duminică, 3 decembrie 2023

SFINTII PRAZNUITI ASTAZI ... 3 dec. 2023

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“.



              🙏 Sfinte Proorocule Sofinie, care ai fost de neam imparatesc(+ 605 i.d. Hr.), Sfinte Sfintite Mucenice Teodor, Arhiepiscopul Alexandriei (+ 609), Sfinte Cuvioase Teodyl Stalpnicul, care ai fost eparh in Constantinopol in vremea imparatului Teodosie cel Mare (+ 440), Sfinte Ierarhe Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei, care te-ai nevoit in Manastirea Sfantul Sava din Palestina (+ 559), Sfintilor Mucenici: Indis si Domna, Sfintilor Mucenici: Agapie, Seleuc si Mamant, care v-ati savarsit prin sabie, Sfinte Cuvioase Teodul, nebun pentru Hristos din insula Cipru, care ai trait in vremea imparatului Maximian (secolul al IV-lea), Sfinte Sfintite Mucenice Gavriil, episcopul Ganului in Prusa, care te-ai savarsit prin spanzurare (+ 1659), Sfinte Mucenice Anghel medicul, care te-ai savarsit prin sabie in Hios (+ 1713), Sfinte Cornilie comediantul, care ai vietuit la Damasc, Sfinte Ierarhe Birinus, episcop de Dorchester si luminatorule al Tarii Galilor (+ 650), Sfinte Sola, preot misionar de neam anglo-saxon (+ 794), Sfinte Cuvioase Sava din Zvenigorod, ucenicul Sfantului Serghie de la Radonej (+ 1407), Sfinte Cuvioase Mucenice Cosma, care te-ai nevoit la Schitul Sfanta Ana din Sfantul Munte Athos (+ 1760), Sfintilor Sfintiti Noi Mucenici din Rusia: protoiereul Andrei, preotul Nicolae si binecredinciosilor crestini: Ioan si Gheorghe, care ati patimit in timpul regimului comunist, si Sfinte Cuvioase Gheorghe de la Cernica si Caldarusani, ucenicul Sfantului Paisie de la Neamt, care te-ai savarsit cu pace in anul 1806, ca unii care aveti indrazneala inaintea lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii robii Lui, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!

   🙏 Cu ale lor Sfinte rugaciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi.

                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                             Preot Ioan 🔔

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO