marți, 11 august 2020

SMERENIA si DRAGOSTEA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, stim chiar din cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos, ca scopul vietii noastre crestinesti este mantuirea sufletului: “Am venit sa caut si sa mantuiesc pe cel pierdut” (Luca 17:14). Sfantul Parinte, Paisie Olaru spune: „SMERENIA şi DRAGOSTEA, cu acestea se ajunge cel mai uşor la mântuire." Iar Sfantul Parinte, Arsenie Boca, ne indeamna asa: "Roaga-te si nu te teme de nimic, nu te infricosa de necazuri, nu te inspaimanta de napastuiri, fiindca, rugaciunea le va inlatura. Roaga-te oricum, oricat de neputincios, numai roaga-te mereu, si nu te nelinisti de nimic; fii vesel si linistit cu duhul, fiindca, rugaciunea te va intelepti."De la Sfantul Parinte, Iosif Isihastrul ne hranim sufletul cu acest sfat duhovnicesc: "Daca vrei sa vezi, sa gusti si tu iubirea lui Hristos, indura ceea ce vine asupra ta. Nu in ceea ce-ti place tie, ci in ceea ce vrea Domnul sa te incerce. Lume desarta! Lume inselatoare! Nimic bun nu ai in tine!"
Preot Ioan 🛎.

sâmbătă, 8 august 2020

Psaltirea

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Crestinul este un luptator duhovnicesc in fiecare clipa a vietii sale cu trupul,cu lumea pacatoasa si cu diavolii:"Calcatu-m-au vrajmasii mei toata ziua,ca multi sunt cei ce se lupta cu mine din inaltime"(Ps55,2)Dumnezeu pune la incercare virtutile oamenilor prin diavoli,carora le da voie limitata ca sa-i ispiteasca (Iov,1,12),pentru ca diavolii sunt supusii satanei,iar oamenii care se aseaza voluntar sub sfera lor de influenta,se numesc fii ai diavolilor(1 Ioan,3,8).Oamenii au fost ispititi si inselati de diavoli chiar din Rai(Gen.3,1)Dupa intruparea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos,satana a fost dezbracat de putere(Ioan,2,130,dar el continua sa ispiteasca pe oameni(Ioan 5,15).Un om poate fi luptat de unul sau mai multi diavoli(Marcu 5,9).De la dumnezeiescul Botez,crestinul primeste un Inger pazitor,care il ajuta prin ganduri si har,sa faca faptele bune.In acelasi timp,un diavol il ispiteste spre pacate,si astfel ii incearca virtutea(1Petru,Iov 7,18,Iacob 1,2).Sf.Petru Damaschinul spune:"Toate le-a facut Dumnezeu spre folosul sufletului nostru.Ingerii care ne pazesc si ne invata,iar diavolii ne ispitesc spre a ne smeri si a alerga la Dumnezeu.Prin frica de ispitele duhurilor necurate,ne izbavim de inaltarea mintii si de nepasare.Ingerii se bucura de pocainta si indreptarea noastra si de sporirea in virtute,insa diavolii,se bucura de scaderea noastra in virtute si se straduiesc sa abata sufletele noastre spre naluciri urate".

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO