Creştinism Ortodox

miercuri, 16 ianuarie 2019

Bolile trupeşti

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


                           Bolile sunt de două feluri sufleteşti şi trupeşti.

 Bolile trupeşti sunt totdeauna în legătură cu viaţa noastră cea sufletească... sunt totdeauna în legătură cu cerul, cu Dumnezeu. Orice boală, orice încercare îşi are rostul ei, iar acest rost este în mâinile Domnului. Văzute prin lumina aceasta, bolile cele trupeşti s-ar putea împărţi în trei clase: ele ne vin ca o pedeapsă pentru păcate, să ne trezească din păcate sau vin să ne apere de păcate. 1. Bolile ca o pedeapsă pentru păcatele noastre. Dându-ne seama de aceasta, să le purtăm cu răbdare, zicând şi noi cu tâlharul cel de-a dreapta de pe cruce: „După dreptate suferim, luând cele vrednice după faptele noastre“ (Luca 23:41).
Dar aşa cum am spus bolile şi încercările nu ne vin numai ca o pedeapsă pentru păcate. Mântuitorul nu este temnicer, ci El este un Doctor; Evanghelia Lui nu este o temniţă de pedepsit, ci este, mai ales, o şcoală mare de îndreptare şi de mântuire a omului.


 2. Bolile în scopul de a ne trezi din somnul păcatelor. 

 Sunt oameni pe care cu nimic nu-i putem trezi pentru Evanghelie. Se încred în sănătatea lor, în banii lor, în trufia lor şi îşi bat joc de chemările mântuirii. Dar când vine o boală şi îi doboară la pat, îndată se domolesc şi încep să-L strige pe Dumnezeu. În faţa unei uşi încuiate, încerci toate cheile care s-ar potrivi; în faţa unei inimi învârtoşate, încerci multe chei sufleteşti. Încerci chemări dulci şi plăcute, dar, de regulă numai cheia suferinţelor poate descuia o astfel de inimă. Dintr-un fier rece nu poţi face nimic. Oricât l-ai lovi cu ciocanul, este o trudă zadarnică. Dar îndată ce-l bagi în foc cedează. Aşa sunt şi oamenii cei păcătoşi, după ce intră în focul suferinţelor. Ferici de cei pe care Duhul Sfânt îi trezeşte din somnul pierzării cu acul bolilor şi încercărilor. Vai de cei care, în păcatele lor, nu-i tulbură nici o încercare.
Dar tot atâta vai va fi şi celor pe care Duhul Sfânt i-a trezit şi pe urmă iar au adormit. În vreme de boli şi de încercări, oamenii strigă: Doamne, Doamne! Dar pe urmă uită de Dumnezeu.
 Cea mai mare parte din cei pe care Duhul Sfânt i-a trezit prin boli şi încercări adorm iar în păcate, după ce a trecut „ziua necazului“. Aceştia vor avea o răspundere mai mare decât cei care trăiesc netulburaţi de încercări.


 3. Bolile în scopul de a ne apăra de păcat. 

 Aceasta este şcoala cea mare a suferinţelor şi încercărilor în care Domnul îi cheamă, de regulă, pe toţi cei credincioşi. Aproape toţi aleşii Domnului din Sfânta Scriptură au trecut prin şcoala aceasta. Cei credincioşi de regulă au mai multe încercări decât cei necredincioşi. De ce? Pentru că Domnul „îi ceartă pe cei pe care îi iubeşte“. Bolile trupeşti ne vin din îngăduinţa lui Dumnezeu, ca o solie sfântă, să ne apere de bolile cele sufleteşti; ne vin ca un medicament amar ce scoate din noi otrava şi beteşugul cel sufletesc.
Omul cel credincios, omul cel duhovnicesc vede şi trebuie să vadă, bolile şi încercările printr-o altă lumină de cum le vede omul cel lumesc. Pentru cei credincioşi, bolile şi încercările sunt o binecuvântare. Când Lazăr din Evanghelie s-a îmbolnăvit, surorile lui au alergat la Domnul, vestindu-L: „Iată, acela pe care îl iubeşti este bolnav“ (Ioan 11:3).
La vestea surorilor lui Lazăr, Iisus i-a răspuns: Această boală nu este spre moarte, ci spre mărirea lui Dumnezeu. Încercarea, întristarea, suferinţa Orice pahar pe care Domnul ni-l întinde să-l bem are pe fundul lui şi o miere dulce. Trebuie mai întâi să bem paharul, ca, pe urmă, să simţim această dulceaţă. Întrebaţi pe cei care au păsări cântătoare în colivii şi veţi afla că unele dintre ele nu cântă decât închise. Cum le dă drumul, nu mai cântă. Boala şi încercarea sunt o binecuvântare ce ne dă glas să-L strigăm pe Domnul şi să ne rugăm cu lacrimi fierbinţi. Pe timp aspru de iarnă, înaintezi pe drum mai repede. Întocmai aşa, şi pe drumul veşniciei. Păşeşti mai cu spor pe „timp aspru“. O „vreme liniştită“, e mai bună, negreşit, dar nu pentru înaintare. Încercarea, întristarea, suferinţa este „câinele cel negru“ al lui Dumnezeu, care stă de pază lângă turma oilor Sale. Când o oaie oarecare iese din turmă, Dumnezeu trimite câinele să o întoarcă înapoi. Cu cât oaia este mai îndărătnică şi neascultătoare, cu atât câinele este mai rău. Dacă cumva acest câine este lângă voi, să nu vă luaţi la harţă cu el, ci să vă alergaţi înapoi, în turmă. Orice împotrivire contra lui este zadarnică şi nu foloseşte la nimic. În zadar umblaţi să-l loviţi şi să scăpaţi de el. Veţi scăpa de el numai întorcându-vă înapoi la turmă. Va veni o vreme când veţi mulţumi lui Dumnezeu că v-a supărat acest „câine rău“.

                                                       Şcoala suferinţelor 

    O, ce minunată este şcoala suferinţelor! Din când în când, Domnul ne cheamă în ea. Din când în când Domnul ne opreşte din lucru şi ne cheamă în şcoala suferinţelor.
Când Lazăr s-a îmbolnăvit, surorile lui au alergat după Mântuitorul. Marta cea grijulie şi-a lăsat lucrul şi a alergat şi ea după Mântuitorul. Aşa trebuie să facă şi „marta“ noastră când se îmbolnăveşte „lazărul“ nostru (sufletul). Să alerge după Mântuitorul. Dumnezeu ne atrage atenţia Un prizonier închis într-un turn încerca să atragă atenţia trecătorilor, pentru a trimite prin ei un mesaj către familia sa. Prizonierul a luat o monedă de argint şi una de aur şi a hotărât să le arunce în stradă pentru ca trecătorii să-şi ridice privirile spre el. A lăsat să cadă moneda de argint. Un om a ridicat-o grăbit şi a plecat mai departe, bucurându-se. A încercat din nou aruncând moneda de aur, cu acelaşi rezultat. Disperat, prizonierul a aruncat de data aceasta o piatră, care a lovit pe un al treilea trecător şi l-a rănit. Imediat, aceasta şi-a ridicat ochii să vadă cine o aruncase. Abia atunci a reuşit prizonierul să-şi transmită mesajul către familia sa. Nu este această povestire o parabolă a felului în care Se poartă Dumnezeu cu noi? Binecuvântările lui cad zilnic asupra noastră, dar noi le privim ca pe ceva de la sine înţeles şi ne grăbim mai departe. Apoi ne loveşte necazul. Atunci ridicăm îndată privirea spre Dumnezeu, întrebând: De ce? Şi în asemenea împrejurări, El comunică mai bine cu noi.
Ne-a atras El atenţia până acum?

Postări populare

Arhivă blog

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXA AUDIO