Forma falsă, forma incompletă, înjumătăţită, în care noi am ajuns să ţinem postul, este o formă care nu ne duce la fericire. Este un pod cu două capete: un capăt început aici şi celălalt dincolo de râu. Nu vom putea trece râul, pentru că nu e podul întreg. O săptămână la început şi o săptămână la sfârşit este bine, dar nu este complet. Este o formă personală a omului, este o rânduială pe care şi a facut-o el.
In urmă cu 50, 60, 70 de ani, poate mai bine, ne aducem aminte de bunicele, străbunicele noastre, care foloseau două feluri de vase: de post şi de dulce. începea postul, le urcau în pod. Se termina postul, le urcau pe astea în pod, le coborau pe celelalte. Aşa era atunci. Şi dacă aşa era atunci, acum este greu de tot.
Se silesc soţiile să ţină post şi e greu. Copiii se silesc şi nu pot să ţină post, din cauza părinţilor. Forma în care noi ne-am făcut regula noastră personală este o formă greşită. Măcar să recunoaştem că n-ar trebui aşa, ci că ar trebui să ţinem după cum e rânduială Bisericii.
Desigur, în mintea noastră s-a născut ideea: inima contează, nu postul.
Nu-i adevărat! Nu există inimă bună tară post, pentru că inima aceea este plină de mândrie.
De ce insistăm să vină omul la biserică? Pentru că aici se distruge mândria, dacă eşti atent şi vrei. Cine n-a venit azi la biserică?
Omul mândru, omul care n-a considerat să fie împreună cu ceilalţi. El a stat acasă, poate s-a rugat mai mult decât noi, dar a stat acasă. Omul mândru azi n-a venit la biserică. Cine nu vine la biserică în timpul anului? Oamenii mândri. Oamenii care nu vor să spună: „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm", „ca într-un gând să mărturisim"...
Cei care nu vin la biserică sunt oameni mândri.
Cei care nu vin la biserică sunt oameni mândri.
Cine nu se spovedeşte? Omul mândru.
Ce-nseamnă Spovedanie?
înseamnă căinţă, umilinţă, recunoaştere. Cine nu face asta? Omul mândru.
De aceea, în prima duminica pregătitoare pentru Postul Paştilor, noi, din rânduiala Bisericii, citim despre vameş şi fariseu, adică despre smerenie şi despre mândrie.
Hristos S-a smerit, S-a născut în iesle. Nici un copil în lume vreodată nu s-a născut şi a fost înfăşat cu paie. Şi pentru cel mai sărac, în cea mai săracă ţară, în cel mai sărac loc, tot s-au găsit două cârpe. Pentru Hristos, nu. Foarte puţini oameni nu găsesc unde să doarmă. Tot găsesc undeva. Pentru Hristos nu s-a găsit loc de dormit. El, Care a făcut cerul şi pământul, n-a fost primit într-ale lui. Intr-ale Lui a venit şi n-a fost primit. N-a fost primit de la naştere. N-a fost primit nici după aceea, a fost prigonit, închipuiţi- vă, un copil exilat. A trebuit să fugă în Egipt cu Iosif şi cu mama Lui, ca să se păzească de Irod.
Pr. Nicolae Tănase
