vineri, 18 noiembrie 2022

UN OM...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Într-o toamna friguroasă, pe-un drumeag plin de noroi,
Un bărbat mergea alene lângă carul tras de boi!
Era Gheorghe, om sărac, de vreo doi ani însurat
Cu Ioana lui cea dragă, fata orbului din sat.
 
Orbul era om hain, rău la suflet, prost de gură
Stăteau toți într-o căsuță cu doi boi în bătătură.
Unul era al lui Gheorghe, cel cu numele de Corbu,
Celălalt, un bou mai tânăr, îl avea stăpân pe orbu'.
 
Astăzi l-a trimis pe Gheorghe, ginerele său cel bun,
(Orbul nu făcea nimic, poruncea ca un stâpân),
Să se ducă în pădure după lemne de iernat
Și s-aducă un car de lemne, cum adus-au toți din sat.
 
Și în zorii dimineții a-njugat la car pe Corbu,
(Îl iubea ca pe-un prieten) și pe Breazu al lui orbu'.
A pus doi posmagi în traistă, a luat biciul și securea,
Din pridvor îi rânjea orbul: ,, De te-ar înghiții pădurea! "

A tăcut cuminte, Gheorghe, n-a luat vorbele în seamă,
Era om în toată firea, de blesteme n-avea teamă!
Și-l răbda, răbda sărmanul, Ioana lui răbda la fel,
Aveau un pruncuț de-o lună, pe Ioan cel mititel.
 
A luat vreascuri mai uscate, cu care s-ațâțe focul,
Buturugi au fost mai multe și le-a scos cu târnăcopul
A tăiat și lemn mai verde, care arde mai mocnit,
Să nu-l supere pe orbu' și să-l vadă mulțumit.
 
A pornit, apoi, spre casă, mângâind cu drag pe Corbu,
Îndemnând cu duioșie și pe Breazu al lui orbu',
Și aproape pe-nserate a ajuns cu caru-n sat,
Lângă casă, hop necazul... când costișa au urcat!
 
A-ndemnat din gură boii:,, Hai cu tata, dragii mei!
(Nu cum fac adesea unii, înjurând de dumnezei)
Corbu încerca din greu și se opintea cu carul,
Însă Breazu, al lui orbu', n-a mai vrut să urce dealul.
 
A pocnit din bici spre el, a strigat, însă, degeaba,
Breazu sta ca un catâr, nu mai vrea să-și facă treaba,
Furios, din tindă, orbul, cum făcea adeseori,
A strigat:,, - Oprește, Gheorghe! Nu vreau boul să-mi omori!
 
Și acum să mi-l slobozi! Vreau întreg sa mi-l aduci,
Și apoi, nu mă privește! Treaba ta, cum te descurci.
Altfel nu mai calci în curte, îți iei pruncul și nevasta,
Și plecați din casa mea! Gata... Și cu asta-basta! "

Ce sa facă, bietul Gheorghe? Orbul tot dădea din gură
I l-a scos din jug pe Breazu și l-a dus în bătătură.
S-a întors, apoi, mâhnit de tot ce-i făcuse orbu'
Și s-a pus în jug, sărmanul, ca să tragă lângă Corbu!
 
Și a tras, a tras cu Corbu, împreună, carul greu:
,, - Hai cu tata! Hai cu tata, că ne-ajută Dumnezeu!"
În genunchi căzut-a boul, ostenit de nu se poate,
,, - Hai, cu tata! Hai, cu tata! Împreună pân' la moarte!"
 
Și zvâcni atunci, în jug, Corbu tatii, cu putere!
Urcă dealul dinspre casă, scoțând muget de durere!
Gheorghe cu cămașa ruptă, și cu umărul rănit,
Ud de sânge și sudoare ca Hristos cel răstignit!
 
Au urcat cu bine dealul, au ajuns în bătătură,
Orbul aștepta în tindă, molfăind o-njurătură...
Obosit de-atâta trudă, cu tot trupul parcă frânt
S-a culcat în fân cu Corbu, ca în iesle Pruncul Sfânt.
 
Asta nu-i poveste, frate, cititorul meu cel drag,
Când am scris aceste versuri, mi-au curs lacrimi mari, șirag.
Cel ce-a tras în jug cu Corbul, Gheorghe, e bunicul meu!
A murit atunci, de tânăr, odihnească-l Dumnezeu!
 
Și mereu îi am în minte, Bunu' Gheorghe și cu Corbu,
Și mă rog la Domnul Sfântul să îl ierte și pe orbu'!

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO