Se afișează postările cu eticheta PSALMI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PSALMI. Afișați toate postările

marți, 16 februarie 2021

Rolul Psaltirii in viata unui credincios

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Care este rolul "Psaltirii" în viaţa unui credincios, ştiind că mulţi duhovnici recomandă citirea zilnică a unei catisme?

Mai întâi de toate, duhovnicii trebuie să vă cunoască condiţiile de existenţă. Să ştiţi că eu mă mulţumesc dacă cineva citeşte cinci psalmi - căci mă mai întreabă oamenii cum să citească din Psaltire, şi le spun citească cinci psalmi, astfel încât într-o lună pot citi toată Psaltirea. 

Mai sunt unii care zic: Părinte, eu citesc în fiecare zi o Psaltire", dar să ştiţi că ăştia numai exerciţiu de citire fac, altceva nimic. De ce? Pentru că, neavând vreme, atunci citesc repede-repede, să termine Psaltirea şi să zică: "Am mai citit o Psaltire". Apăi să ştiţi că Psaltirea trebuie gândită, nu citită. Adică trebuie să citeşti psalmii pe care-i ai în faţă şi să te analizezi în sentimentele pe care le ai în legătură cu cele rostite în Psalmi şi să-ţi alegi psalmii aceia care se potrivesc mai mult şi mai bine cu aşezarea ta sufletească. Eu v-am mai spus şi altă dată, şi cred că acum vă pot pune la un examen: să vă întreb care psalmi îmi plac mie cel mai mult. Psalmii 22 şi 102 se potrivesc cel mai bine cu starea mea sufletească, îi am cel mai la inimă, ca şi când i-aş fi făcut eu. 

Dacă citeşti aşa, la repezeală, ca să zici: "Am mai citit o Psaltire", să ţi-o numere Dumnezeu, că tu oricum ţi-o numeri, nu faci nimic, adică nu ai un rezultat real şi pe măsura ostenelilor făcute. 

Este o vorbă care spune: "Din multă rugăciune nici nu te mai poţi ruga"; te osteneşti de nu mai ştii nici ce citeşti.

Eu sunt pentru rugăciunea de toată vremea, pentru "Doamne Iisuse...", dar nu în locul îndeplinirii altor datorii, ci atunci când mintea este limpede, şi nu recomand multa citire de rugăciuni. De fapt, să ştiţi că rugăciunea "Doamne Iisuse..." este rugăciunea începătorului, până la urmă. 

Ar trebui ca în sufletele noastre să izbucnească cuvinte de preamărire: "Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie", sau "Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor tale", ori "Slăvescu-Te că sunt minunat întocmit" ş.a.m.d.

In sfârşit, noi folosim mai întâi ce avem la îndemână şi ce este pe măsura stării noastre. Şi apoi, "toată viaţa noastră lui Hristos să o dăm", să ducem o viaţă încât să fie un fel de rugăciune vie.

             Atunci înseamnă că trăim filocalic, pentru că "Filocalia" chiar asta prevede. Sfântul Maxim Mărturisitorul dă o definiţie a rugăciunii de toată vremea în sensul acesta: "Să ai mintea totdeauna lipită de Dumnezeu cu multă evlavie şi cu dor, să atârni cu nădejdea de Dumnezeu şi să te încrezi în El în tot ce ai face şi ţi s-ar întâmpla". 

Asta este o stare de rugăciune, o stare a rugătorului.

                                                                                                          Arhim. Teofil Paraian

joi, 11 februarie 2021

PSALMUL 54

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



     Auzi,Dumnezeule,rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea.Ia aminte spre mine şi mă ascultă;mâhnitu-m-am întru neliniştea mea şi m-am tulburat de glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului.Că a abătut asupra mea fărădelege şi întru mânie m-a vrăjmăşit.Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut peste mine;Teamă şi cutremur au venit asupra mea şi m-a acoperit întunericul.

Şi am zis:Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel,ca să zbor şi să mă odihnesc?Iată m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustiu.Aşteptat-am pe Dumnezeu,Cel ce mă mântuieşte de puţinătatea sufletului şi de vifor.

Nimiceşte-i,Doamne şi împarte limbile lor,că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate.

     Ziua şi noaptea o va înconjura pe ea peste zidurile ei;fărădelege şi osteneală în mijlocul ei şi nedreptate;Şi n-a lipsit din uliţele ei camătă şi vicleşug.Că de m-ar fi ocărât vrăjmaşul,aş fi răbdat;Şi dacă cel ce mă urăşte s-ar fi fălit împotriva mea,m-aş fi ascuns de el.Iar tu, omule,asemenea mie,căpetenia mea şi cunoscutul meu,Care împreună cu mine te-ai îndulcit de mâncări,în casa lui Dumnezeu am umblat în acelaşi gând!Să vină moartea peste ei şi să se coboare în iad de vii,Căci vicleşug este în locaşurile lor,în mijlocul lor.

Iar eu,către Dumnezeu am strigat,şi Domnul m-a auzit pe mine.Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi,voi vesti,şi va auzi glasul meu.Izbăvi-va cu pace sufletul meu de cei ce se apropie de mine,că mulţi erau împotriva mea.Auzi-va Dumnezeu şi-i va smeri pe ei,

Cel ce este mai înainte de veci.Că nu este în ei îndreptare şi nu s-au temut de Dumnezeu.Întins-au mâinile împotriva aliaţilor lor.Întinat-au legământul Lui.Risipiţi au fost de mânia feţei Lui şi s-au apropiat inimile lor;Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untdelemnul,dar ele sunt săgeţi.

Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni;nu va da în veac clătinare dreptului.Iar Tu, Dumnezeule,îi vei coborî pe ei în groapa stricăciunii.Bărbaţii vărsători de sânge şi vicleni nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor;iar eu voi nădăjdui spre Tine,Doamne.


sâmbătă, 8 august 2020

Psaltirea

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Crestinul este un luptator duhovnicesc in fiecare clipa a vietii sale cu trupul,cu lumea pacatoasa si cu diavolii:"Calcatu-m-au vrajmasii mei toata ziua,ca multi sunt cei ce se lupta cu mine din inaltime"(Ps55,2)Dumnezeu pune la incercare virtutile oamenilor prin diavoli,carora le da voie limitata ca sa-i ispiteasca (Iov,1,12),pentru ca diavolii sunt supusii satanei,iar oamenii care se aseaza voluntar sub sfera lor de influenta,se numesc fii ai diavolilor(1 Ioan,3,8).Oamenii au fost ispititi si inselati de diavoli chiar din Rai(Gen.3,1)Dupa intruparea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos,satana a fost dezbracat de putere(Ioan,2,130,dar el continua sa ispiteasca pe oameni(Ioan 5,15).Un om poate fi luptat de unul sau mai multi diavoli(Marcu 5,9).De la dumnezeiescul Botez,crestinul primeste un Inger pazitor,care il ajuta prin ganduri si har,sa faca faptele bune.In acelasi timp,un diavol il ispiteste spre pacate,si astfel ii incearca virtutea(1Petru,Iov 7,18,Iacob 1,2).Sf.Petru Damaschinul spune:"Toate le-a facut Dumnezeu spre folosul sufletului nostru.Ingerii care ne pazesc si ne invata,iar diavolii ne ispitesc spre a ne smeri si a alerga la Dumnezeu.Prin frica de ispitele duhurilor necurate,ne izbavim de inaltarea mintii si de nepasare.Ingerii se bucura de pocainta si indreptarea noastra si de sporirea in virtute,insa diavolii,se bucura de scaderea noastra in virtute si se straduiesc sa abata sufletele noastre spre naluciri urate".

miercuri, 4 octombrie 2017

BINECUVANTARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Bucuria mea, ma rog pentru tine, sa ai o zi binecuvantata de Dumnezeu, cu spor in toate, cu Har si Pace in sufletul tau, dar nu uita sa te rogi mereu, mereu, mereu: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!

                                                       P S A L M U L  6 9

  Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
   Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru.
   Veniti sa ne inchinam si sa cadem Insusi, Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru.
   "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, sa imi ajuti mie, grabeste-Te! Sa se rusineze si sa se infrunte cei cei cauta sufletul meu; sa se intoarca inapoi si sa se rusineze cei ce-mi voiesc mie rele; intoarca-se indata, rusinati cei ce-mi graiesc mie: "Bine, bine!". Sa se bucure si sa se veseleasca de Tine toti ce ce Te cauta pe Tine, Dumnezeule, si sa zica toti cei ce iubesc mantuirea Ta: "Slavit sa fie Domnul!". Iar eu sunt sarac si sarman, Dumnezeule, ajuta-ma! Ajutorul meu si sprijinitorul meu esti Tu, Doamne, nu zabovi!".
  Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeului nostru.
  Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeului nostru.
  Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeului nostru, slava Tie.
                          Preot Ioan.

luni, 25 februarie 2013

PSALMUL 8

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Doamne, Dumnezeul nostru,cât de minunat este Numele Tau în tot pamântul!
Ca s-a înaltat Slava Ta mai presus de ceruri.
Din gura pruncilor si a celor ce sug ai savârsit lauda, pentru vrasmasii Tai,
ca sa amutesti pe vrasmas si pe razbunator.
Când privesc cerurile, lucrul Mâinilor Tale,luna si stelele pe care Tu le-ai întemeiat,îmi zic:
ce este omul ca -Ti amintesti de el?
sau fiul omului, ca-L cercetezi pe el?
Micsoratu-l-ai pe dânsul cu putin fata de îngeri, cu slava si cu cinste l-ai încununat pe el.
Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul Mâinilor Tale,toate le-ai supus sub picioarele lui.
Oile si boii, toate, înca si dobitoacele câmpului.
Pasarile cerului si pestii marii, cele ce strabat cararile marilor.


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO