Caldura focului!

In timpul Sfintei Spovedanii, un tânar l-a întrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, îmi simt sufletul greu de pacate. Cum pot sa fiu iarasi linistit, când stiu ca am gresit ?

- Fiule, omul nu trebuie sa-si piarda niciodata speranta. Chiar daca am pacatuit, Dumnezeu ne va ierta greselile, dar cu o conditie: sa ne caim. Sa ne caim cu sinceritate, din suflet. O sa-ti dau un exemplu. Afara este iarna grea, gerul este mare. Du-te si adu-mi un turture de gheata.

Când tânarul s-a întors tinând bucata de gheata în mâna, parintele a luat-o si a aruncat-o în soba, unde turturele a început imediat sa se topeasca la caldura focului.

- Ai vazut gheata pe care ai luat-o de afara ?! Era asa de la începutul iernii si tot asa ar mai fi ramas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, ca ai adus-o înauntru, vezi cum a început sa se topeasca ? Devine iarasi apa curata si folositoare. Cât era înghetata nu era buna de nimic.

La fel este si sufletul, atunci când îngheata de atâtea pacate. Dar daca te caiesti sincer, caldura rugaciunii tale si harul Domnului topesc tot ce-i rau si-ti aduc viata si liniste în suflet.

- Priveste pomii de afara, i-a mai spus parintele. Sunt înghetati de ger, dar, la primavara, soarele îi va încalzi si iarasi se vor trezi la viata.

La fel si noi trebuie sa avem rabdare si încredere în bunatatea si mila lui Dumnezeu si sa ne caim din suflet, fiindca asa cum caldura focului topeste gheata, la fel cainta sincera vindeca sufletul incarcat de pacate.Trebuie doar sa gasim curaj,caci dupa cum spunea Sf.Augustin ,,Marturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.''