luni, 26 decembrie 2022

RODUL NEVORBIRII DE RAU ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


🙏 Bucuria mea, "Dreptului Iosif, initial i s-a parut ca Prea Sfanta Fecioara este "furata de nunta" si, fiind drept, n-a vrut s-o vadeasca (DREPTII NU VORBESC DE RAU PE NIMENI!). De aceea, rodul nevorbirii de rau, pentru SFANTUL si DREPTUL IOSIF, a fost ramanerea alaturi de Pruncul Iisus si de Maica Sa pentru totdeauna. Daca Sfantul Iosif ar fi adus vreo calomnie, nu L-ar mai fi vazut pe Dumnezeu intrupat, iar astazi ar fi situat printre cei ce s-au tulburat impreuna cu Irod ("Iar Iisus, le-a zis: Cand se face seara, ziceti: Maine va fi timp frumos, pentru ca e cerul rosu. Iar dimineata ziceti: Astazi va fi furtuna, pentru ca cerul este rosu posomorat. Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremilor nu puteti!" Matei 16-2:3). Asadar, nepreocuparea de pacatele altora ne va face sa fim alaturi de Sfantul Iosif, de Pruncul Prea Sfant Iisus Hristos si de Maica Sa, Pururea Fecioara Maria in Betleem, in calatoria din Egipt, in Nazaret si in vesnicie".
 
🙏 LA MULTI ANI!

🙏SARBATORI CU BUCURII DUHOVNICESTI!

🙏 Pe toti va iubesc si mantuirea sufletelor voastre, o doresc!

                                                                                                        Amin si Aliluia!
 
                                                                                                         Preot Ioan 🔔.


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO