IN ANUL CARE A TRECUT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

In anul care a trecut, 

Am fost rau, desi n-am vrut, 

Binele de l-am iubit, 

Eu tot rau am savarsit. 

Talerul s-ar egala, 

Fapte bune de-ar afla, 

Dumnezeu a cumpanit, 

Si doar rele a găsit. 
Pentru anul care vine, 

Eu te rog ceva, Stapane: 

Da-mi vointa si putere,

 Ca sa ma lepad de rele!

 Si sa fiu mereu curat, 

Cum am fost cand m-ai creat,

Fara pata, fara vina, 

Sa traiesc iar in Lumina!

Cat de minunat spune Sfantul Apostol Pavel: "Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc" (Romani 7:19). Si te rog, iubite credincios crestin ortodox, nu uita indemnul Sfant: "FA BINELE SI ASTEAPTA RAUL!" pentru ca cei mai multi oameni sunt NEMULTUMITORI si NERECUNOSCATORI. 

Asadar, doar Dumnezeu iti va rasplati tot binele pe care l-ai facut in viata, fiindca El NU ARE DATORII LA NIMENI!                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                   Preot Ioan.

Invierea lui Lazar

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...





Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Florii. Din Evanghelii aflam ca Lazar era fratele Martei si al Mariei si locuia in Betania. Aceasta localitate se afla in Tara Sfanta si este asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor.

In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos se afla dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu. Aici va primi vestea ca Lazar era grav bolnav si ca este asteptat sa-l vindece. Evangheliile nu mentioneaza ce boala avea, insa, fara indoiala era o boala fara vindecare. Hristos nu pleaca spre Lazar, decat dupa doua zile de la aflarea acestei vesti. Ajunge in Betania, impreuna cu ucenicii Sai, in cea de-a patra zi de la moartea lui Lazar.

La intrarea in sat este intampinat de Marta cu urmatoarele cuvinte: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Hristos ii raspunde: "Eu sunt invierea si viata!", adica El este Cel care a adus de la nefiinta la fiinta toate si Cel care are putere sa biruiasca moartea.

La intrebarea lui Hristos: "Unde l-ati pus?", cei din jur au raspuns: "Doamne, vino si vezi". In cartea de cult (Triod) se spune: "Ca un muritor ai intrebat, iar ca un Dumnezeu ai inviat". Lucrarile omenesti se impletesc cu cele dumnezeiesti. Toate actiunile savarsite de Hristos fiind teandrice, fiecare din ele poarta poarta pecetea ambelor firi, desi uneori precumpaneste elementul omenesc si alteori cel divin.

Sunt persoane care sustin ca Fiul nu este de o fiinta cu Tatal. Invoca faptul ca Hristos a dat dovada de nestiinta, de vreme ce a intrebat "Unde l-ati pus". Ori Dumnezeu este atotstiutor. Ca sa nu cadem si noi in eroare, Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca daca numim nestiinta aceasta intrebare a lui Iisus, atunci trebuie sa numim nestiinta si intrebarea Tatalui din rai: "Adame unde esti?" sau pe cea adresata lui Cain: "Unde este Abel fratele tau?". Dar nici Tatal, dupa Vechiul Testament, n-a fost nestiutor, nici Fiul, dupa Noul Testament, nu este.

Invierea lui Lazar simbol al invierii de obste

Potrivit Sfintelor Evanghelii, Hristos va plange in fata mormantului lui Lazar. El va lacrima din mila pentru toata firea omeneasca, nu doar pentru Lazar, ci pentru intreaga fire omeneasca intrata in stricaciune. Va cere sa fie data la o parte piatra de la usa mormantului, ii va multumi Tatalui pentru minunea ce avea sa se intample si apoi il va chema pe Lazar afara. Acesta iese din mormant asa cum fusese ingropat: infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata.

Strigarea lui Hristos, cand il cheama pe Lazar din mormant, este vazuta ca un chip al chemarii din pamant a tuturor mortilor la invierea de obste, care va fi o chemare a tuturor la judecata finala. Parintele Dumitru Staniloae afirma ca un astfel de cuvant sau o astfel de putere trebuie sa fi folosit Dumnezeu Cuvantul si la crearea lumii. Dar atunci le-a creat pe toate pe rand, pe cand la invierea de obste va chema trupurile tuturor deodata la o noua viata. Trebuie observat ca in cazul lui Lazar biruinta asupra mortii nu a fost definitiva, deoarece la el a avut loc o reinsufletire a trupului sau pamantesc. Numai in Hristos moartea va fi pe deplin invinsa.

Invierea lui Lazar si Taina Pocaintei

Lazar s-a imbolnavit, a murit, dar a inviat pentru ca era prieten al lui Hristos. Deci, nimeni nu trebuie sa-si piarda nadejdea, chiar daca se afla in raul extrem. In ceea ce s-a intamplat cu Lazar, prin dezlegare, aflam ceea ce se implineste cu fiecare dintre noi cand este scapat din moartea sufleteasca. Prin pocainta omul devine viu. Dar aceasta nu ajunge, este nevoie si de dezlegarea pe care o da preotul, dupa cum a fost nevoie ca si Lazar sa fie dezlegat de Apostoli la porunca Mantuitorului.

Lazar episcop al Ciprului

Dupa omorarea arhidiaconului Stefan, Lazar impreuna cu surorile lui, au mers in insula Cipru. Era si el cautat pentru a fi omorat. Cand Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit.

A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Pe la 890, imparatul Leon Inteleptul a mutat moastele la Constantinopol. In schimbul sfintelor moaste, a oferit bani si mesteri care au ridicat, in Larnaca, biserica "Sfantului Lazar", care se vede si astazi. In 1204, cand cruciatii au cucerit Constantinopolul, au dus in Occident moastele lui Lazar. Pastrate initial in Marsilia, au fost purtate apoi in alte locuri, incat astazi s-a pierdut urma lor. In anul 1972, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii "Sfantul Lazar" din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmura cu un fragment din moastele sfantului. Pe sicriu scrie: "Lazar cel de a patra zi, prietenul lui Hristos".

La fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa se roage pentru ei: "...pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti..."

Sa ne identificam cu Lazar

Parintele Alexander Schmemann ne atrage atentia ca toata saptamana a sasea aPostului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate cu Lazar si sa ne identificam cu el. Astfel, luni ni se spune: "Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar...", marti: "Ieri si astazi a fost boala lui Lazar...", miercuri: "Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile...", joi: "Doua zile are astazi Lazar cel mort", iar vineri: "Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei".

Dureros pentru noi este ca ne-am obisnuit cu moartea, atat de mult incat am ajuns sa o consideram fireasca. Nu mai suntem constienti de faptul ca omul nu a fost creat sa moara, ca moartea a fost inghitita de biruinta (1Cor. 15, 50-54). Invierea lui Lazar este invitatia sau chemarea de a iesi din moarte si a intra in Viata.
Adrian Cocosila

Am avut bucuria de a vizita biserica si mormantul lui Lazăr...
ba chiar am avut si o mică intamplare acolo...

SAMBATA RUSALIILOR

La praznicul de sâmbătă, 2 iunie , orânduit înainte de Duminica Rusaliilor în toate Bisericile Ortodoxe din ţară, se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a tuturor celor trecuţi la viaţa veşnică: părinţii, moşii şi strămoşii noştri.

Credincioşii care-şi venerează morţii ştiu că, pe parcursul Anului bisericesc, există două sâmbete, dedicate în mod special pomenirii generale a acestora: prima a fost prăznuită înaintea Duminicii Lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi- înainte de postul Paştelui), numită Sâmbăta Moşilor de Iarnă, şi a doua, orânduită înaintea Duminicii Rusaliilor, a Pogorârii Duhului Sfânt) numită Moşii de Vară sau Moşii cireşelor, o sărbătoare cu semnificaţii deosebite. Cu acest prilej, se organizează târguri mari, aprovizionate cu vase de lut, cu obiecte tradiţionale şi cu alimente, necesare pregătirii parastaselor.

Tradiţia spune că începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor şi până la Rusalii, cerul, raiul şi iadul sunt deschise. În acest interval, sufletele morţilor au călătorit libere, timp de 50 de zile, prin locurile unde au trăit, iar acum ele sunt triste pentru că trebuie să se reîntoarcă în lumea de dincolo, părăsindu-i pe cei dragi.

Tradiţii pentru Sâmbăta Rusaliilor

Din vremuri îndepărtate, la sărbătoarea Moşilor de Vară se împlinesc ritualuri speciale, care încep din dimineaţa Sâmbetei Rusaliilor. La slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare, colivă, colaci, vin şi cireşe. Ritualul început în biserici continuă în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite cu flori de tei şi frunze de nuc. Aici, credincioşii aprind lumânări, care vor arde pe parcursul ritualului de pomenire, dau de pomană vase de lut, de porţelan sau de lemn, căni împodobite la toartă cu flori de tei şi umplute cu lapte, cu vin sau cu cireşe.



Tradiţia spune că morţii care nu primesc nimic de pomană, se retag trişti în morminte ţinând în braţe crengi cu flori de tei.

La porţile cimitirelor se întind mese încărcate cu colaci, cu colivă şi cu sticle de vin, împodobite cu multe flori. Astfel de ofrande se împart în cimitire şi în Duminica Rusaliilor numită şi Duminica Pogorârii Duhului Sfât sau a Cincizecimii, pentru că evenimentul religios este orânduit la 50 de zile de la Învierea lui Hristos.

În diferite zone din ţară, tradiţiile pomenirii morţilor sunt foarte variate.

În Prahova, se împart căni de lut umplute cu vin şi împodobite la toartă cu flori de trandafir şi de tei. Gospodinele prepară păsat (făină de porumb măcinat mai mare) fiert în lapte. Păsatul se taie felii şi se pune pe frunze de nuc, apoi se împarte săracilor în cimitir. De asemenea, ritualul împărţirii bucatelor se împlineşte şi acasă, pentru rudele şi pentru vecinii celor adormiţi.

În satele din judeţul Argeş, gospodarii care fac pomenire pentru cei adormiţi întind masa cu bucate în curtea casei ; în mijlocul acesteia ei pun mai multe grămezi de cireşe, de flori şi de colăcei. Fiecare gospodar învită la masă rudele, prietenii şi vecinii să se ospăteze pentru sufletul celor adormiţi în familia sa.

După ce au dat de pomană, gospodarii gustă şi ei din cireşe şi din celelalte bucate. De asemenea, în multe localităţi ale judeţului, se dau de pomană lumânări aprinse, calaci unşi cu miere, colivă, vase de lut umplute cu lapte sau cu vin, pâine de casă şi mâncare gătită, cireşe, oale mari de lut, pentru ca sufletele morţilor să aibă din ce să bea apă.

În Ardeal, se dau de pomană fructe şi colaci şi „se ridică" pomeniri, adică se face pomenirea tuturor rudelor decedate în familie.

În Moldova, se dau de pomană căni şi străchini umplute cu orez cu lapte, cu vin şi cu cireşe, împodobite la toartă cu flori de tei, ca şi în alte zone ale ţării. În acelaşi timp, gospodinele pregătesc pentru Moşii de Vară bucate cu carne de miel, plăcinte cu varză sau brânză.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În această zi se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, iar după ce sunt binecuvântate de preoţi , acestea se pun la streaşina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă şi de boală. Mai mult, potrivit tradiţiei, după ce au fost sfinţite, cu aceste florile de tei se vindecă surzenia.

În Sâmbăta Rusaliilor nu se aruncă gunoiul din casă , pentru că acesta poate să se aşeze pe bucatele pe care cei adormiţi le primesc de la rude şi prieteni.

În această sâmbătă, femeile trebuie să respecte sărbătoarea şi să nu se ocupe de treburile casnice. Potrivit tradiţiei, cele care nu respectă interdicţia, riscă să le amorţească mâinile şi să nu mai poată munci cu spor.

Pentru a-şi proteja gospodăria de pagubă sau de efectul fenomenelor meteorologice, furtuni sau trăsnete, credincioşii trebuie să ofere săracilor o porţie din primul fel de bucate, preparate pentru această sărbătoare.

Gospodinele care cinstesc an de an, suita celor trei sărbători-Sâmbăta Rusaliilor, Rusaliile şi Sărbătoarea Sfintei Treimi-, vor fi mai sănătoase, sufleteşte şi trupeşte, în comparaţie cu suratele lor.

Pentru a avea spor în casă şi pentru a fi sănătoşi tot anul, gospodarii trebuie să dea de pomană bucate proaspete şi obiecte noi, nefolosite în propria locuinţă.

Pentru ca în grădina casei să rodească tot ce au semănat gospodarii, ei trebuie să dea de pomană ceapă verde şi usturoi.

Potrivit tradiţiei, poţi să scapi de furtună şi de ploaia de vară aruncând din pragul casei o crenguţă cu flori de tei sfinţită la biserică în ziua Moşilor de vară.

În acestă sâmbătă, nu este bine să mergeţi seara la fântână, la răscruce de drumuri sau şi mai bine, să dormiţi în propria voastră locuinţă.

Dacă plouă în ziua Moşilor de Vară, recolta anului va fi foarte bogată.

Cum, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi, spune tradiţia..
LA NOI LA BISERICA A FOST ASTAZI LUME MULTA SI SLUJBA A FOST OFICIATA DE 4 PREOTI...DUMNEZEU SA LE PRIMEASCA CELOR CE S-AU POMENIT..

Izvorul Tămăduirii

POZE FĂCUTE AZI LA BISERICA DIN TIMISOARA...CALEA LIPOVEI..

In Vinerea Luminata, Ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin, care face referire la o vindecare miraculoasa a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul “Izvorul Tamaduirii”.

Praznicul duce cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domnului, Cea Care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In aceasta zi, in toate bisericile si manastirile se face “agheasma mica”, sfintirea apei, ca la Boboteaza, dar dupa randuiala Saptamanii Luminate.

Vindecare miraculoasa

Inainte de a urca pe tron, imparatul Leon cel Mare, ca simplu soldat, s-a nimerit sa treaca printr-o padure si a intalnit un orb batran, care isi cauta drumul. Acest batran orb, insa, era un om luminat de Dumnezeu si neincetat predica crestinilor ca, in padurile imperiale se afla izvoare si lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, aparatoarea sihastrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice, despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrînul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: “Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adînc în pădurea acesta! şi luînd cu mîinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sînt Eu”. Minunea s-a petrecut în clipa în care tînărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu “apă dumnezeiască”. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. “Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!”, a strigat bătrînul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: “Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fîntîna dătătoare de sănătate”. Bătrînul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lîngă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Minunile n-au încetat să se petreacă, în acel dumnezeiesc loc. Împăratul Iustinian, al Bizanţului, s-a vindecat şi el de suferinţă, la acel izvor, fapt pentru care a ridicat, în secolul VI, o biserică impunătoare pe locul celei vechi, care va fi refăcută şi înzestrată cu odoare de preţ de către succesorii săi: Vasile Macedoneanul şi fiul acestuia, Leon cel Înţelept.

Secolele au trecut unul dupa altul si, in ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tamaduirii de la Constantinopol nu a secat niciodata, aducand celor credinciosi bucurie si vindecare sufleteasca si trupeasca.

Izvorul Tămăduirii, praznicul acesta mariologic, întotdeauna în Vinerea Luminată nu ne scoate însă din fiorul hristologic al acestor zile, pentru că, la fel ca în slujba sfinţirii mici a apei, Maica Domnului ne centrează privirea spre Hristos, spre Fiul Ei, ca Una care este “luminat şi sfînt locaş al Stăpînului”. În întreaga slujbă de astăzi am auzit din plin că harul mîntuirii, că harul vindecării ne vine prin Maica lui Dumnezeu şi că Ea este pentru noi un izvor pururea viu de dragoste şi de ajutor.

Izvorul Tămăduirii

Bucură-te, Izvorule al bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, şuvoi al frumuseţii celei negrăite!
Bucură-te, izgonitoare a tuturor bolilor;
Bucură-te, nimicitoare a feluritelor patimi!
Bucură-te, rîul prea limpede, care tămăduieşti pe cei credincioşi;
Bucură-te, apă prea plăcută celor bolnavi de tot felul!

poze facute in 2013...cu Bella si Christian

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Florii: Intrarea Domnului în Ierusalim

        În ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate
Liliana Ivan

Primul dintre praznicele împărăteşti cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, este dedicat Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de săptămâna Patimilor.

Anul acesta, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, a Stâlparilor sau a Vlăstarilor, este prăznuită la 8 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti. Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim este un moment cu totul special, unicul din viaţa pământeană a lui Iisus, când El a acceptat să fie aclamat ca împărat.

Întors din cetatea Efraim, Iisus a hotărât să meargă în oraşul sfânt. Potrivit profeţiilor din Vechiul Testament, Iisus şi-a pregătit singur intrarea în Ierusalim, pentru a fi recunoscut după Lege că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Mulţimea L-a întâmpinat cu ramuri verzi de finic şi de măslin, aclamându-L cu entuziasm: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!"

Despre semnificaţia sărbătorii stau mărturie numeroase menţiuni, primele dintre acestea datând din secolul al IV-lea: sunt vestite două predici rostite de Sfântul Epifanie referitoare la importanţa evenimentului religios. De asemenea, Sfânta Egeria, o pelerină apuseană, menţionează în însemnările ei de călătorie felul în care creştinii sărbătoreau în secolul al IV-lea Intrarea Domnului în Ierusalim; atunci se continua tradiţia ca ramurile de salcie binecuvântate în bisericile creştine să fie împărţite credincioşilor, participanţi la slujba religioasă.

În cinstea praznicului de Florii, trebuie să amintim şi predicile rostite în timp, de părinţii Bisericii Creştine, între care, la loc de cinste, trebuie să-i amintim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe Sfântul Chiril al Alexandriei şi pe Sfântul Ambrozie. Ramurile de finic şi de măslin, cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Sa în Ierusalim, ramuri sfinţite pe care noi le primim în Duminica Floriilor în Biserică, sunt simbolul biruinţei vieţii împotriva morţii. Pentru că Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, care aminteşte de minunea învierii lui Lazăr, făcută de Iisus Hristos.

Între cele două evenimente religioase există o firească legătură: Iisus a fost primit cu fast în Ierusalim ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, şi datorită minunii făcute prin învierea din morţi a dreptului Lazăr. Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim anticipează şi propria biruinţă asupra apropiatei sale morţi.

De Florii, aducem în actualitatea noastră evenimentul la care a participat Iisus Hristos în vremea propovăduirii sale pe pământ. Îl întâmpinăm pe Iisus, venit la noi călare pe mânzul asinei, cu ramuri înverzite şi cu inima deschisă şi primitoare. Iisus se îndreaptă în această zi nu numai spre Templul din Ierusalim, unde a făcut minuni, El vine şi în Ierusalimul din sufletul nostru şi aşteptăm să aducă pacea de care fiecare dintre noi are nevoie.

                                                  Tradiţii pentru spor şi sănătate

         În funcţie de zona geografică, tradiţiile privind Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sunt diversificate.

Potrivit tradiţiei milenare, în ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate de preot. În ziua praznicului, după sfinţirea acestora, credincioşii duc acasă ramurile pentru a le ocroti gospodăria.

De la Florii, începe ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Pătimirilor lui Iisus Hristos. În această etapă, credincioşii retrăiesc evenimentele petrecute de Iisus după Intrarea Sa în Ierusalim, de la răstignirea Sa pe cruce şi până la Înviere.

Tradiţia spune că un credincios care se împărtăşeşte de Florii are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie.

Fiind o zi de serbare a vegetaţiei, ziua Floriilor are ca simbol ramurile de salcie. În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi.

Acum este dezlegare la peşte; de aceea, toate preparatele din peşte au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.

Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le aducă ursitul mai repede.

Un alt obicei practicat în mediul rural spune că sătenii se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. În timp, cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi de pagubă.

În memoria lui Lăzărel, un copil care a murit de dorul plăcintelor, în multe gospodării din toată ţara, mamele fac plăcinte cu mere, pe care le împart copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. În acest mod, ele nu vor să pătimească ca mama lui Lăzărel, un copil care a dorit să mănânce plăcinte, iar mama lui nu i-a împlinit dorinţa. Atunci, de supărare, Lăzărel a plecat cu oile la păscut; s-a urcat într-un copac să adune mai multe frunze pentru oiţele lui, dar creanga pe care s-a aşezat s-a rupt, iar Lăzărel a murit.

                        Astăzi se sărbătoresc cei care poartă nume de flori.

Vremea din ziua de Florii se poate repeta în ziua de Paşti.

Din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile.

În vreme de furtună, se pun pe foc muguri din salciile sfinţite la slujba de Florii, pentru a alunga furtuna şi grindina.

În ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie.

Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.

Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.

Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.

În timpuri îndepărtate, denumirea populară a sărbătorii provenea de la zeiţa romană a florilor - Flora. În zilele noastre, Sărbătoarea Floriilor este dedicată Intrării Mântuitorului Iisus în Ierusalim.

DIN ZIARUL CLIK