ATÂT DE SINGUR ȘI DE VAST

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Adrian Goia

Mi-e dor de Păunescu să mă-nvețe

Delirul unui foc îmbălsămat,

De frigul meu, etern nemângâiat

Mi-e teamă că destinul o să-nghețe.

În fiecare vers îmi reapari

Și-atât de definibil mi-ar părea,

Să-ți pot topi căldurile-ntr-o stea

Și să te muți cu mine în ghețari.

Acestei ierni pe cale să cedeze,

Îi sunt dator să nu mă mai arăt.

Cum poți să faci poeme din omăt,

Când albul nici nu știe să rimeze?

Eu nu mai am de dragoste nici timp

Nici nervi să-i savurez melancolia,

Mă înjosesc aici, cu poezia,

Umbrită de un veșnic anotimp.

Și-n tot acest orar umilitor,

Talentul îți devine variantă;

Eterna regăsire delirantă

Cu cei rămași pierduți în sinea lor.

Mă simt pe mine însumi în contrast,

În jungla dintre două Universuri;

Ajuns la leul ultimelor versuri,

Îți mori ’’atât de singur și de vast’’!

Adrian Goia 

sursa

Trandafirul...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!

“Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şichiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.

Aşa se întâmplă şi cu mulți oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru. Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate.

Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său.

Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele.
Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii.
Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori. 

Rugăciunile de seară Cu Preot Ioan

Părinte, de ispite. nu reuşesc să scap de ispite.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"- Părinte, de ispite. nu reuşesc să scap de ispite. Parcă e din ce în ce mai rău. Trec peste una şi ele continuă să vină parcă tot mai puternice. Ce să fac? Simt că Dumnezeu nu mă mai iubeşte. Atât de tare am greşit în fața Lui că parcă nu mai are grija de mine?"

Am tăcut câteva clipe, i-am ascultat durerea, apoi i-am raspuns:
"- Dumnezeu nu uită pe nimeni şi se îngrijeşte de toți! Bucurați-vă de ispite căci un om fără ispite este deja "câştigat" de diavol. Pe cel pe care-l iubeşte Dumnezeu, diavolul îl ispiteşte ca să-L lepede pe Dumnezeu zicând "Părăsitu-m-a Dumnezeu!". Primiți ispitele cu bucurie şi luptați cu ele, nădăjduind că Dumnezeu vă este alături, căci zice " Striga-va către Mine și-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, și-i voi arăta lui mântuirea Mea" (Psalmul 90). Luați exemplul dreptului Iov care, a îngăduit Dumnezeu să fie ispitit atât de puternic, însă nădăjduind şi mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, bune şi rele, a primit răsplata pe măsura credinței lui. Dumnezeu îngăduie să fim ispitiți pentru a ne întări în credință şi în dragostea către El, căci în firea noastră este ca în vremea necazurilor să alergăm către Dumnezeu ca şi fiul rătacit, zicând: "Am greşit la cer şi înaintea Ta şi nu suntem vrednici să ne numim fii ai Tăi! Primeşte-ne dar măcar ca pe nişte slugi." Primiți dar ispitele binecuvântând pe Dumnezeu şi nu uitați: Cel ce este ispitit, este pe drumul cel bun către Împărăția lui Dumnezeu. Cel ce nu are ispite, este deja câştigat de diavolul, de aceea diavolul nu poartă luptă cu el."
"Bucurați-vă în ispite şi plângeți în lipsa lor!"

~ Αρχιδ. Γεώργιος-Μιχαήλ Χριτσουλέακ

De ce este asociat Sfântul Proroc Ilie cu tunetele și fulgerele?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

     În mijlocul verii, pe data de 20 iulie, Biserica noastră ne amintește de un Sfânt care a rupt legea neshimbată a morţii, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament: Sfântul Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Deși în Sfânta Scriptură nu există niciun detaliu legat de o eventuală asociere între Sfântul Ilie și fenomenele meteorologice extreme, s-a păstrat din generație în generație această informație fără a se ști neapărat temeiul din spatele ei. Care este explicația?
Seceta și cei 450 de preoți ai lui Baal
Mai întâi, să aflăm contextul. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a trăit în cetatea Tesve, dincolo de râul Iordan, cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. După ce regele Ahab s-a căsătorit cu o feniciană, pe nume Izabela din Sidon, închinătoare la zeul Baal, acesta a părăsit și el credința iudeilor și a început să se închine idolilor, prigonindu-i pe frații lui de credință de odinioară.
În aceste condiții, Sfântul a fost ales de Dumnezeu să îi prorocească regelui faptul că poporul pe care îl conducea va fi lovit de o secetă aprigă, din cauză că s-a lepădat de credință. Așa s-a și întâmpat: timp de trei ani și jumătate, cerurile au fost închise și nicio picătură de apă nu a căzut pe pământ. Bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu nădejdea că poporul Său rătăcit se va întoarce la credință. În tot acest timp, Sfântul Ilie s-a retras în pustie, la pârâul Cherit, unde își potolea setea cu apă, mâncarea fiindu-i adusă de corbi: „pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara”.
În cele din urmă, spre sfârsitul anilor de secetă, Sfântul Ilie îi propune împăratului Ahab un fel de „concurs”: îi spune să ridice împreună două Altare pe Muntele Carmel si să aducă jertfă atât zeului Baal, cât și Dumnezeului iudeilor, spunându-i că „Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (3 Regi 18, 24). În zadar cei 450 de preoți ai lui Baal au închinat rugăciuni înaintea zeului păgân, căci în clipa în care a venit rândul Sfântului Ilie să se roage, „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit toată apa care era în şanţ“ (3 Regi 18, 38).
Ajungând pe cele mai înalte culmi ale virtuții, Sfântul Proroc Ilie nu a fost îngropat așa cum se întâmplă în mod obișnuit, după ce sufletul unui om părăsește rămășițele pământești. Pe când se afla prin pustiu alături de ucenicul său, Elisei, un vârtej de vânt i-a cuprins, iar Sfântul Ilie a fost ridicat cu trupul la cer într-un car de foc tras de cai.
Ilie – Sfântul care aduce fulgerele?
În lumea satului, mai ales, luna lui Cuptor aduce în actualitate de sute de ani și până în zilele noastre câteva tradiții legate de ziua Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Cel mai des, Sfântul Ilie apare asociat în popor cu o trăsură a cărei roți au zimţi ascuțiți și, rotindu-se, sparg cerul şi aduc ploaia. Această tradiție are la bază o legendă mai puțin cunoscută, conform căreia, după ce Sfântul Ilie a fost înălțat la Cer în carul de foc și a ajuns în Rai, Dumnezeu l-a răsplătit pentru că și-a împlinit misiunea de pe pământ, dăruindu-i putere deplină împotriva diavolilor. Străbunicii noștri spuneau că Domnul i-a dat lui Ilie un nou car de foc cu care să umble prin Cer și un bici de foc cu care fulgeră, biruind puterea celui rău. Se mai spune că, atunci când fulgeră şi trăsneşte, Sfântul Ilie a mai omorât un diavol, acestea fiind sunetele loviturilor. Conform legendei, oamenii care trăiesc jos, pe pământ, nu au voie să vadă minunatul car al Sfântului Ilie și de aceea, înainte de ploaie, cerul se acoperă cu nori albaștri, precum o mantie. Desigur, aceasta este doar o tradiție care nu are vreun fundament teologic sau vreo menționare în cărțile de cult sau în sinaxarele Bisericii.
În calitatea noastră de drept-măritori creştini, iubitori de Hristos şi temători de Dumnezeu în Duh şi Adevăr, noi nu trebuie să dăm crezare tuturor acestor tradiții și legende străine de duhul Bisericii și de propovăduirea de veacuri a Sfinților. Dincolo de legende și basme populare, Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul a fost un „râvnitor după Dumnezeu, mustrător al împăraţilor celor fără de lege, învăţător al poporului celui depărtat de la Dumnezeu și marele plăcut al lui Dumnezeu”, după cum citim în însăși viața lui și de aceea trebuie să îi acordăm cinstirea cuvenită

ÎN PEȘTERA CU FOCU-N VATRĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Trăia odată-ntr-o pădure, un pustnic tare cuvios,

Se nevoia în rugăciune și mult îl îndrăgea Hristos,

Și a primit un mare dar( dorit de orice muritor)

Adeseori să i se-arate, chiar îngerul său păzitor!

Stăteau de vorbă față-n față, ca doi prieteni minunați,

Un înger lângă un sihastru, cu dragostea de sus, legați!

Dar într-o zi, în care moșul porni să caute bureți,

Văzu în fața lui o ceată, cu câțiva vajnici călăreți.

Și după ei, legat în lanțuri, mergea un hoț ce-a tâlhărit,

Târât spre locul de pedeapsă, fiind la moarte osândit.

Îşi zise cuviosu-n barbă, oftând, aceste cuvințele:

,, - Aşa! Așa! Să-şi ia pedeapsa pentru purtările lui rele! "

Şi începând din ziua aceea, când pe tâlhar l-a judecat,

Prietenul său, cel din ceruri, defel nu s-a mai arătat!

Și s-a mâhnit, atunci, sihastrul, și s-a-ntrebat ce a greșit?

N-a mai băut nici strop de apă, trei zile nu s-a mai hrănit,

Plângea și se ruga fierbinte, nu-și amintea păcatul greu

Ce l-a gonit pe sfântul înger și L-a mâhnit pe Dumnezeu!

Văzându-i plânsul și durerea, a treia zi, la ceas de seară,

Când pleoapa zilei se închide și astrul spre apus coboară,

Prietenul său cel de taină, divinul înger păzitor,

A coborât iar în chilie și i-a grăit dojenitor:

,, - Așa te-ai bucurat, tu, frate, și-n mintea ta ai judecat

Pe-acel nefericit tâlhar, pe care ei l-au condamnat!

De ce te faci judecător? Te-au pus a-l judeca pe el?

Nu știi că toată judecata o are Dumnezeu din cer?

Însă nu plânge, doar m-ascultă, căci mila Domnului e mare,

Eu îți voi spune ce sa faci, de vrei să dobândești iertare.

Îți dau această rămurică! E vestejită și uscată,

Va trebui s-o porți cu tine, să nu o lepezi niciodată!

Și când vei merge la culcare, să-ți fie pernă, rămurica

Să părăsești acest pustiu, să nu-ți iei traista, nici sarica.

Să mergi în lume, printre oameni și să cerşeşti bătând la porți,

Să pribegești și zi şi noapte, să întâlnești tâlhari și hoți,

Iar cineva de te-o opri, în a lor casă, peste noapte,

Te odihnești, apoi în zori, să-ți vezi de drumu-ți mai departe!

Să pribegești de dimineață și până astrul o s-apună,

Zi după zi, cu plânsu-n geană, pân' ai să faci o faptă bună.

Așa a hotărât Acela, ce ne-a zidit și ne-a creat,

Fiindcă, tu, pe al tău frate, l-ai osândit și judecat.

Când vei vedea cum rămurica a înverzit și are floare

Să știi, iubitul meu prieten, c-atunci ai căpătat iertare! "

Bătrânul auzind acestea primește ramura uscată,

Și se întoarce iar în lume, rătăcitor din poartă-n poartă.

Cerșea un colțișor de pâine și-un adăpost pe timp de noapte,

De multe ori, lipsit de ele, mergea cu Domnul mai departe!

Și ostenit fiind, odată, intră să doarmă-ntr-o pădure,

Nădăjduind că-n luminişuri, o să găsească rugi cu mure!

Nu mai mâncase de trei zile și parcă nu avea putere

Era slăbit de-atâta umblet...și trist, de marea lui cădere!

,, O, Doamne, trupu-mi e povară și sufletul a obosit,

Și firul din suveica vieții, s-a subțiat și s-a slăbit!

Ce faptă bună mai pot face, eu putregaiul, încă viu...

Mai ai răbdare cu moșneagul? Sau poate, Doamne, e târziu? "

Așa a cugetat bătrânul, când iată, chiar în fața sa

O peșteră, cu boltă-naltă, și cu un foc care ardea,

În fața vetrei sta de veghe, privind afară, o bătrână...

Păși sfios, spre ea, sihastrul:,, - Măicuță dragă, sara bună!

Te rog, îndură-te de mine, că-s ostenit...și mă dor toate!

Şi lasă-mă să dorm aici! În zori pleca-voi mai departe."

Cu milă îl privi bătrâna, făcându-și nodul la năframă:

,, - Nu pot să te primesc, părinte, chiar dacă vreau, fiindcă mi-e teamă..

În frica Domnului, îți spun, că am trei fii, tâlhari și hoți

De-aceea se feresc de oameni și locuim aici, cu toți!

De te-oi primi, chiar și o noapte, cum ar fi drept și creștinește,

S-ar supăra sau și mai rău... te-or omorî, Doamne ferește! "

,, - Bătrâno, eu sunt om de treabă, nu sunt slujbaș al stăpânirii!

Te rog să nu te îndoiești! Te rog în numele iubirii!

Flăcăii tăi, chiar de sunt aprigi, azi nu te vor lua la rost

C-ai miluit un călător, flămând și fără adăpost!"

Bătrâna l-a poftit să intre, căci parcă-i risipise frica,

El s-a culcat într-un ungher, având drept pernă rămurica!

Mirată fiind, de-așa pribeag, și neștiind cum să-nțeleagă

De ce bătrânul musafir, drept căpătâi și-a pus o creangă,

L-a întrebat de unde vine și unde merge călător,

Iar el i-a povestit, cu lacrimi, greșeala lui de-a fir-a-păr!

Și când a auzit bătrâna, cum pentru-o faptă așa mică,

E nevoit să rătăcească... vaai... s-a cutremurat de frică!

Dacă acest bătrân, beteag, e nevoit să rătăcească

Până va face-o faptă bună și creanga o să-nmugurească,

Apoi feciorii ei tâlhari, amar, amar ce vor primi:

,, - Of, Doamne, Iisuse Hristoase, pe ei, cum îi vei osândi?

Dacă acest sihastru blând, doar pentr-un gând e pedepsit,

Flăcăii mei ce vor răspunde, că au furat și tâlhărit? "

Nici bine nu-și termină gândul și iată, fiii au venit

Și mânioși se-ntorc spre ea, văzând străinul adormit:

,, - Ce ai făcut? Și cine-i omul? De câte ori ți-am spus noi, mamă,

Să nu primești niciun străin!" grăiră cei trei hoți cu teamă.

,, - N-aș fi putut să nu-l primesc, fiindcă și el greu pedepsit,

Pe Dumnezeu l-a supărat, pentru un gând nesocotit

Și pribegește zi de zi, prin arsiță, prin vânt și ploi

Nu are loc de înnoptat, de milă l-am primit la noi! "

Priviră cu mirare toți, spre cuviosul adormit

Ne-nțelegând, privindu-i chipul, ce faptă rea a săvârșit.

Dar unul dintre cei trei frați, răutăcios fiind din fire,

Strigă la el, stricându-i somnul:,, - Hei, moșule! Măi, musafire!

Ia să ne spui povestea ta! Ce ai făcut? Și cine ești?

Cum ai ajuns în grota noastră? Ridică-te să ne vorbești! "

S-a ridicat, atunci, bătrânul și a-nceput a-și spune viața

Cu glasul blând, cu lacrimi grele, aproape până dimineața!

Și-n tot acest răstimp în care și-a spus întreaga lui poveste,

Cei trei tâlhari simțeau în suflet, căința cum îi năpădește

Au început atunci a plânge, știind ce mult au stat în rău,

Și uite cum, în acea noapte, toți s-au întors la Dumnezeu!

Toți se rugau, și fii și mamă, cu lacrimi multe și căință

Făcând din peștera cea rece, chilia lor de pocăință!

Spre dimineață au adormit și ei, alături cu sihastrul

Și s-au trezit în miezul zilei, când lumina puternic astrul,

Au vrut să-l scoale pe bătrân, dar ființa lui era-mpietrită

Iar ramura, sub capul său, era frumos înmugurită!

Trecuse-n viața de apoi, acolo, unde mergem toți,

Având alături sfântul înger, o bătrânică și trei hoți!

În peștera cu focu-n vatră, în mâini cu șirul de metanii,

Trei cuvioși, la ceas de seară, cântau tropare și litanii.

Roadele supărării

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

„Când cineva are o stare sufletească bună, durerea trupească se uşurează. Iar când nu are, starea rea sufletească îi afectează sănătatea. Ia drept pildă un bolnav de cancer căruia medicii nu mai au ce să-i facă. Dacă crede în Dumnezeu şi se află într-o atmosferă duhovnicească veselă, poate trăi mai mult, altfel se poate topi de supărare şi să se stingă în câteva săptămâni (…)
Se poate ca uneori cineva să fie sănătos din punct de vedere medical, analizele să nu arate nimic rău, dar dacă are ceva care îl chinuieşte sufleteşte, atunci să nu fie pe deplin sănătos. Pentru că cele mai multe boli încep de la supărare. Toţi oamenii au câte un punct sensibil. Şi de aceea o supărare pe unul îl va lovi în stomac, pe altul în cap. (…)
Medicamentul cel mai bun pentru o boală este bucuria duhovnicească, pentru că ea împrăştie harul lui Dumnezeu în suflet. Bucuria duhovnicească are cea mai mare putere tămăduitoare pentru toate bolile. Ea este alifia dumnezeiască care închide rănile, în timp ce mâhnirea le irită [15; 241].
Supărările pe care ni le produc alţii sunt prilejuri de a dobândi cununi. Dacă le răbdăm, luăm cununa. Dacă nu, o pierdem. Şi, o dată cu ea, puţin câte puţin, ne pierdem şi sănătatea. Merită?

 
                                                                                                      Părintele Paisie Aghioritul

Lacrima ce n o poti duce

DOAMNE, PENTRU IUBIREA TA, TE SLAVESC!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Sfinte Sfintite Mucenice Pangratie (episcopul Tavromeniei), Sfinte Mucenice Chiril (episcopul Gortinei), Sfintilor Mucenici, Andrei și Prov (care prin foc s-au savarsit), ca unii care aveti indrazneala inaintea lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii, acum in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!

 Cu ale lor Sfinte rugaciuni Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii! Amin!

    Canta marea si pamantul, canta stelele si luna: "Doamne, cat de bun esti Tu si vei fi intotdeauna". Canta razele de soare, stralucind in zori de zi: "Fara Tine n-ar fi ziua, nici apusul n-ar mai fi". Florile-n gradina canta, raspandind divin parfum: "Doamne, Tu ne-ai dat culoare, esti Stapanul drept si bun"!!! Iar o pasare maiastra, ciripeste-n limba sa: "Doamne, Tu mi-ai dat prin Haru-ti, aripi ca sa pot zbura". Ca un zumzet se aude, sus in cer si pe pamant, un ecou ce prinde viata: "Sfant esti Doamne! Sfant! Sfant! Sfant!" Imi ridic spre cer privirea, cum sa tac? Cum sa nu spun? Cat de minunat esti Tu, si maret si drept si bun! Și cu slabele-mi cuvinte, din adancul inimii, graiesc: DOAMNE, PENTRU IUBIREA TA, TE SLAVESC!

    Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau! 

                                                                                                                        Amin si Aliluia!

                                                                                                                           Preot Ioan 🔔.

Un om a murit.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se, cu o valiză în mână…
- Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul a întrebat:
- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
- Ce ai în valiză?
- Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui, lucrurile mele, hainele, banii?
- Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau timpului.
- … Atunci talentele mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
- Dar soţia şi copiii mei?
- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ţi-a aparţinut vreodată. Aparţinea ţărânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci, omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise.
Era goală.
Cu o lacrimă de dezamăgire, omul îl întrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
- Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…"
Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                       

    Bucuria mea, Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc, a fost intrebat de cineva: "Parinte, daca L-ai vedea acum pe Iisus Hristos, in fata Sfintiei tale, ce i-ai spune?"

 Parintele a raspuns: "I-as spune asa: IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE!" Sa zicem si noi rugaciunea aceasta, cat mai des posibil. Cand inspiram aerul in piept sa zicem: IISUSE, IISUSE (cu gandul la El), iar cand expiram aerul sa zicem: IARTA-MA, IISUSE! Aceasta este de fapt "Rugaciunea mintii" sau "Rugaciunea lui Iisus", in forma prescurtata. Pe aripile rugaciunii Dumnezeu Se coboara in sufletele noastre si tot pe aripile rugaciunii, noi ne urcam la Dumnezeu.

         „Acolo unde exista iubirea lui Hristos, singuratatea se risipeste. Esti linistit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boala, nici apasare, nici framantare, nici tristete, nici iad. Hristos este in toate gandurile tale, in toate faptele tale. Ai Harul si poti suferi toate pentru Hristos. Poti chiar sa si patimesti pe nedrept. Sa rabzi nedreptatile pentru Hristos, ba chiar cu bucurie. Precum El a patimit, tot asa poti si tu, poti sa patimesti pe nedrept. 

Cand intra Hristos in inima, patimile se mistuie. Nu mai poti nici sa injuri, nici sa urasti, nici sa te razbuni, nici, nici... Unde sa se mai gaseasca urile, antipatiile, osandirile, egoismele, framantarile, intristările? Stapaneste Hristos si dorul fierbinte dupa lumina cea neinserata. Insa atunci cand nu traiesti cu Hristos, traiesti in necaz, in melancolie, in framantare, in stramtorare; nu traiesti corect. 

Atunci apar multe anomalii si in organism. Sunt influentate trupul, glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Cand vine Hristos sa se salasluiasca in tot sufletul nostru, atunci dispar toate problemele, toate ratacirile, toate supararile. Atunci pleaca si pacatul”. 

                                                                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                                                                     Preot Ioan .

SFANTA TREIME

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

 - TAINA IUBIRII  DESAVARSITE, SARBATOAREA DIVINITATII SUPREME, ABSOLUTE, A TATALUI, A FIULUI SI SFANTULUI DUH!

   Sfanta Treime este Dumnezeul nostru, dar pentru unii oameni constituie o Mare Taina, de multi neinteleasa. 

    "Tatal e Mintea, Fiul e Cuvantul, iar Duhul Sfant e Duhul care salasluieste peste tot si in  inima noastra”, astfel se descrie icoana Dumnezeirii”. 

    "Este sarbatoarea in care aducem in mod deosebit laude si  cantari duhovnicesti Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru ca toata lucrarea liturgica si sfintitoare a Bisericii Ortodoxe se savarseste in numele si spre slava Preasfintei Treimi. 

   De aceea, se cuvine sa marturisim intotdeauna pe Sfanta  Treime: pe Dumnezeu-Tatal, Fiul si Sfantul Duh, sa o preamarim si sa I ne inchinam Ei, zicand:

                                                                        RUGACIUNE  

    Preasfanta Treime, Stapanire de o fiinta, pricinuitoare a tot binele; ce vom rasplati Tie pentru toate cate ne-ai dat noua, pacatosilor si nevrednicilor, pe care mai inainte de a ne naste noi in lume le-ai randuit, si pentru toate cele ce ne dai fiecaruia din noi in toate zilele si pentru cele ce ai gatit noua tuturor in veacul cel viitor? 

    Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si  ne mantuieste pe noi. Amin.

    Bucuria mea, cine nu crede in Sfanta Treime, de fapt, nu crede in nimic, pentru ca Dumnezeu este UNUL IN FIINTA si INTREIT IN PERSOANE, Tatal, Fiul si Duhul Sfant. LUMINA este Tatal, LUMINA este FIUL, LUMINA este Duhul Sfant. 

                                                                                                                 Amin si Aliluia!

                                                                                                                      Preot Ioan 🛎.

“FERICIREA, ARE UN SINGUR NUME: IISUS HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire

Bucuria mea, Iisus Hristos, este Dumnezeul nostru Cel Adevarat si Mantuitorul sufletelor noastre. Desi, poate, ca este necunoscut de unii, sau neinteles de altii, El este Fericirea in sine, asa cum n-a mai fost si nu va mai fi vreodata. El este tot ce isi poate dori omul. Mai mult decat atat, nimeni nu poate cere, si, absolut nimeni nu poate primi. El este TOT (Apocalipsa 1: 8-9).

Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci, Iisus Hristos ESTE VESNICIA (Evrei 13:8). Daca inima omeneasca este insetata de adevar, atunci, Iisus Hristos este ADEVARUL (Ioan 14:6). Daca sufletul omului suspina dupa lumina, atunci, Iisus Hristos ESTE LUMINA LUMII (Ioan 8:12). Si daca pur și simplu, omul vrea fie doar fericit, atunci nu are decat sa-i ceara lui Hristos si Hristos ii ofera omului fericirea, fara sa-i ceara ceva in schimb si fara sa-l traga la raspundere pentru ce-a facut, pana sa-l intalneasca. 

Tot omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusă lui Hristos de fapt tot pe El îl caută, tot pe El il striga, tot de El ii este dor, fiindca, Fericirea (prin Mantuire), este sensul vietii lui. Inima omului este o camara in care trebuie sa intre Iisus Hristos. Si in acel moment el gusta fericirea si nu mai cauta nimic. Inima omului este fericita. Iubeste si este iubita.

 Are imparatia lui Dumnezeu in inima si tot pamantul. Are Raiul in ea, uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine. Insa multi se hranesc cu nefericire un timp, chiar o viata intreaga, desi, fericirea este mereu in umbra lor, mereu gata sa umple sufletele lor. “Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui” (Psalmul 127:1). 

                                                                                                                   Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan .

Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, Bunule şi Iubitorule de oameni, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Cel ce porţi fără durere neputinţele noastre, cu a Cărui rană toţi ne‑am vindecat; Păstorule cel bun, Care ai venit spre căutarea oii celei pierdute; Cel ce dai mângâiere celor slabi la suflet şi viaţă celor zdrobiţi; Care ai tămăduit izvorul celei ce era în curgerea sângelui de doisprezece ani; Cel ce pe fiica cananeiencei ai izbăvit‑o de demonul cel cumplit; Care ai iertat datoria celor doi datornici şi ai dăruit iertare femeii celei păcătoase; 

Cel ce ai dăruit vindecare slăbănogului împreună cu iertarea păcatelor lui; Care cu cuvântul ai îndreptat pe vameşul şi ai primit pe tâlharul prin mărturisirea lui cea mai de pe urmă; Cel ce ai ridicat păcatele lumii şi pe Cruce le‑ai pironit; Ţie ne rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: în bunătatea Ta, Însuţi slăbeşte, lasă, iartă, Dumnezeule, fărădelegile şi păcatele robului Tău  şi greşealele lui cele de voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele prin călcarea de poruncă şi prin neascultare, cele din timpul nopţii şi cele din timpul zilei; şi de este sub blestem preoţesc, sau al tatălui său, sau al mamei sale, sau cu ochii a poftit, sau cu mirosul s‑a desfrânat, sau cu pipăitul s‑a pornit spre desfrânare, sau cu gustul s‑a dezmierdat, sau cu vreo aprindere oarecare trupească sau sufletească s‑a despărţit de a Ta voie şi sfinţire, orice a greşit şi el şi noi, ca un bun şi iubitor de oameni Dumnezeu, Care nu ţii minte răul, iartă. Şi nu lăsa pe acesta şi pe noi să cădem în viaţa cea întinată, nici pe căile pierzării să alergăm. Aşa, Stăpâne Doamne, ascultă‑mă pe mine păcătosul în ceasul acesta, pentru robul Tău 

. Treci cu vederea, ca un Dumnezeu, Care nu ţii minte răul, toate păcatele lui. Izbăveşte‑l pe el de chinul cel de veci. Gura lui o umple de lauda Ta. Buzele lui le deschide spre slăvirea numelui Tău. Mâinile lui le întinde spre lucrarea poruncilor Tale. Picioarele lui îndreptează‑le spre vestirea Evangheliei Tale. Toate mădularele şi gândirea lui, întăreşte‑le cu harul Tău. 

Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care prin Sfinţii Tăi Apostoli ne‑ai poruncit nouă, zicând: orice veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri. Şi iarăşi: cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Şi precum ai ascultat pe Iezechia în întristarea sufletului său la ceasul morţii şi nu i‑ai trecut rugăciunea lui, aşa auzi‑mă în ceasul acesta şi pe mine smeritul şi păcătosul şi nevrednicul robul Tău care mă rog Ţie; căci Tu eşti, Doamne Iisuse Hristoase, Cel care ai poruncit să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate, şi în bunătatea Ta şi în iubirea Ta de oameni, Îţi pare rău de faptele noastre cele rele şi Te bucuri de întoarcerea celor rătăciţi. 

Că precum este slava Ta, aşa este şi mila Ta, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tatălui Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ce frumos e omul care...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Versuri de Maria Luca

   “Ce frumos e omul care,

 Inca stie sa zambeasca, 

Si desi sunt vremuri grele, 

Inca poate sa iubeasca. 

Cat de minunat e chipul, 

Ce surade si-n durere, 

Si prin felul lui de-a fi,

 Celor dragi le da putere. 

Desi valuri l-au lovit,

 Si-a trecut prin incercari,

 Cat de minunat e omul, 

Ce priveste catre zari, 

Iar cand seara lin se lasa,

 El zambeste chiar de-i greu,

 Cat de minunat e omul, 

Ce se-ncrede-n Dumnezeu!” 

CLOCOT DE CUVINTE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    Versuri de Maria Luca

   “Ce frumos e omul care, 

Inca stie sa zambeasca,

Si desi sunt vremuri grele, 

Inca poate sa iubeasca. 

Cat de minunat e chipul, 

Ce surade si-n durere, 

Si prin felul lui de-a fi, 

Celor dragi le da putere.

 Desi valuri l-au lovit, 

Si-a trecut prin incercari, 

Cat de minunat e omul,

 Ce priveste catre zari, 

Iar cand seara lin se lasa,

 El zambeste chiar de-i greu, 

Cat de minunat e omul, 

Ce se-ncrede-n Dumnezeu!” 

    Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. Amin!

   “Fiind stramtorat de greseli cumplite si de multimea primejdiilor fiind inghesuit, strig: fii mie ajutor si ma izbaveste de nevoia care m-a cuprins, Sfinte Mucenice Isavru, de Dumnezeu cugetatorule”.

    “Aflandu-ma Veliar gol de podoaba virtutilor, m-a ranit cu sageata dezmierdarilor, dar tu, Ceea ce ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre, tamaduieste ranile sufletului meu”. 

                                                                                                                         Amin si Aliluia!

                                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

Sâmbăta morților

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 

         - Unde-l vezi matale pe Dumnezeu, tată Țică? Unde e? Mai lasă-mă-n pace cu Dumnezeu și cu pomenile! Că nu mai mănâncă mortul nimic, iar sufletul lui, dacă omul e si altceva în afara de pământ, așa cum crezi tu, cine știe pe unde hălăduie, nu stă sufletul într-un castron cu mâncare.
Bătrânul oftă adânc și tăcu. Se săturase de certurile astea cu noră-sa, certuri care începuseră în urmă cu patru ani, când îi murise lui nevasta. Noră-sa nu credea în Dumnezeu și era împotriva pomenilor și parastaselor . Țică însă, se străduia din răsputeri să respecte datina. El și răposata lui soție erau oameni simpli, oameni duși la Biserică, și n-ar fi conceput în ruptul capului să sară peste obicei. Dar, tare greu îi venea când trebuia să-i țină piept noră-sii și nu înțelegea de ce se amesteca femeia de fiecare dată în treburile lui. Că pomana, din pensia lui o făcea. Niciodata nu ceruse ajutorul nimănui. Dar, așa îi plăcea noră-sii să-l toace la cap... Astăzi, era mai pornită ca oricând. De când rămăsese însarcinată, stătea și mai prost cu nervii. Iar el îndura cu stoicism toate săgețile ei.
- O invenție! Asta e Dumnezeu! Popii l-au inventat pe Dumnezeu ca să ia bani, proștilor! Numai proștii dau bani la popă , fac pomeni si pupă icoane. Auzi, să pupi o bucată de lemn, pe care cine știe câți oameni și-au mai lăsat microbii. Păi, tată Țică poți să iei cine știe ce boli de la icoanele alea și să ne aduci acasă. Asta ne mai lipsește, mai ales acuma când trebuie să fiu atentă, cu sarcina mea.
După ce o privi câteva secunde aiurit, Țică se opuse cu voce joasă, unei asemenea bazaconii.
- Fata mea dragă, n-am auzit ca în lumea asta mare cineva să se fi îmbolnăvit fiindcă a pupat icoane, dar de oameni care s-au vindecat, da, am auzit!
Noră-sa deschise gura să mai zică ceva, dar era clar că nu mai avea idei. Roșie la față, se răsuci pe călcâie si părăsi bucătăria. Mai bine, că se săturase de hârâiala ei și, în plus, avea o grămadă de treabă. Scoase din frigider mezelurile, apoi se apucă să spele fructele si legumele. (....)
Era îngrozitor de cald. Parcă și vocea preotului se topise, iar de corul bisericesc, ce să mai vorbim- două, trei femei, leșinate de căldură, care încercau să mai găsească aer respirabil în jur pentru a duce troparul până la capăt. Spre sfârșitul slujbei, din senin, un vânticel umflă perdelele de la fereastra dinspre strană și se porni o răpăială de ploaie. Țică luă sacoșa în care pusese pachetele și ieși afară. Sub streașina Bisericii se adunaseră deja câțiva adulți și niste copii amărâti, care asteptau flămânzi să primească ceva de mâncare. Îi cunoștea pe toți, erau sărmanii satului. Lumea care venea la slujba, când putea, îi miluia cu câte ceva. Începu să scoată pachetele și să le împartă. Nae, un băiețel costeliv, se înfipse lacom.
- Bogdaproste, sa fie primit!
Cu mâinile tremurânde de nerăbdare, copilul scăpă pâinea din pachet într-o băltoacă. Se aplecă iute, culese bucata udă și mușcă lăcom din ea, înainte să apuce Țică să reacționeze.
- Stai, stai, îi strigă bătrânul.Vino să-ți dau alta!
Dar băiatul deja molfăia cu gura plină. Înghiți cu poftă dumicatul, de parcă ar fi mâncat cel mai gustos cozonac.
- Lasă nea Țică, e bună și asta. Dar dacă mai vrei matale sa-mi dai o bucată, eu nu mă supăr. O mănânc mai târziu.
Batrânul căută repede în sacoșă și îi întinse o jumătate de pâine. Continuând să mănânce cu poftă din coltucul murdar, Nae o primi și o strânse la piept, unde deja tinea pachetul, de teamă sa nu mai scape ceva.
- Las-o măi băiete, ia din asta curată!
Cu Nae însă, nu putea să iasă la liman. Neputincios, Țică se uită cum copilul continuă să înfulece din pâinea murdară. Gândul îi zbură spre ce îl întrebase noră-sa, în dimineața aceea.
"- Unde e Dumnezeu, tată Țică, unde e Dumnezeu?
- Dumnezeu e în pâinea săracilor!, murmură bătrânul, înălțându-și privirea către cer și făcând o cruce mare.
PS - Am scris textul acesta pe 15 iunie 2018.
De regulă, nu pun in geam "vechituri", si, in niciun caz una cu care deja, pe unii dintre dumneavoastră, v-am sâcâit deja si anul trecut, pe vremea asta.
Dar, așa simt să fac.
Și se apropie Sâmbăta morților.

sursa

Cristina Elena Răducanu

PLATA TA ESTE LA HRISTOS!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, iata ce minunat graieste Sfantul Parinte, Antonie cel Mare: “Cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toata bunavointa si, dorind cele ceresti, dispretuiesc cele pamantesti. Unii ca acestia nu plac multora, dar nici lor nu le plac multe. De aceea sunt nu numai urati, ci si luati in ras de multi smintiti. Ei, insa, rabda toate in saracie, stiind ca cele ce se par multora rele, pentru ei sunt bune. Fiindca, cel care intelege cele ceresti, crede lui Dumnezeu, stiind ca toate sunt fapturile voii Lui. Cel care, insa, nu le intelege, nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mantuirea omului”.

Despre mantuirea sufletului, Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, zice: “Omul se poate mântui si în lume, si in mănăstire, și în oraș, și la sat, și în padure, daca are credinta dreapta in Dumnezeu (crestin ortodoxa), fapte bune si smerenie, adica omul sa nu cugete ca are ceva al sau, ci ca tot ce are in viata este de la Dumnezeu. Cine are aceste trei lucruri se mantuieste oriunde ar fi pe fata Pamantului." Sfantul Parinte, Ioan de Kronstadt, spune cat de importanta este milostenia, pentru mantuirea sufletelor noastre: “Si-un pahar de apa daca-l dam, sa-l dam fara sa judecam. Sa stii ca plata ta este la Hristos.

Pe noi ne mantuieste IISUS HRISTOS, prin PREOTUL CRESTIN ORTODOX, in DUHUL SFANT.

Sfintitul Parinte, Luca din Kapsala, spune despre preot asa: PREOTUL, este un om de tarana, cu slabiciuni si cu boli, cu dorinte si cu idealuri. PREOTUL, mananca mult sau putin, e ghiftuit de praznice sau ii ghioraie matele de foame dupa 6 ore de slujba pe inima goala. PREOTUL, are indoieli si furii, neputinte, neintelegeri si rafuieli cu sinele. PREOTUL, simte, plange, se roaga, sufera, asculta. PREOTUL, poate fi ispitit, are tentatii, pacate, trecut, plangere, amintiri, rani vechi. PREOTUL, are trup, dureri de cap si de sale, dureri de suflet, cicatrice pe inima de la prea multa suferinta. PREOTUL, e un om intr-o presiune enorma in fiecare zi. Sta in fata Lui Dumnezeu, il frange pe Hristos Imparatul veacurilor in mainile sale de lut, se impartaseste mereu de Sangele mantuitor, asculta pacate cumplite la spovedanie, blagosloveste pe muribunzi, citeste rugaciuni bolnavilor, mangaie. PREOTUL, ingenuncheaza in fata Sfintei Mese si se atinge cu fruntea de pieptul Stapanului, ascultand intru uimire bataile inimii lui Dumnezeu. PREOTUL, este un bulgare de tarana plina de roua Duhului Sfant. Rugati-va pentru el!”

Asadar, daca vezi un preot ca greseste, ca pacatuieste, NU-L JUDECA, ci, roaga-te asa: Doamne, iarta-l pe parintele acesta, lumineaza-l sa nu mai greseasca fiindca, il vad oamenii si se vor departa de Biserica.

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

CÂTĂ DURERE POARTA-N SUFLET,OMUL !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Versuri : Eliana Popa

 
Câtă durere poartă-n suflet, omul
Si câte ierni se-abat asupra lui,
Cu dragoste din cer, priveste Domnul
Asează-te-n genunchi, durerea sa i-o spui !

Ce mult amar si chin am strans in suflet
Si cate toamne reci l-au străbătut
Într-un ocean de lacrimi, am inecat un zambet
Să pun zăgaz durerii...n-am putut !

Am invătat ,primind Golgota-n suflet
Să imi doresc s-ajung si pe Tabor
Si am pornit avand in mine-un cuget
Că Domnul mi-e nădejde sfânta si-ajutor !

Si pasii mei ,călcând poteca vietii
Alunecând, m-am prăbusit zdrobit
Si am simtit cum vlaga tineretii
S-a scurs din sufletul si trupu-mi istovit !

Dar două mâini m-au tras din agonie
Si s-au grăbit balsam pe răni să-mi pună,
Mi-a dat să sorb...un strop de apă vie,
Un OM cu fruntea-nsângerată sub cunună !

Si ma privea cu milă nesfarsită
Desi era pe-o Cruce cu trupul, răstignit
Si-a smuls din cuie, mâna tintuita
M-a ridicat si cu iubire sfântă, mi-a soptit :

,,Eu am purtat toată povara lumii
Si inca port si astăzi Crucea grea,
M-au insotit doar lacrimile Mumii
Si ura celor ce-mi dădeau otet si fiere-a bea!

Si Eu m-am prabusit atunci sub Cruce
Si parca, nu povara ei mă apăsa
Ci lacrimile Mamei, ce nu-nceta a plânge,
Căci, peste veacuri, doar putini Mă vor urma !

Tu nu esti singur daca vii la Mine
Eu sunt cu tine, simt durerea ta ,
Când nu mai poti s-o duci, sunt lângă tine
Spre Inviere te ridic prin Jertfa Mea"

OBICEI BĂBESC ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, am fost la tara. In timp ce sapam prin vie, a venit un om din sat si dupa ce m-a salutat, m-a intrebat: “Parinte, ce faci, muncesti si astazi, cand este mare sarbatoare, cruce rosie in calendar?” Gandindu-ma ca poate nu m-am uitat eu cu atentie in calendar, l-am intrebat: “Pai, ce sarbatoare este astazi? “Parinte, este cruce rosie: SFANTA LENE si SFANTUL MUCENIC SOMN!”

Iata, dragii mei cine-l stapanea pe acest om: LENEA si SOMNUL! S-a nascut obosit! Doamnele lenese ca si acest om, au scornit ca dupa Cincizecime si Sfanta Treime, respectiv duminica si luni, este pacat sa spele cineva rufe toata saptamana, fiindca, il ia din calus, adica, ramane stramb, beteag.

Zic “il ia din calus” fiindca se joaca “Calusul” un obicei paganesc. Afara-i foarte cald si se aduna prea multe rufe de spalat, in cosnita.

Va reamintesc: DE LA BABE CITIREEE! NEINTELEPCIUNEEE! SA NU LUATI AMINTEEE! Dumnezeu sa le ierte si pe ele ca amagesc lumea cu scornelile lor si pe noi ca plecam urechea la ele, le ascultam si avem tendinta de a le crede!

Dragele mele doamne, tineti minte: Nu se spala rufele, DOAR ATUNCI CAND ESTE CRUCE ROSIE IN CALENDAR! Doamne, iarta-ne!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

FII BUN...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                    

"In fiecare zi ar fi bine sa ascultam macar un cantec, sa citim ceva bun, sa vedem ceva frumos si sa spunem cateva cuvinte calde. Toata lumea vrea fericire, nimeni nu vrea durere, dar nimeni nu vrea durere, dar nu poti sa ai un curcubeu fara un pic de ploaie.
Mugurele devine floare. In viata castigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este ca inveti. Restul e abur, fum. Se cuvine sa avem ochi care sa vada ce este mai bun si inima care sa ierte ce este mai rau. Nu conteaza cine te-a ranit, ci cine te-a facut sa zambesti din nou. Viseaza ca si cum ai trai pentru totdeauna, traieste ca si cum ai muri maine. Timpul sterge, dar stie sa pastreze, ca nimeni altul, ceea ce trebuie pierdut. Lasa sa treaca ce a fost. Ai credinta in ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dubla personalitate. Viata te poate surprinde oricand. Intr-o clipa s-a terminat totul si te trezesti ca cineva te apasa pe piept... Resuscitare....Avem destule sa ne spunem, nu-i asa?" - Parintele Hrisostom Filipescu

CUVANT despre VESNICIA RAIULUI si VESNICIA IADULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

     

Bucuria mea, iata un cuvant de invatatura minunat, al Sfantului Parinte, Ilie Cleopa: „Cel mai de pret in aceasta viata este sa lasi toate si sa-ti plangi pacatele tale, fiindca, cea mai scumpa pentru noi este vesnicia. Deci, trebuie să facem totul ca sa n-o pierdem, ca atunci degeaba am mai trait pe pamant!”

 Sfantul Parinte, Arsenie Boca spune asa: “Nici tu nu te mantuiesti fara “mana” lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-i intinzi si tu mana. Destul iti este ca te cerceteaza mereu si atat de mult te roaga! 

Fiindca, toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiasca din lumea aceasta, nu poate fara tine." “Nimic nu e mai scump ca viata, Dar nici mai, ieftin decat ea, Poti azi s-o pierzi, Poti azi s-o mantui, Depinde de vointa ta". 

Asadar, fiecare crestin ortodox, dupa nevointa sa va castiga VESNICIA RAIULUI sau va fi osandit in VESNICIA IADULUI! Si sa nu uiti aceasta invatatura: “Cea mai primejdioasa este mandria, de aceea Sfintii adevarati sunt cei ce nu stiu ca sunt Sfinti, ce tin mortis ca-s pacatosi." 

 Doamne, precum vrei si precum stii, miluieste-ma! 

Ajuta necredintei mele! (adica, putinei mele credinte). 

Daca sunt pe o cale gresita, indrepteaza-ma Tu pe cea buna! 

Doamne, iarta-ma! Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! 

Miluieste-ma, Maica Milostivirii! 

  Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau! 

                                                                                                               Amin si Aliluia!

                                                                                                               Preot Ioan 🛎.