Creştinism Ortodox

joi, 13 februarie 2020

CUVINTE LA ÎNCEPUT DE TRIOD


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



           Cu toții am citit duminica trecută în calendarul ortodox două cuvinte enigmatice: "Începutul Triodului".. Întrucât nu toți românii sunt profesioniști în domeniul limbajului bisericesc, m-am gândit să vă împărtășesc câteva idei pe tema acestui misterios "Triod"..
Triodul este o perioadă de zece săptămâni în care am intrat duminica trecută și care se va încheia în Noaptea Învierii, în clipa minunatei chemări a preoților din lumea ortodoxă: "Veniți de luați lumină!". Această perioadă este timpul recomandat de Sfânta Biserică spre a fi dedicat pocăinței, plângerii păcatelor, meditației la viața veșnică și împăcării cu Dumnezeu. Până aici sunt convins că a înțeles toată lumea.. De-aici începe partea mai delicată..
"Pocăința", un cuvânt despre care se vorbește atât de mult, dar care este înțeles și aplicat în viață atât de puțin.. Unii înțeleg pocăința ca pe un plâns forțat, poruncit de Biserică în anumite zile ale anului.. Și de unde să plângă bietul creștin, dacă nu poate?.. Pur și simplu, nu simte acea durere în suflet.. Alții, dimpotrivă, înțeleg pocăința ca fiind o continuă stare de zdrobire a inimii, care nu are nimic de-a face cu viața concretă de fiecare zi. Pe astfel de persoane acum le vezi cu ochii roșii de plâns păcate, acum le vezi la o repriză de bârfă cu "fetele".. Acum plâng, acum se ciondănesc cu cineva.. Și atunci îți dai seama că nici în cazul acesta nu s-a înțeles cu adevărat sensul cuvântului "pocăință".
Dragii mei, pocăința este într-adevăr o stare de tristețe a inimii, stare care provine din conștientizarea faptului că prin păcatele noastre am întristat Preasfânta Treime. Nu am scris nici "supărat", nici "mâniat", ci "întristat", deoarece Fiul lui Dumnezeu ne-a explicat ce fel de Tată milostiv avem noi în ceruri. Un Tată Care nu Se mânie, ci Se întristează pentru rătăcirea fiilor Săi cei risipitori, așteptând cu răbdare întoarcerea lor în casa părintească.. Nu m-am referit doar la Dumnezeu Tatăl, ci la întreaga Sfântă Treime, căci unii creștini au o mai mare familiaritate cu Domnul nostru Iisus Hristos, fiind singura Persoană treimică Care Și-a însușit firea omenească. Întrucât Iisus este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, El este mult mai accesibil minții omenești decât Tatăl Său Cel nevăzut. Așadar unii dintre noi își concentrează viața duhovnicească asupra figurii Mântuitorului, iar sentimentul de întristare pentru păcate, tot la El se referă. Avem și o categorie foarte redusă de creștini, creștinii mistici, rugători, care s-au acomodat cu venirea în sufletele lor a Duhului Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, după cuvintele rugăciunii începătoare: "Vino și Te sălășluiește întru noi".. Acești creștini simt cu ușurință pierderea Duhului Sfânt în urma căderii în păcate, deci pocăința lor este o continuă plângere după Duhul Cel pierdut. Dacă gândim într-un mod mai teologic, Duhul Sfânt este Cel Care ni-L descoperă în suflete pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar Domnul Iisus este Ușa prin Care se poate pătrunde până la Tatăl: "Eu sunt ușa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" zice Domnul. În consecință, pierzându-L pe Duhul Sfânt, ai pierdut Lumina prin Care mai înainte puteai să-L cunoști pe Fiul, dar ai piedut și Calea de a ajunge la Tatăl.. Pocăința așadar este acea tristețe din suflet care se naște dintr-un adânc sentiment de singurătate.. L-ai avut pe Dumnezeu și L-ai pierdut.. Cum să nu plângi după El? Nu mă vedeți pe mine cât mă "vaiet" în poeziile mele din acest motiv?.. Eu trăiesc această singurătate, plâng după Dumnezeu și îmi descriu în rime plânsul acesta, ca să mai învețe și alții de la mine sfânta și sănătoasa pocăință.
Va să zică pocăința este mai întâi o întristare.. Cum să-ți provoci această stare, dacă nu o ai?.. Aici intervine învățătura Bisericii. Aici impune Biserica această perioadă a anului, poruncind ținerea postului și înmulțirea rugăciunilor. Acestea sunt metodele pentru dobândirea stării de tristețe. Se poate, dacă vrem. Dar mai întâi trebuie să eliminăm cauzele care alungă departe tristețea de la noi. În primul rând mă refer la râs, la glume și la muzică lumească. Cum să plângi, dacă râzi?.. Ori una, ori alta. Gata petreceri, onomastice și zile de naștere! Vrei să te pocăiești, sau nu?.. Recomand celor care iau în serios îndemnurile Sfintei Biserici și o altă metodă pentru dobândirea întristării inimii: recapitularea păcatelor celor mai mari pe care le-am săvârșit în viață, CHIAR DACĂ LE-AM SPOVEDIT DEJA. Să ne gândim la tot ce am făcut rău în viață, la toate promisiunile de schimbare nerespectate.. Și ne vom posomorî în suflete.
Starea de pocăință dacă a pus stăpânire pe sufletele noastre, lucrul acesta se va vedea din scârba pe care o vom simți pentru păcatele "obișnuite"! Păi dacă regret că te-am supărat, ce voi face mai întâi? Voi înceta să te mai supăr de aici înainte! De aceea a zis un filozof: "Când regreți, nu o spui înainte de a o dovedi, ci O DOVEDEȘTI ÎNAINTE DE A O SPUNE". De aceea spuneam mai înainte despre femeia care plânge, apoi bârfește și se ceartă cu lumea, că nu a înțeles ce înseamnă pocăința.. Înaintea lacrimilor, sau imediat după ele, trebuie să se vadă o "cumințire" a omului, ca expresie concretă a pocăinței sale. Plâng cu ochii, plâng cu inima, plâng cu fapta. Așa se face. De aceea și Domnul a zis: "Nu tot cel ce-Mi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri". Iar Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, îi certa foarte tare pe fariseii veniți la el cu o FALSĂ pocăință prin cuvintele: "Fariseilor fățarnici, cine v-a învățat pe voi să fugiți de mânia viitoare? Faceți roade vrednice de pocăință"! Adică el cerea ca pocăința să se vadă concret, în fapte. Zaheu vameșul a luat măsuri concrete de îndreptare a greșelilor, luându-și angajamentul înaintea Domnului Hristos: "IAR DACĂ AM NEDREPTĂȚIT PE CINEVA CU CEVA, ÎNTORC ÎMPĂTRIT"! Fiecare dintre noi trebuie să încerce să facă același lucru, adică să-și repare cumva greșelile trecutului, acolo unde se mai poate repara ceva. Iar unde nu se mai poate face nimic.. lacrimi și mila lui Dumnezeu..
În încheiere, iubiți cititori, bine ar fi să intrăm în atmosfera Triodului cu gândul că această perioadă este determinantă pentru mântuirea noastră.. Să ne gândim că acum se joacă veșnicia noastră. Acum, ori niciodată! Dacă vom avea bunăvoință în dobândirea pocăinței, Domnul ne va trimite harul Său. De aceea cerea Sfântul Efrem Sirul: "Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale". Aici prin cuvântul "duh", Cuviosul Efrem înțelege harul, cu darurile sale felurite. Așa să cerem și noi de la Bunul Dumnezeu, și veți vedea că după baia pocăinței cu lacrimi ne vom învrednici de bucuria Învierii, precum femeile mironosițe și sfinții apostoli ai Domnului Hristos, amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Postări populare

Arhivă blog

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXA AUDIO