că David se va descurca cu Goliat.
El știa că Estera se va descurca cu Haman.
El știa că Petru va putea să treacă biruitor prin persecuție.
El știe că copilul tău poate face față oricărei provocări cu care se confruntă în viața lui.

Dumnezeu l-a creat special pentru asta!

Nu vă speriați pentru copiii voștri, dar fiți onorați că Dumnezeu V-a ales pe voi pentru a crește și educa generația care se confruntă cu cele mai mari provocări din timpurile noastre.
Ridicați-vă până la provocare.

Creșteți-i pe Moise, Iosua, pe Ghedeoni, Danieli, Davizi, Estere, Petrii, Paveli etc!
Dumnezeu nu este în nedumerire întrebându-se ce va face El cu această lume mizerabilă.
El are o armată pe care o ridică pentru a alunga întunericul și a-L face cunoscut pe tot pământul.

Nu lăsați frica voastră să fure măreția pe care Dumnezeu a pus-o în copiii voștri.
Știu că este greu să ni-i imaginăm ca pe altcineva în afară de bebelușii noștri dulci și vrem doar să-i protejăm de orice ar putea fi greu pentru ei,

DAR EI S-AU NĂSCUT TOCMAI PENTRU UN TIMP CA ACESTA.”

Părintele Chiril de la Vatoped

Acum se posteşte după reguli proprii, nu după rânduială

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Forma falsă, forma incompletă, înjumătăţită, în care noi am ajuns să ţinem postul, este o formă care nu ne duce la fericire. Este un pod cu două capete: un capăt început aici şi celălalt dincolo de râu. Nu vom putea trece râul, pentru că nu e podul întreg. O săptămână la început şi o săptămână la sfârşit este bine, dar nu este complet. Este o formă personală a omului, este o rânduială pe care şi a facut-o el.
In urmă cu 50, 60, 70 de ani, poate mai bine, ne aducem aminte de bunicele, străbunicele noastre, care foloseau două feluri de vase: de post şi de dulce. începea postul, le urcau în pod. Se termina postul, le urcau pe astea în pod, le coborau pe celelalte. Aşa era atunci. Şi dacă aşa era atunci, acum este greu de tot.
Se silesc soţiile să ţină post şi e greu. Copiii se silesc şi nu pot să ţină post, din cauza părinţilor. Forma în care noi ne-am făcut regula noastră personală este o formă greşită. Măcar să recunoaştem că n-ar trebui aşa, ci că ar trebui să ţinem după cum e rânduială Bisericii.

Desigur, în mintea noastră s-a născut ideea: inima contează, nu postul.

 
Nu-i adevărat! Nu există inimă bună tară post, pentru că inima aceea este plină de mândrie.

 
De ce insistăm să vină omul la biserică? Pentru că aici se distruge mândria, dacă eşti atent şi vrei. Cine n-a venit azi la biserică?

 Omul mândru, omul care n-a considerat să fie împreună cu ceilalţi. El a stat acasă, poate s-a rugat mai mult decât noi, dar a stat acasă. Omul mândru azi n-a venit la biserică. Cine nu vine la biserică în timpul anului? Oamenii mândri. Oamenii care nu vor să spună: „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm", „ca într-un gând să mărturisim"...
Cei care nu vin la biserică sunt oameni mândri.

 
Cine nu se spovedeşte? Omul mândru.

 Ce-nseamnă Spovedanie? 

înseamnă căinţă, umilinţă, recunoaştere. Cine nu face asta? Omul mândru. 

De aceea, în prima duminica pregătitoare pentru Postul Paştilor, noi, din rânduiala Bisericii, citim despre vameş şi fariseu, adică despre smerenie şi despre mândrie.

Hristos S-a smerit, S-a născut în iesle. Nici un copil în lume vreodată nu s-a născut şi a fost înfăşat cu paie. Şi pentru cel mai sărac, în cea mai săracă ţară, în cel mai sărac loc, tot s-au găsit două cârpe. Pentru Hristos, nu. Foarte puţini oameni nu găsesc unde să doarmă. Tot găsesc undeva. Pentru Hristos nu s-a găsit loc de dormit. El, Care a făcut cerul şi pământul, n-a fost primit într-ale lui. Intr-ale Lui a venit şi n-a fost primit. N-a fost primit de la naştere. N-a fost primit nici după aceea, a fost prigonit, închipuiţi- vă, un copil exilat. A trebuit să fugă în Egipt cu Iosif şi cu mama Lui, ca să se păzească de Irod.

                                                                                                                    Pr. Nicolae Tănase

Pantanassa

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                          

În Italia trăia o familie foarte virtuoasă.
Soții aceștia aveau pentru Maica Domnului foarte multă evlavie, încât au pictat cu multă râvnă, pe unul dintre pereții casei lor, o icoană a Maicii Domnului, cheltuind mulți bani pentru ca icoana să fie frumoasă și impunătoare,dupa care au sfintit-o.
În fiecare zi și în fiecare clipă, ori de câte ori treceau prin fața acestei icoane, se închinau Maicii Domnului și-i înălțau cântare îngerească.
Ca binecuvântare pentru acest bun obicei, Maica Domnului le trimitea bucurii și toate cele de folos. Vecinii lor îi numeau „iubitori de pace”.
Aveau și un copil de 3 ani care, văzând pe tatăl și pe mama sa cum se opresc de multe ori în fața Sfintei icoane și se roagă cu evlavie, a căpătat și el același obicei și, de fiecare dată când trecea pe acolo, i se închina, imitându-i astfel pe părinții săi.
Când a început să vorbească, a învățat și acesta să spună cântarea îngerească, nu din evlavie, ci mai mult din obișnuință.
Văzând pe Maica Domnului stând pe tron, credea, ca un mic copil ce era, că aceasta era Stăpâna casei, de aceea o și respecta și i se închina, la fel cum vedea și pe părinții săi că fac.
Într-o zi, în timp ce se juca cu alți copii pe marginea râului, a căzut în apă. Ceilalți copii au anunțat-o pe mama sa că i se înecase copilul. Femeia a alergat disperată la râu plângând, iar împreună cu ea și ceilalți vecini. Sosind acolo, doi oameni s-au dezbrăcat și, deoarece era foarte adânc acel râu, s-au scufundat pentru mult timp și căutau cu multă sârguință, dar nu au găsit nimic.
Mama, în timp ce căuta în altă parte, se întoarse și văzu dintr-odată pe copilul ei cum stă deasupra apelor, ca și cum ar fi stat pe un tron, în mijlocul râului.
‒ Copilul meu, cum de ești acolo? l-a întrebat îndată.
‒ Sunt bine mamă, Stăpâna mă ține bine și nu mi-e frică, a spus acela.
Femeia, cuprinsă fiind de bucuria găsirii copilului ei, nu a înțeles despre cine era vorba.
După ce bărbații care înotau l-au luat pe copil și l-au dat în brațele mamei sale, s-au întors cu bucurie la casa lor. Întorcându-se și soțul de la treabă, i-au povestit și lui ce i se întâmplase copilului, iar bărbatul l-a întrebat cum de a alunecat în apă. Atunci fiul său i-a spus:
‒ Când am căzut în râu, a venit această Stăpână a casei noastre (arătând cu degetul icoana Fecioarei Maria), m-a apucat de mână și m-a ținut deasupra ei până când au venit acei oameni să mă ia!
Auzind aceste cuvinte, cei prezenți s-au minunat! Văzându-l pe copil cum arată cu degetul către icoana Maicii Domnului, au căzut toți la pământ și s-au închinat harului ei protector și au făcut o priveghere de toată noaptea.
Oricui întreba ce se întâmplase copilul îi răspundea repetând limpede aceste cuvinte ale minunii, în timp ce alte cuvinte le rostea bâlbâit și fâstâcit, așa cum vorbesc cel mai adesea copiii mici, de doar 3 ani. Atunci când copilul povestea întâmplarea aceasta minunată, cuvintele lui erau foarte clare și limpezi, încât toți se minunau și-L slăveau pe Dumnezeu!
În același mod, nu doar acel copilaș, ci și mulți alții care cinstesc și se închină cu evlavie sfintelor icoane sunt salvați din primejdii și sunt învredniciți de o așa mare mulțumire, mulțumire pe care ne rugăm să o simtă și toți cei care cred în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin!

NU MĂ POT BUCURA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 - Gheronda, uneori nu mă pot bucura, și atunci mă gândesc că poate bucuria nu este pentru mine.

– Ce spui? Bucuria nu este pentru tine? Dar atun­ci pentru cine este? Pentru aghiuță? Ți-ai pierdut min­țile? Bucuria este pentru om. Dumnezeu nu a dat în­tristarea, ci numai bucuria. Pentru ca cineva să se bucure cu ade­vărat, duhovnicește, trebuie să iubească, iar ca să iu­bească, trebuie să creadă. Oamenii nu cred și de ace­ea nu iubesc, nu se jertfesc și nu se bucură. Dacă ar crede, ar iubi, s-ar jertfi și s-ar bucura. Din jertfa iese bucuria cea mai mare.

– Gheronda, te bucuri când iubești.

– Nu, ai spus-o anapoda! Cand iubești, te bucuri. Iar când dragostea sporește, atunci omul nu mai caută bucuria pentru sine, ci vrea ca și ceilalți să se bucure.

– Adica bucuria izvorăște de undeva, în timp ce dragostea există de la sine?

– Așa este; dragostea există de la sine, pe când bucuria izvorăște din dragoste. Când dăruiești dra­goste, atunci vine bucuria. Omul dăruiește dragoste și primește bucurie, adică este răsplătit cu bucuria pe care o simte. Vezi, primești un lucru care ți se dă și te bucuri de el. Altul dă tot și se bucură pentru tot. Bucuria pe care o simte omul atunci când primește este bucurie omenească, în vreme ce bucuria pe care o simte când dăruiește este dumnezeiască. Bucuria dumnezeiască vine atunci când dăruiești.

Vă doresc să aveți întotdeauna bucuria duhovni­cească in această viață, iar in cealaltă, în cea veșnică, să vă bucurați lângă Hristos pentru totdeauna! Amin!"

Cuviosul Paisie Aghioritul- "Cuvinte duhovnicești V – Patimi și virtuți"

NU RĂMÂNEM DECÂT CU CEEA CE DĂRUIM

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

     Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. 

Acolo, Sfantul Petru i-a spus: - Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo. Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos.

- A, a strigat tanarul print, aici voi sta ?

 - Nu, in nici un caz.

 - Dar, cine va sta aici? 

- Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau. 

- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ?

 - E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui.

 - Bine, si atunci eu unde o sa stau ?

 -a mai intrebat nemultumit printul. 

- Uite acolo, in cocioaba aceea! 

- Cum, in sandramaua aia ?! 

Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ?

 - Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! 

Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ?

 Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!?

 Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ... In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat.

 Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. 

Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ? 

Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. 

Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!,,

Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat cu ceea ce daruim"

21 NOIEMBRIE-INTRAREA IN BISERICA A MAICII DOMNULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Pe 20 noiembrie 543,Justinian a zidit la Ierusalim,langa ruinele templului,o biserica inchinata Sfintei Fecioare,care spre deosebire de una mai veche,a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua".Conform obiceiului,a doua zi dupa sfintire,adica pe 21 noiembrie,a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii,adica insasi Sfanta Fecioara,serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".

      Intrarea Maicii Domnului in Biserica,celebrata la 21 noiembrie de intreaga crestinatate,aminteste momentul in care Duhul Sfant a inceput sa lucreze ca s-o pregateasca pe Fecioara Maria,cea care avea sa-L nasca pe Iisus.S-a întâmplat când Fecioara Maria avea trei ani. Ana,mama ei,promisese lui Dumnezeu,că,dacă îi va dărui un copil i-l va închina Lui.

De aceea,ea a hotărât să o ducă la templul din Ierusalim şi să o dea spre creștere și educare preoţilor.La templu se aflau ori femei bătrâne, văduve ori fecioare până la 14-15 ani,care ajutau preoţii Ele locuiau în chiliile de lângă templu.Aducerea unei femei la templu se făcea cu mare fast:ea era în cămaşă albă,lungă;avea părul despletit pe spate;era urmată de un alai de fetiţe de vârsta ei,care ţineau în mâini făclii aprinse şi flori;ea urca singură cele 12 trepte ale templului şi era primită de marele arhiereu.Când a venit Maica Domnului,îngerii au strigat din templu că ea Îl va naşte pe Emanuil.La templu, Fecioara Maria a învăţat să coasă din lână,in,mătase),iar Arhanghelul Gavriil venea la ea şi o învăţa să citească,mai ales din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament,şi o hrănea cu mană din cer (pâine îngerească).

Ea stătea în Sfânta Sfintelor,acolo unde numai arhiereul avea voie să intre,o dată pe an.În timp ce cosea,ea se ruga în gând.Preoţii şi arhiereul (Zaharia,viitorul tată al Sfântului Ioan Botezătorul) ştiau că Maria e o Fecioară specială.Legea lui Moise prevedea ca o fecioară să nu stea la templu mai mult de 14-15 ani.Maria rămăsese între timp orfană:Ioachim a murit când Fecioara avea 7 ani (la 80 de ani) iar Ana,pe când Maria avea 9 ani (la 72 de ani).Arhiereul şi preoţii purtau o grijă specială Fecioarei.Ei ştiau că ea nu vrea să se căsătorească,dar pentru a o da în grija cuiva,au ales 12 bărbaţi bătrâni de neam preoţesc şi l-au rugat pe Dumnezeu să facă o minune,ca să arate în grija cui să fie dată Fecioara.

       Pentru fiecare dintre cei 12,s-a pus în altarul templului câte un toiag,iar preoţii şi arhiereul se rugau.Unul dintre acestea a înflorit,şi era tocmai toiagul dreptului Iosif,văr primar cu Maria,dar mult mai în vârstă decât ea(84 de ani).El era văduv de la vârsta de 70 de ani şi avea mai mulţi copii.Era sărac şi de meserie dulgher.Cu el a fost logodită Maria,nu ca spre o căsătorie obişnuită,ci ca păzire a ei.Dumnezeu a vrut acest lucru ca să o ocrotească pe Fecioară,căci dacă ea ar fi fost nelogodită când L-a născut pe Hristos,ar fi fost ucisă cu pietre,căci aşa era pedeapsa pentru fecioarele templului care greşeau;dar şi pentru că diavolul,cunoscând profeţiile,aştepta să se nască Hristos dintr-o fecioară necăsătorită,şi nu dintr-una căsătorită,încât diavolul a fost păcălit de logodna Mariei.După logodnă,Maria a părăsit templul,plecând în casa lui Iosif din Nazaret,unde locuia împreună cu fiii şi fiicele acestuia.Incepand cu data de 21 noiembrie,in cadrul slujbei Utreniei,se canta Catavasiile:"Hristos Se naste,slaviti-L!" Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe

 Hristos sa Se nasca tainic in noi

SPRE MANTUIRE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

 Versuri de Mihaela din Booveni

   "Mai de folos iti e sa fii bolnav, 

Sa stai mereu in rugaciune, 

Si sa vorbesti cu Dumnezeu, 

Sa-ti dea rabdare cand ti-e greu,

 Sa fie langa tine.

   Mai de folos iti e sa fii la pat,

 Dupa o viata in desfatare, 

Cand erai tânăr de Domnul ai uitat, 

O ora in Biserica n-ai stat,

Si-acum ceri alinare.

   Mai de folos iti este suferinta, 

Decat o falsa si-adiere fericire, 

Prin asta se inmulteste si credința, 

Cu asta tu te duci la mantuire. 

   Fiule cauta cat mai e vreme,

 Sa iei un om bolnav la pieptul tau, 

Prin el te mantuiesti si tu pe tine, 

Si amandoi sa stati in fata lui Dumnezeu."

   🙏 Bucuria mea, iti reamintesc cuvantul de invatatura al lui Paul Claudel:"

   1. Iisus Hristos, n-a venit in lume sa scoata suferinta din lume!

   2. Iisus Hristos, n-a venit in lume sa explice suferinta!

   3. Iisus Hristos, A VENIT IN LUME, SA UMPLE SUFERINTA UMANA DE PREZENTA LUI! (Daca cel bolnav NU CARTESTE SI NU SE RAZVRATESTE cf. cu Filipeni 2:14).

   🙏 Iar Sfantul Ioan Gura de Aur, zice: "Cel ce rabda bolile si multumeste lui Dumnezeu pentru ele, PRIMESTE CUNUNA DE MUCENIC!"

   🙏 NOAPTE BUNA! SOMN USOR, cu Inger tare, pazitor. 

                                                                                                           Amin si Aliluia! 

                                                                                                              Preot Ioan 🔔.