FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
- DESPRE ADEVĂRATA
POCĂINŢĂ
[...] Noi, păcătoşii, trebuie
să avem întotdeauna în minte pomenirea morţii şi să se
înveţe mintea cu ea ca, avînd frică de ceasul neaşteptat al
morţii, să ne înfrînăm de la faptele cu care ÎI mîniem pe
Dumnezeu şi să fim întotdeauna pregătiţi pentru plecarea
din această viaţă. Sfîntul Ioan Scărarul spune că
pomenirea morţii îi este necesară omului precum îi este necesară
pîinea, şi aşa cum fără pîine nu poate trăi, aşa
nici fără amintirea morţii nu îşi poate îndrepta viaţa
sa. Fără pîine omul slăbeşte trupeşte, iar
fără pomenirea morţii slăbeşte duhovniceşte.
Pîinea întăreşte inima omului, iar amintirea morţii
întăreşte virtutea omului. Cine are pîine, acela nu moare de foame,
iar cine are întotdeauna amintirea morţii, acela nu îşi va omorî
sufletul cu moartea păcatului, nu va face păcate de moarte. [...]
Astfel, pe unii moartea îi loveşte pe
neaşteptate înainte de bătrîneţe şi îi răpeşte
nepregătiţi, iar pe alţii, chiar şi ajunşi la
bătrîneţe, îi găseşte tot nepregătiţi şi îi
ia şi îi aruncă în focul gheenei! O, dacă fiecare creştin
ar ţine totdeauna minte aceste cuvinte ale dreptului Isaac: „Nu ştiu
ziua morţii mele!” Dacă fiecare dintre noi s-ar teme de moartea neaşteptată
şi s-ar pregăti prin pocăinţă adevărată pentru
plecarea din această viaţă, atunci moartea
păcătoşilor nu ar mai fi atît de cruntă şi sufletele
creştinilor nu ar mai umple iadul! Dar vai de nepăsarea noastră!
Noi trăim ca şi cum nu ne este dat
să murim niciodată, ca şi cum vom vieţui aici şi ne
vom desfată în această lume veşnic; nici nu ne gîndim că
sfîrşitul ne bate la uşă, că securea este la
rădăcină, coasa morţii este deasupra capului, ziua Domnului
este ca un fur, aproape, judecata nu stăruie, moartea nu doarme şi
dintr-odată cădem în plasa morţii şi în chinurile iadului,
după cum spune Sfînta Scriptură: Că
omul nu ştie nici măcar vremea lui: întocmai ca şi peştii
care sînt prinşi în vicleanul năvod, întocmai ca şi
păsările în laţ, aşa sînt prinşi fără de
veste oamenii în vremea de restrişte, cînd vine dintr-odată peste ei
(Eclesiastul 9, 12).
O, muritorilor! De ce nu ne amintim de moartea de
care nu putem scăpa cu nici un chip? De ce nu ne temem de cumplitul ceas
al morţii, cînd nimeni dintre oameni nu va mai putea să ne ajute? De
ce nu ne pregătim pentru moarte, căci nu ştim unde ne
aşteaptă şi în ce zi, în ce noapte, în ce ceas va veni să
ne ia de aici? Ca o trîmbiţă glăsuieşte vestea cea
bună a lui Hristos care ne previne, zicînd: Vegheaţi, dar, că nu ştiţi cînd va veni
stăpînul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cîntatul
cocoşului, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste,
să vă afle pe voi dormind (Marcu 13, 35-36). Însă
noi nu acordăm atenţie acestui glas, noi, precum aspidele cele surde,
ne acoperim urechile ca să nu îl auzim, ca şi cum acest lucru nu ne
este spus nouă! Evanghelia spune că pe sluga cea rea, care
mânîncă şi bea cu beţivii şi îi bate pe cei ce slujesc
împreună cu el, stăpînul ei, venind în ziua în care nu se aşteaptă
şi în ceasul pe care nu îl cunoaşte o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu
făţarnicii. Acolo va fi plîngerea şi scrîşnirea
dinţilor (Matei 24, 51). Iar noi nu ne temem nici un pic de
acest lucru, ca şi cum sîntem robii cei buni şi aleşi ai
Domnului nostru, deşi, în realitate, sîntem plini de păcate şi
fărădelegi!
Şi dacă oamenii cei sfinţi şi
drepţi s-au temut de moarte şi s-au pregătit timp îndelungat
pentru ceasul morţii prin mari nevoinţe (ca, de exemplu, Dreptul
Isaac), fără să ştie ziua sfîrşitului lor, cu atît mai
mult noi, păcătoşii, trebuie să ne temem de ceasul acesta
şi să ne pregătim, curăţind păcatele noastre
ticăloase cu lacrimile fierbinţi ale pocăinţei, ca să
nu ne găsească sfîrşitul vieţii noastre scăldîndu-ne
în tina păcatului şi să ne arunce în chinul veşnic. Tocmai
pentru aceasta ne este ascunsă clipa morţii noastre, ziua sau noaptea
sfîrşitului nostru, ca noi, fără să ştim cînd vine
ceasul acesta cumplit, să îl aşteptăm mereu, să ne temem de
el şi să ne pregătim pentru plecarea din această
viaţă. [...]
Şi într-adevăr: dacă noi,
neştiind nici ziua, nici ceasul morţii noastre, fără
să ne fie frică de el, săvîrşim păcate nenumărate
şi grele, atunci ce nu am săvîrşi noi dacă am şti
că mai avem mulţi ani de trăit pe pămînt şi că nu
vom muri curînd? Întrucît nu ştim clipa, ziua şi ceasul în care vom
muri, trebuie să trăim ca şi cum am aştepta în fiecare zi
moartea şi la începutul fiecărei zile să ne gîndim: „Oare nu va
fi aceasta ultima zi din viaţa mea?” Şi la începutul fiecărei
nopţi să spunem în sinea noastră: „Oare nu va fi aceasta ultima
noapte a şederii mele printre cei vii?” Plecînd la culcare, să spui
în sinea ta: „Mă voi mai scula viu din patul meu? Voi mai vedea lumina
zilei? Sau îmi va fi acest pat groapă?” Trezindu-te devreme din somn
şi văzînd primele raze din lumina zilei, să te gîndeşti:
„Voi trăi pînă deseară, pînă la căderea nopţii
sau îmi va veni ceasul morţii în cursul acestei zile?” Gîndind astfel,
să-ţi petreci toată ziua, ca şi cum te-ai pregăti
să mori, şi seara, îndreptîndu-te spre somn, să-ţi
cercetezi şi să-ţi îndrepţi conştiinţa ca şi
cum ai şti că în noaptea aceea îi vei preda lui Dumnezeu sufletul
tău.
Pierzător este somnul aceluia care a adormit
în păcate de moarte şi primejdios este somnul aceluia al cărui
pat este înconjurat de diavolii, care aşteaptă momentul să
tragă sufletul păcătosului în focul gheenei. Rău este
pentru acela care a plecat la culcare fără să se împace cu
Dumnezeu, căci, dacă, atunci cînd l-am supărat pe aproapele
nostru cu ceva anume, Apostolul spune: soarele să nu apună
peste mînia voastră (Efeseni 4, 26), cu atît mai mult cel ce L-a
mîniat pe Dumnezeu trebuie să se îngrijească să nu îl
găsească soarele în mînia lui Dumnezeu, să nu adoarmă
fără să se împace cu Dumnezeu, căci ceasul morţii
noastre este neştiut: să nu ne răpească moartea
neaşteptată nepregătiţi. Nu spune omule: mîine mă voi
împăca cu Dumnezeu, mîine mă voi pocăi, mîine mă voi
îndrepta. Nu lăsa de pe o zi pe alta pocăinţa şi
întoarcerea ta la Dumnezeu, căci nimeni nu ţi-a spus că vei
trăi pînă dimineaţa sau pînă seara. [...]
[...] Aşadar, să ascultăm ceea ce
ne spun morţii. „O, oamenilor! Ceea ce sînteţi voi acum, am fost
şi noi cîndva; ceea ce sîntem noi acum, veţi fi şi voi în
curînd. Voi acum trăiţi în îndestulare, mîncaţi, beţi,
vă mîngîiaţi cu bucuriile lumii acesteia; şi noi am trăit
aşa, dar acum, iată-ne în mormintele acestea strîmte... Unde s-a
ascuns mîncarea? Unde este băutura? Unde sînt veselia şi toată
desfătarea lumească? Nu am pierdut noi, oare, toate acestea? Aşa
şi voi le veţi pierde în curînd. Şi noi am fost odată vii,
asemenea vouă; şi voi veţi fi morţi, asemenea nouă.”
Iar în cartea Înţelepciunii lui Solomon
morţii ne spun: „Ce folos ne-a adus mîndria şi ce ne-au dăruit
bogăţia împreună cu slava deşartă? Toate acestea au
trecut ca o umbră şi ca o veste, ce fuge repede, ca o corabie
dusă de valuri, după care nu rămîne nici o urmă, sau ca o
pasăre ce zboară în văzduh şi nu lasă nici un semn în
drumul său, sau ca o săgeată trimisă la ţintă;
aşa şi noi: ne-am născut şi am murit.”
Iar atunci cînd morţii ne vorbesc aşa,
să îi întrebăm despre toate. Dacă îi vine cuiva pofta
păcătoasă a necurăţiei trupeşti, să îi
întrebe pe cei morţi, dar mai ales pe sodomiţii care ard în focul cel
nestins: ce îi vor spune ei? „Dacă vrei să vii în acest loc cu
flăcări şi să te chinuieşti împreună cu noi pe
veci, atunci mergi şi fă ceea ce doreşti.” Dacă îi apare
dorinţa de a chefui din belşug în fiecare zi, de a bea şi de a
mînca mult, să îi întrebe pe cei morţi, dar mai ales pe bogatul acela
care, „în iad, ridicîndu-şi ochii, fiind în chinuri”, a cerut o
picătură de apă pe limba sa de pe degetul lui Lazăr şi
nu a primit-o (Luca 16, 23). Vrei să îi asupreşti şi să îi
osîndeşti pe cei nevinovaţi? Întreabă-l pe faraonul acela, care
i-a asuprit pe oamenii nevinovaţi ai lui Dumnezeu şi s-a înecat în
mare, iar acum înoată în gheenă. Dacă ai de gînd să te
ridici împotriva conducătorilor tăi şi să unelteşti
împotriva lor, sfătuieşte-te cu Datan şi cu Aviron care s-au
ridicat împotriva lui Moise şi a lui Aaron, şi i-a înghiţit
pămîntul. Dacă vrei să îi invidiezi pe cei nelegiuiţi,
întreab-o pe soţia lui Lot, care s-a uitat înapoi spre Sodoma şi s-a
prefăcut în stîlp de sare. Dacă vrei să răpeşti
lucrurile Bisericii, întreabă-1 pe Eleodor, străjerul
împăratului Selevoc al Siriei, care a mers în Ierusalim să
jefuiască templul şi a fost pedepsit de mîinile Îngerilor. Dacă
vrei să te lauzi şi să te mîndreşti, întrebă-l pe acel
Irod despre care s-a scris în Faptele Apostolilor că s-a înălţat
şi cu mare trufie s-a aşezat pe tron înaintea întregului popor
şi îndată Îngerul Domnului
l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi mîncîndu-l
viermii, a murit (Faptele Apostolilor 12, 23). Dacă
îţi vine gîndul să îţi aduni bogăţie:
sfătuieşte-te cu bogatul acela din Evanghelie care şi-a spus
sufletului său: Suflete, ai multe bunătăţi,
strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea,
veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! în această noapte vor cere de la tine sufletul
tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? (Luca
12, 19-20). Dacă vrei, în general, să faci ceva păcătos,
rău, care să-L mînie pe Dumnezeu, întreabă-i pe
păcătoşii închişi în iad şi osîndiţi la chinurile
veşnice: te vor sfătui ei să-L mînii pe Dumnezeu? Aşadar,
întreabă-i pe cei morţi şi fii isteţ, învaţă de
la ei cuminţenia şi primeşte lecţii de înţelepciune.
[...]
[...] Şi, într-adevăr, minunată
este această îndelungă răbdare a lui Dumnezeu şi faptul
că El, Cel Atotsfînt, îl rabdă pe cel păcătos şi nu îl
pierde împreună cu fărădelegile lui chiar în ceasul acela, cînd
păcătosul îşi săvîrşeşte ticălosul lui
păcat! Slavă îndelungii Lui răbdări şi milostivirii
Lui nesfîrşite! Îndelung îl rabdă Dumnezeu pe cel păcătos,
însă, dacă păcătosul nu se căieşte, îl
aşteaptă pedeapsa cea cumplită a lui Dumnezeu.
Înfricoşător cuvînt i-a spus Domnul
odinioară alesului Său, Avraam, despre amorei! Ei însă se vor întoarce aici, în al patrulea veac de oameni,
căci nu s-a umplut încă măsura nelegiuirilor Amoreilor
(Facerea 15, 16). Aceasta înseamnă că Dumnezeu le-a îngăduit
să cadă în cele mai grele păcate, însă le-a şi
pregătit chinuri nesfîrşite în iad... Care sînt acele păcate
pentru care au pierit amoreii şi cu trupurile şi cu sufletele?
După mărturia Sfîntului Prooroc Moise, acelea au fost: închinarea la
idoli, care ajunsese pînă acolo încît îşi aduceau copiii lor ca
jertfa înaintea idolilor, asuprirea săracilor şi vărsarea de
sînge şi, în cele din urmă, păcatele desfrîului lor, despre care
nu numai a vorbi, ci şi a ne aminti este ruşinos... Întocmai cu
aceste păcate au umplut amoreii paharul mîniei lui Dumnezeu, pe care acum
îl beau în iad şi îl vor bea în vecii vecilor...
Oare nu există, fraţilor, şi
printre noi, creştinii, păcate asemănătoare? E drept, noi
nu avem idoli; însă patimile noastre păcătoase nu sînt
aceiaşi idoli cărora le aducem ca jertfa sufletul nostru unic,
fără să ne temem să îl predăm gheenei, pentru o
desfătare păcătoasă de o clipă? Iar diferitele noastre
nedreptăţi cine le va socoti? Iar în necurăţiile
desfrîului, despre care şi a scrie este ruşinos, nu se
aseamănă, oare, unii creştini de astăzi cu păgînii
aceia din trecut? Încă trebuie să se mire de faptul că nu îi
loveşte pe neaşteptate pedeapsa cea cumplită a lui Dumnezeu
aşa cum a lovit în vechime Sodoma şi Gomora! Însă Domnul mai
rabdă, rabdă, aşteptînd ca păcătoşii ori să
se întoarcă spre pocăinţă ori să umple măsura
păcatelor lor aşa cum i-a spus Îngerul, Sfîntului Apostol Ioan
Teologul: căci vremea este aproape. Cine e nedrept, să nedreptăţească
înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă (Apocalipsa 22,
10-11).
Iar dacă între noi se săvîrşesc
asemenea fărădelegi, atunci ce trebuie să aşteptăm de
la dreapta judecată a lui Dumnezeu? Oare nu aceeaşi pedeapsă
care i-a lovit pe Amorei şi oraşele sodomite? Însă mai bine le
va fi păgînilor, mai bine îi va fi, după cuvîntul Domnului Hristos
Însuşi, pămîntului Sodomei şi Gomorei în ziua
judecăţii decît nouă, creştinilor! (Matei 10, 15). Căci
aceia nici pe Dumnezeu nu Îl cunoşteau, nici pedeapsă pentru
păcate, nici răsplată pentru virtuţi nu aşteptau; iar
noi ne lăudăm că şi pe Dumnezeu îl cunoaştem, şi
despre chinurile veşnice care îi aşteaptă pe
păcătoşii nepocăiţi am auzit şi în fericirea
Drepţilor credem şi, cu toate acestea, fără frică îndrăznim
să săvîrşim toate acele fapte potrivnice lui Dumnezeu pe care
le-au săvîrşit păgînii... Cum ne vom înfăţişa
după aceea înaintea înfricoşătoarei judecăţi a lui
Hristos? Ce sentinţă vom auzi din gura Lui? [...]
Cititi mai multe aici
http://sfantulioancelnou.trei.ro/carti/Cum_sa_ne_mantuim/Cum_sa_ne_mantuim.htm
