Într-un tinut aproape, traia o biata maica, frumoasă avea de toate, era bogata si saraca, bogata ca avea multi copii, saraca, ca vecinii ii lua din bogatii, din hrana fiilor ei. Dar stia sa-i faca mandriide tot ce ea le dăruia. Copii vrednici, mândrii si întotdeauna stiau sa o puna pe mama lor pe primul loc. Copii se numeau Mihai, Ștefan, Mircea, Vlad, Constantin, Horea, Iancu si Bogdan. Copii care si-au respectat pe mama lor, au luptat pentru ea, au aparat-o, ca ea sa fie mai departe mama pentru copiii ei. Vremelnicia veacurilor a trecut copiii s-au rupt de langa chipul mamei si toamna a asternut multe frunze peste prunci, au cazut de tineri aparandu-si mama.
Mama, a ramas tot mamă, ca din fii ei s-au nascut alti vrednici prunci sa o iubeasca, sa o apere si sa o ocroteasca, dar vesnic au existat impotrivitorii care au furat-o pe biata maica si de hrana si de zestrea pusa pentru prunci. Au trecut ani si veacuri, dar pruncii au devenit mai reci, au inceput ei să-și fure mama, sa o raneasca, sa-i stoarca lacrimi multe, care au format ape si izvoare pentru ei, pentru prunci, pentru noi. Din nepăsare, din lipsa de respect copiii au uitat-o pe mama hrănitoare si zestrea ei. S-au multumit ca au prieteni pe nemti, pe rusi pe americani, iar mama imbatranita a ramas la o parte si neglijată de cei ce trebuia sa o apere.
Batrana mama inlacrimata de râuri și izvoare seci a fost data de pruncii ei pe care i-a nascut la străini. Așa a patit o biata mamă, ea e a noastră a tuturor si daca vreodată copiii ddoriri sa o întâlniți sa o intrebati pe nume, UNDE EȘTI ROMÂNIA MEA!
PR.Mirel
