de Preot Sorin Croitoru
La ușa sufletului meu am auzit un glas duios:
Deschide, fiule, sunt Eu, Mântuitorul tău, Hristos!
De glasul Lui am tresărit şi tare mult m-am bucurat,
Dar mai apoi mi-am amintit că-s păcătos, și-am lăcrimat.
Acum nu pot să Te primesc, Iisuse-al meu, că-s prea murdar..
Așteaptă să mă pocăiesc, apoi să vii la mine iar!
Dar vocea Domnului Hristos atunci mai blândă se făcu:
Sărman copil neputincios, Păi EU te voi sfinți, nu tu!
Apoi am plâns, am plâns cu foc, văzând că-I sunt atât de drag,
Și nu L-am mai oprit deloc să-mi treacă-al sufletului prag.
Și a intrat în viața mea şi nu a mai rămas ungher
Din inima-mi odată rea, să nu-l fi prefăcut în cer!
Acesta-i cazul meu frumos şi vă îndemn cu drag pe voi:
Deschideți grabnic lui Hristos, căci El ne mântuie, nu noi!
Să nu mai amânați defel, căci cine știe, într-o zi
Veți observa uimiți că El s-a dus și nu va mai veni.
