duminică, 6 noiembrie 2022

DUHUL SMERENIEI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   🙏 Bucuria mea, daca vrem sa stim cu ce putem bucura pe Dumnezeu, Sfantul Parinte, Siluan Athonitul, ne destainuie acest lucru: "Duhul smereniei, bucura pe Domnul mai mult decat toate."

Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul, ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura:

  "Cu cat oamenii se departeaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii – precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune – pentru ca pe toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres, duce în fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatrii, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici in existenta sufletului nu cred. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste?

 Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, in viata cea vesnica? 

Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii."

 Sfantul Parinte, Teofan Zavoratul, zice asa:

"Sanatatea nu depinde numai de hrana, ci cel mai mult de linistea sufleteasca. Viata in Dumnezeu, desprinzandu-se din valurile lumii, umbreste cu pace inima, iar prin aceasta tine si trupul tot in stare de sanatate. Nelinistea duhului si patimile, strica sangele si vatama în mod radical sanatatea. Postul si, in general, viata traita in post, sunt cel mai bun mijloc pentru pastrarea sanatatii si inflorirea ei".

Si intreaba proorocul si imparatul David:

  "Cu ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie? Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema" (Psalm 115). 

Iar Sfantul Parinte, Zaharia Zaharou, ne spune:

  "Intr-o singura particica din Sfantul Trup şi Sange al Domnului, se afla Hristos intreg. Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastra, inseamna in acelasi timp, curatire, luminare şi indumnezeire." 

                                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                                Preot Ioan 🔔.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO