Cuviosul Serafim de Sarov s-a născut în anul 1759, în orasul Kursk din Rusia. S-a săvârsit în ziua de 2
ianuarie 1833, stând în genunchi la rugăciune în fața Icoanei Maicii Domnului pe care el o numea "Bucuria
Tuturor Bucuriilor".
În noaptea ceea ieromonahul Filaret, care sihăstrea în pustia Glinsca, iesind din Biserică, după utrenie, a
arătat fraților la cer o lumină neobisnuită, zicând: "Iată cum se duce la ceruri sufletul drepților! Acum
sufletul părintelui Serafim se înalță la cer!"
Într-o zi a venit la Cuviosul Serafim din Sarov o Doamnă vestită, împreună cu fiul ei, un copil de sase ani.
Vazând copilul că se lungeste vorba mamei sale cu Sfântul Bătrân, a început să se joace de-a ascunselea
prin chilie.
Tulburată de purtarea copilului, Doamna îl opreste, răstindu-se urât la el, dar Cuviosul Serfim o linisteste,
zicând: "Lasă-l pe copil la jocurile lui nevinovate, căci el se joacă cu Îngerul cel păzitor al lui, joacă-te
copile, joacă-te, Dumnezeu să te păzească!"
Copilul acesta nevinovat este Nicolae Motovilof, care ajunge mai târziu unul din cei mai iubiți fii
duhovnicesti ai Sf. Serafim si, cu vremea, devine ca un tată hrănitor al Maicelor sărmane din Mânăstirea
Diveeva. Era fecior de bogătasi vestiți si a avut parte de o crestere bună.
După prima vizită pe care a făcut-o cu mama sa, la vârsta de 6 ani, Nicolae Motovilof n-a mai dat pe la
Sihăstria din Sarov decât abia după 16 ani, când a împlinit vârsta de 22 de ani.
Rămânând orfan de ambii părinți din frgedă vârstă, a mostenit proprietăți întinse de pământ în partea de
mijloc a Rusiei. Era un băiat cuminte, cu duh răzbătător, având deosebită înclinare spre cele duhovnicesti.
După ce termină studiile la Universitatea din orasul Cazan, ajunse Inspector peste scolile primare. În acestă
funcție este pizmuit de mulți si dusmănit, de aceea are de îndurat multe scârbe. Din cauza acestor supărări
suferi o adâncă zdruncinare a nervilor, care îi pricinui paralizarea picioarelor. Si boala asta se întâmplă
tocmai când să se căsătorească si când împlinea abia 22 de ani!
În acele clipe grele de deznădejde, ia hotărârea să mergă la chilia Sf. Serafim din Sarov, pentru a cere
sfatul bătrânului pe care nu-l văzuse din copilărie. Neaflându-l în mânăstire, ceru slugilor lui să-l ducă în
pădure, unde obisnuia Sfântul să se linistească. Ajungând la poiana Sihăsriei, bolnavul l-a zărit de departe
pe Sfântul Bătrân, care sedea pe un butuc de brad, înconjurat de închinători.
Fiind primit cu multă bunăvoință, tânărul a început să-si povestescă istoria cu boala. Atunci Sfântul Bătrân
îi adresează următoarele cuvinte: "Ai tu credință în Domnul Iisus Hristos si crezi tu că si în vremea noastră,
precum si odinioară, ar putea El să-i vindece pe cei cari Îl roagă?" Motovilof îi răspunde că negresit crede
aceasta. "Dacă tu crezi cu tărie, esti tămăduit, scoală!", îi zice Sfântul.
Nicolae se cam codeste, este nedumerit. Atunci bătrânul îl apucă de mână, sprijinindu-l puțin si îl ajută să
facă câțiva pasi. Dintr-o dată bolnavul simte cum pătrunde prin toate mădularele lui o putere suprafirească
(minunată) si vede că s-a tămăduit. "Păstrează-ți sănătatea pe care ai dobândit-o, ca pe un dar scump", îi
zice Sfântul Serafim, slobozindu-l cu pace pe tânăr.
După tămăduirea sa, Nicolae Motovilof, vizitează adeseori pe Cuviosul Serafim de Sarov. Cu toate
împotrivirile rudeniilor, el se căsătoreste (abia după 11 ani) cu Elena Meliucoff, fiică de țărani si nepoata
cuvioasei monahii Maria Meliucoff.
Trebuie să adăugăm aici că mătusa Elenei a intrat de mică în Mânăstirea Diveeva (care se afla sub povața
Sf. Serafim). A dus o viață curată ca de înger, păzind întru toate sfaturile bătrânului. S-a săvârsit ca o floare
în vârstă de 19 ani, întru nevoințe mari si a fost asezată în sicriu făcut de însusi Sfântul Serafim, dintr-un
bustean de stejar (si cu metaniile Sfântului în mână). Ea îsi crescuse nepoțica Elena în Mânăstirea Diveeva,
ca pentru călugărie; dar Sfântul Serafim o avea chitită din mai înainte pentru tânărul cel îmbunătățit
Nicolae Motovilof, care ajunge adevărată unealtă a Proniei Dumnezeiesti pentru sprijinul sărmanelor de la
Diveeva (Orfanele Sf. Serafim).
Nicolae Motovilof a avut odinioară o discuție deosebită cu Sfântul Serafim, pe care a însemnat-o pe hârtie
spre amintire. Însemnarea a rămas multă vreme în arhiva Mânăstirii Diveeva.
Abia după 70 de ani (când a
fost canonizat între Sfinți cuviosul Serafim de către Sinod), abia atunci - zic -, Elena Meliucoff, văduva lui
Nicolae, a găsit însemnarea lui. Era aruncată fără atenție într-un hambar de la Diveeva. Elena a predat
hârtiile cu însemnarea răposatului ei bărbat lui Serghie Nil, scriitorul rus, care a publicat-o în anul 1903, în
foaia "Gazeta Moscovei".
Cele povestite în hârtia asta s-au petrecut în anul 1831, pe la sfârsitul lui Noiembrie, când trăia Sf. Serafim.
Atunci a rânduit Dumnezeu ca să-l vadă pe Sf. Bătrân strălucind la față ca soarele, fiind luminat de slava
cerească. Aceasta i s-a descoperit tânărului, prin rugăciunea Cuviosului, pentru a-l scoate din nedumerirea
ce-o avea el despre rostul vieții crestinesti. Iată ce a scris însusi Nicolae Motovilof, în însemnarea lui aflată
la Diveeva:
"Era o zi noroasă; pământul era acoperit cu o pătură groasă de zăpadă si ningea cu fulgi mascați, când
Părintele Serafim, m-a poftit să stau lângă el, pe o buturugă de copac, în poiana din mijlocul pădurii.
Domnul mi-a descoperit, îmi zice el, că în vremea copilăriei tale, doreai să stii care este scopul vieții
crestinesti. Te sfătuiau ai tăi să mergi la Biserică, să te rogi, să faci bine, că întru acestea, ziceau ei, stă
scopul vieții crestinesti. Dar nici una nu te mulțumea.
Ei bine, rugăciunea, postul, privegherile si orice altă faptă crestinească sunt bune în sinea lor, totusi scopul
vieții noastre nu este întru împlinirea lor, căci ele nu sunt decât mijloace.
Adevăratul scop al vieții crestinesti este dobândirea Duhului Sfânt. Să ții seamă că nici un lucru bun nu ne
aduce roadele Sfântului Duh, dacă nu este săvârsit prin dragostea lui Hristos. Iar scopul vieții noastre este
dobândirea Duhului Acestuia.
- În ce chip vorbesti despre dobândire, l-am întrebat atunci pe Părintele Serafim, căci eu nu înțeleg tocmai
bine!
- A dobândi înseamnă a lua în stăpânire, îmi zise el, tu înțelegi ce va să zică a dobândi bani, nu-i asa? Ei
bine, tot asa este si cu Duhul Sfânt. Pentru omul de rând, scopul vieții pământesti este de a dobândi bani,
de a primi onoruri, dregătorii, răsplătiri si altele. Duhul Sfânt este si el un capital vesnic, singura comoară
care nu se termină.
Orice lucru împlinit din dragostea lui Hristos, aduce darul Sfântului Duh; totusi Rugăciunea îl aduce mai
usor, căci ea este o unealtă care ne stă, oarecum, pururea la îndemână.
Se poate întâmpla că ai dori să mergi la Biserică si nu se află Biserică sau se poate întâmpla să mergi
atunci când slujba ar fi terminată. Sau, desi voiesti să ajuți un sărac, dar, se întâmplă, să nu-l găsesti în
drumul tău. Sau doresti să păzesti curăția, dar nu ai tărie pentru asta. Pe când Rugăciunea este cu putință a
o săvârsi totdeauna si fiecare poate s-o uneltească: atât bogatul, cât si săracul, atât cel cărturar, cât si cel
necărturar, acel tare ca si cel slab, cel sănătos ca si cel bolnav, acel drept ca si cel păcătos.
Puterea Rugăciunii este negrăită si mai presus de toate; ea ne agoniseste Sfântul Duh!
- Părinte, am zis eu atunci, mereu vorbesti despre darul Sf. Duh, dar cum si unde anume pot eu să-l văd?
Lucrurile bune sunt văzute, dar oare si Duhul Sfânt poate fi văzut? Cum as putea să stiu eu dacă El este cu
mine ori nu?
La asta Cuviosul răspunde:
- Darul Sfântului Duh, care ni s-a dat în clipa Botezului, străluceste în inima noastră, cu toate căderile si cu
toată întunecimea care ne înconjoară. El (adică darul Sf. Duh) se arată într-o lumină negrăită (străină)
tuturor acelora întru care Dumnezeu vădeste lucrarea Sa.
Sfinții Apostoli cunosteau într-un chip simțit aflarea de față (prezența) a Duhului lui Dumnezeu.
Atunci eu am întrebat:
- Cum as putea să fiu eu însumi martor?
Atunci Părintele Serafim mă întoarce cu brațul său si-mi zice:
- Prietene, amândoi suntem (acuma) în duh, tu si eu. Mă privesti tu?
- Nu pot să te privesc, Părinte, căci fața ta s-a făcut albă ca soarele si-mi fug ochii!
- Să nu ai frică, prietene al lui Dumnezeu, că si tu ai devenit tot asa de luminat ca si mine! Acum tu esti în
deplinătatea Duhului Sfânt, căci altfel nu era cu putință să mă vezi!
Si plecându-se spre mine bătrânul, îmi sopti cu dulceață la ureche:
- Am rugat pe Domnul întru inima mea ca să te învrednicească să vezi cu ochii cei trupesti această
pogorâre a Duhului Său. Si iată că acest dar dumnezeiesc a mângâiat inima ta, după cum mângâie mama pe
copiii ei.
Ei bine, prietene, ia priveste-mă! Să nu-ți fie frică de loc, Domnul este cu tine!
Atunci eu l-am privit si m-a cuprins cutremurul: închipuieste-ți, în fața rotundă a soarelui, în locul cel mai
strălucit al razelor sale de la amiază, să vezi fața unui om care îți vorbeste. Îi vezi miscările buzelor, îi vezi
căutătura ochilor, îi auzi glasul, simți cum unul din brațele lui îți cuprinde umerii, dar nu poți să-i vezi nici
brațul, nici fața lui!
Ci numai o strălucire orbitoare, care se lățeste departe împrejurul tău si care luminează
cu strălucirea ei pătura de zăpadă cari acoperă poiana, precum si fulgii mărunți de zăpadă cari cad în chip
de puzderie albă (sclipitoare)!
- Ce simți tu?, mă întrebă Serafim.
- O liniste si o pace neobisnuită.
- Si ce altceva mai simți?
- O bucurie negrăită îmi umple toată inima!
-
- Bucuria asta pe care o simți nu este încă nimic față de aceea despre care s-a zis: "Că acelea încă ochiul na
văzut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit". (Cartea I către Corinteni a Sf. Ap. Pavel,
cap. II, v.9). Nouă ni s-a dat numai închipuirea acelei bucurii, ce vom zice despre bucurie (în sinea ei)? Ce
mai simți acum?
- O căldură nespusă, am zis eu.
- Cum, prietene, noi suntem în pădure, e toamnă si sub picioarele noastre avem zăpadă ... Ce este deci
această căldură pe care o simți?
- Este asa ca si cum as fi într-o baie caldă. Simt de asemenea o mireasmă pe care n-am simțit-o niciodată!
- O stiu, o stiu, eu anume te-am întrebat. Mireasma asta care se răspândeste este a Duhului lui Dumnezeu.
Iar căldura asta de care vorbesti, ea nu este în văzuh, ci întru noi. Încălzindu-se cu ea, pustnicii nu se
temeau de asprimea iernii, fiind si ocrotiți prin darul care le slujea ca vesmânt.
Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul nostru. Starea asta întru care ne aflăm noi acum este ca o probă. Iată
ce înseamnă a fi întru plinirea (deplinătatea) Duhului Sfânt. Să-ți aduci aminte de darul acesta care ți-a fost
hărăzit ție! Cred că Domnul îți va ajuta să păzesti în inimă lucrurile acestea, căci ele nu sunt date ca să le
înțelegi numai tu, ci prin tine întregii lumi! Mergi în pace si Domnul cu Prea Sfânta Sa Maică să fie cu
tine!
Când m-am depărtat de el, vedenia încă nu încetase: starețul păstra aceeasi înfățisare ca si la început, iar
lumina aceea neobisnuită, pe care o văzusem însusi cu ochii mei, încă îl mai lumina în întregime!"
Cuviosul Serafim a fost odinioară, este si acum si va fi totdeauna Îngerul păzitor al norodului pravoslavnic
rusesc.
Viața lui de pe pământ a fost ca o flacără luminoasă în mijlocul întunericului duhovnicesc din lumea
modernă (din vremurile noi). Desi făclia vieții lui s-a stins, razele bucuriei lui lucesc în sufletele celor
binecredinciosi.
"Bucuria mea, eu mă duc, am să vă părăsesc!", asa zicea Cuviosul Serafim celor cari veneau la el, în anul
cel din urmă al vieții sale (adică în 1832).
"Ce tulburări, ce mai tulburări vă asteaptă, dar să nu vă temeți! Când veți vedea că vin acestea să vă gătiți
papucii si traistele! Eu vă las în mâna lui Dumnezeu!"
El presimțea cu duhul prăpădul revoluției care sta să vină peste biata Rusie. Vedea că se apropie vremea
pribegiei si când vorbea despre asta fața lui cea veselă se umplea deodată de întristare.
"Ne-am abătut noi pe pământ de la calea mântuirii si am întărâtat mânia lui Dumnezeu împotriva noastră!",
zicea el suspinând.
Din vedeniile cari se arată de la Dumnezeu, vorbea adesea despre zilele lui Anticrist (comunismul) când
vor să dea jos Crucile de pe Biserici si vor să distrugă Mânăstirile! "Va fi o nevoie asa de mare, cum n-a
fost asemenea de la începutul lumii! Însisi Îngerii nu vor dovedi să strângă sufletele de pe pământ".
În ultima vreme zicea către surorile din Diveeva: "Slăbesc eu cu puterile mele!
Trăiți de-acuma singure, vă
las pe voi Domnului si Prea Curatei Maicii Lui! Degrabă va fi sfârsitul! Atunci usile mele se vor încuia si
voi pe mine nu mă veți vedea! Când eu nu voi mai fi, să veniți adesea la mormântul meu si să-mi spuneți
toate scârbele si durerile voastre, vobiți-mi ca si când eu as fi viu, căci pentru voi eu sunt totdeauna!"
"Bucuria mea!", asa le zicea la toți cu blândețe, ca si cum ar fi vrut să zică: "Se termină de-acum bucuria
voastră pământească, căutați-vă bucuria pe care am aflat-o eu, adică bucuria Duhului Sfânt, pe care n-o
fură nimeni".
Si iată, vedem cu adevărat acum că s-a dus bucuria de pe pământ pentru noroadele pravoslavnice din Rusia
si România!
A rămas în schimb o altă bucurie, aceea a Duhului Sfânt pe care ne-o descoperă Sf. Serafim prin ucenicul
lui, Nicolae Motovilof.
Întărit cu bucuria asta, norodul rusesc a adus si aduce mereu la Tronul lui Dumnezeu zeci de mii de
mucenici, cari udă zilnic cu sângele lor duhovnicescul pom al pravoslaviei. Din roadele lui se vor hrăni pe
urmă celelalte noroade din lume, cari aleargă azi amețite după himere, adică după bucurii înselătoare!
Din poiana Sf. Serafim va străluci într-o zi lumina cunostinței si în mintea celor întunecați de azi, atunci
când se va împlini ceata noilor mucenici, pentru cari s-au gătit cununile la cer!
În rândul vitejilor ostasi ai Credinței din Rusia se alătură acum mulți din fiii neamului românesc. Acestia
sunt crestinii pravoslavnici cari au rămas nestrămutați în Sfânta Credință si cari nu s-au plecat nicidecum
înselăciunii! Acum ei rabdă cele mai amare lipsuri prin închisori sau în ocnele siberiene, alături de ostasii
Sfântului Serafim de la Sarov!
Frații mei, să ne rugăm ca milostivul Dumnezeu să întărească pe fiii cei robiți ai neamului nostru ca să nu
slăbească în credință, ci să rabde cu tărie până în sfârsit amarul chinurilor pentru numele Sfânt al lui
Hristos! Prin sângele lor care se jertfesc pe altarul Credinței, va odrăsli în pământul românesc răsadul cel
neprihănit al Pravoslaviei!
Prea Cuvioase Părinte Serafime, încălzeste cu dragostea ta fierbinte pe nevoitorii tăi, cari îngheață în
temnițele si în ocnele din fundul Siberiei. Întăreste cu bucuria nădejdei celei ceresti pe fiii tăi cei trudiți si
înfometați, ca să alerge cât mai grabnic spre Sarovul cel ceresc, ca să bea neopriți din izvorul vieții cel
vesnic.
Fericit esti, norodule pravoslavnic al Rusiei străbune (de odinioară), că din mijlocul tău s-a ivit nu demult
asemenea luminător în Miază Noapte si mare făcător de minuni!
Fericite sunteți si voi, Surorilor de la "Diveeva cea Nouă" (să se înțeleagă aici maicile de la Mânăstirea de
la Eleon, din łara Sfântă), că aveți parte de un asemenea ocrotitor fierbinte, care nu încetează a vă mângâia
întru necazurile vieții!
Dimpreună cu sărmanele orfane de la moară (surorile râvnitoare) să se bucure si surorile cele vitrege, căci
pentru toate cuviosul vostru Părinte se îngrijeste!
Bucură-te si tu, Sfințitule Sobor de Leviți ai Pravoslaviei, cari porți Sicriul Legii celei noi pe frontul cel
mai greu al războiului duhovnicesc din lumea modernă, că ai împreună ajutătoare pe Împărăteasa Cerului
si a pământului cu Sfântul Serafim, alesul Ei!
Tropar
glas 5, după modelul Podobiei grecesti:
"Tin tahion su schepin..."
Sârguiți cu laude să cinstim
Pe Sfântul Sarovului, Serafim
Cel cu suflet arzător
Care mult a întărit
Pravoslavnicul popor,
În veacul cel mai de pe urmă,
Prin sfaturi si rugăciuni
Si prin slăvite minuni!
Megalinarie
glas 2, după modelul celor care
se cântă greceste la Paraclis:
"Tin ipsiloteran ton uranon ..."
În veacul acesta neroditor
Te arăți, Părinte, al pustiei locuitor
Că viață si nume având de Serafim,
Din ceruri ne ajută ca să ne mântuim!
Lacrimi la Icoana Sf. Serafim
glas 2
Cuvioase Serafime!
Îngerule pământesc,
Caută din înălțime
Spre acei ce pătimesc!
Vezi-ți neamul tău cum geme,
Asuprit de cei tirani,
Si cum sufăr pribegie
Mulți din fiii tăi orfani!
La Sarov si Diveeva
Nu mai este astăzi drum,
Întunericul domneste
În poiana ta acum!
Iară bietele orfane,
Ca albinele de URS,
Au fugit prin țări străine
Si izvorul n-a mai curs!
(Se înțelege aici izvorul Sf.
Serafim cel viu, adică
mângâierea cuvintelor lui
celor dulci).
"Fiarele cuvântătoare"
Au stricat grădina ta,
Iar din apa ta bolnavii
Nu mai pot acum să bea!
Îmblânzeste iarăsi "URS-ul"
Revărsându-i harul tău
Si pe neamul tău sloboade
Din robia celui rău!
Din Sarovul cel din ceruri
Toarnă din al tău izvor
Apa sfântă a Credinței
Peste cei de la "Zatvor"!
(Zatvor adică închisoare)
Pe sărmanele albine
Răzlețite de sobor
Luminează-le spre bine,
Să-si cunoască matca lor!
Notă: URS
este numele
scurtat al Sovietelor, (adică
"Uniunea Rusilor Soviete"). În
profețiile lui Agatanghel
vechea Rusie este numită
URS.
Bucuria ta, Părinte,
Dăruieste-ne-o din cer
Si cu dragoste fierbinte
Să-l întorci pe cel "Stingher".
Notă: Stingher se înțelege tot
cel răzlețit de la drumul cel
adevărat al Pravoslaviei si de
la vechile tradiții ale țării. Atât
în Rusia cât si în România au
fost si vor fi totdeauna oameni
cu viață sfântă.
Iar pe cei ce sunt în chinuri,
Cuvioase Serafim,
Dă-le ca să vadă slava
Noului Ierusalim!
Pe Păstor îl întăreste
Cu sfințitul lui "Sobor",
Să lucreze mântuirea
Necăjitului popor!
Si precum izvor de pace
Pe pământ te-ai arătat,
Pentru pacea lumii astăzi
Roagă-te neîncetat
Notă: În manuscrisul Sfântului Ioan, urmează poeziile: Popor martir si Îndemn frățesc.
După aceste poezii
urmează:
"Adaus către cetitori"
Am socotit ca o datorie sfântă de a scrie si în româneste această minunată descoperire a Cuviosului
Serafim către tânărul Nicolae Motovilof. În viețile Sfinților n-am găsit aceasta pe româneste.
Având la îndemână pe limba franceză cartea pravoslavnicei scriitoare Valentina Zander, dăruită de
Părintele Antonie din Lavra Sfântului Sava, am văzut că în această carte se află si o însemnare a lui N.
Motovilof despre Sf. Serafim (deosebită de celelalte stiri care le avem în limba noastră).
Socotind apoi că Sf. Serafim a zis atunci către Motovilof că: "Acestea nu sunt date ca să le înțelegi numai
tu, ci prin tine să le cunoască toată lumea!", m-am gândit că nu este bine să rămână ascunsă pentru noi,
românii, această taină pe care Sf. Serafim doreste s-o cunoască toată lumea
Condacul Sf. Serafim
pe glasul 3 ca si condacul Nasterii din greceste
La Sarov te-ai nevoit
Prea Cuvioase Părinte
Si la ceruri te-ai grăbit
Să mostenesti fericirea.
Astăzi noi cu umilință
Strigăm din suflet:
Vindecă pe fiii tăi din robie
Si celor din pribegie
Revarsă "Bucuria Ta".
Notă: Am completat acestea astăzi, 2 Ianuarie 1957 (pomenirea Sf. Serafim), în schitul Sf. Ana de la
Hozeva.
Eu, nevrednicul Ieroschimonah Ioan Iacob
Notă transcriere: notele de mai sus si condacul apar în carte după titlul următor (ISTORIC PE SCURT ...); le-am pus aici deoarece se referă tot la Sf. Serafim.
Sfantul Ioan Iacob Romanul...intre Ierihon si Sion
