sâmbătă, 17 decembrie 2022

RĂBDAREA ESTE BĂRBĂTIA SUFLETULUI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


               🙏 Dragii mei, nu trebuie sa ni se para ciudat ca vin peste noi patimi si boli, ci sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea POCAINTA, acest balsam pentru ranile cele sufletesti si pentru cele trupesti. Asa a spus Dumnezeu: "Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc..." (Apocalipsa 3:19). 

Pacatele se iarta prin SPOVEDANIE, dar se ispasesc prin SUFERINTA. Si atunci RABDAREA este diamantul care impodobeste sufletul crestinului si face neteda calea mantuirii sufletului sau. RABDAREA, este barbatia sufletului, sprijinul, radacina cea adanca, ce tine pomul atunci cand il lovesc vanturile si raurile il potopesc. Dar, ce ne facem daca nu avem nici macar RĂBDARICA, ce sa mai vorbim de RABDARE, RABDAROI sau RABDAREA SFINTILOR, fiindca RABDAREA DESAVARSITA o are doar Dumnezeu.

             Cand cazi, RIDICA-TE si cand pacatuiesti, POCAIESTE-TE! Ai grija ca nu cumva sa intre "otrava deznadejdii" in sufletul tau, fiindca Dumnezeu este un ocean de milostivire, oricate ar pacatui cineva, toate se iarta prin SPOVEDANIE (sincera si cu cainta). 

                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                             Preot Ioan 🔔.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO