sâmbătă, 10 decembrie 2022

BINECUVANTARE si RUGACIUNE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 

         Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi, si binecuvanteaza-i pe toti aceia carora le trimit mesaje duhovnicesti si pe toti crestinii ortodocsi de pretutindeni. PACE Sfanta, BUCURIE Sfanta si LUMINA Sfanta in sufletele si in casele lor. Amin. 

O, Doamne, miluieste! O, Doamne, sporeste! Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul. Sa dam slava lui Dumnezeu, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea.
"Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta, fara de pacat sa ne pazim noi. Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, laudat si preamarit este numele Tau in veci.
Amin. 

Fie, DOAMNE, mila Ta spre noi, precum am nadajduit intru Tine. Bine esti cuvantat, DOAMNE, invata-ne pe noi indreptarile Tale. Bine esti cuvantat, STAPANE, intelepteste-ne pe noi cu indreptarile tale. Bine esti cuvantat, SFINTE, lumineaza-ne cu indreptarile Tale. DOAMNE, mila Ta este in veac; lucrurile mainilor Tale nu le trece cu vederea. Tie se cuvine LAUDA, Tie se cuvine CANTARE, Tie SLAVA se cuvine, TATALUI si FIULUI si SFANTULUI DUH, acum si pururea si in vecii vecilor. 

                                                                                                                                        Amin".
                                                                                                                                     Preot Ioan.


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO