FRUCTELE DE MARE" ȘI POSTUL ORTODOX

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“"

Mă întreabă un băiat de treabă săptămâna aceasta: "Părinte, putem mânca fructe de mare în zilele acestui post?" 

Îi spun și lui anecdota cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care într-un post al Crăciunului cu ani în urmă a fost servit cu un platou de fructe de mare. S-a prefăcut că nu cunoaște ce are în farfurie, iar când i s-a răspuns: "Păi.. sunt fructe de mare, Preafericirea Voastră.." a răspuns: "Ahaa, am înțeles. Înseamnă că și mistrețul ar fi un fel de fruct de pădure!" Ideea Preafericitului ar fi că postul ortodox înseamnă o perioadă în care se mănâncă vegetal, cu câteva mici excepții, în care se dau acele "dezlegări" la pește. Dezlegările au rolul de a aduce o bucurie în plus în zilele unor sărbători mai mari care cad în post. Fructele de mare se asociază cu peștele, sunt ca și el vietăți pescuite din mare, nicidecum nu sunt alimente vegetale. Se mănâncă la orice dezlegare la pește.
Totuși răspunsul meu dat tânărului despre care vă ziceam a fost puțin mai complex. Vreau să vi-l repet și dumneavoastră, poate vă va fi de folos. Nu are sens să întrebăm dacă "avem voie" să mâncăm anumite alimente în post. Este totul scris în calendarul nostru ortodox de pe perete. "Harți" înseamnă că se mănâncă de dulce chiar și în zilele de miercuri și vineri. În rest, dezlegările la pește sunt subliniate prin simbolul unui peștișor pus în dreptul zilei respective. 

Dar mai presus de aceste dezlegări, trebuie să fim sinceri cu noi înșine: vrem, sau nu să postim?.. 

Dacă suntem mereu cu ochii pe "dezlegări" înseamnă că de fapt nu avem nici o plăcere în ținerea postului. Înseamnă că trăim postul cu un fel de ciudă, din constrângere, iar nu din propria voință. Dragii mei, nimeni nu vă obligă la nimic. Majoritatea enoriașilor mei, și cred că așa este peste tot, vin la sfârșitul postului și se scuză: "Am postit puțin în prima săptămână, am mai ținut miercurile și vinerile, am ținut puțin în ultima săptămână".. 

Ce, credeți că-i penalizez cumva?

 Nici gând. Dezlegare și la Sfântul Potir! Postul nu este o perioadă de pedeapsă generală. Postul este o perioadă de creștere duhovnicească. Este o perioadă de autodepășire, de exercițiu. Dacă un sportiv se supune pe el însuși unor antrenamente fizice severe asociate și cu un regim alimentar particular, el va obține performanțe admirabile. Soldații de elită din diferite trupe speciale din armatele lumii trec prin perioade de instrucție foarte severe, dar la închirierea cu bine a acestora sunt capabili de lucruri impresionante.. Postul este exact o astfel de "perioadă de instrucție" pentru un creștin adevărat. Pe măsura implicării în el vom obține și creșterea duhovnicească. Lipsa implicării nu aduce penalizări, dar nu aduce nici spor duhovnicesc. Încercați să țineți un post cu asprime, să vedeți la sfârșitul lui, în ziua de sărbătoare pentru care ne-am pregătit prin postire, cât de mare este bucuria duhovnicească.. Parcă toate strălucesc, parcă toate cântă, parcă toate Îl slăvesc pe Dumnezeu.. 

Parcă Însuși Dumnezeu ne mângâie pe creștet și ne sărută pe frunte.. Știți ceva, dragii mei? La sfârșitul unui post ținut cum se cuvine Domnul nostru Iisus Hristos ne pune nevăzut o cunună pe frunte! Fiecare post bisericesc nu este altceva decât o repetiție pentru marea încununare de la sfârșitul vieții, când vom primi cununa veșnică pentru ostenelile noastre. Așa cum scria Sfântul Apostol Pavel: "Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a pregătit CUNUNA VIEȚII.."

În încheiere ce să vă spun?..

 După faptă și răsplată. Biserica își face datoria, ne dă la timp toate darurile lui Dumnezeu, iertarea păcatelor, Sfânta Euharistie, harul lui Dumnezeu. Dar trebuie și noi să ne implicăm. Partea noastră nu ne-o poate face nimeni, datoria noastră nu ne-o îndeplinește nimeni. Ceea ce ține de libertatea noastră nici măcar Dumnezeu nu poate împlini. Ne poate ajuta, dar nu ne poate forța. Ne poate întări voința, ne poate accelera ostenelile, dar numai dacă avem și noi un dram de bunăvoință inițială. Numai pe baza acestei bunăvoințe a noastre poate lucra harul Lui în noi. 

Iisus întreba bolnavii: "Ce voiești de la Mine"? Apoi răspundea: "Fie ție DUPĂ CUM VOIEȘTI!" Dacă este puțină voință inițială din partea noastră, El poate să o amplifice, să o sporească extrem de mult. Căci scrie Sfântul Apostol Pavel: "Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi și ca să voiți, și ca să săvârșiți". Adică ne dă și voința de a face, și puterea de a împlini lucrurile voite. Dumnezeu sporește prin harul Său fărâmiturile de virtute pe care le găsește în noi.

Vreți să mâncați fructe de mare? Mâncați și slăviți-L pe Dumnezeu pentru ele! Dar după ce v-ați săturat, să spuneți: "Încă o șansă irosită.. Nici în postul acesta nu voi spori duhovnicește.. Poate în următorul.."

 Cu toate amânările astea s-ar putea să ne găsească clipa morții goi de har și de virtuți duhovnicești.. Dumnezeu să ne ridice pe toți la 'lupta cea bună", amin.

 Părintele Sorin Croitoru

FRICA DE DUMNEZEU ... INCEPUTUL INTELEPCIUNII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“.

                  

    🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, ne spune asa: "Este esential sa citim Sfanta Evanghelie, cu care nu se poate compara nici-o alta carte. Apoi, viata noastra va fi construita pe Cuvantul lui Dumnezeu. Si vom incepe sa ne gandim si sa luam decizii in spiritul poruncilor divine. 

Cat este de frumos atunci cand cineva incepe sa gandeasca asemenea Creatorului acestei lumi!". De mare folos ne este cititul din Biblie, atunci cand pasim pe CALEA MANTUIRII. 

Principal este ca pe “Calea mantuirii” sa ne mustram pe noi insine. Aceasta consta in a ne mustra totdeauna sufletul, zicandu-i: “Adu-ti aminte ca va trebui sa stai inaintea lui Dumnezeu si vei da socoteala de toate FAPTELE, VORBELE si GANDURILE neconforme cu voia lui!” 

Daca ne vom mentine mustrarea de sine, vom dobandi FRICA DE DUMNEZEU, care este INCEPUTUL INTELEPCIUNII! 

                                                                                                                 Amin si Aliluia!

🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!

                                                                                                                      Preot Ioan 🛎.

Zi de Duminică...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

      Bucuria mea, maine este duminica, zi de sarbatoare si de odihna. Participam la Sfanta Liturghie, serband Invierea Domnului, Iisus Hristos si ne odihnim dupa o saptamana de munca, asa cum ne indeamna Dumnezeu prin porunca a 4-a: “Adu-ti aminte de ziua odihnei s-o Sfintesti...”. Cine nu cauta Raiul, nu vine nici la Biserica. Crestinii ortodocsi, care spun ca nu au nevoie de Preot, Liturghie, Post, Spovedanie si Impartasanie, Cruce, au inima plina de mandrie luciferica, adica, sunt in inselare. Sfintii lui Dumnezeu, intotdeauna au iubit Sfanta Biserica Ortodoxa, au iubit preotii si nu se laudau cu Sfintenia lor ci, ziceau ca sunt cei mai mari pacatosi. Asadar, maine dimineata, ne intalnim prin rugaciune, in timpul Sfintei Liturghii. Cat de minunat spune Sfantul Gavril Georgianul, cel nebun pentru Hristos: „Daca ați vedea harul care vine in timpul Liturghiei, ati aduna praful de pe podeaua bisericii si v-ati spala cu el fata”. Clopotele Sfintelor Biserici ne cheama la slujba, dar, nu toti oamenii au urechi de auzit. Cine are minte, sa ia aminte!

🙏 NOAPTE BUNA!

🙏 ODIHNA PLACUTA, si

🙏 SOMN USOR, tuturor, de la Iisus Hristos, al nostru Mantuitor! Amin si Aliluia!

                                                                                                            Preot Ioan 🛎.

B I N E C U V A N T A R E

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

http://babylenutautilepentrusanatate.blogspot.com/

Invredniceste-ne, Doamne, in noaptea aceasta fara de pacat sa ne pazim noi. Binecuvantat esti, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, si laudat si preaslavit este numele Tau in veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nadajduit intru Tine. Binecuvantat esti, DOAMNE, invata-ne indreptarile Tale. Binecuvantat esti, STAPANE, intelepteste-ne cu indreptarile Tale. Binecuvantat esti, SFINTE, lumineaza-ne cu indreptarile Tale. Doamne, mila Ta este in veac, lucrurile mainilor Tale nu le trece cu vederea. Tie se cuvine LAUDA, Tie se cuvine CANTARE, Tie SLAVA se cuvine, TATALUI si FIULUI si SFANTULUI DUH, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!
Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!
Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!
Miluieste-ma, Maica Luminii!

                                                                                               Preot Ioan .

Învață-mă arta pașilor mici!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Doamne, nu-ți cer minuni și nici lucruri imposibile, îți cer doar putere pentru fiecare zi.
Învață-mă să gestionez corect timpul vieții mele.
Să-mi dai puterea reținerii și a înțelegerii, ca în viață să nu deviez de la ceea ce este important, dar să-mi planific rațional timpul, să pot vedea și vârful muntelui și valea și uneori să pot găsi timp pentru bucurie...
Apără-mă de credința naivă că totul în viață trebuie să fie ușor. Oferă-mi conștientizarea faptului că toate greutățile, înfrângerile, căderile și nemulțumirile sunt o parte firească a vieții, datorită căreia creștem și ne dezvoltăm.
Știu, multe probleme se rezolvă fără să faci nimic, deci învață-mă să aștept.
Știi cât de mult avem nevoie de prietenie. Ajută-mă să merit acest dar al sorții.
Dă-mi înțelepciune, ca la momentul potrivit, la timpul potrivit, vorbind sau tăcând, să pot oferi cuiva căldura necesară.
Fă-mă omul care poate ajunge și până la cei căzuți.
Ferește-mă de frica evitării lucrurilor importante din viață.
Nu-mi da ceea ce vreau, dă-mi doar ceea ce-mi trebuie cu adevărat.
Învață-mă arta pașilor mici!"


—Antoine de Saint-Exupéry

ÎN FIECARE AN..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Preot Sorin Croitoru

Iisus Se naște, moare și învie
De mii de ani, în fiecare an:
Așa Îi place Domnului, să știe
Că Întruparea Lui n-a fost în van..

Ne-a poruncit la Cina cea de Taină
Să-I pomenim durerile mereu, (Luca 22;19, 1Corinteni 11; 23-26)
Căci nu degeaba S-a-mbrăcat ca-n haină
În firea omenească, Dumnezeu!

Dar oare, nu aceasta e iubirea,
Să-l porți în sinea ta pe cel iubit?..
El a purtat în Sine omenirea
Atunci când pân' la Cruce S-a smerit!

E rândul omenirii să-L slăvească
În rugăciuni și-n cânt neîncetat,
Dar mai presus de toate, să trăiască
O viață sfântă, fără de păcat!

Se-apropie încet, încet, Crăciunul
Și-I vom cânta colinde lui Hristos,
Părintele va merge cu Ajunul
Și toți ne vom împărtăși frumos..

Hristos Se naște, moare și învie
De două mii de ani, mereu la fel..
Fii binecuvântată, Românie,
Că L-ai primit și L-ai iubit pe El

Rugăciunea pentru altii..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                

Rugăciunea pentru alții făcută cu dragoste profundă este dezinteresată și are un mare folos duhovnicesc. Îl umple de har pe rugător, dar îl umple de har și pe cel pentru care se roagă, aducându-i harul lui Dumnezeu. Când aveți dragoste puternică și această dragoste vă mișcă la rugăciune, atunci valurile dragostei voastre pornesc și îl influențează pe cel pentru care vă rugați, și îl conduc spre bine. Văzându-vă strădania, Dumnezeu vă dă și vouă harul Său bogat, și celui pentru care vă rugați.

În rugăciune să cereți doar mântuirea sufletului vostru. Nu a zis Domnul: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă? Ușor, în cel mai ușor mod, Hristos poate să ne dea ceea ce dorim. Este suficient să zicem Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Dumnezeu nu are nevoie să fie informat despre diferitele noastre nevoi. El le cunoaște în mod incomparabil mai bine decât noi și ne dă dragostea Sa. Problema este să răspundem noi acestei iubiri prin rugăciune și prin ținerea poruncilor Sale. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu; acest lucru este cel mai convenabil, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm.

(Monahul Patapios Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul. Sfințenia în secolul al XXI-lea, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 54-55)

 "Un gând simplu, de iubire, sau o vorbă bună pe care-o adresaţi unui om necăjit azi, poate valora mai mult decât orice comoară de aur. Gândiţi-vă la văduva care aruncă în Vistieria Templului singurii doi bănuţi pe care îi are."

: "Avva Ioan, din pustiul egiptean, a fost întrebat de un credincios venit din cetatea Alexandriei:
- Părinte, cum știu dacă am pus început bun vieții mele duhovnicești?
Avva i-a răspuns:
- Când vei ajunge să consideri că toți oamenii cu care te întâlnești sunt mai buni decât tine! Atunci ai dobândit liniștea și ai scăpat de păcatul judecății aproapelui, care pe mulți îi împiedică să înceapă viața duhovnicească."


Patericul Egiptean

LANGA FIECARE CRUCE SE AFLA SI O INVIERE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, durerile corpului sunt strigatele sufletului, deci, nu putem sa cautam sa vindecam corpul, inainte sa cautam vindecarea sufletului. 

Cum putem vindeca sufletul?

 Prin POST, SPOVEDANIE cu sinceritate si cainta, cerand de la parintele duhovnic CANON pentru pacatele savarsite, prin IMPARTASANIE, mers la SFANTUL MASLU... Sa nu uitam ca pacatele se iarta prin Spovedanie, dar, se ispasesc prin suferinta! 

Sa intiparim in suflet cuvintele Sfantului Parinte, Efrem Filotheiul din Muntele Athos:

"Momentele de suferinta si de jertfa sunt clipe de binecuvantare, fiindca, langa fiecare cruce se afla si o inviere. Pomeneste mereu Numele lui Iisus, ca sa gasesti in toate nevoile, raspunsul potrivit." Sfantul Parinte, Arsenie Boca spune asa: Trupul traieste daca este locuit de suflet, iar sufletul traieste daca este locuit de Dumnezeu!” 

Sfantul Parinte Mucenic, Ilarion Felea ne spune asa: 

"PACATUL, ne desparte de Dumnezeu si ne spurca; RUGACIUNEA ne spala, ne sfinteste, ne deschide din nou calea spre lumina si iubirea lui Dumnezeu. Cine inainteaza in rugaciune, se apropie de Dumnezeu. In rugaciune ne apropiem de Dumnezeu si Dumnezeu se apropie de noi.” Sfantul Parinte, Nectarie din Eghina ne indeamna asa: "Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, cel tare, cel viu si El va va povatui la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati cu sufletul si nu va temeti!” 

Si acum, iata si cuvantul minunat al Sfintitului Parinte, Selafiil: 

„Acestea trebuie sa le avem noi: SMERENIA vamesului, BLANDETEA lui David, RABDAREA lui Iov si DRAGOSTEA care nu cade niciodata." 

                                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                               Preot Ioan .

CÂND VII LA BISERICĂ?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Botez. Nuntă. Înmormântare.

 
Sunt cele trei prilejuri sigure în care vii la Biserică. De fiecare dată, adus de alții, nu de tine. Nașii sunt cei ce te însoțesc la botez și la nuntă, cei dragi pe ultimul drum pământesc.
Mai vii de Paști să iei Lumină, dar nu stai la Sfânta Liturghie pentru că… ai musafiri! Trebuie să te bucuri de "Înviere”… bine, mai mult pântecele trebuie bucurat!

 
La Praznicul Sfinților Apostoli (cum care? 

Sfinții Apostoli Petru și Pavel!) ești uimit ca a mai apărut un post. “Asta ce o mai fi?!”, te întrebi. Te minți și îți spui că postul e pentru cei care merg la Biserica. Tu ai credința ta! Deci, Nu e nevoie! Parca te simți mai superior pentru ca minciuna din tine te incredinteaza ca tu chiar ai o credinta. In realitate, ești departe.

 
De Adormirea Maicii Domnului te bucuri ca e zi liberă,

 
... iar de Crăciun ești prea ocupat cu sarmalele, cârnații si alte preparate care pe tine te fac sa mărturisești: “Domne, asta e Crăciunul!” Mai faci schimb de cadouri. Primești. Dai. Dar nu dăruiești… cine își mai aduce aminte și de cei săraci?! Puțini! Prea puțini!

 
Când ai nevoie de ajutor de la Dumnezeu, te închini. Zici: “Doamne ajuta!”. 

Și bine faci! Dar…Post nu “poți” sa ții ca te simți slăbit. Nici măcar nu încerci. Și îți spui….

”Dar credința nu doar despre mâncare”

... De spovedit nu te spovedești pentru ca ai auzit ca trebuie sa postești. Deci se leagă una de alta. Așa ca mai bine te liniștești și spui ca nu ai “omorât” pe nimeni.

 
... Deci, ești ok! Și stai. Aștepți. Trec anii. Greutățile vin. Trec. Alergi, muncești și trăiești ca și când nu ai muri niciodată. Și brusc! Îți dai seama că anii au trecut și se apropie Marea Întâlnire cu Domnul. Ajuns la o vârsta, e teribil de greu să te deprinzi cu rugăciunea, cu postirea, cu prezența la Liturghie, cu cercetarea Scripturii, a Sfinților Părinți.

 
... Vreme îndelungată te-ai amăgit spunându-ți că ai o credință a ta. În inima ta. Că nu ai nevoie de Biserică. De preoți. De Taine. De nimic. Dacă toate acestea nu ar fi fost necesare Mântuirii, de ce Hristos s-ar mai fi răstignit pentru ele?!

 De ce ne-ar mai fi lăsat Sfânta Liturghie?! De ce ar mai lăsat Sfintele Taine?! De ce preoți? De ce Biserică?

Suflet rătăcit, nu amâna! Vino acum la Hristos! Roagă-te și plângi!

 Pentru tine, pentru cei dragi, pentru țară! Fii responsabil! Strigă la Dumnezeu că nu strigi singur! În satul tău, în orașul tău, în cartierul tău, mai strigă cineva cu tine! 

E preotul!

 
Să ne rugăm împreună! Luminează-ne, Doamne! Ia-ne în brațe, Parinte Ceresc! Strânge-ne la Pieptul Tău precum își strânge Cloșca puii! Fie-Ți Milă, Doamne, de poporul Tău și nu îl pierde de tot, chiar dacă mulți dintre noi ne-am îndepărtat de Tine și netrebnici ne-am facut! Fie-Ți Milă, Doamne, de cei ce suferă în aceste zile și ne întoarce pe toți la Tine, cu inimă zdrobită și cu adâncă smerenie!

Text preluat de pe fb Părintelui Nicolae Tanase

UN OM...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Într-o toamna friguroasă, pe-un drumeag plin de noroi,
Un bărbat mergea alene lângă carul tras de boi!
Era Gheorghe, om sărac, de vreo doi ani însurat
Cu Ioana lui cea dragă, fata orbului din sat.

 
Orbul era om hain, rău la suflet, prost de gură
Stăteau toți într-o căsuță cu doi boi în bătătură.
Unul era al lui Gheorghe, cel cu numele de Corbu,
Celălalt, un bou mai tânăr, îl avea stăpân pe orbu'.

 
Astăzi l-a trimis pe Gheorghe, ginerele său cel bun,
(Orbul nu făcea nimic, poruncea ca un stâpân),
Să se ducă în pădure după lemne de iernat
Și s-aducă un car de lemne, cum adus-au toți din sat.

 
Și în zorii dimineții a-njugat la car pe Corbu,
(Îl iubea ca pe-un prieten) și pe Breazu al lui orbu'.
A pus doi posmagi în traistă, a luat biciul și securea,
Din pridvor îi rânjea orbul: ,, De te-ar înghiții pădurea! "

A tăcut cuminte, Gheorghe, n-a luat vorbele în seamă,
Era om în toată firea, de blesteme n-avea teamă!
Și-l răbda, răbda sărmanul, Ioana lui răbda la fel,
Aveau un pruncuț de-o lună, pe Ioan cel mititel.

 
A luat vreascuri mai uscate, cu care s-ațâțe focul,
Buturugi au fost mai multe și le-a scos cu târnăcopul
A tăiat și lemn mai verde, care arde mai mocnit,
Să nu-l supere pe orbu' și să-l vadă mulțumit.

 
A pornit, apoi, spre casă, mângâind cu drag pe Corbu,
Îndemnând cu duioșie și pe Breazu al lui orbu',
Și aproape pe-nserate a ajuns cu caru-n sat,
Lângă casă, hop necazul... când costișa au urcat!

 
A-ndemnat din gură boii:,, Hai cu tata, dragii mei!
(Nu cum fac adesea unii, înjurând de dumnezei)
Corbu încerca din greu și se opintea cu carul,
Însă Breazu, al lui orbu', n-a mai vrut să urce dealul.

 
A pocnit din bici spre el, a strigat, însă, degeaba,
Breazu sta ca un catâr, nu mai vrea să-și facă treaba,
Furios, din tindă, orbul, cum făcea adeseori,
A strigat:,, - Oprește, Gheorghe! Nu vreau boul să-mi omori!

 
Și acum să mi-l slobozi! Vreau întreg sa mi-l aduci,
Și apoi, nu mă privește! Treaba ta, cum te descurci.
Altfel nu mai calci în curte, îți iei pruncul și nevasta,
Și plecați din casa mea! Gata... Și cu asta-basta! "

Ce sa facă, bietul Gheorghe? Orbul tot dădea din gură
I l-a scos din jug pe Breazu și l-a dus în bătătură.
S-a întors, apoi, mâhnit de tot ce-i făcuse orbu'
Și s-a pus în jug, sărmanul, ca să tragă lângă Corbu!

 
Și a tras, a tras cu Corbu, împreună, carul greu:
,, - Hai cu tata! Hai cu tata, că ne-ajută Dumnezeu!"
În genunchi căzut-a boul, ostenit de nu se poate,
,, - Hai, cu tata! Hai, cu tata! Împreună pân' la moarte!"

 
Și zvâcni atunci, în jug, Corbu tatii, cu putere!
Urcă dealul dinspre casă, scoțând muget de durere!
Gheorghe cu cămașa ruptă, și cu umărul rănit,
Ud de sânge și sudoare ca Hristos cel răstignit!

 
Au urcat cu bine dealul, au ajuns în bătătură,
Orbul aștepta în tindă, molfăind o-njurătură...
Obosit de-atâta trudă, cu tot trupul parcă frânt
S-a culcat în fân cu Corbu, ca în iesle Pruncul Sfânt.

 
Asta nu-i poveste, frate, cititorul meu cel drag,
Când am scris aceste versuri, mi-au curs lacrimi mari, șirag.
Cel ce-a tras în jug cu Corbul, Gheorghe, e bunicul meu!
A murit atunci, de tânăr, odihnească-l Dumnezeu!

 
Și mereu îi am în minte, Bunu' Gheorghe și cu Corbu,
Și mă rog la Domnul Sfântul să îl ierte și pe orbu'!

~ Povestioară de la părinții athoniți ~

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul.

- Mamă! Mamă! Unde e Raiul? a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci s-a dus la tata, să-l întrebe. ,,Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. ,,Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat... Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi...
,,Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul.
Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. ,,Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”
Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui, satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo, de mulţi ani.
,,Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător.
,,Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse:
,,Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.
Noaptea trecu repede ... De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua.
Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. ,,Ce este aceasta?”, întrebă copilul.
,,Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca spre Rai.”
Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo...
,,Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul.
,,Deocamdată, o să faci curat, o să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, iar copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.
Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă, pe neaşteptate:
,,Cum merge, cum îţi e?”
,,Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. ,,Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi neliniştea şi îl iscodi în continuare.
,,Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut... Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?”
,,Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce şi nu poate să se mişte şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată, pătrunzător, pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească.
,,Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru.
,,Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului. Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.
Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce.
,,Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. ,,Hai, că nu ştie nimeni!”
Şi Fratele coboară.
Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru. Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui.
Era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.
Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: ,,Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?” Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea, dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit.
,,Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui.
,,N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând.
,,Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi.
,,Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat.
,,Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii.
,,Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul.
,,Şi ce a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării.
,,A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare, puştiul.
Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului:
,,Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă …”
,,Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?”
,,Da, poţi să iei câtă vrei”, răspunse tremurând, egumenul.
Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică.
,,Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând.
Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului.
,,Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”.
Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos.
,,Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. ,,Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină”.
,,Nu poate să vină?”, răspunse uimit copilul.
,,Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.
Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând.
,,Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie.
,,A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul.
,,De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul.
,,Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”.
Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns.
,,Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu, să mă ierte” Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse:
,,Bine, am să-l rog din nou şi mâine!”
Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă.
Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea.
,,Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie.
,,Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă, vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică.
,,Hai să mâncăm!”, ii spuse el, Fratelui cel Mare.
,,Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el. Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte:
,,Te roagă egumenul să-l ierţi … şi să-l primeşti şi pe el la masă! …”
Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe ...
,,Am înţeles …, spuse copilul, nu se poate…”
,,Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare.
Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni...
,,Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună.
,,Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”
Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul i-a dat vestea! Şi cele opt zile trecură.
Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau.
,,De ce?”, întrebă nedumerit copilul.
,,Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare.
Şi atunci copilul a văzut! Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase.
,,AM VĂZUT RAIUL!!!, striga fericit copilul, prin mănăstire. AM VĂZUT RAIUL !”, repeta el, pentru fiecare monah în parte.
,,Nu se poate! strigau aceştia.
,,Cum arată?”
,,E PLIN DE IERTARE", murmura copilul. (…)
__________________________________________________
Primește-ne și pe noi Doamne la Sfântă Masa Ta, cu toate că păcatele noastre sunt mai multe decât firimiturile de pe masa noastră! Doamne, iartă-ne pe toți, că asta numai Tu o poți!

POCAINTA si BUNATATE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                          

http://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/

            Bucuria mea, mare este milostivirea lui Dumnezeu si nimic nu se poate asemana cu ea.

 Doar POCAINTA sa fie si FRANGEREA INIMII, iar adevarata pocainta este plina de bucurie. Dumnezeu, Iisus Hristos, n-a venit sa-i mantuiasca pe cei drepti, ci, pe noi pacatosii si sa ne aduca la POCAINTA. Mereu sa porti in sufletul tau starea de POCAINTA si PLANSUL (pentru pacatele savarsite). Daca esti nepasator pentru caderile si pacatele mici, sa fii sigur ca nepasator te vei arata si in fata celor mari. Inceputul MANTUIRII este inceputul POCAINTEI. Inceputul POCAINTEI este DEPARTAREA DE PACAT. 

Inceputul DEPARTARII DE PACAT este BUNA INTENTIE (ii mai zicem noi: INCEPUT BUN).

Si pentru ca Dumnezeu, este Atotbun, atunci si tu trebuie sa fii macar bun: FII BUN, cu cei ce te ranesc, FII BUN, cu cei care-ti gresesc, FII BUN, chiar daca lumea-i rea, FII BUN, si bine vei afla.
FII BUN, ca sa poti fii fericit, FII BUN, sa fii de toti iubit, FII BUN, chiar daca rau primesti, FII BUN, ca bine sa gasesti, FII BUN, in viata ta mereu,

FII BUN, chiar daca este greu, FII BUN, fara s-astepti ceva, FII BUN, si plata vei avea, FII BUN, atat cat vei trai, FII BUN, si bine iti va fi.

FII BUN, sa poti sa biruiesti, FII BUN, si-n veci ai sa traiesti, FII BUN, si toti iti vor urma, FII BUN, si lumea vei schimba”. Doamne, Dumnezeule, intareste-ne in Credinta Crestin Ortodoxa si ajuta-ne ca inimile noastre, sa arda dupa Tine, in IUBIRE, in UMILINTA si-n POCAINTA! 

                                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan .

Pilda semănătorului !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                                                              Genială !

Câte feluri de pământ, tot atâtea feluri de oameni!
Oare noi din care categorie facem parte?
Pământ bătătorit de cale, pietros, năpădit de spini sau pământ bun și fertil?
Sunt convins că pentru o clipă ,suntem tentați să spunem despre noi, că suntem asemeni pământului bun care aduce rod!

Dar dacă nu e așa!
Eu cred că în firea fiecărui om, găsim câte o fărâmă din fiecare fel pământ : pietros, bătătorit sau bun.

Da, despre asta este evanghelia , despre multitudinea de stări sufletești care sălășluiesc in inima noastră !

De fapt, omul este o adevărată antiteză, o veșnică frământare . Poartă în inima sa și un colț de rai și un strop de iad!

Intermezzo liric

N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi;
surâd numai acei care suspină
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ți legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colț de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Căci nu te-nalți în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară.
Și dacă-nvii cu cântecul de azi
e c-ai murit cu lacrima de-aseară.

Radu Gyr

sursa 

Vasi Badescu

E greu să fii un om bun ?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Noi am vrea totdeauna, ca celălalt să fie sfânt, milostiv și bun la sulfet "!
Pr. Sofian Boghiu

E greu să fii un om bun ?

Aparent, dacă am răspunde instinctiv ținând cont de starea lumii contemporane, am răspunde că da, e greu să fii un om bun în zilele noastre!
Dar ființial, omul e plamădit de Dumnezeu să fie bun. De fapt, în realitate toti oamenii se nasc buni. Copiii la naștere sunt puri!
Nu au luat contact cu răutatea oamenilor mari. Pe vreme ce cresc, se pervertesc din cauza oamenilor mari!
Toți ne dorim oameni buni în viața noastră și a copiilor noștri! Dar oamenii buni la suflet nu sunt picați din cer. Sunt oameni asemeni nouă! Cu aceleași frământări sufletești, cu aceleași nevoi, cu aceleași necazuri sau bucurii.
Atunci, ce îi determină pe oamenii normali, izbiți zilnic de răutatea lumii, să fie buni?
Simțământul dragostei față de oameni și față de viață. E greu sa iubești când nu ești iubit!
Și totuși tu continui să fii bun ,pentru că așa ne spune Hristos!
Nu contează ce spun oamenii, tu continuă să fii un om bun !
Cât efort face un om bun la suflet, ca să fie bun cu oamenii răi!
Nu se lasă descumpănit de căderile celorlalți, el știe că trebuie să fie bun!
Cât de bine ne pică atunci când în viața noastră, întâlnim un om bun la sulfet , de pus pe rană!
Ăsta e scopul vieții!
Fii un om bun !

                                                                  

                                                                                                                        sursa ...   Vasi Badescu

                                                                                                     

Despre femei si mame...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Părintele HRISOSTOM FILIPESCU a scris cum nu a scris nimeni...,,Femeia e zâmbetul lui Dumnezeu!"

,,Mama e zâmbetul lui Dumnezeu pe pământ! Mama este purtătoare de mir, de sfințenie în casă, de sensibilitate, de puritate!

Mama este mereu lângă tine, este îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărurilor pe care ți le amintești din copilărie, ea e în florile pe care le alegi să le dăruiești, e în toate zâmbete tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeul și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun!

Mama poartă lumea pe umeri. Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor și cartea cărților. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile și toate zâmbetele. Mama e izvor de răbdare și bunătate. Mama e creatorul tuturor poveștilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă."

Pr. Protosinghel Hrisostom Filipescu

Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie de la Neamț:

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Cuvioase Părinte Paisie, fiu al Ucrainei și părinte duhovnicesc al Moldovei, lauda monahismului ortodox, stareț sfânt al Mănăstirii Neamț, părinte și dascăl al neîncetatei rugăciuni și povățuitor blând și smerit al cuvioșilor călugări, cu evlavie îngenunchem înaintea sfintei tale icoane și cu credință cerem să te rogi înaintea Preasfintei Treimi pentru noi păcătoșii, fiii tăi.
Ascultă rugăciunile noastre și le du la Hristos Dumnezeu și la Preasfânta Fecioară Maria. Îndepărtează ispitele cele grele de la noi și, cu rugăciunile tale, ajută-ne să biruim patimile și gândurile noastre cele rele. Învață-ne, Sfinte Părinte Paisie, să ne rugăm cu lacrimi; învață-ne să ne iubim și să slăvim neîncetat pe Dumnezeu. Alungă dintre noi furtuna ispitelor trupești și sufletești, neascultarea, mândria și tot cugetul viclean. Întărește iarăși viața duhovnicească în mănăstirile noastre și, mai ales, smerenia, ascultarea și sfânta rugăciune.
Izbăvește-ne de împuținarea credinței și împietrirea inimii și roagă-te Domnului să ne dăruiască părinți duhovnicești buni și darul sfintelor lacrimi, ca, astfel, trăind în smerenie și viață curată, să dobândim cereasca împărăție pe care ne-a făgăduit-o Hristos. Roagă-te, Cuvioase Părinte Paisie, împreună cu toți sfinții, să întărească Hristos dreapta credință în lume și viața sfântă în mănăstirile, în satele și orașele de pretutindeni.
Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin.

CAFEAUA DE DIMINEATA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, oare este pacat sa bem o cafea? Sunt persoane care au tensiunea scazuta la inima si daca beau cafeluta, pot sa munceasca toata ziua. Sa vedem ce zice Sfantul Parinte Arsenie Papacioc: “Nu-i pacat sa bei cafea! Insa, daca iti recomand o ceasca, de ce ceasca ta, este cat o cana? Atunci te opresc! Sau, daca vrei mai multe cesti pe zi, devine drog si atunci, este cazul sa fie oprit excesul. Nu trebuie sa faci dintr-o masura, un pacat!”

 
Asadar, eu inteleg din cuvantul Sfantului Parinte Arsenie Papacioc ca putem bea o cafea, doua, dar nu noua, adica, TOTUL CU DREAPTA SOCOTEALA!

                                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                      Preot Ioan .

DUHUL SMERENIEI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   🙏 Bucuria mea, daca vrem sa stim cu ce putem bucura pe Dumnezeu, Sfantul Parinte, Siluan Athonitul, ne destainuie acest lucru: "Duhul smereniei, bucura pe Domnul mai mult decat toate."

Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul, ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura:

  "Cu cat oamenii se departeaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii – precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune – pentru ca pe toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres, duce în fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatrii, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici in existenta sufletului nu cred. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste?

 Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, in viata cea vesnica? 

Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii."

 Sfantul Parinte, Teofan Zavoratul, zice asa:

"Sanatatea nu depinde numai de hrana, ci cel mai mult de linistea sufleteasca. Viata in Dumnezeu, desprinzandu-se din valurile lumii, umbreste cu pace inima, iar prin aceasta tine si trupul tot in stare de sanatate. Nelinistea duhului si patimile, strica sangele si vatama în mod radical sanatatea. Postul si, in general, viata traita in post, sunt cel mai bun mijloc pentru pastrarea sanatatii si inflorirea ei".

Si intreaba proorocul si imparatul David:

  "Cu ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie? Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema" (Psalm 115). 

Iar Sfantul Parinte, Zaharia Zaharou, ne spune:

  "Intr-o singura particica din Sfantul Trup şi Sange al Domnului, se afla Hristos intreg. Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastra, inseamna in acelasi timp, curatire, luminare şi indumnezeire." 

                                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                                Preot Ioan 🔔.

Botosaneanul Ortodox: Slavă lui Dumnezeu!

Slavă lui Dumnezeu!

Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu :” Slava lui Dumnezeu !” Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand :” Slava lui Dumnezeu ” , ” Multumesc Doamne !” , se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau:

- Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide , vede doua crucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
- Slava lui Dumnezeu ! Iti multumesc, Doamne ! a spus femeia stralucind de bucurie.
- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele ? , a intrebat cu nerabdare servitorul.
- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si diavolul îi slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.

Botosaneanul Ortodox: Slavă lui Dumnezeu!: 

CU NOI ESTE DUMNEZEU

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, am putea numi credinta: Carma vietii sufletesti. Credinta alunga de la om deznadejdea. Zice un poet: 

“Nu esti invins cat timp Ortodoxia, 

Nu ti-ai schimbat si nu ti-ai stins, 

Credinta iarasi te ridica, 

Poti fi cazut, dar nu invins!” 

Sfantul Parinte, Dumitru Staniloae zice asa: "Credința inseamna sa admiti ca esti in mainile lui Dumnezeu."

Iar Sfantul Apostol Petru ne incredinteaza: “Rasplata credintei voastre este mantuirea sufletului” (1 Petru 1:9).

Insa sa nu uitam ce scrie in Biblie: “Credinta fara fapte este moarta” (Iacob 2:26). Noi trebuie sa traim Poruncile Lui Dumnezeu ca iubire si nu ca nevointa si sa fugim de orice pacat, fiindca, el ne atrage, este dulce, dar pocainta este incomparabil cu mult mai dulce. 

Sfintitii Parinti calugari, stiind ca mintea nu poate ramane fara lucrare, pentru a nu lasa loc pacatului, impleteau munca cu rugaciunea. Unde este Smerenie, Blandete, Simplitate, acolo se odihneste Dumnezeu. Cineva spunea ca Smerenia este cea mai mare virtute, este veriga virtutilor. 

Dar si Bunatatea este o mare virtute. Multi dintre crestinii ortodocsi s-au spalacit, adica, au Duhul lumii, nu se mai ostenesc sa dobandeasca virtuti. 

Spunea un Sfintit Parinte din Muntele Athos: “Odata am auzit in somn un glas iesind din icoana lui Hristos: “Nu ai gustat inca iadul! Gusta putin iadul!” Si atunci am inceput sa simt in trupul meu un foc, pe care nu pot sa-l descriu. Ardeam cu totul. Mi-am prins atunci cu amandoua mainile capul, iar cand m-am trezit am vazut in palmele mele fire de par”. 

Asadar, avand: Credinta, Nadejde si Iubire, sa cantam: Cu noi este Dumnezeu! 

                                                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                                                       Preot Ioan .

SMERENIA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"A te smeri" nu înseamnă doar ați repeta la nesfârșit cât ești de păcătos. Înseamnă și a tăcea când alții îți cer părerea despre greșelile aproapelui tău. Înseamnă și a lăsa pe altul să-și exprime ideile înaintea ta, chiar dacă tu ești "pe subiect" în anumite discuții. Înseamnă și a tăcea atunci când nimeni nu-ți cere părerea. Un cuvios îi zice într-o zi ucenicului său: "Frate, tare mai ești tulburat.." 

Acesta, mirat, îl întreabă: "De ce spui asta, avva?" Bătrânul îi răspunde: "Pentru că văd că mereu vrei să-i înveți pe alții, chiar dacă nimeni nu ți-a cerut sfatul". Așadar smerenia înseamnă multe lucruri în același timp. O stare sufletească liniștită, o inimă plecată, îndreptată spre propriile neputințe și slăbiciuni. În Sfânta Evanghelie se alătură întotdeauna două cuvinte, ca și cum ar alcătui un binom verbal. "Căci tot cel ce se va smeri pe sine se va înălța, iar cel ce se va înălța, se va smeri". 

Așadar opusul smeririi de sine este înălțarea de sine. 

Deci dacă nu înțelegem bine sensul adjectivului " smerit", să ne gândim la patima opusă, "înălțarea de sine". Astfel, smeritul devine cel coborât în inima sa. Exact ceea ce spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: "Învățați de la Mine că sunt blând și smerit (plecat) cu inima". Dumnezeu să ne dăruiască binefacerile smereniei tuturor.

                                                                                                                        Părintele Sorin Croitoru

SMERENIE, SMERENIE, SMERENIE...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



https://babylenuta.blogspot.ro/

      Bucuria mea, cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa ne sune permanent in urechi: “Asupra cui Imi voi pleca privirea, decat asupra celui BLAND si SMERIT cu inima si care cinsteste cuvintele Mele?” Fara smerenie, nici nu ne putem mantui, adu-ti aminte de Pilda celor 10 fecioare. Asadar, nimeni nu trebuie sa se mandreasca, nu trebuie sa primeasca laude (slava desarta) si nu trebuie sa se trufeasca (sa se laude pe sine in gandul sau), chiar daca face fapte bune, ci mereu sa se smereasca, fiindca, FARA SMERENIE NU EXISTA VIRTUTI.

 SMERENIA, este “drumul” care ne conduce la Ceruri si ne face asemenea cu Dumnezeu. SMERENIA, poate sa scape pe om din orice cursa a diavolului si sa-l conduca in Rai. 

Pentru toate izbanzile noastre trebuie sa spunem: Cu ajutorul lui Dumnezeu!” si “Slava lui Dumnezeu pentru toate!”. In Pateric, un batran spune ca: “Smerenia este lucrare mare si dumnezeiasca, sa te ostenesti trupeste, sa te socotesti mai prejos decat toti si sa te rogi lui Dumnezeu in toata vremea”. In smerenie Dumnezeu daruieste Harul Duhului Sfant. Rasplatirea nu se da pentru virtute, ci pentru smerenia care provine din virtute. Smerenia si fara fapte, iarta multe pacate, in timp ce fapte bune fara smerenie nu ne sunt de folos. “Cei saraci cu duhul” se refera la cei cu cugetare smerita despre ei insisi. 

                                                      Asadar, SMERENIE, SMERENIE, SMERENIE! 

                                                                                                                      Amin si Aliluia!

                                                                                                                       Preot Ioan .