duminică, 27 noiembrie 2011

«Mamă, eu am cancer ca şi tata!»


Ana Maria Gruia va petrece Crăciunul în spital şi are nevoie de ajutorul nostru

Ana Maria Gruia
Ana Maria Gruia
Sunt cuvinte care distrug sufletul Vioricăi, mama Anei Maria, o copilă de numai 8 ani. Cancerul i-a răpit fetiţei părul, întâlnirile cu colegii de la şcoală, voioşia, visele şi o obligă să stea numai în spital.
Zilele trecute am revăzut-o pe Ana Maria Gruia într-un salon, la Institutul de Oncologie Fundeni.
Aproape că nu am recunoscut-o pe micuţa care, în august, avea zulufi în păr şi zâmbea. Acum avea ochii goi şi îşi pierduse pofta de viaţă.
august 2011

„Am putut să-i ascund adevărul şi să-i spun că îi va trece buba de la coloană până când şi-a pierdut părul. Atunci a fost un şoc teribil, fiindcă şi-a amintit de tatăl său.
Şi el a murit de cancer! Din cli­pa aceea e convinsă că va mu­ri şi ea şi că se va duce în cer, la tata", ne-a spus Viorica.
Boala a lovit familia Gruia, asemenea unui blestem, în iulie 2011. O banală durere de spate a reprezentat sfârşitul copilăriei pentru Ana.
După multe semne de întrebare şi plimbări lungi prin şapte spitale din Capitală, copilei i s-a pus un diagnostic cumplit - cancer.
A fost operată de urgenţă la Spitalul „Bagdasar-Arseni", apoi a ajuns la Fundeni.
„A făcut patru cure de cistostatic şi acum urmează să facem raze. Probabil că vom petrece Crăciunul în spital. Sper din tot sufletul meu să răspundă bine la tratament", ne-a spus femeia.
Ana mai are o surioară, Florina care este elevă în clasa a IV-a. Copila acceptă cu greu că mama şi surioara ei stau tot timpul în spital, şi mereu le întreabă când se întorc acasă.
Situaţia financiară a Vioricăi este dificilă, familia trăind din ajutorul acordat de primăria din Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, sau de rude. Din iulie, ea nu a mai putut lucra, iar indemnizaţia de însoţitor, de 500 de lei, o va primi abia luna viitoare.
Dacă cineva le poate ajuta fie cu haine sau cu bani, vă rugăm sunaţi la 021.407.76.80 sau puteţi depune bani în contul Fundaţiei Adevărul, deschis la BCR sucursala Tunari: RO09RNCB0286 001133100003 - în lei, cu menţiunea „donaţie pentru Ana Maria Gruia".
Fundatia Adevarul are urmatoarele conturi la BCR Sucursala Pipera:
Cont lei: RO09RNCB0286001133100003
Cont euro: RO36RNCB0286001133100002
Cod swift - RNCB ROBU (pentru cei care fac depuneri din străinătate, in euro)
CUI RO15162540


Niciun comentariu:

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO