FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
In amurgul trist al noptii, cand si-arata luna cornul,
In livada cu maslinii, cu durere urca Domnul,
Insotit de trei prieteni: Iacob, Ioan si Simon - Piatra,
Dar in suflet e tot singur, mai singur ca niciodata!
,,- Sufletu-mi e trist de moarte, stati si privegheati cu Mine",
Dar indata adormira, prinsi sub vraja lunii pline,
In gradina Ghetsimanii, aproape de miezul noptii,
Adormira ucenicii parca, prinsi de somnul mortii!
Numai Domnul plin de lacrimi, ce-i brazdau frumoasa-i fata,
Si fierbinti sudori de sange, catre Tatal ruga-nalta:
,,De e cu putinta, Tata, ca sa treaca, sa nu vina,
Ceasu-n care sorb a lumii, cupa de pacate plina!
Ca la Tine, Avva, Tata, totul este cu putinta,
Sa se faca a Ta voie ! Nu dupa a Mea dorinta".
Singur se simtea in noapte, singur in durerea Lui,
Si cu lacrima de sange, plange Fiul Omului!
Plange-n ruga ce-o inalta, suspinand cu Duhul Sau,
Bate ceasul jertfei, bate, pentru Omul Dumnezeu,
Şi-L pandeste-n intuneric, ca-n Pustiu, Ispititorul,
Ce asteapta zorii zilei sa-si trimita vanzatorul!
Se intoarse sa-si gaseasca ucenicii cei iubiti,
Intristat mai tare-i Domnul cand ii afla adormiti: ,,
- Nici un ceas n-ati fost in stare, langa Mine sa vegheati?",
Si buimaci cu somnu-n gene, deschid ochii, tulburati!
Tot Ierusalimul doarme, pe cand Domnul privegheaza,
I-a lasat din nou s-adoarma, mangaiati de-a lunii raza.
E mai trist ca adineauri, vazand a lor neputinta,
De-a-mplinii cu vrednicie macar ultima-i dorinta.
Si in asta noapte-n care, biruie ispita fricii,
Parca nu-i asculta ruga, nici Tatal, nici ucenicii.
Numai ce-i ce vor sa-L prinda si cu cel care-o sa-L vanda,
N-au sa doarma-n noaptea asta, sa porneasca stau la panda!
Iar se-ntoarce si isi frange, prabusit genunchii-n ruga,
Precum fumul de tamaie, Sfanta-i rugaciune urca:
,,Preaslaveste-Ti Fiul, Tata, Iata ceasul iute vine,
Ca si Fiul intre oameni, Prea Slavi-Te-Va pe Tine,
Aratat-am al Tau Nume, celor care Mi i-ai dat,
Le-am dat Slava mea acelor ce Cuvantul Mi-au urmat,
Cand eram cu ei in lume, ocrotitu-le-am faptura,
S-a pierdut doar ,,vanzatorul" ca sa implineasca Scriptura.
Si au cunoscut ca toate, cate le-au vazut la Mine,
Toate ale Mele, Tata, sunt venite de la Tine,
Catre Tine vin acuma si unde veni-Voi,
Eu vreau sa vina si aceia ce-au primit Cuvantul Tau!
Ca sa vada a Mea Slava, toti acei ce Mi i-ai dat,
Si-am lasat la ei Cuvantul, ca sa fie semanat,
Nu ma roag doar pentru-acela, ce l-am pus semanator,
Ci si pentru cel ce crede, ascultand cuvantul lor!
Sa-i Sfintesti pe toti, Parinte, intru adevarul Tau,
Ca vor fi urati in lume, cum am fost urat si Eu,
Si paziti au fost de Mine, cat alaturi ii aveam,
Dar acum Te rog pe Tine, sa-i pazesti de "cel viclean".
Si in vremea-n care astfel, plangand Domnul se ruga,
Langa El a stat un inger, alinand durerea Sa,
Si-aratandu-i ca in ceruri, pregatita-i biruinta,
Si-a venit trimis de Tatal, pentru-ai intari vointa.
E scaldat tot in sudoare, care picura cu sange,
Care cade drept arvuna, a Jertfirii Lui pe Cruce,
Sangele prin care Domnul, ne va face fii Luminii,
A-nceput intai sa cada, in gradina cu maslinii!
Doarme tot Ierusalimul, doarme si toata faptura,
Cand Golgota-si cere Jertfa, sa se-mplineasca Scriptura,
Intarit cu rugaciunea, ce i-a sters fiorul fricii,
Se ridica si porneste, sa-si trezeasca ucenicii:
,,- Ridicati-va! caci iata, nu o sa mai fiu cu voi,
Vine cel care Ma vinde, se apropie de noi",
Dintr-o ceata numeroasa, iese Iscarioteanul,
Ca sa dea sarutul mortii lui Iisus Nazariteanul!
Preot Ioan.
