duminică, 20 ianuarie 2019

CERSETORUL "OBOSIT!"

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


   Era iarna. Ninsese mult. A venit un cersetor, cam de 45 de ani si mi-a spus pe un ton poruncitor: "Parinte, da-mi bani sa-mi cumpar mancare!".
Si i-am zis: "Iti dau, dar mai intai ia lopata si ajuta-ma sa dau zapada din fata Bisericii". Mi-a spus: "Aaaa, nu pot, fiindca eu m-am nascut obosit si prin Constitutie am dreptul la lene. Nimeni nu ma poate obliga sa muncesc!"
 Si eu i-am spus: "Sa stii ca tot prin Constitutie ai dreptul si la foame. Nimeni nu te poate obliga sa mananci!" Si mi-a mai spus: "La cersit da, la munca ba!
Mana intinsa nici nu oboseste nici nu amorteste!" Si i-am spus: "Frate, nici munca fara paine, nici paine fara munca! Bunica mea cosea pe stergare aceste cuvinte: Cine-i harnic si munceste, are tot ce isi doreste!"
 Si atunci cersetorul mi-a spus: "Nuuuu! Cine-i harnic si munceste, ori e prost ori nu gandeste!" Si-poi vreau sa te intreb parinte: "Care pacat este mai mare SA CERSESTI sau SA FURI?"
 "Pai SA FURI este pacat mare!", i-am raspuns eu. Si el mi-a spus:  "Atunci, esti obligat sa-mi dai bani ca SA NU FUR!"
Deci, atentie cui dati milostenia, ca nu cumva prin asta sa indemnati pe unii la LENE, FURT si TALHARIE. Si mai trebuie stiut un lucru: Lenea imputerniceste ispitele! Iata dovada:  “Odata, un tanar a venit la Fericitul Ieronim si l-a intrebat:
- Ce sa fac spre a rezista ispitelor? Fericitul Ieronim i-a raspuns: - Sa postesti, sa te rogi si SA NU FII LENES, SA NU FII TRANDAV! Pasarea nu poate fi prinsa sau lovita de sageata cand zboara, ci numai cand sta pe loc”.
                                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                    Preot Ioan .

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Sfaturi Duhovnicesti

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Cel care uită binele pe care-l face este cel mai înţelept om.

Nu dobândim nici un folos de pe urma actelor de binefacere pe care le trâmbiţăm înaintea lumii, precum nici de la postirea despre care spunem tuturor. Orice faptă făcută demonstrativ nu aduce rod, ci se reduce la lauda oamenilor (Sfântul Vasile cel Mare).

În chilie plângi, dar când ieşi la împlinirea ascultării te împrăştii. Ia aminte la tine şi străduieşte-te să nu ieşi din inimă, fiindcă acolo este Domnul.

Cel ce petrece fără ispită nu va dobândi înţelepciune duhovnicească.

Inima se sfinţeşte prin pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu.

Ar trebui să nu ne înălţăm cu cinstea şi să nu ne înjosim cu necinstea.

Mulţi povăţuitori spun că răbdarea necazurilor şi a supărărilor e mai de preţ decât a face fapte plăcute lui Dumnezeu, fiindcă el nu cere faptele noastre bune, ci supunerea noastră voii Lui celei sfinte (Sfântul Ioan de Tobolsk).

Milosârdia nu constă doar în milostenia pe care o daţi sau în cuvintele de mângâiere pe care le spuneţi uneori omului care suferă, ci în dispoziţia lăuntrică de bunăvoinţă deplină faţă de acea persoană, printr-o participare călduroasă a sufletului.

Creştinul, indiferent cu ce se ocupă, trebuie să se gândească la economisirea timpului. Toate faptele cotidiene trebuie să le facă repede. Timpul este un talant dat nouă de Domnul şi vom da răspuns pentru pierderea zadarnică a oricărui ceas.

Înţelepciunea este înfrânare şi biruinţă asupra plăcerilor trupeşti care ne ispitesc.

Nu cinsti niciodată pe cel care vorbeşte de rău pe aproapele tău.

Am văzut că numai atunci mă aflu într-o părere dreaptă despre mine, când am în mine gândul rău, iar când l-am văzut pe cel bun sunt în amăgire.

Atunci când cineva cu bucurie suportă munca şi necazurile, atunci poate să înfrâneze puternic gândurile, pentru că unele ca acestea cu muncă sunt aduse la inactivitate.

Nu urî pe cel ce ţi-a făcut rău, ci sileşte-te din toate puterile să-l ierţi.

Trei virtuţi luminează mintea: a nu vedea răul în nici un om, a face bine celui ce ţi-a făcut rău şi a răbda cu supunere toate necazurile şi nenorocirile.

Dacă ai văzut o greşeală oarecare la un frate, nu stărui cu ea în gând, ca să nu o spui cuiva, căci aceasta aduce moartea sufletească.
Smerindu-vă cu inima, aranjaţi-vă sentimentele voastre, gândurile, deprinderile, cugetarea astfel: eu sunt asemenea unui rob, nu-mi aparţin; trebuie să trăieşti ca la toţi să le fii sub picioare; lasă să se şteargă, să te bănuiască, să te calce în picioare, să te înjosească, să te scuipe, să te lipsească, să te dispreţuiască. Aceasta să rămână interior, să nu vadă nimeni în afara ochilor lui Dumnezeu.

O inimă zdrobită nu lasă loc pentru îndulcirea cu gânduri nefolositoare.

A înlocui gândul rău cu gândul cel bun este o faptă mântuitoare.

Înţelepciunea smereniei este smerenia cugetului şi zdrobirea inimii, umilirea de sine în gând, lipsa de mândrie, simplitatea minţii, ascunderea vieţii noastre de nevoinţă.

Stareţul se nevoia să-i privească pe toţi ca fiind sfinţi, drepţi, cuvioşi, iar pe sine se umilea cu gândul.

Când te încearcă gândul mândriei sau al slavei deşarte, cercetează conştiinţa ta: păzeşti tu poruncile lui Dumnezeu? Îi iubeşti tu pe vrăjmaşii tăi? Te bucuri oare când este lăudat cel de lângă tine?

Tăcerea buzelor este bună, iar tăcerea minţii – cugetarea la Dumnezeu – este mai presus de toate.

Gândim despre noi înşine că suntem smeriţi atâta vreme cât nu suntem atinşi. Dar aceasta nu este smerenie. Smerenia adevărată se probează când eşti înjosit, ofensat. Atunci trebuie să-ţi spui: merit aceasta pentru păcatele mele.

Niciodată nu trebuie să urmezi imediat gândul tău, chiar dacă pare bun, ci să-l încerci cu timpul.

Pentru dobândirea smereniei este folositoare cugetarea la măreţia lui Dumnezeu şi la propria nimicnicie.

Cugetă la mijloacele prin care poţi evita situaţiile ce te duc la păcat.

Cugetarea la faptele bune făcute de ceilalţi sau compararea propriei vieţi cu vieţile sfinţilor duce la smerenie.

Când vor începe să ne laude, atunci să ne amintim mulţimea păcatelor noastre.

Nu te gândi la binele făcut şi vei avea răsplată deplină.

Cugetarea la Patimile Mântuitorului şi la sfânta Sa viaţă este bună, numai să nu laşi mintea şi inima ta să petreacă în nepăsare.

Exprimă-ţi părerea fără a intra în dispută.

La vreme de necaz şi întristare înseninează-ţi sufletul prin amintirea de Dumnezeu.

Poartă întotdeauna binele în gând, ca să-l şi făptuieşti. Dumnezeu cunoaşte gândul omului. Aşadar gândul tău să fie curat de orice rău.

Descoperirea gândurilor adânceşte conştiinţa păcătoşeniei proprii şi durerea pentru păcate, din care se naşte smerenia, care este atât de necesară în lucrarea mântuirii.

Ascultările cele mai de jos unite cu pomenirea lui Dumnezeu sunt mai înalte decât faptele măreţe săvârşite cu împrăştiere.

Este bine să aduni şi să păstrezi în suflet gândurile smerite, iar nu pe cele iritante şi mândre.

Cel smerit este convins că nu poate să gândească, nici să dorească ceva bun, dacă Dumnezeu nu îi dă gând bun sau dorinţă bună.

Smerenia şi suferinţa eliberează pe om de orice păcat. Mai întâi se taie patimile sufleteşti, iar apoi cele trupeşti. Acest fapt îl confirmă rugăciunea lui David: Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele.

Milostenia tămăduieşte iuţimea sufletului, postul vestejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o pregăteşte spre contemplarea lucrurilor. Căci Domnul ne-a dăruit poruncile pentru şi potrivit cu puterile sufletului.

Nepătimirea este o stare paşnică a sufletului, care face ca sufletul să se mişte cu anevoie spre răutate.

Să luăm aminte în chip deosebit la noi înşine, să fim blânzi şi buni în relaţiile cu cei de lângă noi. „Mântuirea noastră este în aproapele“.spunea Sfântul Pimen cel Mare.

Fereşte-te de părerea înaltă de sine. Smerenia nu poate sta la un loc cu judecarea aproapelui şi cu irascibilitatea. Cel care îi judecă pe alţii sau se mânie când i se face supărare nu are pic de smerenie.
Sfinţii nevoitori le mulţumeau sincer celor care îi supărau şi îi ofensau, pentru că prin răbdarea necazurilor dobândeau smerenia.

Trebuie să folosim propriile căderi şi experienţa noastră ca mijloace pentru dobândirea smereniei. Smerenia creează în om o stare interioară, în virtutea căreia sunt respinse toate atacurile diavolului.

Cuviosul Macarie Egipteanul tâlcuieşte relaţia dintre smerenie şi alte virtuţi prin pilda despre ospăţul îmbelşugat pregătit împăratului şi alaiului său. Dar cum toate bucatele erau pregătite fără sare (adică fără smerenie), în loc de recunoştinţă, gazda a avut parte de mânia oaspeţilor. În acelaşi fel, fără smerenie toate virtuţile omului sunt zadarnice.

Dacă veţi priveghea cu cei care veghează veţi fi număraţi în rândul mucenicilor. Dacă veţi ierta celui care v-a supărat, pentru aceasta nu doar vor fi iertate păcatele voastre, dar fiică a Tatălui Ceresc te vei face. Dacă te vei ruga din inimă pentru mântuire, măcar şi puţin – şi te vei mântui. Dacă te vei mustra pe tine, te vei învinui şi te vei judeca în faţa lui Dumnezeu pentru păcate, simţite cu conştiinţa – şi pentru aceasta vei fi iertată. Dacă vei mărturisi păcatele tale în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta vei avea iertare şi cruţare. Dacă te vei întrista pentru păcate sau te vei umili, sau vei plânge, sau vei suspina – suspinul tău nu se va ascunde de El. (Atât este de mare milosârdia lui Dumnezeu.)

Celor desăvârşiţi Mântuitorul le porunceşte: Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.

Atât în ochii oamenilor, cât şi în ochii lui Dumnezeu nu există nimic mai demn şi mai potrivit iubirii aproapelui precum milosârdia şi binefacerea.

Cel cu adevărat recunoscător mulţumeşte Domnului nu doar în bucurie, ci şi în nefericire şi necaz.

Este propriu sufletelor mari şi curajoase să nu deznădăjduiască în vreme de necaz.

Cel înţelept, chiar dacă suferă sau este bolnav, Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate ca pentru bine.

Avem virtutea răbdării atunci când primim tot ce ni se întâmplă ca din mâna lui Dumnezeu. Cel care a dobândit răbdarea se împărtăşeşte de orice virtute: se bucură în necazuri şi în nenorociri este iscusit în bine, în năpaste se veseleşte, este gata de ascultare, este plin de dragoste şi în supărare aduce slavă, în mustrări se smereşte, în nenorociri este neclintit.

Cel care se supune egumenului se aseamănă îngerului, cel care i se opune face sălaş diavolului în inima sa. Doamne, miluieşte! Este înfricoşător acest cuvânt (Sfântul Efrem Sirul).

La răpirea averii lor de către păgâni, creştinii priveau cu bucurie, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10:34).

Osândirea de sine se învaţă. Ea înseamnă să ne învinovăţim în gând pe noi înşine, iar nu pe alţii, pe noi să ne mustrăm şi să ne numim nebuni şi fără minte, somnoroşi şi lipsiţi de râvnă, leneşi şi neatenţi. Cel care se osândeşte pe sine are linişte şi niciodată nu e ruşinat: dacă vine asupra lui o boală, sau un necaz sau o strâmtorare, sau orice altă nenorocire, el o pune pe seama păcatelor sale şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu. Dacă cineva îl pedepseşte sau îl înjură, primeşte ocara ca pe un bine şi o consideră ca fiind o lucrare dumnezeiască (Ava Dorotei).

Despre cunoaşterea de sine: o ai când te socoteşti incapabil şi nevrednic de orice funcţie înaltă; când te ştii lipsit de chibzuinţă, slab, fugind de efort şi osteneală; când nu iei aminte la păcatele altora, ci le vezi doar pe ale tale şi te căieşti pururea pentru ele; când te cercetezi pe tine însuţi şi te osândeşti, şi nu te amesteci în nimic din cele ce depăşesc funcţia ta.

Blândeţea înseamnă a nu face supărare nimănui nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici prin comportamentul nostru, ci a îndulci inima tuturor prin purtarea şi felul nostru de a fi.

Smerenia nu cunoaşte nerăbdarea, judecarea aproapelui, clevetirea, lauda de sine şi îndreptăţirea; smerenia tânjeşte după rugăciune şi tăcere; smerenia iubeşte gândul la moarte.

Îşi pierde valoarea înaintea lui Dumnezeu fapta celui care se preţuieşte pe sine, care se laudă pe sine, care aşteaptă sau încearcă să obţină laude din partea celorlalţi, care este nerecunoscător.

Unii din fraţi gândesc că ei nu pot avea darurile Duhului Sfânt, fiindcă din lipsa de râvnă pentru îndeplinirea poruncilor, nu ştiu că cel care are credinţa adevărată în Hristos în sine, are toate darurile lui Dumnezeu. Dar întrucât noi, din cauza lipsei noastre de râvnă, rămânem departe de dragostea lucrătoare, care ne-ar fi arătat comorile lui Dumnezeu, atunci ne considerăm pe drept străini de darurile lui Dumnezeu.

Dacă îţi aminteşti de răul de la cineva, roagă-te pentru el şi vei opri patima din mişcare, despărţind, prin rugăciune, supărarea de amintirea răului ce ţi l-a făcut. Iar devenind iubitor de oameni, vei şterge cu totul patima din suflet. Dacă însă altul ţine minte răul de la tine, fi îndatoritor şi smerit faţă de el şi stai cu dragoste în preajma lui, şi-l vei izbăvi de patima lui. Supărarea celui ce te pizmuieşte o vei alina prin osteneală. Căci el îşi socoteşte pricină de nenorocire ceea ce pizmuieşte la tine. De aceea nu poţi să-alini altfel, decât ascunzând aceasta de la el. Dacă aceasta le foloseşte multora, iar pe acesta îl întristează, care pateu o vei nesocoti? E de trebuinţă, desigur, să fii de folos celor mulţi, dar, după putere, nici pe acela să nu-l nesocoteşti. Să nu te laşi înrâurit de răutatea patimii lui. Căci nu te răzbuni pe patimă, ci pe pătimaş. Drept aceea, socoteşte-l întru smerenie pe acela mai presus de tine şi în toată vremea, în tot locul şi lucrul, dă-i lui mai multă cinste. Iar pizma ta o poţi alina, dacă te bucuri împreună cu cel pizmuit de cele ce se bucură el şi te întristezi împreună cu acela de cele ce se întristează el, împlinind cuvântul Apostolului: Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng.

Smerita cugetare este o rugăciune neîntreruptă, împreunată cu lacrimi şi cu durere. Căci aceasta, chemând pururea pe Dumnezeu într-ajutor, nu lasă pe om să se încreadă nebuneşte în puterea şi înţelepciunea proprie, nici să se ridice peste alţii, lucruri care sunt boli înfricoşătoare ale patimii mândriei.

Slava deşartă este legată de făptuirea într-ascuns; iar mândria, de voinţa de-a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile.

Prieten adevărat este acela care îndură necazurile, nevoile şi nenorocirile aproapelui atunci când acela e încercat, ca pe ale sale, fără zgomot şi fără tulburare.

Cel ce spune păcatul fratelui fără patimă, îl spune din două pricini: sau ca să-l îndrepteze pe el, sau să folosească pe altul. Iar dacă îl spune pentru alte pricini, fie aceluia, fie altuia, îl spune pentru a-l batjocori sau a-l bârfi. Dar atunci nu va scăpa de părăsirea dumnezeiască, ci va cădea sigur fie în aceeaşi greşeală, fie în alta, şi va suferi ruşine, mustrat fiind şi batjocorit de alţii.

Mintea celui iubitor de Dumnezeu nu luptă împotriva lucrurilor, nici împotriva înţelesurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu înţelesurile. De pildă, nu luptă împotriva femeii, nici împotriva celui ce l-a supărat, nici împotriva chipurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu ele. Altceva este lucrul, altceva este înţelesul lui, şi altceva patima. Lucrul este de pildă: bărbat, femeie, aur şi aşa mai departe, înţelesul (chipul) este amintirea simplă a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea neraţională sau ura fără judecată a ceva din cele de mai înainte. Aşadar, trebuie să luptăm împotriva patimii. Înţeles pătimaş este gândul compus din patimă şi înţeles.

Pe cine iubeşte cineva, pe acela se şi grăbeşte să-l slujească. Dacă iubeşte deci cineva pe Dumnezeu, acela se şi grăbeşte să facă cele plăcute Lui. Iar dacă îşi iubeşte trupul, se grăbeşte să împlinească cele ce-l desfătează pe acesta.

Dintre virtuţi, unele sunt ale trupului, altele ale sufletului. Ale trupului sunt de pildă: postul, privegherea, culcarea pe jos, lucrul mâinilor - spre a nu îngreuna pe cineva sau spre a dărui – şi cele următoare. Iar ale sufletului sunt de pildă: iubirea, îndelunga răbdare, blândeţea, înfrânarea, rugăciunea şi cele următoare. Dacă prin urmare din vreo nevoie sau împrejurare trupească, de pildă din pricină de boală sau altceva de felul acesta, ni s-ar întâmpla să nu putem împlini pomenitele virtuţi ale trupului, avem iertare de la Domnul, Care cunoaşte şi pricinile. Dar neîmplinind pe cele ale sufletului, nu vom avea nici o apărare. Căci nu sunt supuse nevoii.

Există mijloace care opresc patimile, care vin în caz de emoţie şi nu le dau voie să crească. Şi sunt altele care le micşorează şi le duc la secătuire. De exemplu: postul, munca şi privegherea nu dau voie patimii să crească, iar însingurarea, contemplarea, rugăciunea şi iubirea de Dumnezeu o reduc şi o dezrădăcinează. Tot aşa şi în gândirea despre mânie: îndelunga-răbdare, nerăutatea şi blândeţea o opresc şi nu-i permit să crească, iar dragostea, milostenia, dorinţa de a face bine şi iubirea de oameni o micşorează.

Este bun nevoitorul care, trăind în lume, întotdeauna face fapte bune, acordă iubire frăţească, iubire de oaspeţi, dă milostenie, le face bine celor care vin la el, le ajută bolnavilor şi se fereşte de tentaţii. Este desăvârşit şi mai înalt cel care, consacrându-se vieţii contemplative, a trecut de la lucrurile cotidiene la contemplare, respingându-se şi uitând de sine, se ocupă cu cele cereşti, cel care renunţând la tot, stă în faţa lui Dumnezeu şi cu nici o altă grijă nu se întoarce înapoi. Unul asemenea se uneşte cu Dumnezeu şi trăieşte cu Dumnezeu.

Isidora cea nebună pentru Hristos era atât de dispreţuită de surorile ei de mănăstire, încât acestea nu mâncau împreună cu ea; defăimată, ocărâtă şi necăjită, ea le primea pe toate în tăcere şi cu mulţumire. Ostenindu-se la bucătărie, împlinea orice ascultare, slujind celorlalte surori ca o slugă supusă. Celelalte fecioare purtau pe cap, după rânduiala monahală, culion, iar capul ei era întotdeauna acoperit cu o basma urâtă şi veche. N-a făcut nimănui nici o mâhnire, nici ea nu s-a mâniat vreodată şi nu s-a certat pentru ceva; ci întotdeauna tăcea, nerăspunzând nimănui la nici o ocară, mică sau mare, deşi adeseori era bătută şi era mereu urâtă şi batjocorită. Şi i-a descoperit îngerul despre ea unui părinte îmbunătăţit ce trăia în singurătate: „Pustnice Pitirun! Acea femeie este mai bună decât tine, pentru că ea petrece în mijlocul unei obşti aşa de mari şi, deşi slujeşte tuturor şi de toate este batjocorită, niciodată nu s-a depărtat cu inima de Dumnezeu“. Apoi, vădindu-se virtutea Isidorei înaintea obştii, călugăriţele au început să vestească despre purtarea lor. Una spunea: „Eu întotdeauna o ocăram”, alta: „Eu turnam lături pe ea“, alta: „Eu o băteam“.
Într-un cuvânt, toate recunoşteau feluritele necazuri pe care i le-au făcut.

Iuliana, pe propria cheltuială, în taină, a ascuns la sine timp de doi ani pe creştinii prigoniţi.

Munca de jos este un mijloc prin care ne smerim.

Se cuvine să ne îngrijim să nu facem nimic necugetat sau cu neatenţie.

vineri, 18 ianuarie 2019

MÂNTUITORUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Domnul a murit iertând,
A murit îmbrățișând,
A murit, purtând la cer
Rana cuielor de fier..


A murit cu-n singur gând:
Să ne ia la El pe rând..
Frații Săi acum fiind,
Ne dorea cu mare jind!

A murit ascultător,
A murit pentru popor,
A îndeplinit precis
Toate câte s-au prezis.

Jertfa Sa ne-a ridicat,
Rana Lui ne-a vindecat,
Nimeni n-a mai fost ca El
Dumnezeu și Om și Miel!

El, bogat, a sărăcit
Și pe frați i-a-mbogățit:
Ne-a împodobit pe noi,
Ce eram de slavă goi.

Cum puteam pe-atunci să știm?..
Temple ne dorea să-I fim:
Jertfa Lui de pe pământ
Ni L-a dat pe Duhul Sfânt!

Ce să zic, ce nu s-a zis,
Ce să scriu, ce nu s-a scris?..
Multe secole-s de când
El ne e Lumină-n gând..

De când iadul l-a prădat,
Mulți la ceruri au urcat
Care au trăit cuminți..
Raiul s-a umplut de sfinți!

Doamne, nu uita de noi,
Căci suntem de fapte goi,
Înmulțește harul Tău,
Că ne biruie cel rău,

Prisosește Duhul Sfânt
Pentru cei ce pe pământ
Îți jertfesc un duh smerit,
Ție, Domnului slăvit!
amin

miercuri, 16 ianuarie 2019

Bolile trupeşti

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


                           Bolile sunt de două feluri sufleteşti şi trupeşti.

 Bolile trupeşti sunt totdeauna în legătură cu viaţa noastră cea sufletească... sunt totdeauna în legătură cu cerul, cu Dumnezeu. Orice boală, orice încercare îşi are rostul ei, iar acest rost este în mâinile Domnului. Văzute prin lumina aceasta, bolile cele trupeşti s-ar putea împărţi în trei clase: ele ne vin ca o pedeapsă pentru păcate, să ne trezească din păcate sau vin să ne apere de păcate. 1. Bolile ca o pedeapsă pentru păcatele noastre. Dându-ne seama de aceasta, să le purtăm cu răbdare, zicând şi noi cu tâlharul cel de-a dreapta de pe cruce: „După dreptate suferim, luând cele vrednice după faptele noastre“ (Luca 23:41).
Dar aşa cum am spus bolile şi încercările nu ne vin numai ca o pedeapsă pentru păcate. Mântuitorul nu este temnicer, ci El este un Doctor; Evanghelia Lui nu este o temniţă de pedepsit, ci este, mai ales, o şcoală mare de îndreptare şi de mântuire a omului.


 2. Bolile în scopul de a ne trezi din somnul păcatelor. 

 Sunt oameni pe care cu nimic nu-i putem trezi pentru Evanghelie. Se încred în sănătatea lor, în banii lor, în trufia lor şi îşi bat joc de chemările mântuirii. Dar când vine o boală şi îi doboară la pat, îndată se domolesc şi încep să-L strige pe Dumnezeu. În faţa unei uşi încuiate, încerci toate cheile care s-ar potrivi; în faţa unei inimi învârtoşate, încerci multe chei sufleteşti. Încerci chemări dulci şi plăcute, dar, de regulă numai cheia suferinţelor poate descuia o astfel de inimă. Dintr-un fier rece nu poţi face nimic. Oricât l-ai lovi cu ciocanul, este o trudă zadarnică. Dar îndată ce-l bagi în foc cedează. Aşa sunt şi oamenii cei păcătoşi, după ce intră în focul suferinţelor. Ferici de cei pe care Duhul Sfânt îi trezeşte din somnul pierzării cu acul bolilor şi încercărilor. Vai de cei care, în păcatele lor, nu-i tulbură nici o încercare.
Dar tot atâta vai va fi şi celor pe care Duhul Sfânt i-a trezit şi pe urmă iar au adormit. În vreme de boli şi de încercări, oamenii strigă: Doamne, Doamne! Dar pe urmă uită de Dumnezeu.
 Cea mai mare parte din cei pe care Duhul Sfânt i-a trezit prin boli şi încercări adorm iar în păcate, după ce a trecut „ziua necazului“. Aceştia vor avea o răspundere mai mare decât cei care trăiesc netulburaţi de încercări.


 3. Bolile în scopul de a ne apăra de păcat. 

 Aceasta este şcoala cea mare a suferinţelor şi încercărilor în care Domnul îi cheamă, de regulă, pe toţi cei credincioşi. Aproape toţi aleşii Domnului din Sfânta Scriptură au trecut prin şcoala aceasta. Cei credincioşi de regulă au mai multe încercări decât cei necredincioşi. De ce? Pentru că Domnul „îi ceartă pe cei pe care îi iubeşte“. Bolile trupeşti ne vin din îngăduinţa lui Dumnezeu, ca o solie sfântă, să ne apere de bolile cele sufleteşti; ne vin ca un medicament amar ce scoate din noi otrava şi beteşugul cel sufletesc.
Omul cel credincios, omul cel duhovnicesc vede şi trebuie să vadă, bolile şi încercările printr-o altă lumină de cum le vede omul cel lumesc. Pentru cei credincioşi, bolile şi încercările sunt o binecuvântare. Când Lazăr din Evanghelie s-a îmbolnăvit, surorile lui au alergat la Domnul, vestindu-L: „Iată, acela pe care îl iubeşti este bolnav“ (Ioan 11:3).
La vestea surorilor lui Lazăr, Iisus i-a răspuns: Această boală nu este spre moarte, ci spre mărirea lui Dumnezeu. Încercarea, întristarea, suferinţa Orice pahar pe care Domnul ni-l întinde să-l bem are pe fundul lui şi o miere dulce. Trebuie mai întâi să bem paharul, ca, pe urmă, să simţim această dulceaţă. Întrebaţi pe cei care au păsări cântătoare în colivii şi veţi afla că unele dintre ele nu cântă decât închise. Cum le dă drumul, nu mai cântă. Boala şi încercarea sunt o binecuvântare ce ne dă glas să-L strigăm pe Domnul şi să ne rugăm cu lacrimi fierbinţi. Pe timp aspru de iarnă, înaintezi pe drum mai repede. Întocmai aşa, şi pe drumul veşniciei. Păşeşti mai cu spor pe „timp aspru“. O „vreme liniştită“, e mai bună, negreşit, dar nu pentru înaintare. Încercarea, întristarea, suferinţa este „câinele cel negru“ al lui Dumnezeu, care stă de pază lângă turma oilor Sale. Când o oaie oarecare iese din turmă, Dumnezeu trimite câinele să o întoarcă înapoi. Cu cât oaia este mai îndărătnică şi neascultătoare, cu atât câinele este mai rău. Dacă cumva acest câine este lângă voi, să nu vă luaţi la harţă cu el, ci să vă alergaţi înapoi, în turmă. Orice împotrivire contra lui este zadarnică şi nu foloseşte la nimic. În zadar umblaţi să-l loviţi şi să scăpaţi de el. Veţi scăpa de el numai întorcându-vă înapoi la turmă. Va veni o vreme când veţi mulţumi lui Dumnezeu că v-a supărat acest „câine rău“.

                                                       Şcoala suferinţelor 

    O, ce minunată este şcoala suferinţelor! Din când în când, Domnul ne cheamă în ea. Din când în când Domnul ne opreşte din lucru şi ne cheamă în şcoala suferinţelor.
Când Lazăr s-a îmbolnăvit, surorile lui au alergat după Mântuitorul. Marta cea grijulie şi-a lăsat lucrul şi a alergat şi ea după Mântuitorul. Aşa trebuie să facă şi „marta“ noastră când se îmbolnăveşte „lazărul“ nostru (sufletul). Să alerge după Mântuitorul. Dumnezeu ne atrage atenţia Un prizonier închis într-un turn încerca să atragă atenţia trecătorilor, pentru a trimite prin ei un mesaj către familia sa. Prizonierul a luat o monedă de argint şi una de aur şi a hotărât să le arunce în stradă pentru ca trecătorii să-şi ridice privirile spre el. A lăsat să cadă moneda de argint. Un om a ridicat-o grăbit şi a plecat mai departe, bucurându-se. A încercat din nou aruncând moneda de aur, cu acelaşi rezultat. Disperat, prizonierul a aruncat de data aceasta o piatră, care a lovit pe un al treilea trecător şi l-a rănit. Imediat, aceasta şi-a ridicat ochii să vadă cine o aruncase. Abia atunci a reuşit prizonierul să-şi transmită mesajul către familia sa. Nu este această povestire o parabolă a felului în care Se poartă Dumnezeu cu noi? Binecuvântările lui cad zilnic asupra noastră, dar noi le privim ca pe ceva de la sine înţeles şi ne grăbim mai departe. Apoi ne loveşte necazul. Atunci ridicăm îndată privirea spre Dumnezeu, întrebând: De ce? Şi în asemenea împrejurări, El comunică mai bine cu noi.
Ne-a atras El atenţia până acum?

BINECUVÂNTARE


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Bucuria mea, iata ce zice Sfantul Antonie cel Mare: "Va veni vremea ca oamenii sa inebuneasca si, cand vor vedea pe cineva ca nu inebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor”. 
Oare nu cumva aceste vremuri au venit?
 Pai, numai un singur exemplu: Intr-un birou, in care toti functioarii sunt crestin ortodocsi, cand unul dintre ei a amintit numele lui Dumnezeu de cateva ori, ceilalti i-au spus: “Sa nu mai pronunti numele lui Dumnezeu ca ne merge rau!” Serios??? Cand dracuie, injura, fumeaza si fac pacate multe si mari, nu le merge rau, dar, cand aud numele lui Dumnezeu nu-l suporta! 

Asta inseamna APOSTAZIE = LEPADARE DE DUMNEZEU (A inseamna FARĂ, iar Postas inseamna CREDINTĂ). Insa tu nu uita, sa te inarmezi cu virtutile teologice, “armele luminii”: CREDINTĂ, NĂDEJDE si DRAGOSTE! 

                                                                                                             Amin si Aliluia!

                                                                                                                         PREOT IOAN   

MINCIUNA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Bucuria mea, minciuna este un cuvant sau o fapta contrara adevarului. Minciuna, este personificata in cel care o nascoceste, diavolul, considerat de Mantuitorul ca ,,tatal minciunii” (Ioan 8:44). Sfantul Apostol Pavel zice: ,,Nu va mintiti unii pe altii” (Coloseni 3:9). Anania si Safira ,,au mintit lui Dumnezeu si Duhului Sfant” (Faptele Apostolilor 5:3-4), si au murit pe loc. Iata ce spune poetul Costache Ioanid intr-una din poeziie sale: ,, Minciuna nu-i o crima", se spune cateodata. E-un vierme mic, ce trece. Si floarea-i tot curata...” Nu, floarea nu-i curata! Un vierme nu-i ca roua. Intaia ta minciuna, aduce pe a doua. Intai, e o veriga, apoi un lant: ROBIA. Visarea trage lenea si lenea lacomia, Apare bautura, desfraul, furtisagul. Si-apoi cand deznadejdea, Trecand in graba pragul, Te faci sa-ti curmi viata sau, sa te-mbete crima, cine-a deschis zavorul? Doar o minciuna: Prima. Minciuna o e crima? E-o crima, orice pata! Cand vine micul vierme! Tu striga-n graba: ,,Tata!”, Prin Sangele salvarii loveste pe dusman! Alunga primul oaspe, caci ultimu-i Satan!

Te rog sa nu uiti ca, mincinosii, ereticii, nelegiuitii sunt exclusi din Imparatia lui Dumnezeu (Apocalipsa 22:15). ,,Pe ucigaş şi pe viclean il uraste Domnul (Psalm 5:6). Inteleptul Solomon, spune ca Domnul uraste LIMBA MINCINOASA (Pildele lui Solomon 6:16-19). 


O minciuna, de cele mai multe ori, antreneaza un lant de alte minciuni. Altfel spus, o ,,nevinovata" minciuna va avea in consecinta un efect de ,,bulgare de zapada”. De aceea, pe cat iti sta in putere, Fii curat cu inima! Sa nu minti! Amin si Aliluia!
                                                                                                                       Preot Ioan 🛎.

marți, 15 ianuarie 2019

DOUĂ MÂINI CU RĂNI DE CUI !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


( versuri: Eliana Popa)
Prea Curată Născătoare, Maica celor in durere
În căusul palmei tale, strânge lacrimile mele !
Strânge multa mea durere si cu ea la Cer sa urci,
De la Fiul Tău Prea Dulce, veste bună să-mi aduci !
Ieri pierdut eram pe Cale, rătaceam pe-un drum gresit
Nu stiam unde mă aflu, nici de unde am venit
Nu stiam unde mi-e casa, nici nu cunosteam Iubirea
Ce s-a Răstignit pe Cruce, să-mi aducă Mântuirea,
Nu stiam că locul ăsta, nu e locul meu pe veci
Rătăceam prin intuneric...inotam in valuri reci,
Si când sufletu-mi, sărmanul,obosit, incet murea
Am intins Măicuta mâna la Milostivirea Ta !
Si-am simtit că lângă mine s-a oprit un Calator
Ce purta o Cruce-n spate si-avea lanturi la picior
Si o frunte-nsângerată,de la rana unor spini
Împletiti intr-o cunună ce umbrea un chip senin
Si-a intins cu duiosie, două mâini cu răni de cui
Si m-a tras din valul mortii si m-a strâns la pieptul Lui
Si-un suvoi de apă vie, am simtit că se revarsă
Dintr-o rană mai adânca, dintr-a Lui străpunsă coastă.
Mă inundă si pe mine si mă spală si mă-nvie
Si-mi sădeste-n suflet pace si o sfânta bucurie,
Si m-asează si pe mine, să păsesc in urma Lui
Si Golgota vietii mele cu nădejde să o sui..
Si-am văzut că unde calcă si ramâne urma Sa
Odrăsleste si se-naltă,floarea de ,,nu mă uita"
Si in locul unde cad, picături din sfântul sânge
Crini răsar si Îl imbracă cu parfumul cel mai dulce !
Iar in urma Sa, Măicuta ii adună si-i asează
În cununi preaminunate, pentru cei ce Îl urmează,
Pentru fiecare suflet ce păseste-n urma Lui
Pentru tine cel ce astăzi, drumul Crucii vrei sa-l sui !
( din vol. ,, CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII)

DOAMNE, DE-AS PUTEA...!


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Doamne, de-as putea s-adun, tot nectarul florilor,
L-as preface-n leac divin si l-as da oamenilor
Ca acei ce-l vor gusta să se vindece de rău
Să iubească si să fie robi supusi la Tronul Tău !

Si-as culege-n dimineti, roua primăverilor
Si as răcori cu ea, arsita durerilor
Si as strânge-n nopti senine, toată pulberea din stele
Ca să-mbrac in strălucire, crucea celor in durere !

As mai strânge-n partitură, glasul ploilor de toamnă
Si as face cânt de leagan, pruncilor fără de mamă
Si as strânge-n veri toride, roada pârguită-n grâne
Pentru pântece flămâde să frământ un colt de pâine !

Din icoane-aș strânge harul care se ascunde-n ele
Si l-as picura pe pleoape, ochilor fară vedere
Din Altare-as strânge ruga si as face-o prescurele
Ca sa fie hrană sfânta pentru vremurile grele !

Din cascade-as lua puterea apelor involburate
Ca sa trag către-nviere, toate sufletele moarte
De-as putea, le-as face toate după cum as sti că-i bine
Dar pentru ca sunt tărână,Doamne-mi pun nădejdea-n Tine !

Eliana Popa

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

RODNICIA TACERII.


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Tacerea este ca mierea.

Tacerea este de AUR,


vorbirea despre Dumnezeu este de ARGINT, iar restul (cleveteala, barfa), este DE LA DIAVOL. In cei 7 ani de-acasa invatam sa vorbim si apoi vreme de 70 de ani, nu reusim sa invatam sa tacem... cand trebuie! Multi din cei care au vorbit, s-au cait dupa aceea, dar cei care au tacut, nu s-au cait. DACA VORBIM MULT, in suflet rodesc multe patimi: INVIDIA, CLEVETEALA, JUDECATA, MINCIUNA, URA, MANDRIA..., si atunci Duhul Sfant ne paraseste si ne tulburam sufleteste. DACA TACEM, in suflet rodesc virtutile Duhului Sfant: SMERENIA, PACEA SUFLETULUI, BUCURIA, RUGACIUNEA... Din tacere se naste linistea sufletului, iar din liniste, rugaciunea. Spune in gand cat mai des posibil: "IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE!". 
"Din vuietul multimii, retrage-te-n tacere, Mereu din rugaciune, fa-ti zilnic o placere, Prin lumea nedreptatii, pastreaza-ti calea dreapta, Caci doar asa vei duce, o viata inteleapta". Asa se zice in popor: "PLISCUL MIC SI PASUL MARE!" (adica, putine vorbe si multe fapte bune unite cu rugaciunea).
                                                                                                  Amin si Aliluia!

                                                                                                                             Preot Ioan.

PENTRU MINE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Ce dar mai mare-aș fi putut
Vreodată-'n viață să primesc
Decât pe Însuși Dumnezeu,
Trimis de Tatăl Său Ceresc?..

Să-mi zică mie cineva
Că-'n viața asta nu contez?..
Dar PENTRU MINE-a coborât
Hristos, așa cum zice-'n Crez!

Cum aș putea să cred că sunt
Neînsemnat, atunci când știu
Că PENTRU MINE Dumnezeu
Jertfitu-L-a pe al Său Fiu?..

Cum aș putea să mă-'ndoiesc
Că sunt iubit de Dumnezeu,
Când lui Iisus I-a dat să bea
Pahar amar, de dragul meu?..

Da, sunt iubit de Dumnezeu
Și de pe Crucea Sa, Hristos
Mă cheamă pururea spre El,
Oricât aș fi de păcătos!

Să creadă alții ce vor vrea,
Eu dorm pe pernă liniștit
Privind spre Sfântul Crucifix,
Dovada mea că sunt iubit!
amin


CINE ÎL VEDE PE EL?


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Dumnezeu Se-ascunde în porunci
Și te îndemn ca ce îți zic să crezi:
Păzește-le și vei putea atunci
Pe Veșnicul Părinte să ți-L vezi!


Să nu Îl cauți, Însuși va veni
Când va vedea că-L iei în serios,
Făcându-I Legea viață zi de zi,
Trăind curat, pe placul lui Hristos!

Căci Însuși Domnul afirma atunci,
Pe când cu râvnă propovădui,
Că-n cei ce-or ține ale Lui porunci
Și El și Tatăl Său vor locui! (Ioan 14; 23)

Azi mulți Îl mai hulesc pe Dumnezeu,
Zicând că de ar fi, S-ar arăta,
Dar Cel Preasfânt S-a arătat mereu
Doar CELUI CE RESPECTĂ LEGEA SA!
Post scriptum:
Nu poate cel nelegiuit să vadă fața Lui,
Căci nu Se-arată Dumnezeu oricând, oricum, oricui,
Ci numai celui pregătit prin viață de creștin
I Se descoperă Hristos puțin câte puțin..
AMIN!
„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el şi vom face locaș la El" (Ioan 14, 23).

miercuri, 9 ianuarie 2019

VALOAREA OMULUI ...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE......


   Bucuria mea, oamenii vad adevarul fiecare in felul sau, nu felul lui cel unic, si de aici vine atata rau: “Quot capita, tot sensus”, adica, “Cate capete, tot atatea idei (pareri)”. 
Un om de stiinta, mare invatat, a cercetat cam ce valoare are corpul omenesc și a constatat ca, un corp in greutate de 65 kg, contine 45 kilograme de apa si grasime, din care s-ar putea fabrica 7 kg de sapun, contine carbune pentru mina a 900 de creioane, fosfor pentru varful a 2500 de chibrituri, fier pentru un cui mare, var pentru a spoi 20 m² de zid, putin magneziu, foarte putin sulf si sodiu. Unii vad in om, o mana de tarana, altii vad un numar oarecare de elemente materiale, fara o valoare deosebita. Unii vad in im numai forta de munca.
 Altii, vad un numar de statistica sau de inventar, un robot care se conduce si se manevreaza, ca o simpla masina. Crestinismul ortodox vede in om, chipul lui Dumnezeu, margaritarul cel mai pretios, mai scump decat toate comorile lumii.
Asadar, spune Sfanta Evanghelie: “Cei va folosi omului de va dobandi lumea toata, dar isi va pierde sufletul? Sau, ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?” (Matei 16:26). OMUL, ca valoare, nu se masoara nici cu metrul, nici nu se cantareste cu kilogramul. VALOAREA OMULUI, nu se poate cunoaste dupa chipul de lut, dupa greutatea lui materiala. Daca il judecam pe om, dupa trup, nu pretuieste prea mult: “Pamant esti si in pamant vei merge” (Facerea 3:19). OMUL, este o fiinta complexa care nu incape in limitele materiei (amintesc cartea lui Alexis Carrel, “Omul fiinta necunoscuta”). OMUL, nu este “floarea naturii”, cum ii zic materialistii, ci, COROANA CREATIEI, adica, dupa cuvantul Sfantului Maxim Marturisitorul: “UN MICROCOSMOS IN MACROCOSMOS”. OMUL, intruneste in sine elementele lumii materiale si ale lumii spirituale, este un amestec de noroi și cer, are trup muritor si suflet nemuritor. OMUL ESTE CHIPUL SI SLAVA LUI DUMNEZEU (1 Corinteni 11:7). Amin si Aliluia!
                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

vineri, 4 ianuarie 2019

Ce înseamnă ’sfinţirea caselor de Bobotează’?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



                                                        Sfintirea caselor de Boboteaza
Incepand cu primele zile ale anului civil, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: “Omul sfinteste locul”.

Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: “apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh”, “pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire”, “pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica” si pentru ca “prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor”.

Termenul “aghiasma” vine de cuvantul grecesc “aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul “aghios”(sfant). “Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem “voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem “voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului “aghiasma”. S-a spus ca el vine de la “iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de “aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne­cunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de “aratare urata si rea, naluca, vedenie”, contrar sensului originar de “apa sfintita”. Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: “Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau“.

Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea “celui potrivnic”, adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga “aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau, satana.

E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma.

Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.

                                                    Sfântul Ioan de Kronstadt

                                               - despre sfinţirea stihiilor de Bobotează-

Procesiunea anuală de Bobotează nu este doar un ritual impresionant – Biserica nu ocupă pe nimeni şi nu se ocupă de spectacole inutile – ci unul sfânt; e un rit de rememorare impus de o necesitate extremă a naturii înseşi sau a fiinţei elementelor (stihiilor) sale – apa şi aerul – spurcate şi stricate neîncetat de păcatele oamenilor şi de necesităţile aceloraşi oameni care vieţuiesc în spaţiul atmosferei şi au continuă nevoie de elementul apă. Întreaga natură, toate elementele ei sunt spurcate necontenit de păcatele omeneşti, de viclenele duhuri ale întunericului care vieţuiesc în văzduh şi care generează în el tot felul de fluxuri de stricăciune şi boli. Apare deci ca o necesitate presantă sfinţirea şi însănătoşirea prin Biserică a acestor stihii.

N-aţi observat oare că în anii de acum s-au petrecut la noi, pe pământ, fenomene neobişnuite: fie o iarnă lipsită cu desăvârşire de cele ale iernii – cu ploi, cu ninsori care s-au topit îndată, cu reveniri bruşte la iarnă, dar numai pentru câteva zile, şi tot aşa, din nou – nici toamnă, nici primăvară, apoi iarăşi ceva nedefinit, instabil, treceri frecvente de la ploaie la ninsoare, de la cald la rece, de la uscăciune la umezeală; organele respiratorii sufăr; întreg organismul este zdruncinat din creştet până la tălpi din cauza instabilităţii timpului; există nenumăraţi bolnavi, adulţi şi copii, din cauza instabilităţii şi neregularităţii curenţilor atmosferici. Aceasta pentru că, la porunca Creatorului, natura ne arată prin asemenea fenomene propria noastră instabilitate, modul nostru de viaţă neregulat, pervertit.

Caută, Biserica lui Dumnezeu, tu cea sfântă şi care ne sfinţeşti pe noi toţi, către ape, ca şi când ar fi apele Iordanului, şi sfinţeşte cu harul dat ţie de la Dumnzeu firea văzduhului şi a apelor, şi, prin stropirea cu apă sfinţită şi prin gustarea ei, dă-ne nouă curăţie şi sfinţire, nouă şi caselor noastre şi sănătate sufletelor şi trupurilor! Sfinţitorule Atotbun şi Atotputernic, Duhule Sfinte, care din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, vino şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte, ne vindecă, ne întăreşte, ne luminează şi ne mângâie pe noi toţi cu prea-minunata, de-viaţă-purtătoare şi prea-dulcea Ta umbrire!
.....................................................
[1] Cuvânt preluat din cartea Ioan de Kronştadt, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică şi cultul divin ortodox, Ediţia a II-a, traducere Boris Buzilă, Studiu introductiv diac. Ioan Ică Jr., Deisis, Sibiu, 2002, pp. 356-357

Am incercat in tot ce am postat mai sus sa condensez cat pot articolele citite.Este o compilatie de 5 articole in care am considerat ca este cuprinsa cat mai multa si diversificata informatie despre sarbatoarea Bobotezei.Am incercat sa scurtez cat pot sa nu va supun unui indelung studiu.

Imi permit la sfarsit sa fac cateva consideratiuni personale despre boboteaza,mai ales ca nu am mai postat un articol in care vroiam sa explic mai pe larg de ce serbam Nasterea Domnului pe 25 decembrie desi data nu se cunoaste exact



BOBOTEAZA, ultima zi a ciclului sărbătorilor de Anul Nou, marcată în calendarul creştin de celebrarea Botezului Domnului, dedicată purificării mediului înconjurător, în special a apelor, de forţele malefice. După unele prorociri şi indicaţii biblice, teologii au ajuns la concluzia că lisus s-a născut şi a murit în aceleaşi zile în care s-a născut şi a murit Adam. Astfel, în ziua de 6 ianuarie, care ar corespunde cu a şasea zi a creaţiei biblice, părinţii Bisericii creştine au fixat atît naşterea materială (naşterea propriu-zisă), cît şi naşterea spirituală (Botezul).

[i]Experienta personala de boboteaza in Ukraina.Apa are temperatura constanta de 5/6 grade in tot timpul anului
Comasarea celor două sărbători creştine într-o singură zi, logică din punct de vedere al noii credinţe, a devenit, cu timpul, sursa de neînţelegere şi confuzie pentru credincioşi. În această situaţie teologii au găsit o soluţie de compromis: au păstrat Botezul lui lisus pe data de 6 ianuarie şi au devansat naşterea cu două săptămîni, pe data de 25 decembrie, unde oamenii continuă să celebreze moartea şi naşterea zeului Mithra. Această translaţie a datei Naşterii Domnului, din ultima zi în prima zi a ciclului de iarnă, peste Anul Nou, celebrat la Calendele lui lanuarie, avea să producă un amestec de nedescris al sărbătorilor şi obiceiurilor creştine cu cele precreştine. Ultima zi a ciclului, Boboteazei cuprinde motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local, se colindă; se fac şi se prind farmecele şi descîntecele; se află ursitul; se soroceşte vremea şi belşugul holdelor în noul an; se deschide cerul şi vorbesc animalele; sărbătoarea, asemănătoare Crăciunului şi Anului Nou, este profetată de Ajun etc. Totuşi, o pondere deosebită o deţin actele de profilaxie şi purificare. La riturile creştine de sfinţire a apei (Agheasma) , de botezare a credincioşilor, de scufundare (aruncare) a crucii în apă poporul a adăugat numeroase practici de purificare şi alungare a spiritelor malefice: stropirea, spălatul sau scufundarea rituală în apa rîurilor sau lacurilor; împuşcături; strigături (Chiraleisa) şi zgomote; aprinderea focurilor (Ardeasca), producerea şi împrăştierea substanţelor urît mirositoare; afumarea oamenilor, vitelor şi anexelor gospodăreşti; încurcatul cailor.

[i]Apa nu avea mai mult de 5 grade

Se credea că la această teribilă ofensivă a oamenilor împotriva spiritelor rele sar în ajutor şi lupii, singurii care le văd, le aleargă şi le sfîşie cu dinţii. Alimentele rituale, specifice Boboteazei sunt piftia şi grîul fiert.

Intreg albumul foro: http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-

In continuare am sa va prezint un album cu icoane foarte vechi avand ca tema -Botezul Domnului:http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-

joi, 3 ianuarie 2019

Slujba de Sfintire a Apei - Bobotează 2018





FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


ULTIMUL ACT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


( de Eliana Popa)
Omenirea-i amortită, sufletele toate-s reci
Deși pot avea Lumina ce va lumina in veci 
Stau și zac în întuneric fiindcă ochii lor de tină
Lâncezind în întuneric nu mai cată spre Lumină!
Seamănă păcat și ură, călcând legile morale
Adevăru-l văd minciună și minciuna dreaptă cale
Se conduc după instincte, după legi de ei făcute
Și de Păzitorul Legii nu mai vor smeriti s-asculte !
Și iubirea-au pervertit-o... imorală și hidoasă
Ca o mare desfrânată într-o haină fastuoasă
Au făcut ,,virtuți" din patimi și virtutea-i o rușine
Stă uitată-n vremi trecute ...prăfuită in vechime !
Când se va lăsa cortina peste veacurile toate
Când Acel ce e Iubire va veni să se arate
Nu în ieslea cea săracă , nu în brațele Mariei
Ci în chipul Judecății...vărsând cupele mâniei ,
Vor vedea atunci cu groază cum și-ascunde ziua zorii
Și-or cădea precum cărbunii de pe cer luminătorii
Și va trece vremea milei pentru omenirea toată
Vom fi strânși cu mic ,cu mare la cumplita Judecată !
Se vor aduna bogatii și săracii și-nteleptii
Vor veni Adam și Eva împreună cu toți dreptii
Regi și împărați ai lumii , filozofii , oratorii
Laolaltă cu cezarii și cu cei ce sunt istorii !
Fără bogății și faimă, fără fast ,fără pretenții
Doar cu fapta lor cea bună ce s-a scris în Cartea Vieții
Fiecare va răspunde de-a lucrat cum scrie-n Lege
De a semănat păcatul , rod amar acum culege !
Cât Hristos încă mai rabdă sus in slăvile inalte
Pentru rugăciunea sfântă a Măicutii Preacurate ,
Lepădati-vă de patimi cât mai e in ceruri milă
Să fiți scriși in cartea vieții, măcar pe ultima filă !
( sursa foto: Internet)

miercuri, 2 ianuarie 2019

Lacrimi la Icoana Sf. Serafim

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


     „Fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, pentru că trăim sub mila lui Dumnezeu. Ne este ușor să ducem acest război: Domnului i-a fost milă de noi și ne-a dat pe Duhul Sfânt, Care viază în Biserica noastră. Un singur lucru mă întristează, că nu toți oamenii cunosc pe Dumnezeu și cât de mult ne iubește. Această iubire se face simțită în sufletul celui ce se roagă, iar Duhul Sfânt dă mărturie sufletului de mântuirea lui.
Lupta noastră se duce în fiecare zi și în fiecare ceas. Dacă faci reproșuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ți-ai pierdut pacea. Dacă ai căzut în slavă deșartă, sau te înalți deasupra fratelui, ai pierdut harul. Dacă-ți vine un gând desfrânat și nu-l depărtezi de îndată, sufletul tău pierde iubirea lui Dumnezeu și îndrăzneala în rugăciune. Dacă iubești puterea sau banii, nu vei cunoaște niciodată iubirea lui Dumnezeu. Dacă-ți împlinești voia proprie, ești biruit de vrăjmașul și urâtul intră în sufletul tău. Daca urăști pe fratele tău, înseamnă că ai căzut din Dumnezeu și un duh rău a pus stăpânire pe tine. Dar dacă faci bine fratelui, atunci vei afla odihnă conștiinței". Sfântul Siluan Athonitul

Lacrimi la Icoana Sf. Serafim
(Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

Cuvioase Serafime!caută din înălţime
Spre acei ce pătimesc!, vezi-ţi neamul tău cum geme,
Asuprit de cei tirani,
Şi cum sufăr pribegie mulţi din fiii tăi orfani!

La Sarov şi Diveeva nu mai este astăzi drum,
Întunericul domneşte,in poiana ta acum!
Iară bietele orfane,ca albinele de ''URS'',
Au fugit prin ţări străine ''Şi IZVORUL N-A MAI CURS ''!

„Fiarele cuvântătoare”au stricat grădina ta,
Iar din apa ta bolnavii,nu mai pot acum să bea!
Îmblânzeşte iarăşi „URS-ul”revărsându-i harul tău
Şi pe neamul tău sloboade din robia celui rău!

Din Sarovul cel din ceruri,toarnă din al tău izvor
Apa sfântă a Credinţeipeste cei de la „ZATVOR !
Pe sărmanele albine,răzleţite de sobor
Luminează-le spre bine,să-şi cunoască matca lor!

Bucuria ta, Părinte,dăruieşte-ne-o din cer
Şi cu dragoste fierbinte să-l întorci pe cel „STINGHER”.
Iar pe cei ce sunt în chinuri,Cuvioase Serafim,
Dă-le ca să vadă slava Noului Ierusalim!

Pe Păstor îl întăreşte cu sfinţitul lui „Sobor”,
Să lucreze mântuirea,necăjitului popor!
Şi precum izvor de pace,pe pământ te-ai arătat,
Pentru pacea lumii astăzi,roagă-te neîncetat!
Roaga-te neancetat!!!

2 ianuarie 1957, Schitul Sf. Ana – Hozeva

URS = numele scurtat al Sovietelor ( „Uniunea Rusilor Soviete”).
ZATVOR = închisoare
IZVORU N-A MAI CURS= Se înţelege aici izvorul Sfântului Serafim cel viu adică mângâierea cuvintelor lui celor dulci
STINGHER = se înţelege tot cel răzleţit de la drumul cel adevărat al Pravoslaviei şi de la vechile tradiţii ale ţării.

Cele trei trepte ale maniei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...




"...Mânia ne biruieste pe toti! Vai de capul nostru! Dar să vorbim, după Sfântul Ioan Scărarul, care sunt treptele mâniei.

Mânia se împarte în trei feluri; este mânia numită pe greceste holos, care înseamnă "repede", când omul se mânie repede si tot repede îi trece. Asta nu-i mânie periculoasă. Este ceea ce spune Duhul Sfânt în Psaltire: Mâniati-vă si nu gresiti.

Aceasta-i mânia cea firească. A gresit o dată, a cerut iertare, se împacă. Inima omului este împărtită în trei părti: partea mânioasă, partea ratională si partea poftitoare. Această mânie este dumnezeiască, căci din fire este sădită în sufletul omului, să se mânie asupra păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Mânia ta să nu fie asupra fratelui, ci asupra sarpelui prin care ai căzut".

Când vezi pe un om că te ocărăste sau îti face rău, nu te supăra pe el, că nu-i vinovat el. Nu s-ar fi pus legea iubirii de vrăjmasi dacă era asa. Urăste boala lui, nu pe om, că nu-i vinovat omul, diavolul îl îndeamnă. Urăste boala, că boala-i de la draci, ca să-l facă să te urască, să te ocărască, să te păgubească, să te bată. El nu-i vinovat, că omul este făcut după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, dar cel îndemnat de diavol asa face.

Mânia cea dreaptă nu urăste, ci împlineste porunca Domnului, care zice: Iubiti pe vrăjmasi vostri. Binecuvântati pe cei ce vă blestemă.

Această mânie, holos, este primul grad al mâniei.

A doua treaptă a mâniei este mânia numită catos sau pizmă, pe româneste. Acesta-i un sarpe rău. Acesta când a muscat inima noastră, nu numai că ne mâniem, dar tinem mânie câte o săptămână, două, pe cel care ne-a făcut rău. Aceasta-i grea.

Când omul tine mânie si gândeste: "Lasă că-i răstorn eu planul la acela; lasă că am să-i zic eu; lasă că am să i-o fac eu", si când vei vedea acestea în mintea ta, să stii că ai trecut în treapta a doua a mâniei. Te-a muscat mai mare balaur de inimă. Si să te duci să ceri iertare, să te împaci cu fratele, zicând: "Iartă-mă, sotule; iartă-mă, sotie!", că dacă nu trece această mânie, nu putem zice "Tatăl nostru".

Atunci ar trebui să ne rugăm asa: "si nu ne iartă nouă, Doamne, greselile noastre, precum nici noi nu iertăm". Asa ar trebui să ne rugăm, că dacă nu iertăm, altfel nu putem zice "Tatăl nostru". În nici un fel de mânie nu putem zice "Tatăl nostru". Conditia-i pusă de întelepciunea lui Dumnezeu Cuvântul.

Apostolul spune: Soarele să nu apună întru mânia voastră, iar cel ce a trecut în al doilea grad de mânie, nu numai soarele îl apucă cu mânia, îl apucă si două, trei zile, si o săptămână si o lună.

Apoi este mânia cea mai grea decât toate, zacos, care pe româneste se cheamă zavistie. Asta-i mai rea decât dracul. Este un drac mai rău decât toti dracii, zavistia. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu tine mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile.

S-au văzut oameni bolnavi de această boală, de zavistie, care nici la moartea lor n-au iertat pe fratele. "Uite, cutare a murit, si pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata, si n-a vrut s-o ierte". Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia, si de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât satana, în Cuvânt la Saul si la David.

Saul era împăratul lui Israel si era bolnav de epilepsie, de duh necurat, că adeseori cădea la pământ si făcea spume la gură, că îl părăsise Dumnezeu de când l-a ucis pe împăratul Ahab. David venea si-i cânta din harpă psalmi si gonea duhul cel rău de la Saul si îl făcea sănătos si se linistea.

Dar Saul îi multumea lui David că a scos dracul din el? Nu. Dracul, auzind puterea psalmilor, îl părăsea pe Saul si fugea. Iar Saul se linistea, dar zavistia din el nu.

Căci fecioarele Ierusalimului, după ce au auzit că David, un copil, a bătut pe filisteanul Goliat si i-a tăiat capul si a ridicat ocara dintre fiii lui Israel, ele băteau din tambure si strigau asa: Bătut-a Saul cu miile si David cu zecile de mii. Adică îl lăudau mai tare pe David decât pe Saul. Si de atunci Saul a prins ură, tot din iubirea de slavă, a prins mare zavistie, zicând că de-acum David are să fie împărat.

Si atâta zavistie avea, cu toate că David îl tămăduia si izgonea dracul de la dânsul, încât când se scula de jos întreba: "Unde-i David, să-l omor?" Si a aruncat de trei ori cu sulita după David. Pe cine voia să omoare? Pe doctorul lui, care-l făcea sănătos.

Ai văzut că dracul se ducea de la Saul, din cauza psalmilor, dar zavistia din inima lui nu se ducea? Voia să-l omoare pe David, ca să nu ajungă împărat.

De aceea spun Sfintii Părinti si mai ales Sfântul Vasile cel Mare: "Zavistia este mai rea decât dracul". Asta-i mânia zacos si când se tulbură omul de zavistie, fierea varsă venin în jurul inimii, că partea cuvântătoare a sufletului este în inimă. Atunci se întunecă ratiunea si creierul si partea sentimentală a sufletului omului si degeaba îi spui că aici este alb, că el vede negru. Nu mai vede bine, fiindcă i s-a întunecat mintea si inima de zavistie.

Zacos, adică zace mult în sufletul omului. Zavistia este mai rea decât toate. Numai diavolul este zavistnic si are zavistie de la începutul lumii asupra oamenilor si asupra lui Dumnezeu, dar a omului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este mai rea decât dracii. Să ne ferească Dumnezeu, că zavistia este un drac care persistă în inima omului si dacă omul nu se mărturiseste si nu se roagă lui Dumnezeu să-l izgonească, sunt multi care nici pe patul mortii nu vor să ierte pe cel ce le-a gresit.

Aceasta este treapta a treia a mâniei, care este cea mai periculoasă; si acesta este dracul zavistiei, care-i mai rău decât toti diavolii.

Deci nu-i de ajuns să zici numai cu buzele: Dumnezeu să te ierte, dar inima ta să fie plină de zavistie si de mânie; aceasta nu-i iertare. Dumnezeu caută la inimă. În zadar ne rugăm, când inima noastră e plină de răutate, de zavistie, de răpire si de toată râvna cea rea.

Deci să ne silim cu inima noastră, să o convingem că trebuie să iubim pe fratele nostru si să cerem ajutorul lui Dumnezeu să facem acest lucru si atunci să avem îndrăzneală în rugăciunile noastre către Dumnezeu. Dacă nu, are să se întâmple ce spune Sfântul Isaac Sirul: "Sământă pe piatră este rugăciunea celui ce are mânie asupra fratelui său".

Să ne păzească Dumnezeu de tot felul de mânie, dar mai ales de mânia zacos. Amin. "


Cel ce face milostenie ”împrumută pe Dumnezeu”

INGERI NE COLINDĂ-N POARTĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Eliana Popa

Lerui, Ler si flori de măr
Flori de măr impărătesc
Peste iesle infloresc,
Peste ieslea Domnului
Fac cunună Pruncului !

Lerui, Ler si flori de crin
Flori de crin inmiresmate
Peste iesle-s aruncate
Să facă Maica din ele
Pentru Domnul,scutecele !

Lerui,Ler si flori din cer
Flori de mir inrourate
Peste iesle picurate,
Fie darul mirului
Scăldătoare Pruncului !

Lerui, Ler si dalbe flori
Dalbe flori de iasomie
Infloresc cu bucurie,
Să se-aseze ca un pat
Pentru Fiul de-mpărat !

Lerui, Ler si busuioc
Busuioc verde-nflorit
Printre paie răsărit,
Să mângâie Pruncul Sfânt
Să-i fie acoperământ!

Lerui,Ler si mărgărit
Mărgărit cu floare deasă
Ca o pânză să se teasă
Să se teasă ca năframa
Pentru Preacurata-i Mamă !

Lerui, Ler,in noaptea Sfantă,
Noapte Sfântă luminată
Ingeri ne colindă-n poartă
Si vestesc că s-a născut
Din Fecioară, Pruncul Sfânt!

(din volumul: ,, Cu Hristos pe drumul Crucii)

POVARA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


( de Eliana Popa)

Pe drumul vietii-mi port povara crucii
Mă-mpleticesc si totu-mi pare greu,
Mă văicăresc si plâng la fel ca pruncii
Urcând Golgota sufletului meu.

Călătoresc orbecaind în noapte
Si drumul către Tine-l rătăcesc
Când demoni mă conduc cu rele soapte
Si drumul spre lumină mi-l opresc.

Îmi port durerea si-mi înăbu? plânsul
Iar cad..si simt ca n-am să mă ridic,
Din intuneric hohoteste râsul
Acelui care nu vrea să Te strig !

Dar vreau să caut drumul spre lumină
Încerc să mă ridic să-nving ce-i rău
Si simt acum chemarea Ta divină
Si simt ca lângă mine-ai fost mereu.

Azi crucea-mi port, mai cad...dar mă ridic
Stiu... mâna Ta mă sprijină mereu
Când obosesc, doar către Tine strig
Cu mine esti Iisuse...cu mine-i Dumnezeu !

( din volumul de poezii ,, Cu Hristos pe drumul Crucii")

marți, 1 ianuarie 2019

Ce inseamna dragostea unui orfan - pilde ortodoxe

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Câtă sensibilitate pot avea acei copii care în viața lor nu au simțit căldura unei mame sau al unui tată. Este recomandat să vizităm cu copii noștri orfelinatele din preajma. Părintele Nicolae Tănase recomanda creștinilor și copiilor lor vizitarea orfelinatelor pentru o bună socializare cât și o înțelegere a vieții.
Doi ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete) unde l-au întâlnit pe Mişa, orfanul Domnului... Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea...

Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulţi dintre ei pentru prima oară – tradiţionala povestire despre Naşterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului şi despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem şi cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a şi născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii şi educatorii stăteau nemişcaţi, sorbindu-ne cu emoţie fiecare cuvânt.

După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăţi de carton, să facă din ele o iesle, oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi câte o bucată de hârtie galbenă, din nişte şerveţele pe care le adusesem cu noi, căci în tot oraşul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată. Urmând instrucţiunile noastre, copiii au făcut fâşii hârtia galbenă, închipuind paiele din iesle. Câteva pătrăţele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc. Păpuşi cu chip de copil au fost decupate cu răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiţi de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie.


Aşa am ajuns şi la măsuţa lui Mişa, un copil cam de 6 anişori, care tocmai îşi terminase treaba. Uitându-mă la ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii!

Am chemat îndată translatorul, să-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle.

Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început să ne recite istoria naşterii lui Iisus, cu multă seriozitate şi acurateţe. Acest copil, care tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle.

De aici încolo, Mişa a început să adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii!

... Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă am o casă în care să dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, şi nici casă în care să stau. Atunci Iisus mi-a spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau nici un dar, aşa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă. Eu însă îmi doream foarte mult să stau cu Iisus în iesle, şi m-am gândit că I-aş putea ţine de cald şi că ăsta ar fi fost un dar plăcut pentru El.

Şi L-am întrebat: „Dacă ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine?” Şi Iisus mi-a răspuns: „Dacă îmi ţii de cald, ăsta este cel mai mare dar pe care mi-L poate face cineva.”

Atunci m-am culcat în iesle, lângă El, şi Iisus m-a privit şi mi-a spus că pot sta pentru totdeauna cu El.

Când Mişa şi-a terminat povestea, lacrimile îi şiroiau pe obraji. Şi-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe măsuţă şi a tot hohotit de plâns, zgâlţâindu-şi umerii.

Micul orfan găsise, în sfârşit, pe cineva care-I promitea că nu-l va părăsi şi că va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna…

(Povestita de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

“Lumea credinţei”, Magazin Ilustrat

Rugăciune la sfârșit de an...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Astăzi, la sfârșit de an, Doamne vin în Fața Ta
Să Îți mulțumesc Părinte c-ai păzit ființa mea
Iar în anul care iată aproape a trecut
Mi-ai fost Doamne Călăuză, mi-ai fost Pavăză și Scut
Mulțumesc că-n orice clipă am simțit Iubirea Ta,
Că ai fost în barca vieții când furtuna era grea...
Iar când însetam pe cale și credeam că sunt înfânt
Tu mi-ai dat din apa vie care curge din Cuvânt !
Mulțumesc de pacea sfântă ce mă-nvăluie mereu
De când Te-am primit în viață ca Stăpân și Dumnezeu
Și de sfânta părtășie Doamne vreau să-Ți mulțumesc
Când m-aplec în rugăciune și Îți spun cât Te iubesc !
Mulțumesc pentru-ndurarea revărsată zi de zi
Peste lume... peste țară și peste ai Tăi copii...
Pentru apă, pentru pâine, pentru tot ce ai creat...
Mulțumesc că ești IUBIRE și ești Doamne minunat !
Și Te-aș mai ruga Părinte pentru anul care vine
Fă ca lumea-ntreagă Doamne, să se-ntoarcă către Tine
Să răsune-ntreg pământul de cântări și bucurie,
Rugăciuni și osanale închinate Doamne Ție !
(Autor: Maria Luca)

IN ANUL CARE A TRECUT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


In anul care a trecut, 
Am fost rau, desi n-am vrut, 
Binele de l-am iubit, 
Eu tot rau am savarsit. 
Talerul s-ar egala, 
Fapte bune de-ar afla, 
Dumnezeu a cumpanit, 
Si doar rele a găsit. 
Pentru anul care vine, 
Eu te rog ceva, Stapane: 
Da-mi vointa si putere,
 Ca sa ma lepad de rele!
 Si sa fiu mereu curat, 
Cum am fost cand m-ai creat,
Fara pata, fara vina, 
Sa traiesc iar in Lumina!

Cat de minunat spune Sfantul Apostol Pavel: "Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc" (Romani 7:19). Si te rog, iubite credincios crestin ortodox, nu uita indemnul Sfant: "FA BINELE SI ASTEAPTA RAUL!" pentru ca cei mai multi oameni sunt NEMULTUMITORI si NERECUNOSCATORI. 
Asadar, doar Dumnezeu iti va rasplati tot binele pe care l-ai facut in viata, fiindca El NU ARE DATORII LA NIMENI!                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                   Preot Ioan.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO