sâmbătă, 23 septembrie 2017

CUNUNA CREAȚIEI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru
Tu în cea mai mare taină, nevăzut aduni țărâna
Și în pântece de mamă o frămânți încet cu mâna,
Ca olarul îi dai formă, plămădind-o cu răbdare,
Ca oierul ce încheagă laptele de la mioare..
Ziditor de mare clasă, faci din oase armătură,
Iar din nervi și vinișoare, delicată țesătură,
Faci din carne cărămidă și croiești din piele haină,
Timp de nouă luni de zile, trupul ni-l croiești în taină,
Iar la casa ce-ai zidit-o, când e doar o temelie,
Îl trimiți pe Duhul Vieții și îi dai suflare vie,
Astfel că stăpânul casei nu așteaptă nici o clipă
Și deși se construiește, el o locuiește-'n pripă!
Ce minune reprezintă o ființă omenească..
Cum o plăsmuiești în pântec și o faci ca să se nască,
Cum îi dai părinți ce-așteaptă cu emoție să vină,
Cum se chinuie o mamă, aducând-o la lumină..
Și când în sfârșit se naște, parcă este boț de aur,
Hărăzit să-'mbogățească al familiei tezaur..
Da, Stăpâne, omul este capodoperă de artă,
O minune fără seamăn care chipul Tău îl poartă.
L-ai zidit din elemente, dar suflându-i Duh în gură,
L-ai încoronat cu cinste împărat peste făptură,
Iar când Dumnezeu Cuvântul a-'mbrăcat a noastră fire,
Am văzut cu bucurie părinteasca Ta iubire!
amin

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO