Când se vorbeşte de viaţa cultică a unui creştin ortodox, inevitabil apare în faţa noastră bogăţia vieţii liturgice, cu slujbele şi rugăciunile de toată trebuinţa. Oricare ar fi slujba oficiată, o singură rugăciune se repetă de nenumărate ori, iar noi îi dăm prea puţină importanţă, fie pentru scurtimea ei, fie pentru faptul că nu-i cunoaştem pe deplin înţelesul. E vorba de răspunsul liturgic „Doamne miluieşte!”, cântat de cântăreţul bisericii împreună cu toţi credincioşii după fiecare ectenie rostită de preot.
La o primă vedere, se poate spune că atunci când rostim „Doamne miluieşte” implorăm mila Atotputernicului Dumnezeu, de care atârnă viaţa noastră şi care susţine în armonie întreaga creaţie. Mila nu este altceva decât o formă a dragostei arătată de Părintele Ceresc faţă de „lucrul mâinilor Lui”, o rază din soarele orbitor al iubirii divine care ne ocroteşte şi ne poartă de grijă.Sunt foarte multe cazurile în Sfânta Scriptură în care Mântuitorul Însuşi acţionează din milă şi tămăduieşte bolnavii, sau înviază morţii, cum a fost cazul învierii fiului văduvei din Nain. Din milă faţă de poporul care-l asculta satură mulţimea şi dă vedere orbilor: „ Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui.” (Matei 20,34) După cum explică Nicolae Cabassila, cerem cu insistenţă mila lui Dumnezeu în primul rând pentru că avem încredere în nemărginita Sa bunătate. El e totdeauna milos şi stie dinainte ce avem nevoie, însă aşteaptă de la noi să cerem aceasta, adică să fim conştienţi că la tot pasul ne abatem de la învăţătura Lui, având nevoie în permanenţă de mare milă pentru curăţirea de păcate. Este un lucru curios când auzim preotul cerând mulţime de binefaceri de la Dumnezeu, iar noi răspundem simplu şi foarte scurt doar cu „Doamne miluieşte!”.
Acelaşi liturgist arată înţelesul desăvârşit al acestei rugăciuni, spunând că în aceasta se cuprind toate rugăciunile, deoarece, a cere mila lui Dumnezeu, este acelaşi lucru cu a chema Împărăţia Tatălui Ceresc în mijlocul nostru: „În primul rând aceasta rugaciune cuprinde într-însa o recunoastere a păcatelor si o marturisire a bunătăţii lui Dumnezeu. Al doilea, fiindca a cere de la Dumnezeu mila, însemneaza a cere împaratia Lui; iar daca o cerem pe aceasta Hristos a fagaduit ca toate celelalte de care avem trebuinta ni se vor adauga . Pentru aceasta e de ajuns cererea de mai sus, ca una ce poate sa dobândeasca toate dintr-o data.” După nemincinosul glas al Mântuitorului, a cere mila lui Dumnezeu înseamnă, de fapt, a cere să fim moştenitori ai împărăţiei Lui. Într-un loc zice: „Fericiti cei milostivi, ca aceia vor fi miluiti”, iar când vorbeste de înfricoşătoarea judecată, arată clar că faptele milei noastre trupeşti ne vor pregăti loc în Împărăţia Cerurilor: „Si va zice împaratul celor de-a dreapta Lui (adica celor milostivi): Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu si mosteniti împaratia cea gatită voua de la zidirea lumii”.În afară de binefaceri, trebuie să vedem aici şi o obligaţie din partea noastră de a ne purta cu milă faţă de ceilalţi, aşa cum Dumnezeu se poartă faţă de noi chiar şi atunci când nu merităm:” Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?” (Matei 18,33)
Acum, când ştim cât de mult foloseşte scurta rugăciune „Doamne miluieşte”, ar trebui să o rostim cât mai des şi cu mare băgare de seamă, pentru că rostită mecanic şi neacordându-i importanţa cuvenită, riscăm să fim lăsaţi de Mântuitorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu